ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 366/2007

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 366/2007 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2007)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Tribunalul Prahova, secția comercială,

prin sentința nr. 120 din 9 martie 2005, a respins, ca neîntemeiată, acțiunea

formulată de reclamanta SC S. SA cu sediul social în S. județul Prahova în

contradictoriu cu pârâta SC E.T. SRL cu sediul social în Tulcea județul Tulcea.

În fundamentarea acestei

soluții instanța de fond a reținut, că la data de 26 mai 2001, între SC S. SA

în calitatea de prestator de servicii și pârâta SC E.T. SRL în calitatea de

beneficiar s-a încheiat contractul de prestări servicii nr. 335/2001 având ca

obiect asigurarea folosinței vilei H. din S., în schimbul chiriei de 10.005 dolari

S.U.A. anual.

Ulterior, prin hotărârea A.G.E.A.

prestatorului SC S. SA s-a stabilit dizolvarea societății în conformitate cu

dispozițiile art. 222 alin. (1) lit. d) și art. 223 alin. (1) lit. c) din Legea

nr. 31/1990. Așa cum reiese din adresa nr. 11333 din 14 octombrie 2004 și având

în vedere dizolvarea intervenită, reclamanta a preluat contractul de prestări

servicii. Potrivit art. 30 din contract, acesta rămâne valabil și dacă

prestatorul vinde sau transferă dreptul de administrare altei persoane fizice

sau juridice. Pe cale de consecință, motivarea reclamantei în sensul că pârâtul

beneficiar refuză modificarea clauzelor contractuale, nu reprezintă o cauză de

reziliere a contractului.

Curtea de Apel Ploiești, secția

comercială și de contencios administrativ, prin decizia nr. 219 din 12

septembrie 2005, a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanta SC S. SA

împotriva sentinței nr. 120 din 9 martie 2005 pronunțată de Tribunalul Prahova,

secția comercială.

Pentru a decide astfel,

instanța de apel a stabilit că reclamanta a preluat în urma desființării SC S.

SA contractul de prestări servicii nr. 335 din 26 mai 2001 privind vila R. din S..

Pârâta și-a îndeplinit obligațiile asumate prin acest contract privind plata

utilităților și a chiriei aferente astfel încât nu existau nici un fel de

motive pentru ca reclamanta să pretindă renegocierea clauzelor contractuale.

Susținerile apelantei privind inexistența unei clauze penale sau prețul chiriei

sub nivelul pieței nu sunt argumentate în nici un fel, fiind simple afirmații

fără corespondent în probatoriul cauzei.

Apelanta încearcă prin

acțiunea de față să înlăture art. 30 din contract care stipulează valabilitatea

acestuia.

Împotriva deciziei nr. 219

din 12 septembrie 2005 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția comercială

și de contencios administrativ, a promovat recurs reclamanta SC S. SA, care a

criticat această hotărâre pentru nelegalitate și netemeinicie, prin aceea că

instanța, interpretând greșit actul juridic dedus judecății, a schimbat natura

ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia, precum și lipsa de

temei legal a hotărârii, dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, în

realitate impunându-se rezilierea contractului de prestării servicii, fiind

invocat ca temei de drept dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.

Intimata pârâtă SC EUROSIN

TURISM SRL Tulcea a depus întâmpinare, motivată în fapt și în drept, prin care

a cerut respingerea recursului.

Înalta Curte, analizând

materialul probator administrat în cauză, în raport de criticile formulate în

cererea de recurs, constată că acestea sunt neîntemeiate, urmând a respinge ca

nefondat recursul declarat de reclamanta SC S. SA pentru următoarele

considerente.

Din verificarea întregii

documentații existente la dosarul cauzei, prin prisma motivelor de recurs și a

dispozițiilor legale incidente, rezultă că instanțele judecătorești anterioare

în mod corect au apreciat actul dedus judecății, stabilind adevăratele

raporturi juridice dintre părți, cu întinderea reală a drepturilor și

obligațiilor asumate reciproc, așa cum au decurs din contractul nr. 335 din 26

mai 2001 de prestări servicii în legătură cu imobilul Vila R. (H.).

De necontestat că părțile

contractante, prin libera lor manifestare de voință au stipulat în art. 30 că

„acest contract de închiriere rămâne valabil și dacă prestatorul vinde sau

transferă dreptul de administrare altei persoane fizice sau juridice”. Această

situație s-a și produs, prin aceea că în conformitate cu hotărârea din 11

august 2003 A.G.E.A. SC S. SA a aprobat dizolvarea SC S. SA începând cu 30

septembrie 2003, în concordanță cu art. 228 alin. 3 coroborat art. 222 alin. (1)

lit. d) și cu art. 223 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 31/1990, prin retragerea

tuturor acționarilor.

În mod constant, pârâta s-a

apărat prin întâmpinările depuse, probând susținerile acreditate, în sensul că

a respectat clauzele contractuale și a plătit, conform chitanțelor și ordinelor

de plată prezentate, întreaga obligație cu titlu de chirie. În acest context devin

inaplicabile dispozițiile art. 7 alin.(2) din contract, constatându-se că au

fost respectate aceste clauze.

Pentru aceste rațiuni,

urmează a respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta SC S. SA cu

sediul social în S. împotriva deciziei nr. 219 din 12 septembrie 2005 pronunțată

de Curtea de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ,

nefiind îndeplinită nici o cerință prevăzută de art. 304 C. proc. civ.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D

E C I D E

Respinge recursul declarat

de reclamanta SC S. SA S. împotriva deciziei nr. 219 din 12 septembrie 2005 a

Curții de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ, ca

nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința

publică, astăzi 25 ianuarie 2007.