ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 882/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

dosarului, constată următoarele:

Curtea de Apel Ploiești, secția comercială și de

contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 59 din 27 martie 2009 a

respins ca neîntemeiată acțiunea în anulare formulată de reclamanta SC P.L. SA

cu sediul social în Ploiești în contradictoriu cu SC P. SA cu sediul social în

Ploiești.

În fundamentarea acestei

soluții, s-a reținut în principal că, prin hotărârea nr. 8 din 26 noiembrie

2008 pronunțată de Tribunalul Arbitral din cadrul Curții de Arbitraj Comercial

de pe lângă Camera de Comerț și Industrie Prahova a fost respinsă excepția cu

privire la prescrierea dreptului la acțiune, respins capătul de cerere privind

acordarea beneficiului nerealizat și obligată SC P.L. SA la plata sumelor de

66.878 lei cu titlu de prejudiciu, 2.838 lei reprezentând taxă de arbitraj și

1.250 lei reprezentând cotă parte în onorariul expertului.

Hotărârea arbitrală nu a

încălcat dispozițiile legale imperative privind prescripția extinctivă, la data

introducerii cererii, dreptul material la acțiune nefiind prescris.

Deoarece reclamanta, în

calitatea de beneficiar, nu a respectat dispozițiile art. 6.2 din contract și

nu a emis facturi pentru valoarea materialelor rezultate din curățare și

demolare s-a reținut că dreptul la acțiune s-a născut la data rezilierii

contractului, respectiv la data de 31 ianuarie 2005.

În consecință, cererea de

obligare a reclamantei la plata despăgubirilor formulată de pârâtă în fața

instanței arbitrale, la data de 31 ianuarie 2008, nu poate fi apreciată ca

fiind formulată după expirarea termenului de prescripție, având în vedere

dispozițiile art. 3 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958, în conformitate cu

care termenul de prescripție este de 3 ani, precum și dispozițiile art. 101 alin.

(3) C. proc. civ., în conformitate cu care termenele stabilite pe ani se

sfârșesc în ziua anului corespunzătoare zilei de plecare.

Reclamanta din prezenta

cauză a fost obligată la plata sumei de 66.878 lei reprezentând prejudiciu

creat prin nepreluarea cantităților de deșeuri metalice de 221.920 kg la prețul

când trebuiau preluate. Această cantitate de deșeuri metalice reprezintă

contravaloarea lucrărilor efectuate de executant până la momentul rezilierii,

potrivit art. 6.1 din contract.

Împotriva sentinței nr. 59

din 27 martie 2009 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios

administrativ și fiscal, a promovat recurs reclamanta SC P.L. SA Ploiești, care

a criticat această hotărâre pentru nelegalitate, solicitând în baza art. 304 pct.

6, 7 și 9 C. proc. civ. admiterea recursului, determinat de împrejurarea că

respingând excepția prescrierii acțiunii a fost încălcată ordinea publică și

dispozițiile imperative cuprinse în Decretul nr. 167/1958.

De asemenea se impune

desființarea hotărârii arbitrale, în condițiile art. 364 lit. f) C. proc. civ.

prin aceea că Tribunalul Arbitral s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu

s-au cerut sau nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut, ori s-a dat mai mult

decât s-a cerut.

Înalta Curte, analizând

materialul probator administrat, în raport de criticile aduse prin cererea de

recurs, constată că acestea sunt nejustificate, urmând a respinge ca nefondat

recursul reclamantei SC P.L. SA Ploiești pentru următoarele considerente.

Din verificarea

documentației existente, rezultă fără putere de tăgadă că SC P. SA la data de

30 ianuarie 2008 a depus o cerere de arbitrare înregistrată la Curtea de

Arbitraj Comercial de pe lângă Camera de Comerț și Industrie Prahova, prin care

a cerut, în contradictoriu cu SC P.L. SA obligarea acesteia din urmă la plata

sumei de 100.000 lei, reprezentând contravaloarea lucrărilor efectuate până la

momentul rezilierii unilaterale a contractului din 2004 și neachitate.

Corect a stabilit instanța

de fond că hotărârea arbitrală nr. 8 din 26 noiembrie 2008 nu a încălcat

dispozițiile imperative cuprinse în Decretul nr. 167/1958.

Potrivit raporturilor

contractuale dintre părți și a celor două acte adiționale, s-a urmărit, așa cum

s-a precizat la art. 2.1. demolarea de către executant a 15 blaze de bitum și a

rezervoarelor din P.R.I.D. aflate pe teritoriul SC P.L. SA, curățarea

utilajelor menționate de rămășițele de produse aflate în ele cât și demolarea

fundațiilor rezervoarelor, precum și evacuarea materialelor și deșeurilor

rezultate din aceste operațiuni.

În invocarea prescripției

dreptului la acțiune, se susține în faza procedurii arbitrale de către SC P.L.

SA atât prin întâmpinare cât și prin notele scrise că ultima cantitate de fier

vechi ridicată de SC P. SA a fost efectuată pe data de 17 noiembrie 2004

(47.810 kg) iar până la acest moment se ridicase cantitatea de 667 tone de fier

vechi.

Relevanță în corecta

stabilire a situației de fapt și de drept o reprezintă adresa din 21 ianuarie

2005 prin care este notificată SC P. SA că începând cu data de 31 ianuarie 2004

contractul din 1994 este reziliat din inițiativa beneficiarului.

Prescripția extinctivă este

caracterizată ca mijloc prin care se stinge dreptul la acțiune în sens

material, în cazul în care nu este exercitată înlăuntrul unui anumit interval

de timp fixat de lege. În acest sens, în actul normativ în materie, Decretul nr.

167/1958, în art. 1 alin. (1) se statornicește că „dreptul la acțiune, având ca

obiect patrimonial, se stinge prin prescripție dacă nu a fost exercitat în

termenul prevăzut de lege”.

Termenul general de

prescripție, potrivit art. 3 alin. (1) din actul normativ expus anterior este

de 3 ani și el începe să curgă de la data când s-a născut dreptul la acțiune.

Amplu documentat, prima

instanță a evocat că raportat la momentul rezilierii contractului, respectiv

data de 31 ianuarie 2005 și cel al înregistrării acțiunii arbitrale, respectiv

30 ianuarie 2008, demersul juridic nu poate fi apreciat că intră sub incidența

excepției prescripției dreptului la acțiune.

De remarcat că tribunalul

arbitral s-a pronunțat în deplină concordanță cu cererile părților și numai în

limitele cererii de chemare în judecată.

Hotărârea arbitrală poate fi

desființată numai prin acțiune în anulare, pentru unul din motivele prevăzute

expres și limitativ de dispozițiile imperative ale art. 364 lit. a) – i) C.

proc. civ., în cauză neregăsindu-se niciuna din situațiile pe care recurenta

le-a dezvoltat în calea de atac a recursului.

Pentru aceste rațiuni

urmează a respinge ca nefondat recursul reclamantei SC P.L. SA Ploiești

împotriva sentinței nr. 59 din 27 martie 2009 pronunțată de Curtea de Apel

Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, nefiind

îndeplinită nicio cerință a dispozițiilor art. 304 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de reclamanta SC P.L. SA Ploiești împotriva sentinței nr. 59 din 27 martie 2009

a Curții de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ și

fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 4 martie 2010.