ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2413/2022

Ședința publică din data de 16 noiembrie 2022

Asupra recursului de față, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Râmnicu-Vâlcea la 26 noiembrie 2014, sub nr. x/2014, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtele B. S.A. și B., a solicitat instanței ca prin hotărârea ce va pronunța să constate nulitatea absolută a clauzelor abuzive din contractul de credit nr. RFI x din 29 iulie 2008 și din actele adiționale la acesta.

În drept, cererea de chemare în judecată a fost întemeiată, între altele, pe dispozițiile Legii nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori, ale C. civ., ale O.U.G. nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori și ale Directivei 93/13/CEE.

Pârâta B. S.A. a depus întâmpinare prin care a invocat excepția nulității acțiunii ca urmare a neplății taxei de timbru, excepția inadmisibilității și excepția lipsei de obiect și de interes a solicitării de constatare a nulității clauzei de risc valutar din contractul de credit, excepția inadmisibilității si excepției lipsei de obiect și de interes a solicitării de constatare a nulității clauzelor din contractul de credit de la art. 3, pct. 3.1, 3.2, 3.7, 3.12, 3.13 si 3.14.

Prin sentința civilă nr. 2301 din 27 martie 2015, Judecătoria Râmnicu-Vâlcea a admis excepția necompetenței materiale, invocată de pârâtă, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Vâlcea.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Vâlcea – secția II-a Civilă.

Prin încheierea nr. 93 din 16 aprilie 2015 dosarul a fost scos de pe rolul secției a II-a a Tribunalului Vâlcea și a fost înaintat secției I, dosarul fiind înregistrat sub nr. x/2014*.

Prin sentința civilă nr. 1280 din 1 octombrie 2015, Tribunalul Vâlcea – secția I Civilă a admis excepția necompetenței materiale, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Râmnicu-Vâlcea, a constatat ivit conflictul negativ de competență, a dispus suspendarea cauzei și a înaintat dosarul Curții de Apel Pitești în vederea soluționării acestuia.

Prin sentința civilă nr. 126 din 3 noiembrie 2015, Curtea de Apel Pitești a stabilit competența materială de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Vâlcea.

La dosarul nr. x/2014 a fost conexat dosarul nr. x/2015, având ca obiect suspendarea pe cale de ordonanță președințială a executării obligației de plată a ratelor lunare aferente contractului de credit nr. RFI x din 29 iulie 2008 până la rămânerea definitivă a dosarului nr. x/2014

Printr-o cerere de precizare, reclamanta și-a transformat cererea de ordonanță președințială în cerere de drept comun prin care a solicitat constatarea declarării scadenței anticipate în mod abuziv, a declanșării procedurilor de executare silită, repunerea în situația anterioară declarării scadenței anticipate și admiterea acțiunii de suspendare a plății ratelor.

La 10 septembrie 2015, reclamanta a solicitat introducerea în cauză a numitului C., în calitate de coplătitor. De asemenea, a solicitat constatarea caracterului abuziv al clauzelor referitoare la dobândă, art. 3, pct. 3.6, 3.7, 3.8, 3.9, 3.10, 3.11 cu exonerarea de la plata dobânzii majorate și stabilirea valorii obiectului cererii, respectiv a sumelor de restituit, actualizate la data plății.

Prin încheierea de ședința din 18 februarie 2016 s-a dispus introducerea în cauză a numitului C. în calitate de intervenient și s-a luat act de precizare.

Prin sentința civilă nr. 392 din 1 aprilie 2019, Tribunalul Vâlcea – secția I Civilă a respins excepția inadmisibilității și a lipsei de interes invocată de pârâtă și a respins acțiunea privind pe reclamanta A., sub toate capetele de cerere așa cum a fost precizată. A respins cererea din dosarul nr. x/2015, privind pe reclamanta A. și pe pârâta B. S.A., așa cum a fost modificată.

Împotriva sentinței civile nr. 392 din 1 aprilie 2019 au declarat apel reclamanta A. și intervenientul C..

Prin decizia civilă nr. 120/A-COM din 9 martie 2021, Curtea de Apel Pitești – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantă și de intervenient.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta A., solicitând instanței să caseze hotărârea atacată.

Motivele de recurs invocate sunt, în esență, următoarele:

Autoarea căii de atac arată că instanța de apel nu a interpretat corect dreptul consumatorilor și jurisprudența CJUE și a aplicat cu prioritate prevederile dreptului comun, în special ale C. civ., în detrimentul dispozițiilor Legii nr. 193/2000. Mai arată că în mod greșit a reținut curtea de apel că prevederile contractuale contestate au fost negociate, că reclamanta ar fi fost de acord la semnarea contractului să suporte exclusiv riscul valutar și că ar fi primit creditul în franci elvețieni. Susține că nu a fost informată de bancă referitor la evoluția monedei creditului conform art. 18 din O.G. nr. 21/1992 și că banca a acționat cu rea-credință.

Recurenta afirmă că instanța de apel nu a ținut cont de probatoriul administrat sau l-a interpretat greșit, că a aplicat greșit Decizia nr. 186/2016 pronunțată de Curtea de Justiție a Uniunii Europene în Cauza Andriciuc și nu a respectat dispozițiile art. 1578 C. civ. din 1864.

Se susține că instanța de apel nu a ținut cont de faptul că intimata-pârâtă B. S.A. a fost sancționată de Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor prin Ordinul nr. 837 din 20 octombrie 2017 în problema informării consumatorilor despre dobânda aplicabilă contractelor de credit. Autoarea căii de atac afirmă că din prevederile contractuale nu rezultă care este dobânda și cum evoluează aceasta și susține că nu este legală modificarea dobânzii față de valoarea inițială de 5,5% deoarece clauzele actelor adiționale nu au fost negociate. De asemenea, susține că nu este corect reglementat nici comisionul de administrare credit întrucât nu se prevăd serviciile corespondente, acesta fiind de fapt un comision de risc.

În opinia recurentei, au fost încălcate dispozițiile art. 1 alin. (3) și art. 4 din Legea nr. 193/2000 și prevederile O.U.G. nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori, ale O.G. nr. 21/1992 privind protecția consumatorilor, ale O.U.G. nr. 99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului, ale Legii nr. 363/2007 privind combaterea practicilor incorecte ale comercianților în relația cu consumatorii și armonizarea reglementărilor cu legislația europeană privind protecția consumatorilor, prevederile din dreptul comunitar și dispozițiile art. 948, art. 966-970, art. 1092 și ale art. 1578 C. civ. din 1864.

Recurenta-reclamantă a indicat în cererea de recurs dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Intimata-pârâtă B. S.A. a depus întâmpinare prin care a invocat excepția nulității recursului, iar în subsidiar a solicitat respingerea căii de atac formulate.

Pe baza cererii de recurs, a întâmpinării depuse și a răspunsului la întâmpinare, în temeiul art. 493 C. proc. civ., s-a dispus întocmirea raportului de către magistratul-asistent desemnat, prin care s-a reținut că recursul declarat în cauză este admisibil în principiu.

Prin încheierea din 25 mai 2022 s-a dispus comunicarea către părți a raportului asupra admisibilității în principiu a recursului declarat, în temeiul dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.. Recurenta-reclamantă a depus punct de vedere cu privire la raport prin care a apreciat că recursul este admisibil.

Prin încheierea din 5 octombrie 2022 a fost respinsă excepția nulității, a fost admis în principiu recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva deciziei civile nr. 120/A-COM din 9 martie 2021 și s-a stabilit termen la 16 noiembrie 2022, în vederea soluționării recursului în ședință publică.

Examinând decizia atacată, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate și de dispozițiile legale incidente, Înalta Curte de Casație și Justiție reține următoarele:

Recurenta-reclamanta a indicat în memoriul de recurs dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., dar nu a dezvoltat critici de nelegalitate care să poată fi analizate din perspectiva acestui de text de lege, pe care l-a invocat în mod formal.

Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., vizează încălcarea normelor de drept material, ce poate consta în aplicarea unui text de lege străin situației de fapt, în extinderea normelor dincolo de ipotezele la care se aplică ori în restrângerea nejustificată a aplicării acestora.

Înalta Curte va înlătura criticile prin care recurenta-reclamantă invocă aplicarea greșită a dispozițiilor art. 948, art. 966-art. 970, art. 1092 și ale art. 1578 C. civ. din 1864 în detrimentul Legii nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesioniști și consumatori întrucât curtea de apel a identificat și aplicat corect normele de drept material față de obiectul cererii de chemare în judecată precizate, de temeiurile de drept indicate și de motivele de apel formulate de reclamantă.

Din considerentele deciziei atacate rezultă că instanța de apel a avut în vedere cele statuate de Curtea de Justiție a Uniunii Europene prin hotărârea nr. 89 din 9 iulie 2020, pronunțată în Cauza C-81/19 Șerban, Curtea de Justiție, în sensul că, "(...) din moment ce, potrivit instanței de trimitere, clauza din condițiile generale al cărei caracter abuziv este invocat de reclamanții din litigiul principal reflectă o dispoziție de drept național care este de natură supletivă, ea intră sub incidența excluderii prevăzute la articolul 1 alin. (2) din Directiva 93/13." Această hotărâre a fost pronunțată ulterior celei din Cauza C-186/16 Andriciuc, instanța de apel reținând în mod corect că prevederea contractuală referitoare la restituirea creditului în moneda în care a fost acordat nu poate forma obiectul cenzurii instanței de judecată, neintrând în domeniul de aplicare al directivei transpuse în dreptul intern prin Legea nr. 193/2000, întrucât redă principiul nominalismului monetar, edictat de art. 1578 C. civ. din 1864.

Această normă cu caracter supletiv prevede că "obligația ce rezultă din împrumut de bani este totdeauna pentru aceeași sumă numerică arătată în contract", iar conform alin. (2) al aceluiași articol "întâmplându-se o sporire sau o scădere a prețului monedelor, înainte de a sosi epoca plății, debitorul trebuie să restituie suma numerică împrumutată și nu este obligat a restitui această sumă decât în speciile aflătoare în curs la momentul plății." Altfel spus, debitorul obligației de restituire a unui împrumut de consumație (categorie care include și creditele bancare) va fi liberat prin plata sumei numerice arătate în contract, indiferent de fluctuațiile monedei în care a fost acordat împrumutul.

Părțile ar fi putut deroga de la aceste prevederi legale, dar nu au făcut-o, astfel că art. 1578 se aplică în lipsa unei alte înțelegeri a părților de vreme ce recurenții-reclamanți s-au obligat prin contractele de credit să ramburseze ratele lunare în moneda în care a fost acordat împrumutul.

Vor fi înlăturate și criticile referitoare la încălcarea dispozițiilor art. 948, art. 966-art. 970 și art. 1092 C. civ. din 1864 deoarece aceste dispoziții legale se referă la condițiile de validitate, cauza, efectele convențiilor și plată, statuând în esență obligația părților de a executa cu bună-credință obligațiile contractuale și puterea de lege a convenției între părți. Aprecierea bunei-credințe la momentul încheierii contractului de credit, precum și aspectele legate de negociere, moneda în care a fost primit împrumutul, informațiile oferite consumatorilor cu privire la evoluția monedei creditului și de existența unui dezechilibru în defavoarea consumatorului sunt chestiuni de netemeinicie care nu pot fi analizate în calea extraordinară de atac a recursului. Caracterul nedevolutiv al recursului se opune reaprecierii probatoriului și reexaminării situației de fapt stabilite de curtea de apel.

Instanța supremă nu își va însuși criticile prin care se contestă soluția de respingere a apelului pe aspectul constatării caracterului abuziv al clauzei care prevede comisionul de administrare întrucât recurenta a invocat aceste argumente omisso medio, fără a le fi supus spre analiză instanței de apel.

Înalta Curte va înlătura și susținerile prin care se solicită revizuirea efectelor contractului de credit în sensul stabilizării (înghețării) cursului de schimb CHF-leu la cursul de la data semnării acestuia întrucât se reiterează cele aduse în discuție în fața instanței de apel, fără a se dezvolta veritabile critici de nelegalitate. Aceste solicitări ale recurentei tind la modificarea prevederilor contractuale, cerând judecătorului să intervină în acordul de voință al părților, demers care nu este permis nici de prevederile legale și nici de jurisprudența europeană (Cauza C-618/10 Banco Espanol de Credito).

Criticile prin care se arată că instanța de apel nu a ținut cont de prevederile Ordinului nr. 837/2017 emis de Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor vor fi înlăturate deoarece, în urma pronunțării deciziei de respingere a căilor de atac formulate de intimata-pârâtă împotriva acestui ordin, B. S.A. a demarat procedura de restituire a sumelor la plata cărora a fost obligată. Astfel, recurenta-reclamantă are posibilitatea de a se adresa băncii în scopul restituirii contravalorii dobânzii achitate suplimentar, în situația în care apreciază că prevederile din contractul său de împrumut se circumscriu situației avute în vedere de Ordinul nr. 837/2017.

Înalta Curte nu își va însuși criticile referitoare la soluția curții de apel în ceea ce privește constatarea caracterului abuziv al clauzelor contractuale care stipulează dobânda întrucât recurenta-reclamantă a accepta caracterul revizuibil al acesteia încă de la data semnării convenției de credit. Stabilind situația de fapt, curtea de apel a reținut că dobânda creditului a fost fixă în primul an contractual, iar până la data implementării actului adițional în temeiul dispozițiilor O.U.G. nr. 50/2010, intimata a perceput tot o dobândă fixă. A mai reținut că începând cu 10 septembrie 2010, dobânda a fost calculată conform formulei propuse de intimata-pârâtă și acceptată de recurentă. Curtea de apel a apreciat că intimata-pârâtă a dat dovadă de flexibilitate și a dat curs solicitărilor recurentei, iar teza contestată de reclamantă nu a fost efectiv aplicată, astfel că nu se poate reține existența unui dezechilibru semnificativ în detrimentul recurentei. Din memoriul de recurs nu rezultă că autoarea căii de atac a adus argumente care să justifice reformarea soluției din apel, iar instanța de recurs nu poate reveni asupra aspectelor de fapt, cum ar fi buna-credință a intimatei sau istoricul derulării raporturilor dintre părți.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva deciziei civile nr. 120/A-COM din 9 martie 2021, pronunțate de Curtea de Apel Pitești – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva deciziei civile nr. 120/A-COM din 9 martie 2021, pronunțate de Curtea de Apel Pitești – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 16 noiembrie 2022.