ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 536/2024

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 536/2024 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2024)

Ședința publică din data de 7 martie 2024

Asupra recursurilor de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Neamț, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal la 03.11.2020, reclamanta A. Întreprindere Individuală a chemat în judecată pe pârâta B. S.R.L., solicitând instanței ca, prin hotărârea care o va pronunța, să constate încetat contractul de lucrări încheiat la 21.01.2019 între părți, ca urmare a expirării termenului, să oblige pârâtă la plata către reclamantă a sumei de 202.164 RON, reprezentând despăgubiri și daune cominatorii pentru repararea prejudiciului, să constate dreptul reclamantei de a încasa suma de 4.400,50 RON, reprezentând garanția de bună execuție, să oblige pârâta să elibereze terenul ocupat de organizarea de șantier și să readucă terenul la starea inițială prin desființarea lucrărilor executate parțial și neconform, în termen de 60 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii.

La 12.01.2021, pârâta a formulat o cerere reconvențională, solicitând obligarea reclamantei la plata sumei de 200.000 RON, reprezentând contravaloarea devizelor de lucrări aferente obiectivului pensiune agroturistică, iar în subsidiar compensarea sumei solicitate de reclamantă, în eventualitatea în care pârâta ar cădea în pretenții.

La 09.02.2021, pârâta a completat cererea reconvențională, solicitând constatarea nulității absolute și anularea contractului nr. x/21.01.2019, iar în subsidiar, rezoluțiunea convenției ca și cauză de ineficacitate a contractului, repunerea părților în situația anterioară prin restituirea contravalorii prestațiilor, la care se adaugă dobânda legală calculată de la data introducerii acțiunii și până la plata efectivă a debitului, sumă ce se va actualiza cu indicele de inflație; a mai solicitat obligarea reclamantei la plata contravalorii lucrărilor realizate și a penalităților de întârziere de 0,2% pe zi, conform art. 9.2 din contract.

Prin încheierea din 24.03.2021, Tribunalul Neamț, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a anulat ca netimbrată cererea completatoare a cererii reconvenționale și a admis excepția tardivității întâmpinării și a cererii reconvenționale.

Prin sentința civilă nr. 836/C/12.11.2021, Tribunalul Neamț, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis excepția inadmisibilității primului capăt de cerere privind constatarea încetării contractului de lucrări încheiat la 21.01.2019 între părți și l-a respins ca inadmisibil, a admis în parte acțiunea și a obligat pârâta să achite reclamantei suma de 29.075 RON, reprezentând costuri privind finanțarea și încheierea contractului; a constatat dreptul reclamantei de a încasa suma de 2.200,25 RON, reprezentând jumătate din depozitul realizat pentru garantarea bunei execuții și a obligat-o pe pârâtă să elibereze terenul ocupat de organizarea de șantier; a respins în rest acțiunea; a obligat pârâta să achite reclamantei suma de 4.153,77 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe, reclamanta a declarat apel, iar pârâta a formulat apel incident.

Prin decizia civilă nr. 904/14.10.2022, Curtea de Apel Bacău, secția I civilă a admis apelul principal și apelul incident, a anulat sentința apelată și a reținut cauza spre rejudecare.

Prin încheierea din 09.06.2023, Curtea de Apel Bacău, secția I civilă a respins obiecțiunile formulate la raportul de expertiză și a amânat pronunțarea la 22.06.2023.

Prin decizia nr. 512/29.06.2023, Curtea de Apel Bacău, secția I civilă a admis excepția inadmisibilității primului capăt de cerere și, în consecință, a respins ca inadmisibil capătul de cerere privind constatarea încetării, prin expirarea termenului, a contractului de lucrări încheiat la 21.01.2019; a admis în parte acțiunea, a obligat pârâta să achite reclamantei suma de 29.075 RON, cu titlu de costuri privind finanțarea și încheierea contractului, a constatat dreptul reclamantei de a încasa jumătate din depozitul realizat pentru garantarea bunei execuții a contractului, respectiv suma de 2.200,25 RON și a obligat pârâta să elibereze terenul prin desființarea amplasamentelor temporare destinate șantierului; a respins în rest acțiunea ca nefondată.

Împotriva încheierii din 09.06.2023 și a deciziei, pârâta a declarat recurs, iar reclamanta a promovat recurs doar împotriva aceleiași decizii.

Prin memoriul de recurs, recurenta-reclamantă a arătat că instanța a reținut în mod eronat existența unei culpe comune a părților pentru întârzierea executării lucrărilor, atribuindu-i o parte din responsabilitate pe considerentul că refacerea studiului geotehnic, la solicitarea Inspectoratului Județean în Construcții Neamț, ar fi generat această întârziere.

Pornind de la această premisă, recurenta a susținut că hotărârea nu cuprinde motivele care au stat la baza acestei concluzii, deoarece instanța ar fi trebuit să explice în mod concret cum refacerea studiului geotehnic l-a împiedicat pe constructor să își îndeplinească obligațiile contractuale și cum acest fapt a contribuit efectiv la întârzierea lucrărilor; a subliniat că lipsa studiului geotehnic la faza inițială a executării contractului nu ar fi putut afecta desfășurarea lucrărilor.

În continuare, a evidențiat că proiectul a fost atribuit pârâtei după o procedură de achiziție, iar contractul a fost semnat la 21.01.2019, având ca termen de finalizare data de 28.02.2020; ulterior, la 11.03.2019, pârâta a emis garanția de bună execuție, iar la 15.04.2019 a dat ordinul de începere a lucrărilor.

Recurenta-reclamantă a susținut că expertiza efectuată a evidențiat că nu există documente care să ateste o solicitare oficială de refacere a studiului geotehnic inițial sau interdicția de a continua lucrările autorizate, ci doar o sugestie din partea celor de la Inspectoratul Județean pentru Construcții Neamț; în plus, refacerea studiului a constat, de fapt, într-o simplă revizuire a datelor deja existente în studiul geotehnic anterior, aspect confirmat de depoziția inginerului martor. Constructorul a continuat lucrările până în mai 2019, finalizând pregătirile de șantier și obținând toate aprobările necesare.

De altfel, a subliniat că refacerea studiului geotehnic nu a provocat niciun inconvenient pârâtei și nici nu a determinat vreo întârziere a lucrărilor. În plus, pârâta nu a transmis vreo notificare referitoare la eventualele întârzieri cauzate de refacerea studiului geotehnic, un aspect esențial care nu a fost evaluat de instanță la stabilirea culpei.

În acest context, recurenta a invocat încălcarea art. 1.877 C. civ., subliniind că studiul geotehnic este parte integrantă din lucrările de proiectare, iar antreprenorul avea obligația de a notifica imediat beneficiarul cu privire la orice deficiențe și de a solicita măsuri corespunzătoare sau, în caz contrar, de a suspenda lucrările; cu toate acestea, pârâta nu a reacționat la necesitatea finalizării studiului geotehnic și a continuat lucrările fără dificultăți până la mijlocul lunii iulie 2019, când a ajuns la etapa de turnare a betonului de egalizare la două luni după primirea studiului geotehnic. Având în vedere aceste aspecte, posibilitatea ca întârzierea lucrărilor să fi fost cauzate de refacerea studiului geotehnic este exclusă.

Potrivit recurentei-reclamante, hotărârea atacată este nemotivată în ceea ce privește atribuirea culpei comune a părților, deși pârâta și-a încălcat în mod evident obligațiile contractuale, iar instanța a refuzat să le observe și a aplicat greșit art. 1.270 și art. 1.516 C. civ., absolvind constructorul de o mare parte din răspunderea pentru neexecutarea la timp a obligațiilor asumate.

Sub acest aspect, a evidențiat mai multe neconcordanțe și încălcări ale obligațiilor contractuale de către pârâtă, cum ar fi: (i) neîndeplinirea cerințelor pentru autorizarea plății, deoarece pârâta nu a furnizat documentele justificative listate în detaliu în Anexa V, necesare pentru autorizarea cererilor de plată, așa cum este stipulat în art. 5 alin. (2) din contractul de finanțare, fapt ce reprezintă o încălcare a art. 7.3, art. 7.10 și art. 7.11 din contract; (ii) nefinalizarea și nepredarea lucrărilor la termen, deoarece deși termenul de finalizare era stabilit la 28.02.2020, pârâta nu a respectat această obligație asumată în art. 5.2 din contract; (iii) încălcarea altor obligații, cu referire la faptul că pârâta nu a respectat obligațiile de a executa complet lucrările (art. 7.4), de a respecta legislația privind calitatea în construcții (art. 7.8), precum și de a efectua recepția lucrărilor (art. 7.9).

Recurenta a susținut că, din cauza acestor încălcări grave, a suferit prejudicii în valoare de aproximativ 62.550,5 RON, conform art. 7.13 din contract, sumă ce include cheltuieli pentru implementarea proiectului și pierderea finanțării; În plus, a invocat un prejudiciu suplimentar estimat la 12.000 RON, cauzat de lipsa de folosință a terenului ocupat de organizarea de șantier. În acest context, a susținut că instanța a aplicat greșit art. 1.270 C. civ., întrucât părțile au convenit expres asupra reparațiilor în astfel de cazuri, iar probabilitatea închirierii terenului a fost dovedită, fiind incident art. 1.532 alin. (2) C. civ.

Recurenta-reclamantă a susținut, de asemenea, că instanța a aplicat greșit art. 1.538 C. civ. și principiul disponibilității, concluzionând eronat că, pentru acordarea despăgubirilor conform clauzei penale de la art. 9.3 din contract, nu este suficientă simpla dovadă a neexecutării obligației principale de către debitor; în această privință, a argumentat că neexecutarea obligației principale de către intimată îi conferă dreptul la despăgubiri, conform clauzei penale, indiferent de gradul de îndeplinire a lucrărilor (fie 15%, fie 10% din valoarea contractului), astfel cum a fost stabilit contractual.

Totodată, recurenta a subliniat că hotărârea atacată cuprinde motive contradictorii în legătură cu calitatea lucrărilor efectuate de către pârâtă, deoarece, pe de o parte, instanța a constatat existența unor neconformități în elementele constructive, însă, pe de altă parte, a dat eficiență probatorie unei expertize extrajudiciare întocmite unilateral de pârâtă, fără consultarea beneficiarului. Procedând astfel, instanța a aplicat greșit prevederile Legii nr. 10/1995, stabilind calitatea construcției doar în funcție de structura de rezistență și ignorând celelalte capitole de lucrări, ale căror deficiențe au fost constatate de toți factorii responsabili.

În continuare, a prezentat aspecte factuale pentru a sublinia impactul negativ al neconformităților lucrărilor asupra proiectului și consecințele acestora asupra părților. Astfel, s-a arătat că după turnarea planșeului, lucrările de instalații au devenit lucrări ascunse, iar pârâta nu s-a conformat notificărilor și cerințelor impuse de dirigintele de șantier, ceea ce a împiedicat continuarea lucrărilor și recepția acestora; de asemenea, nu au fost expertizate deficiențele majore din lucrările de zidărie, cum ar fi utilizarea unor tipuri diferite de cărămizi, iar expertiza extrajudiciară realizată de pârâtă nu a avut la bază documente esențiale, precum certificatele de proveniență și calitate ale materialelor utilizate. Din cauza neconformităților și defectelor de execuție, lucrările au atins doar 20% din devizul total, iar reclamanta a pierdut ajutorul financiar nerambursabil, deoarece prelungirea termenului de execuție nu era o soluție fezabilă; în plus, pârâta a fost amendată de I.S.C. Neamț pentru neregulile constate în execuția lucrărilor.

Recurenta-reclamantă a subliniat că, în prezent, construcția se află într-o stare avansată de abandon, cu structura de rezistență neterminată și expusă la intemperii de aproximativ 4 ani; de altfel, lipsa rigolelor de colectare a apelor și a măsurilor de protecție împotriva înghețului a dus la deteriorarea progresivă a construcției, care a devenit inutilizabilă pentru beneficiar.

Totodată, a susținut că daunele compensatorii de 132.015 RON sunt justificate conform clauzelor contractuale, fără a fi necesară probarea exactă a prejudiciului, conform art. 9.3 lit. c) din contract. În plus, clauza penală stipulată în contract nu acoperă în întregime prejudiciul suferit, inclusiv pierderea finanțării nerambursabile de până la 895.490,23 RON, precum și compromiterea proiectului de pensiune agroturistică. În prezent, terenul este ocupat de o construcție în stadiu incipient, realizată cu materiale de calitate inferioară și fără utilitate practică, singura soluție fiind desființarea lucrărilor neconforme, în baza art. 7.13 din contract, care impune executantului răspunderea pentru eventualele pagube sau efecte negative ca urmare a nerespectării prevederilor contractuale. Acest articol nu a fost avut în vedere de către instanță, fiind încălcat astfel art. 1.270 C. civ.

În drept, a invocat art. 488 alin. (1) pct. 6 și 7 C. proc. civ.

Prin memoriul său, recurenta-pârâtă a solicitat casarea încheierii și deciziei atacate, cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași curți de apel.

În motivare, a susținut că instanța de apel a pornit de la o premisă eronată, care a condus la concluzia că ar exista o culpă comună a părților și la interpretarea greșită a contractului de finanțare.

Recurenta-pârâtă a evidențiat că necomunicarea studiului geotehnic de către reclamantă a afectat termenele de execuție și că această situație ar trebui evaluată în raport cu clauzele contractului de finanțare, care a stat la baza contractului de execuție a lucrărilor.

A mai susținut că, reclamanta a lansat licitația pentru o lucrare fără a avea autorizațiile necesare, iar termenul de execuție viza o perioadă de până la 18 luni, astfel că instanța de apel a apreciat greșit atunci când a atribuit o culpă comună părților.

Potrivit recurentei-pârâte, în raport cu situația de fapt și art. 2 alin. (5) din contractul de finanțare, reclamanta este cea responsabilă pentru imposibilitatea de executare a contractului în termenul impus de autoritatea finanțatoare. În susținerea acestei afirmații, a adus în discuție Ordinul nr. 1120/2013, subliniind că specificațiile tehnice, parte integrantă a proiectului de finanțare, nu impuneau obligația reclamantei de a efectua studiul geotehnic; totodată, a evidențiat o contradicție în clauzele contractului referitoare la modalitatea de plată, în raport cu contractul de finanțare, susținând astfel imposibilitatea de plată a contractului de execuție lucrări, ceea ce transformă o obligație sigură și certă într-o obligație pur potestativă; în acest context, a invocat excepția nulității contractului de execuție.

Recurenta-pârâtă a criticat faptul că reclamanta nu a depus cerere pentru prelungirea contractului de finanțare, fapt ce arată că aceasta nu a dorit prelungirea termenului, nu pentru că ar fi fost împiedicată de pârâtă. În plus, contractul a fost suspendat prin notificarea dirigintelui de șantier, astfel că instanța a încălcat principiul potrivit căruia nimeni nu-și poate invoca propria culpă.

A mai susținut că decizia este nemotivată, întrucât nu a fost luată în considerare mărturia dirigintelui de șantier, care a indicat că reclamanta cunoștea modul de executare al lucrării.

În continuare, a afirmat că instanța a reținut că fapta ilicită a reclamantei, pe tărâm delictual, a cauzat imposibilitatea de executare a lucrării, iar în apărare a afirmat că nu ar avea cunoștințe de specialitate; în acest context, a invocat art. 8 din contract referitor la obligația reclamantei de a monitoriza lucrarea, susținând că I.S.C. Neamț a identificat reclamanta și dirigintele de șantier ca fiind responsabili pentru necomunicarea probelor prelevate la cota de fundare a terenului, obligație ce rezultă și din Normativul NP 112-2014.

Totodată, recurenta-pârâtă a arătat că a făcut dovada calității lucrării și că apreciază că se impun a fi înlăturate răspunsurile de la pct. 6-8 și 10 din raportul de expertiză, argumentând în detaliu motivele acestei solicitări.

Următorul set de critici se referă la nelegalitatea deciziei recurate din perspectiva obligării sale la plata unei cote-părți din garanția de bună execuție, în condițiile în care reclamanta a ales calea daunelor compensatorii, care exclud plata concomitentă a garanției, ceea ce contravine principiului alegerii unei căi procesuale.

Referitor la recursul promovat împotriva încheierii din 09.06.2023, prin care au fost respinse obiecțiunile la raportul de expertiză, recurenta-pârâtă a susținut că instanța a reținut greșit situația de fapt, aplicând eronat legea și că soluția de respingere a obiecțiunilor nu a fost motivată. Astfel, a prezentat obiecțiunile formulate și argumentele pentru care ar trebui înlăturate concluziile expertului.

În drept, a invocat art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

La 18.10.2023, recurenta-pârâtă a depus la dosar întâmpinare, invocând excepția nulității recursului reclamantei, iar în subsidiar a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

La 01.11.2023, recurenta-reclamantă a depus la dosar întâmpinare, invocând excepția nulității recursului pârâtei, iar în subsidiar a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

La 04.12.2023, recurenta-pârâtă a răspuns la întâmpinare.

La 04.03.2024, recurenta-reclamantă a depus note scrise, prin care a invocat excepția tardivității recursului părții adverse.

Analizând în mod prioritar, potrivit art. 494, raportat la art. 482 și la art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepțiile tardivității recursului pârâtei și nulității ambelor recursuri, Înalta Curte reține următoarele:

Excepția tardivității recursului pârâtei nu poate fi primită, întrucât termenul legal de 30 de zile pentru declararea recursului, prevăzut de art. 485 C. proc. civ., a fost respectat, decizia recurată fiind comunicată la data de 31.07.2023, iar recursul a fost promovat la 30.08.2023.

Examinând excepția nulității recursurilor, Înalta Curte reține că potrivit dispozițiilor art. 486 alin. (1) lit. d) și alin. (3) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, iar potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ., recursul este nul dacă motivele invocate nu se încadrează în ipotezele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Așadar, pentru a conduce la casarea hotărârii atacate, dezvoltarea motivelor trebuie să facă posibilă încadrarea lor în motivele de nelegalitate prevăzute de lege.

Astfel, simpla relatare a situației de fapt care a stat la baza generării litigiului dintre părți nu este suficientă pentru a constitui o motivare a recursului, deoarece această cale de atac nu vizează situația de fapt și nu are caracter devolutiv, astfel că recurentele trebuie să își exprime nemulțumirea în tiparele fixate de lege.

Astfel cum a fost reținută în etapele anterioare, situația de fapt care a generat litigiul de față derivă din încheierea contractului de finanțare nr. x/20.07.2017 între reclamantă și Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale - România, pentru acordarea unui ajutor financiar nerambursabil de maxim 895.490,23 RON, în condițiile Programului Național pentru Dezvoltare Rurală, pentru proiectul "Construire pensiune agroturistică în sat Ceahlău - pct. C., Com. Ceahlău, jud. Neamț", cu durata de execuție de 36 de luni, în subsecvența căruia părțile litigante au încheiat contractul nr. x/21.01.2019, având ca obiect construirea imobilului.

Susținând că pârâta B. S.R.L. nu și-a îndeplinit obligațiile asumate până la împlinirea termenului contractual, A. Întreprindere Individuală a demarat prezenta acțiune, urmărind ca instanța să constate încetarea contractului dintre părți prin expirarea termenului și să oblige pârâta la plata către reclamantă a sumei de 202.164 RON, reprezentând despăgubiri și daune cominatorii pentru repararea prejudiciului, să constate dreptul reclamantei de a încasa suma de 4.400,50 RON, reprezentând garanția de bună execuție, să oblige pârâta să elibereze terenul ocupat de organizarea de șantier și să readucă terenul la starea inițială prin desființarea lucrărilor executate parțial și neconform, în termen de 60 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii.

Sentința tribunalului a fost anulată, iar prin decizia care formează obiect al recursului de față, instanța de apel a rejudecat fondul cauzei și a respins ca inadmisibil capătul de cerere privind constatarea încetării contractului dintre părți prin expirarea termenului, a admis în parte acțiunea și a obligat pârâta să achite reclamantei suma de 29.075 RON, reprezentând costuri de finanțare și încheiere a contractului de finanțare nerambursabilă, a constatat dreptul reclamantei de a încasa jumătate din depozitul constituit pentru garantarea bunei execuții a contractului, respectiv suma de 2.200,25 RON, a obligat pârâta să elibereze terenul prin desființarea amplasamentelor temporare destinate șantierului și a respins în rest acțiunea.

Înalta Curte apreciază că atât susținerile recurentei-reclamante, cât și cele ale recurentei-pârâte nu se încadrează în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

În cauză, recurenta-reclamantă a indicat în mod expres motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 7 C. proc. civ., potrivit cărora casarea unei hotărâri se poate cere atunci când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei, respectiv când s-a încălcat autoritatea de lucru judecat.

Criticile dezvoltate prin memoriul de recurs relevă, în realitate, nemulțumirea părții față de modalitatea în care instanța de apel a evaluat starea de fapt pe care s-a întemeiat decizia atacată, într-o manieră pe care aceasta o consideră incorectă deoarece nu corespunde cu propria sa viziune asupra temeiniciei.

Prin prisma motivului de recurs prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a invocat două din cele trei ipoteze, respectiv insuficienta motivare a deciziei și motivarea contradictorie; însă, sub aparența incidenței acestui motiv de recurs și invocarea lui formală a urmărit să pună în dezbatere chestiuni ce țin de evaluarea situației de fapt de către instanța de apel în raport cu probele administrate.

În acest sens, Înalta Curte constată că în argumentarea ipotezei potrivit căreia hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, recurenta a contestat reținerea culpei în sarcina sa pentru întârzierea generată de lipsa studiului geotehnic; a subliniat că instanța ar fi trebuit să explice concret cum refacerea studiului geotehnic a împiedicat constructorul să-și îndeplinească obligațiile și cum acest aspect a contribuit la întârzierea lucrărilor. În plus, refacerea studiului a constat în revizuirea datelor existente ale studiului geotehnic anterior, considerând că, de fapt, nu a provocat niciun inconvenient pârâtei.

Recurenta-reclamantă a invocat și nemotivarea deciziei recurate în privința atribuirii culpei comune, evidențiind încălcarea de către pârâtă a mai multor obligații contractuale, prejudiciile suferite, aplicarea greșită a art. 1.270 și art. 1.538 C. civ., precum și nerespectarea principiului disponibilității în ceea ce privește despăgubirile solicitate.

Totodată, a susținut că hotărârea recurată cuprinde motive contradictorii în privința aspectelor referitoare la calitatea lucrărilor efectuate de pârâtă, argumentând că instanța, deși a reținut o serie de neconformități ale elementelor constructive, a acordat valoare probatorie expertizei extrajudiciare și a ignorat deficiențele semnalate în executarea lucrării.

Reamintind recurentei-reclamante că temeinicia stării de fapt reținute de instanța devolutivă nu poate fi repusă în discuție în calea extraordinară de atac a recursului, Înalta Curte notează că aceste afirmații nu se circumscriu și nu pot fi analizate din perspectiva prefigurată de reclamantă, aceea a prezentării unor motive contradictorii și lipsa motivării ori insuficienta motivare.

Totodată, în memoriul său de recurs, recurenta-reclamantă a evidențiat o serie de presupuse încălcări și aplicări greșite ale normelor de drept material în cauză; acestea vizează, în special, art. 1.877, art. 1.270, art. 1.516 și art. 1.538 C. civ., precum și prevederile Legii nr. 10/1995, iar argumentele sale au fost orientate spre demonstrarea lipsei de culpă în privința întârzierii lucrărilor, atribuită refacerii studiului geotehnic și imposibilitatea întârzierii cauzată de acest aspect, punând în discuție aspecte de netemeinicie. Totodată, a invocat exclusiva încălcare a obligațiilor contractuale de către pârâtă și că neconformitățile din proiect au avut un impact negativ semnificativ asupra calității lucrărilor și au generat prejudicii în urma nerealizării proiectului, context în care recurenta a invocat și presupusa nerespectare a principiului disponibilității în ceea ce privește despăgubirile solicitate.

Instanța supremă constată că toate aceste chestiuni, care ar putea intra sub incidența motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ., se întemeiază exclusiv pe premisele situației de fapt desprinse din administrarea probatoriului - rapoartele de expertiză întocmite de instanță și unilateral de pârât, procesele-verbale de control nr. x/29.05.2019 și nr. y/11.12.2019 emise de Inspectoratul Județean de Construcții Neamț, obiecții aduse concluziilor expertului. Recurenta-reclamantă nu propune un raționament care să invalideze aplicarea legii sau a normelor procedurale de către instanța de prim control judiciar care să poată fi analizat, ci urmărește o reevaluare a materialului probator în cauză, iar întreaga argumentație se focalizează pe lipsa culpei sale în generarea întârzierii lucrărilor asumate de pârâtă prin contract, considerând că este îndreptățită să recupereze în întregime prejudiciul și despăgubirile solicitate prin acțiune.

Înalta Curte constată că și motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ. a fost invocat în mod formal, deoarece din analiza memoriului de recurs nu rezultă critici care ar putea fi încadrate în această ipoteză de casare, care presupune ignorarea autorității de lucru judecat.

De cealaltă parte, recurenta-pârâtă a invocat ipotezele de casare de la art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., însă examinarea memoriului de recurs conduce la concluzia că aceasta nu a formulat nicio critică pertinentă raportată la aceste temeiuri legale, având în vedere că argumentele prezentate se referă exclusiv la situația de fapt și la aprecierea probelor, fiind evidențiate aspecte legate de culpa exclusivă a reclamantei pentru întârzierea lucrărilor, cauzată de lipsa studiului geotehnic, și imposibilitatea executării contractului în termenul impus de autoritatea finanțatoare, datorită conduitei reclamantei.

Recurenta-pârâtă a mai evocat o contradicție între clauzele contractului dintre părți referitoare la modalitatea de plată și dispozițiile contractului de finanțare, precum și neglijența reclamantei în a solicita prelungirea contractului de finanțare și suspendarea lucrărilor la cererea dirigintelui de șantier; de altfel, a mai susținut că hotărârea este nemotivată, întrucât a fost ignorată mărturia dirigintelui de șantier și a afirmat că în mod eronat a fost obligată la plata unei cote-părți din garanția de bună execuție, în condițiile în care reclamanta a ales să ceară daune compensatorii, ceea ce exclude plata concomitentă a garanției.

În privința recursului vizând încheierea din 09.06.2023, recurenta-pârâtă a susținut că instanța a reținut greșit situația de fapt și a aplicat eronat legea, subliniind lipsa unei motivări adecvate pentru respingerea obiecțiunilor la raportul de expertiză, context în care a reiterat obiecțiunile.

Înalta Curte notează că astfel de critici nu pot fi supuse cenzurii instanței de recurs, a cărei examinare este limitată, de însuși conținutul introductiv al art. 488 C. proc. civ., doar la criticile de nelegalitate, nu și la cele de eventuală netemeinicie.

Mai mult decât atât, prin reluarea criticilor deja cenzurate de instanța de apel, recurenta-pârâtă tinde să obțină o nouă verificare a susținerilor sale, cu toate că legea recunoaște doar dublul grad de jurisdicție și căile extraordinare de atac, iar nu și al treilea grad devolutiv.

Nulitatea recursului intervine nu numai atunci când motivele de recurs lipsesc cu desăvârșire, ci și în cazul motivării necorespunzătoare, care, de asemenea, nu constituie o motivare în sens procedural. O astfel de situație intervine și în cauza de față, din moment ce, așa cum s-a arătat, analiza memoriului de recurs impune concluzia că recurenta-pârâtă nu a formulat nicio critică aptă să poată fi încadrată în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Prin urmare, criticile, în ansamblul lor, nu pot face obiectul analizei în calea extraordinară de atac a recursului, care, potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ., urmărește să supună examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Față de considerentele expuse mai sus, subliniind că accesul la justiție presupune respectarea cerințelor formale în legătură cu promovarea căii de atac, Înalta Curte, dând eficiență prevederilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., va anula recursurile.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția tardivității recursului declarat de pârâta B. S.R.L.

Anulează recursurile declarate de recurenta-reclamantă A. Întreprindere Individuală împotriva deciziei nr. 512/29.06.2023, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția I civilă și de recurenta-pârâtă B. S.R.L. împotriva încheierii din 09.06.2023 și aceleiași decizii.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 martie 2024.