ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2115/2010

Asupra recursului de față : Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele : Prin acțiunea formulată de către reclamanta SC F.S. SA, societate în insolvență s-a solicitat obligarea pârâtei SC P. SA Z.O.B. la plata sumei de 259.918,22 lei reprezentând dobândă legală aferente unei creanțe, dobândă ce urmează a fi calculată de la data de 23 decembrie 2003 până la data plății efective a datoriei principale. În motivarea acțiunii reclamanta a arătat că prin sentința comercială nr. 1012 din 11 mai 2006 a Tribunalului Dâmbovița, sentință rămasă definitivă și irevocabilă, pârâta a fost obligată la plata sumei totale de 2.599.182.222 lei cu titlu de despăgubiri cât și la restituirea sumei de 1.437.614.306 lei, reprezentând garanții de bună execuție cu dobânda legală aferentă garanțiilor de bună execuție.

Prin aceeași sentință a fost respins capătul de cerere privind plata penalităților de întârziere aferente sumei de 2.599.182.222 lei iar cu privire la dobânda legală cuvenită pentru suma ce reprezintă despăgubiri pentru cheltuieli suplimentare instanța a constatat că nu poate acorda această dobândă deoarece nu a fost solicitată prin acțiune. Pârâta prin întâmpinare a formulat cerere de chemare în garanție a SC A.M.T.P.R. SA prin care a solicitat ca în situația admiterii acțiunii să fie obligată în mod corelativ la plata acestei sume. Prin sentința nr. 9 din data de 8 ianuarie 2008, Tribunalul Dâmbovița, secția comercială și de contencios administrativ, a admis acțiunea formulată de reclamanta SC F.S.M.

SA prin lichidator judiciar Cabinet Individual de practician în insolvență P.M. în contradictoriu cu pârâta SC P. SA ZONA DE OPERARE BĂICOI și a obligat pârâta la plata sumei de 124.090,69 lei reprezentând dobânda legală. Pentru a dispune astfel, tribunalul a reținut că obligarea chematei în garanție la plata sumei solicitată prin acțiune nu poate fi realizată prin modalitatea aleasă de către pârâtă, respectiv prin întâmpinare ci numai pe calea unei cereri reconvenționale, cerere care nu a fost depusă la dosar. În ceea ce privește acțiunea principală, tribunalul a constatat că potrivit contractului nr. 7/2003 încheiat între părți, respectiv art. 44, pentru suma datorată de către pârâtă, astfel cum a fost stabilită prin sentința nr. 1012/2006 a Tribunalului Dâmbovița, se impun a fi acordate și dobânzi legale, care reprezintă un accesoriu al creanței principale.

Împotriva acestei sentințe a declarat ape pârâta SC P. SA, susținând că instanța nu s-a pronunțat asupra cererii de chemare în garanție a SC M.S. SA ROMAN. Curtea de Apel Ploiești, secția comercială contencios administrativ și fiscal, prin decizia nr. 90 din 6 mai 2008, a admis apelul declarat de pârâtă, a desființat sentința și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Curtea de Apel a apreciat fondat apelul pârâtei având în vedere că prima instanță, deși investită cu două acțiuni conexe, respectiv cererea de chemare în judecată și cererea de chemare în garanție, nu a soluționat cererea de chemare în garanție, fapt ce echivalează cu necercetarea integrală a fondului.

Tribunalul Dâmbovița, secția comercială și de contencios administrativ, rejudecând cauza, prin sentința nr. 368 din 26 mai 2009, a admis în parte acțiunea reclamantei, a obligat pe pârâtă să plătească reclamantei suma de 102.152,19 lei cu titlu de dobândă și a respins cererea de chemare în garanție formulată de pârâtă. În fața tribunalului, pârâta a invocat că debitele au fost puse în executare de către reclamantă, creanța fiind reactualizată la suma de 438.963,83 lei, cursul dobânzii fiind stopat, fiind de acord cu suma de 143.761,43 lei și numai de la data rămânerii definitive a hotărârii până la achitarea sumei. Chemata în garanție a invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune.

Având în vedere probele administrate în cauză tribunalul a reținut cererea întemeiată în ceea ce privește suma de 102.152,19 lei aferentă sumei de 259.918,22 lei, creanță care nu a fost actualizată cu prilejul executării silite. Cu referire la cererea de chemare în garanție, tribunalul a constatat că aceasta este neîntemeiată întrucât nu există o legătură cauzală între întârzierea la plată manifestată de pârâtă și atitudinea chematei în garanție, astfel încât nu există temei juridic contractual sau delictual între pârâtă și chemata în garanție. Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta SC P. SA – G.Z.M. – G.O. (fostă Z.O. BĂICOI), iar Curtea de Apel Ploiești, secția comercială de contencios administrativ și fiscal, prin decizia nr. 117 din 13 octombrie 2009, a admis apelul declarat de pârâtă, a schimbat în parte sentința, în sensul că a respins acțiunea principală ca tardiv formulată; a menținut în rest dispozițiile sentinței.

Curtea, analizând sentința pronunțată prin prisma criticilor invocate, a constatat că prin sentința nr. 1012 din data de 11 mai 2006 a Tribunalului Dâmbovița, irevocabilă, pârâta a fost obligată la plata sumei de 259.918,22 lei cu titlu de despăgubiri pentru cheltuieli suplimentare ocazionate de rezolvarea unor dificultăți la sonda 477 R., conform contractului 7/2003. Curtea de Apel a apreciat excepția prescripției întemeiată, având în vedere dispozițiile art. 1 și 3 din Decretul nr. 167/1958. Împotriva acestei decizii de declarat recurs reclamanta SC F.S. SA prin lichidator judiciar Cabinet Individual de practician în insolvență P.M., în cadrul termenului legal, în temeiul motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. În susținerea acestui motiv de recurs a invocat întreruperea termenului de prescripție extinctivă, potrivit art. 16 lit. a) și art. 17 din Decretul nr. 167/1958, având în vedere recunoașterea dreptului la acțiune privind dobânzile solicitate în cadrul primului ciclu procesual, recunoaștere consemnată în încheierea de ședință din data de 19 noiembrie 2007 și adresa depusă de către pârâtă la acel termen de judecată. În acest fel a fost ștearsă prescripția începută înainte de data de 20 august 2004. Recurenta susține că deși a invocat această apărare în primul ciclu procesual, în cel de al doilea ciclu procesual și în întâmpinarea formulată în apel, această apărare nu a fost analizată de către instanță.

Intimata pârâtă SC O.M.V.P. SA MORENI prin întâmpinarea formulată în raport de cererea de recurs a invocat excepția lipsei capacității procesuale de folosință a recurentei, invocând în susținerea excepției că societatea a fost radiată din Registrul Comerțului, urmare închiderii procedurii insolvenței. În susținerea excepției invocată, intimata a depus la dosar certificat constatator de la O.N.R.C. din care rezultă ca potrivit mențiunii din data de 22 octombrie 2008 societatea a fost radiată din Registrul Comerțului. În ceea ce privește fondul cererii de recurs, pârâta a arătat că manifestarea sa de voință în sensul declarării căilor de atac prevăzute de lege și invocarea excepției prescripției dreptului material la acțiune nu pot fi apreciate ca recunoașteri ale debitului solicitat.

În combaterea excepției invocată de către intimata pârâtă, recurenta reclamantă a depus la dosarul cauzei răspuns la întâmpinare prin care a arătat că prin sentința nr. 342 din 30 septembrie 2008 a Tribunalului Dâmbovița, a fost dispusă radierea SC F.S.M. SA, însă judecătorul sindic nu a dat descărcare lichidatorului de îndatoririle și responsabilitățile legate de litigiile debitorului, ce fac obiectul mai multor dosare printre care și dosarul de față. Înalta Curte a luat în examinare, cu prioritate, în temeiul art. 137 C. proc. civ., excepția lipsei capacității procesuale a recurentei reclamantă și a reținut următoarele: Prin sentința nr. 342 din 30 septembrie 2008, Tribunalul Dâmbovița, secția comercială și de contencios administrativ, în temeiul art. 132 alin. (2) din Legea nr. 85/2006 a dispus închiderea procedurii falimentului debitorului SC F.S.

SA MORENI și radierea debitorului din registrul comerțului, dar lichidatorul judiciar a fost descărcat de orice îndatoriri și responsabilități cu privire la procedură, cu excepția litigiilor ce fac obiectul dosarelor nr. 271/120/2008, 1391/120/2007, 2180/113/2006 și 4215/120/2008, ce formează obiectul pricinii de față. Din examinarea înscrisului reprezentat de sentința sus menționată, existentă la dosarul de recurs, Înalta Curte constată că la dosar a fost depusă copia conformă cu originalul a sentinței sus menționată, copie care nu cuprinde mențiunea rămânerii irevocabile a acesteia.

Coroborând această probă cu informațiile depuse de către intimata pârâtă de la O.N.R.C., rezultă că mențiunea închiderii procedurii falimentului și radierii debitorului, datează din data de 22 octombrie 2008, deci urmare pronunțării sentinței nr. 342 din 30 septembrie 2008. În raport de aceste înscrisuri, în lipsa unor dovezi actuale care să ateste rămânerea definitivă a sentinței sus menționată, prin nerecurare sau prin respingerea recursului, Înalta Curte urmează să respingă excepția invocată de către pârâtă ca neîntemeiată. În ceea ce privește recursul declarat de către reclamantă, Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat pentru următoarele considerente: Din punctul de vedere al motivului de nelegalitate invocat, respectiv încălcarea sau aplicarea greșită a legii, cu referire la dispozițiile art. 16 lit. a) din Decretul nr. 167/1958, Înalta Curte constată critica nefondată în raport de lipsa cauzei de întrerupere invocată de către recurentă.

Astfel, recurenta susține existența cauzei de întrerupere a prescripției extinctive în raport de recunoașterea dreptului a cărui acțiune se prescrie. În opinia recurentei această recunoaștere a dreptului a fost realizată în mod expres prin susținerile consilierului juridic al pârâtei SC P. SA BUCUREȘTI, astfel cum au fost consemnate prin încheierea de ședință din data de 6 noiembrie 2007 a Tribunalului Dâmbovița, în cadrul primului ciclu procesual, în sensul că „Precizează faptul că în principiu este de acord cu dobânda solicitată de reclamantă dar nu este de acord cu calculele făcute de aceasta” În continuarea acestui argument, recurenta a invocat adresa depusă la data de 19 noiembrie 2007 la dosarul instanței de către pârâtă prin care a solicitat prorogarea discuției legată de calculul dobânzii legal la următorul termen de judecată.

Manifestarea de voință a intimatei pârâte, reprezentată în instanță de către consilier juridic C.M., nu îndeplinește condiția abandonării din partea debitorului a poziției de împotrivire față de dreptul subiectiv corelativ din mai multe puncte de vedere:

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge excepția lipsei capacității procesuale a recurentei reclamantă SC F.S. MORENI SA. Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta SC F.S. MORENI SA prin Cabinet Individual de Practician în Insolvență P.M. împotriva deciziei nr. 117 din 13 octombrie 2009 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 iunie 2010.