ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1550/2008

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor

din dosar constată următoarele:

Curtea de Apel Ploiești,

secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 135

din 19 septembrie 2007, a respins acțiunea în anulare formulată de reclamanta

SC K.H. București cu sediul social în București în contradictoriu cu pârâta SC

F.C. SRL cu sediul social în Ploiești județul Prahova împotriva hotărârii nr. 1

din 9 februarie 2007 pronunțată de C.A.C. de pe lângă Camera de Comerț și

Industrie Prahova ca nefondată.

De asemenea, a mai fost

obligată reclamanta la plata sumei de 3970 lei cu titlu de cheltuieli de

judecată către pârâtă.

Pentru a hotărî astfel,

instanța de fond a reținut, în principal, că prin hotărârea nr. 1din 9

februarie 2007, C.A.C. de pe lângă Camera de Comerț și Industrie Prahova a

respins, ca neîntemeiată, acțiunea reclamantei SC K.H. SRL București împotriva

pârâtei SC F.C. SRL Ploiești, privind obligarea pârâtei la plata sumei de

60.000 Euro, reprezentând clauze penale datorate conform contractului nr. 405

din 2 august 2005, respectiv 50.000 Euro pentru denunțarea unilaterală a

contractului și separat 10.000 Euro pentru plata cu întârziere a obligațiilor

asumate.

Criticile aduse hotărârii

arbitrale pe fondul litigiului, de către reclamantă, au fost găsite nefondate,

în speță nefiind aplicabile dispozițiile art. 364 lit. e), g) și i) C. proc.

civ.

Nu au fost încălcate nici

dispozițiile art. 356

1

alin. (1) și (2) C. proc. civ. și nici ale art.

358 C. proc. civ., că să se poată dispune în temeiul art. 364 lit. i) din

același cod, desființarea hotărârii arbitrale.

Dreptul la apărare a fost

respectat, reclamanta fiind reprezentată în cursul procedurii arbitrale de

avocat G.V., potrivit împuternicirii avocațiale aflată la dosar fond.

Nu au fost încălcate nici

dispozițiile art. 364 lit. e) și g) C. proc. civ., invocate de reclamantă.

Pe fondul cauzei s-a

apreciat că pârâta SC F.C. SRL a denunțat unilateral contractul încheiat între

părți, cu notificarea nr. 1 din 9 ianuarie 2006, denunțarea unilaterală a

contractului de către pârâtă fiind primită de către reclamantă în aceiași zi.

În aceste condiții,

contractul încheiat între părți a expirat la data de 23 februarie 2006.

Dispozițiile art. 27 pct. mm din contract prevăd că în condițiile paragrafelor

24 jj sau 23 kk, dacă rezilierea survine înaintea datei de încheiere a anului

financiar în curs, partea care a notificat încetarea contractului datorează

celeilalte părți o despăgubire de 50.000 Euro, despăgubire ce va fi achitată în

termen de 10 zile calendaristice de la notificarea scrisă a situației create.

Ori, dispozițiile art. 23 se

referă la obligația prestatorului, în speță reclamanta SC K.H. București de a

păstra confidențialitatea asupra datelor și informațiilor referitoare la

activitatea societății, iar dispozițiile art. 24 arată că pentru neîndeplinirea

sau îndeplinirea defectuoasă a obligațiilor din contract, părțile răspund

potrivit legislației civile, comerciale sau penală, după caz și consecința în

caz de încălcarea acestor dispoziții nu poate fi decât cea a rezilierii, de

aceea dispozițiile art. 27 pct. mm, se referă numai la reziliere, situație în

care se aplică clauza de penalitate de 50.000 euro.

Acordarea cheltuielilor

arbitrare, în cuantum de 7986 lei a fost găsită justificată de actele

existente.

Împotriva sentinței nr. 135

din 19 septembrie 2007 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția comercială,

de contencios administrativ și fiscal, a promovat recurs reclamanta SC K.H. SRL

București, care a criticat această hotărâre judecătorească pentru nelegalitate

și netemeinicie, solicitând în baza art. 304

1

C. proc. civ., admiterea

recursului, casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei la aceiași instanță

de fond pentru administrarea de probe.

În dezvoltarea motivelor de

recurs s-a evocat că sentința atacată a fost pronunțată cu nerespectarea

dispozițiilor art. 366 alin. (1) C. proc. civ., s-a încălcat dreptul la apărare

deoarece reclamanta a fost pusă în imposibilitatea de a formula concluzii pe

fondul cauzei și de a propune probe, iar acțiunea în anulare, așa cum a fost

formulată și argumentată era admisibilă, conform art. 364 lit. e), g) și i) C.

proc. civ.

Intimata-pârâtă SC F.C. SRL

Ploiești a depus întâmpinare, prin care a cerut respingerea recursului.

Înalta Curte, analizând

materialul probator administrat în cauză, în raport de toate criticile

formulate în cererea de recurs, constată că acestea sunt neîntemeiate, urmând a

respinge, ca nefondat, recursul reclamantei SC K.H. SRL București pentru

următoarele considerente.

C.A.C. de pe lângă Camera de

Comerț și Industrie Prahova, prin hotărârea nr. 1 din 9 februarie 2007, a

respins, ca neîntemeiată, acțiunea reclamantei SC K.H. SRL București îndreptată

împotriva pârâtei SC F.C. SRL Ploiești, reținând în esență că reglementarea

separat de către părți a încetării contractului prin două instituții distincte,

respectiv denunțarea unilaterală de către ambele părți, cât și rezilierea

contractului, raportat la dispozițiile art. 23 și 24 din contract, prin care se

reglementează obligațiile ce le revin în executarea contractului de management,

exprimă voința acestora de a apela fie la denunțarea unilaterală fie la

rezilierea contractului.

Nu poate fi primită critica

adusă de recurentă în sensul că sentința atacată a fost pronunțată cu

nerespectarea dispozițiilor art. 366 alin. (1) C. proc. civ., fiind încălcat

dreptul la apărare și la imposibilitatea de a formula concluzii pe fondul

cauzei.

Astfel, potrivit art. 366 alin.

(1) C. proc. civ., instanța judecătorească, admițând acțiunea, va anula

hotărârea arbitrală, iar, dacă litigiul este în stare de judecată, se va

pronunța și în fond. Dacă, însă, pentru a hotărî în fond este nevoie de noi

probe, instanța judecătorească se va pronunța în fond după administrarea lor.

În acest din urmă caz, hotărârea de anulare nu se va putea ataca decât odată cu

hotărârea asupra fondului.

Conform încheierii din 5

septembrie 2007 a instanței de fond, a fost respinsă excepția de tardivitate a

introducerii acțiunii în anulare, excepția ridicată de pârâtă, iar părțile au

pus concluzii pe fondul cauzei. Cu această ocazie, avocatul G.V. a solicitat

admiterea acțiunii așa cum a fost formulată, precizând că pentru cheltuielile

de judecată va formula o cerere separată.

Mai mult, prima instanță

având nevoie de timp pentru studierea actelor dosarului, a amânat pronunțarea

pentru data de 19 septembrie 2007, reclamanta având posibilitatea, dacă

considera necesar, să-și exercite dreptul la apărare și prin depunerea de note

scrise.

Este adevărat că în materia

procedurii arbitrale, întreaga procedură trebuie să asigure părților, sub

sancțiunea nulității hotărârii arbitrale, egalitatea de tratament, respectarea

dreptului de apărare și a principiului contradictorialității. De asemenea,

părțile pot participa la dezbaterea litigiului personal sau prin reprezentant

și pot fi asistate de orice persoană, iar neprezentarea părții legal citate nu

împiedică dezbaterea litigiului.

Din verificarea

documentației existente, apare fără echivoc că, instanța arbitrală, în egală

măsură a respectat părților dreptul la apărare, în contextul în care reclamanta

a fost reprezentată de apărătorul desemnat conform împuternicirii avocațiale.

Nu se impune nici trimiterea

cauzei spre rejudecare, în vederea administrării de noi probe, deoarece a fost

stabilită o corectă situație de fapt și de drept, actele depuse de părți fiind

suficiente pentru lămurirea litigiului sub toate aspectele. Așa cum a stabilit

jurisprudența, acțiunea în anulare, apare ca o cale restrictivă de atac, în

condițiile în care nu permite decât analiza limitată a hotărârii atacate.

Și cheltuielile arbitrale au

fost riguros determinate și acordate, în deplină concordanță cu dovezile care

atestă plata efectivă a onorariului de asistență juridică, suportat de pârâtă.

Reglementările cuprinse în art. 30 din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea și

exercitarea profesiei de avocat, cu modificările și completările aduse,

stabilesc că pentru activitatea sa profesională avocatul are dreptul la

onorariu și la acoperirea tuturor cheltuielilor făcute în interesul procesual

al clientului său, iar contractul de asistență juridică, legal încheiat,

constituie titlu executoriu.

De remarcat că toate

criticile recurentei, întemeiate pe dispozițiile art. 364 lit. i) C. proc. civ.,

vizează stabilirea unei situații de fapt, pe larg evocată de reclamantă,

neregăsindu-se nici o împrejurare expres și limitativ reglementate de lege care

să conducă la admiterea acțiunii în anulare.

Pentru aceste considerente,

urmează a respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta SC K.H. SRL

București, împotriva sentinței nr. 135 din 19 septembrie 2007 pronunțată de

Curtea de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal,

iar în baza art. 274 C. proc. civ., va obliga recurenta la plata sumei de 5260

lei cu titlu de cheltuieli de judecată către intimata SC F.C. SRL Ploiești.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de reclamanta SC K.H. SRL București, împotriva sentinței nr. 135 din 19

septembrie 2007, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția comercială, de contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Obligă recurenta la 5260 lei

cheltuieli de judecată, către intimata SC F.C. SRL Ploiești.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința

publică, astăzi 8 mai 2008.