ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2115/2010

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2115/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)

Asupra recursului de față :

Din examinarea lucrărilor din dosar

constată următoarele :

Prin acțiunea formulată de către

reclamanta SC F.S. SA, societate în insolvență s-a solicitat obligarea pârâtei

SC P. SA Z.O.B. la plata sumei de 259.918,22 lei reprezentând dobândă legală

aferente unei creanțe, dobândă ce urmează a fi calculată de la data de 23

decembrie 2003 până la data plății efective a datoriei principale.

În motivarea acțiunii reclamanta a

arătat că prin sentința comercială nr. 1012 din 11 mai 2006 a Tribunalului

Dâmbovița, sentință rămasă definitivă și irevocabilă, pârâta a fost obligată la

plata sumei totale de 2.599.182.222 lei cu titlu de despăgubiri cât și la

restituirea sumei de 1.437.614.306 lei, reprezentând garanții de bună execuție

cu dobânda legală aferentă garanțiilor de bună execuție. Prin aceeași sentință

a fost respins capătul de cerere privind plata penalităților de întârziere

aferente sumei de 2.599.182.222 lei iar cu privire la dobânda legală cuvenită

pentru suma ce reprezintă despăgubiri pentru cheltuieli suplimentare instanța a

constatat că nu poate acorda această dobândă deoarece nu a fost solicitată prin

acțiune.

Pârâta prin întâmpinare a formulat

cerere de chemare în garanție a SC A.M.T.P.R. SA prin care a solicitat ca în

situația admiterii acțiunii să fie obligată în mod corelativ la plata acestei

sume.

Prin sentința nr. 9 din data de 8

ianuarie 2008, Tribunalul Dâmbovița, secția comercială și de contencios administrativ,

a admis acțiunea formulată de reclamanta SC F.S.M. SA prin lichidator judiciar

Cabinet Individual de practician în insolvență P.M. în contradictoriu cu pârâta

SC P. SA ZONA DE OPERARE BĂICOI și a obligat pârâta la plata sumei de

124.090,69 lei reprezentând dobânda legală.

Pentru a dispune astfel, tribunalul a

reținut că obligarea chematei în garanție la plata sumei solicitată prin

acțiune nu poate fi realizată prin modalitatea aleasă de către pârâtă,

respectiv prin întâmpinare ci numai pe calea unei cereri reconvenționale,

cerere care nu a fost depusă la dosar.

În ceea ce privește acțiunea

principală, tribunalul a constatat că potrivit contractului nr. 7/2003 încheiat

între părți, respectiv art. 44, pentru suma datorată de către pârâtă, astfel

cum a fost stabilită prin sentința nr. 1012/2006 a Tribunalului Dâmbovița, se

impun a fi acordate și dobânzi legale, care reprezintă un accesoriu al creanței

principale.

Împotriva acestei sentințe a declarat

ape pârâta SC P. SA, susținând că instanța nu s-a pronunțat asupra cererii de

chemare în garanție a SC M.S. SA ROMAN.

Curtea de Apel Ploiești, secția comercială

contencios administrativ și fiscal, prin decizia nr. 90 din 6 mai 2008, a admis

apelul declarat de pârâtă, a desființat sentința și a trimis cauza spre

rejudecare aceleiași instanțe.

Curtea de Apel a apreciat fondat

apelul pârâtei având în vedere că prima instanță, deși investită cu două

acțiuni conexe, respectiv cererea de chemare în judecată și cererea de chemare

în garanție, nu a soluționat cererea de chemare în garanție, fapt ce

echivalează cu necercetarea integrală a fondului.

Tribunalul Dâmbovița, secția comercială

și de contencios administrativ, rejudecând cauza, prin sentința nr. 368 din 26

mai 2009, a admis în parte acțiunea reclamantei, a obligat pe pârâtă să

plătească reclamantei suma de 102.152,19 lei cu titlu de dobândă și a respins

cererea de chemare în garanție formulată de pârâtă.

În fața tribunalului, pârâta a invocat

că debitele au fost puse în executare de către reclamantă, creanța fiind

reactualizată la suma de 438.963,83 lei, cursul dobânzii fiind stopat, fiind de

acord cu suma de 143.761,43 lei și numai de la data rămânerii definitive a

hotărârii până la achitarea sumei.

Chemata în garanție a invocat excepția

prescripției dreptului material la acțiune.

Având în vedere probele administrate

în cauză tribunalul a reținut cererea întemeiată în ceea ce privește suma de

102.152,19 lei aferentă sumei de 259.918,22 lei, creanță care nu a fost

actualizată cu prilejul executării silite.

Cu referire la cererea de chemare în

garanție, tribunalul a constatat că aceasta este neîntemeiată întrucât nu

există o legătură cauzală între întârzierea la plată manifestată de pârâtă și

atitudinea chematei în garanție, astfel încât nu există temei juridic

contractual sau delictual între pârâtă și chemata în garanție.

Împotriva acestei sentințe a declarat

apel pârâta SC P. SA – G.Z.M. – G.O. (fostă Z.O. BĂICOI), iar Curtea de Apel

Ploiești, secția comercială de contencios administrativ și fiscal, prin decizia

nr. 117 din 13 octombrie 2009, a admis apelul declarat de pârâtă, a schimbat în

parte sentința, în sensul că a respins acțiunea principală ca tardiv formulată;

a menținut în rest dispozițiile sentinței.

Curtea, analizând sentința pronunțată

prin prisma criticilor invocate, a constatat că prin sentința nr. 1012 din data

de 11 mai 2006 a Tribunalului Dâmbovița, irevocabilă, pârâta a fost obligată la

plata sumei de 259.918,22 lei cu titlu de despăgubiri pentru cheltuieli

suplimentare ocazionate de rezolvarea unor dificultăți la sonda 477 R., conform

contractului 7/2003. Curtea de Apel a apreciat excepția prescripției

întemeiată, având în vedere dispozițiile art. 1 și 3 din Decretul nr. 167/1958.

Împotriva acestei decizii de declarat

recurs reclamanta SC F.S. SA prin lichidator judiciar Cabinet Individual de

practician în insolvență P.M., în cadrul termenului legal, în temeiul motivului

de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În susținerea acestui motiv de recurs

a invocat întreruperea termenului de prescripție extinctivă, potrivit art. 16 lit.

a) și art. 17 din Decretul nr. 167/1958, având în vedere recunoașterea

dreptului la acțiune privind dobânzile solicitate în cadrul primului ciclu

procesual, recunoaștere consemnată în încheierea de ședință din data de 19

noiembrie 2007 și adresa depusă de către pârâtă la acel termen de judecată. În

acest fel a fost ștearsă prescripția începută înainte de data de 20 august

2004.

Recurenta susține că deși a invocat

această apărare în primul ciclu procesual, în cel de al doilea ciclu procesual

și în întâmpinarea formulată în apel, această apărare nu a fost analizată de

către instanță.

Intimata pârâtă SC O.M.V.P. SA MORENI

prin întâmpinarea formulată în raport de cererea de recurs a invocat excepția

lipsei capacității procesuale de folosință a recurentei, invocând în susținerea

excepției că societatea a fost radiată din Registrul Comerțului, urmare

închiderii procedurii insolvenței. În susținerea excepției invocată, intimata a

depus la dosar certificat constatator de la O.N.R.C. din care rezultă ca

potrivit mențiunii din data de 22 octombrie 2008 societatea a fost radiată din

Registrul Comerțului. În ceea ce privește fondul cererii de recurs, pârâta a

arătat că manifestarea sa de voință în sensul declarării căilor de atac

prevăzute de lege și invocarea excepției prescripției dreptului material la

acțiune nu pot fi apreciate ca recunoașteri ale debitului solicitat.

În combaterea excepției invocată de

către intimata pârâtă, recurenta reclamantă a depus la dosarul cauzei răspuns

la întâmpinare prin care a arătat că prin sentința nr. 342 din 30 septembrie

2008 a Tribunalului Dâmbovița, a fost dispusă radierea SC F.S.M. SA, însă

judecătorul sindic nu a dat descărcare lichidatorului de îndatoririle și

responsabilitățile legate de litigiile debitorului, ce fac obiectul mai multor

dosare printre care și dosarul de față.

Înalta Curte a luat în examinare, cu

prioritate, în temeiul art. 137 C. proc. civ., excepția lipsei capacității

procesuale a recurentei reclamantă și a reținut următoarele:

Prin sentința nr. 342 din 30

septembrie 2008, Tribunalul Dâmbovița, secția comercială și de contencios administrativ,

în temeiul art. 132 alin. (2) din Legea nr. 85/2006 a dispus închiderea

procedurii falimentului debitorului SC F.S. SA MORENI și radierea debitorului

din registrul comerțului, dar lichidatorul judiciar a fost descărcat de orice

îndatoriri și responsabilități cu privire la procedură, cu excepția litigiilor ce

fac obiectul dosarelor nr. 271/120/2008, 1391/120/2007, 2180/113/2006 și

4215/120/2008, ce formează obiectul pricinii de față. Din examinarea

înscrisului reprezentat de sentința sus menționată, existentă la dosarul de

recurs, Înalta Curte constată că la dosar a fost depusă copia conformă cu

originalul a sentinței sus menționată, copie care nu cuprinde mențiunea

rămânerii irevocabile a acesteia. Coroborând această probă cu informațiile

depuse de către intimata pârâtă de la O.N.R.C., rezultă că mențiunea închiderii

procedurii falimentului și radierii debitorului, datează din data de 22

octombrie 2008, deci urmare pronunțării sentinței nr. 342 din 30 septembrie

ateste rămânerea definitivă a sentinței sus menționată, prin nerecurare sau

prin respingerea recursului, Înalta Curte urmează să respingă excepția invocată

de către pârâtă ca neîntemeiată.

În ceea ce privește recursul declarat

de către reclamantă, Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat pentru

următoarele considerente:

Din punctul de vedere al motivului de

nelegalitate invocat, respectiv încălcarea sau aplicarea greșită a legii, cu

referire la dispozițiile art. 16 lit. a) din Decretul nr. 167/1958, Înalta

Curte constată critica nefondată în raport de lipsa cauzei de întrerupere

invocată de către recurentă.

Astfel, recurenta susține existența

cauzei de întrerupere a prescripției extinctive în raport de recunoașterea

dreptului a cărui acțiune se prescrie. În opinia recurentei această

recunoaștere a dreptului a fost realizată în mod expres prin susținerile

consilierului juridic al pârâtei SC P. SA BUCUREȘTI, astfel cum au fost

consemnate prin încheierea de ședință din data de 6 noiembrie 2007 a

Tribunalului Dâmbovița, în cadrul primului ciclu procesual, în sensul că „Precizează

faptul că în principiu este de acord cu dobânda solicitată de reclamantă dar nu

este de acord cu calculele făcute de aceasta” În continuarea acestui argument,

recurenta a invocat adresa depusă la data de 19 noiembrie 2007 la dosarul

instanței de către pârâtă prin care a solicitat prorogarea discuției legată de

calculul dobânzii legal la următorul termen de judecată.

Manifestarea de voință a intimatei

pârâte, reprezentată în instanță de către consilier juridic C.M., nu

îndeplinește condiția abandonării din partea debitorului a poziției de

împotrivire față de dreptul subiectiv corelativ din mai multe puncte de vedere:

al societății pârâte, efectuate în cadrul ședinței publice, nu pot fi

interpretate în sensul unei recunoașteri exprese, în sensul unei „manifestări

neîndoielnice” din care să rezulte recunoașterea sumei pretinsă prin acțiune cu

titlu de dobândă legală.

însoțite de un înscris care să emane de la organele reprezentative ale

societății, adresa prin care se solicită amânarea cauzei pentru lipsă de

apărare neputând îndeplini această condiție.

juridic nu cuprinde și recunoașterea drepturilor litigioase, sens în care este

necesar un înscris care să emane de la societatea debitoare, semnat de către

reprezentanții legali ai societății.

sensul de a uza de căile de atac prevăzute de lege, reprezintă o dovadă în plus

a poziției sale de împotrivire față de dreptul pretins prin prezenta cerere de

chemare în judecată.

intervină până la împlinirea termenului de prescripție.

În raport de aceste considerente,

soluția pronunțată de către Curtea de Apel în sensul admiterii excepției

prescripției dreptului material la acțiune este corectă, în condițiile în care

dobânzile solicitate prin prezenta cerere de chemare în judecată, având

caracterul unor accesorii ale creanței principale, s-au stins prin stingerea

dreptului la acțiune privind debitul principal.

Astfel, prin sentința 1012 din data de

11 mai 2006 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, rămasă definitivă la data de 22

noiembrie 2006, a fost admisă acțiunea formulată de reclamantă în ceea ce

privește debitul principal în sumă de 259.918,22 lei cu titlu de despăgubiri

stabilite printr-un contract încheiat în anul 2003. În aceste condiții, dreptul

material la acțiune pentru aceste obligații a început să curgă începând cu anul

2003 . Întrucât prin cererea de chemare în judecată ce a format obiectul

dosarului nr. 4049/2005 al Tribunalului Dâmbovița nu au fost solicitate dobânzi

aferente sumei de 259.918,22 lei, devine aplicabil principiul efectului prescripției

extinctive instituit de art. 1 alin. (2) din Decretul nr. 167/1958, privind

prescrierea acțiunii privind un drept accesoriu odată cu prescrierea acțiunii

privind un drept principal, accesoriul fiind supus acelorași cerințe ca și

principalul.

În raport de faptul că dobânda legală

reprezintă un accesoriu al creanței principale, care se cuvine creditorului

pentru întârzierea la plată a unei datorii, începutul termenului de prescripție

extinctivă se calculează de la data nașterii dreptului la acțiune în ceea ce

privește debitul principal, respectiv din anul 2003, în raport de care acțiunea

de față introdusă în anul 2007 este formulată după împlinirea termenului de

prescripție.

În raport de aceste considerente, în

temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., urmează a respinge recursul ca

nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția lipsei capacității

procesuale a recurentei reclamantă SC F.S. MORENI SA.

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de reclamanta SC F.S. MORENI SA prin Cabinet Individual de Practician

în Insolvență P.M. împotriva deciziei nr. 117 din 13 octombrie 2009 a Curții de

Apel Ploiești, secția comercială contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 4

iunie 2010.