ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1399/2022

Obiectul cauzei: Prin cererea înregistrată la 7 decembrie 2017 pe rolul Tribunalului Bacău, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta Unitatea Administrativ Teritorială Zemeș și în garanție pe Statul Român prin Ministerul de Finanțe, solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligată pârâta: l. în temeiul art. 582 alin. (1), lit. b) pct. 2 C. civ. să ridice pe cheltuiala proprie imobilele construite în mod nelegal, abuziv în curtea casei sale (sala de nunti, garaj și suprafața de 33,12 mp din dispensarul veterinar); 2. să curețe de toate deșeurile și să aducă în stare de folosință agricolă terenul; 3. să aducă terenul rămas nebetonat la nivelul celui pe care l-au betonat, prin nivelarea acestuia cu pământ fertil; 4. să-i achite daune morale în cuantum de 2.000.000 euro; 5. să-i achite, pentru lipsa de folosință a terenului, conform prevederilor art. 582 alin. (2) C. civ. despăgubiri în cuantum de 5 Euro/mp pe lună, reprezentând lipsa de folosință a terenului, pentru suprafața de 2944 mp începând cu 1 ianuarie 1991 până la 30 octombrie 2002, pentru suprafața de 1834 mp începând cu 31 octombrie 2002 până la 21 ianuarie 2009 și pentru suprafața de 829,81 mp începând cu 22 ianuarie 2009 până la eliberarea terenului de construcțiile arătate mai sus, ridicate nelegal în curtea casei sale. Din suma rezultată urmează a fi scăzută suma de 47.400 RON (aproximativ 11.000 euro) plătită de UAT Zemeș, pentru perioada cuprinsă între 1 iulie 2012 - 25 mai 2014, conform contractului de închiriere încheiat la 6 iulie 2012 și a actului adițional nr. x din 5 iulie 2013, contract reziliat prin HCL 56 din 19 martie 2014 începând cu 25 mai 2014.

Sentința pronunțată de tribunal: Prin sentința civilă nr. 117 din 13 februarie 2019, Tribunalul Bacău, secția I civilă a respins, ca nefondată, acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Unitatea Administrativ Teritorială Zemeș și chematul în garanție Statul Român prin Ministerul de Finanțe.

Decizia pronunțată de curtea de apel: Prin decizia nr. 227 din 22 iunie 2020, Curtea de Apel Bacău, secția I civilă a respins excepția de nelegalitate a autorizației de construcție nr. x din 13 decembrie 1993. A admis apelul declarat de apelantul-reclamant A. împotriva sentinței civile nr. 117 din 13 februarie 2019 pronunțată de Tribunalul Bacău, a schimbat în parte sentința apelată și a admis în parte cererea de chemare în judecată, în sensul că a obligat pe pârâtă să ridice pe cheltuiala proprie imobilul garaj în suprafață de 25,40 mp identificat în expertiza B.. A fost obligată pârâta să aducă în stare de folosință agricolă terenul aflat sub garaj, după ridicarea construcției. A fost obligată pârâta la plata către reclamant a contravalorii lipsei de folosință a terenului în suprafață totală de 519,95 mp (compus din 25,40 mp ocupați de garaj și 494,55 mp teren aflați sub construcția "sală de nunți") în cuantum de 2,4 RON/mp/lună începând cu 29 noiembrie 2017 (data formulării acțiunii) și până la data pronunțării hotărârii, iar în continuare, doar pentru terenul aflat sub garaj până la ridicarea acestuia. Au fost respinse celelalte pretenții ca nefondate. A fost menținută soluția de respingere cu privire la cererea de chemare în garanție.

Calea de atac exercitată în cauză: Împotriva deciziei nr. 227 din 22 iunie 2020 pronunțate de Curtea de Apel Bacău, reclamantul A. și pârâta Unitatea Administrativ Teritorială Zemeș au formulat recurs.

Decizia pronunțată de instanța de recurs: Prin decizia nr. 1773 din 23 septembrie 2021 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă în dosarul nr. x/2017, a fost respins, ca nefondat, recursul formulat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 227 din 22 iunie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția I civilă.

Contestația în anulare: Împotriva deciziei nr. 1773 din 23 septembrie 2021 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, reclamantul A. a formulat contestație în anulare, cale de atac înregistrată la 15 aprilie 2022 pe rolul instanței supreme. În motivare, contestatorul a arătat, în esență, că instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra recursului declarat de pârâta Unitatea Administrativ Teritorială Zemeș, solicitând admiterea contestației, anularea hotărârii atacate și fixarea unui termen pentru administrarea unor noi probe necesare judecării fondului cauzei, în vederea pronunțării unei hotărâri neviciate. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție: Examinând recursul, Înalta Curte urmează să îl respingă, ca lipsit de interes, pentru următoarele considerente: Potrivit dispozițiilor art. 32 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. "orice cerere poate fi formulată și susținută numai dacă autorul acesteia (...) d) justifică un interes." Interesul procesual - condiție de exercițiu a acțiunii civile, reprezintă folosul practic, imediat pe care îl are o parte pentru a justifica punerea în mișcare a procedurii judiciare, în oricare dintre formele sale de manifestare - cerere de chemare în judecată, căi de atac ordinare sau extraordinare. Existența interesului se impune a fi examinată pe tot parcursul procesului, nu numai cu privire la cererea introductivă de instanță, ci și în căile de atac, prin raportare la finalitatea urmărită de către titularul acesteia. Ca atare, interesul procesual determinat, legitim, personal, născut și actual este o condiție de exercițiu ce trebuie să se justifice în fiecare etapă procesuală, așadar, și în formularea contestației în anulare. În acest sens sunt și dispozițiile art. 458 C. proc. civ., ce poartă denumirea marginală "subiectele căilor de atac" și care dispun: "căile de atac pot fi exercitate numai de părțile aflate în proces care justifică un interes, în afară de cazul în care, potrivit legii, acest drept îl au și alte organe sau persoane." Pentru a stabili dacă o parte are interes în exercitarea acțiunii civile sau a unei căi de atac, instanța trebuie să prefigureze folosul efectiv pe care aceasta l-ar obține în ipoteza admiterii cererii formulate. Verificând condiția interesului exercitării prezentei contestații în anulare, Înalta Curte constată că singura critică adusă de contestatorul A. hotărârii contestate, de natură a fi încadrată în dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ., se referă la faptul că instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra recursului declarat de pârâta Unitatea Administrativ Teritorială Zemeș. Contestația în anulare prin care contestatorul pretinde că instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra recursului altei părții este lipsită de interes, având în vedere că respectiva parte are interes contradictoriu în raport cu acesta. Altfel spus, în eventualitatea admiterii contestației în anulare și desființării soluției din recurs, admiterea recursului părții adverse nu l-ar avantaja pe contestator. Tot asemenea, contestatorul nu justifică folosul practic nici în eventualitatea respingerii aceluiași recurs. De altfel, pentru ipoteza asemănătoare prevăzută de art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ. care se referă la situația în care instanța de recurs, respingând recursul sau admițându-l în parte, a omis să cerceteze vreunul dintre motivele de casare invocate de recurent în termen, Curtea Constituțională a reținut constant în jurisprudența sa faptul că recurentul este singurul care are interesul de a ataca pe calea contestației în anulare specială hotărârea pronunțată în recurs, pentru motivul că instanța a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare invocate. Altfel s-ar ajunge în situația în care intimatul ar susține, contrar propriilor interese, motivele invocate de recurent în cererea sa (Decizia nr. 572 din 15 mai 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 580 din 1 august 2008, sau Decizia nr. 646 din 14 iunie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 530 din 31 iulie 2012). Aplicând, prin analogie, raționamentul instanței de contencios constituțional și în privința ipotezei reglementată de art. 503 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ., are interes în promovarea contestației în anulare pentru nepronunțarea asupra unuia dintre recursurile declarate în cauză, doar recurentul care a declarat acel recurs asupra căruia instanța nu s-a pronunțat, nu și cel al cărui recurs a fost soluționat prin hotărârea supusă reformării. Așadar, contestația în anulare promovată de contestatorul A. este lipsită de interes, demersul procesual fiind fără finalitate practică din punct de vedere juridic, având în vedere critica formulată - nepronunțarea asupra recursului părții adverse, aspect ce nu aduce contestatorului vreo vătămare procesuală. Pentru considerentele expuse, având în vedere dispozițiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., raportat la prevederile art. 32 alin. (1) lit. d) și art. 458 C. proc. civ., Înalta Curte urmează să respingă contestația în anulare, ca fiind lipsită de interes. PENTRU ACESTE MOTIVE,