ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2313/2021

Ședința publică din data de 3 noiembrie 2021

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Râmnicu Vâlcea la data de 09.09.2016, reclamanții A. și B. au chemat în judecată pârâta C., solicitând:

- să se constate nulitatea absolută a clauzelor abuzive referitoare la dobânda prevăzută la art. 1.2 din contractul de credit nr. x/01.02.2008 și din actele adiționale la acest contract nr. x/24.04.2009 și nr. y/18.05.2012 și să se dispună restituirea către reclamanți a sumelor percepute în plus de bancă, față de suma ce trebuia încasată legal;

- să se constate nulitatea absolută a clauzei privitoare la comisionul de acordare credit, prevăzută la pct. 1.3 lit. a) din contract și să se dispună restituirea către reclamanți a sumei de 3.940 CHF, reprezentând comision acordare credit, perceput nelegal, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 1424 din 10 martie 2017, pronunțată de Judecătoria Râmnicu Vâlcea, secția Civilă, a fost admisă excepția necompetenței materiale a instanței și a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Vâlcea.

Prin sentința civilă nr. 598 din 7 mai 2019, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, secția I civilă, au fost respinse excepția lipsei de interes și excepția prescripției, a fost admisă în parte acțiunea și s-a constatat nulitatea absolută a clauzei de la punctul 1.3 lit. a) din contract, privitoare la comisionul de acordare credit, fiind obligată pârâta să restituie reclamanților suma de 3.940 CHF; pârâta a fost obligată la plata sumei de 1.000 RON cheltuieli de judecata către reclamanți

Împotriva acestei sentințe a formulat apel D. S.A.

Prin decizia nr. 3/A-com din 13 ianuarie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a fost admis apelul declarat de pârâta D. S.A. (fostă C.) împotriva sentinței civile nr. 598 din 07 mai 2019, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, secția I civilă; a fost schimbată în parte sentința apelată, în sensul că a fost respinsă în tot acțiunea formulată de reclamanți și cu privire la constatarea nulității absolute a clauzei de la punctul 1.3 lit. a) din contract, referitoare la comisionul de acordare credit și la obligarea pârâtei la plata sumei de 1000 RON cheltuieli de judecată; au fost obligați intimații-reclamanți A. și B. să plătească apelantei-pârâte suma de 474 RON, cheltuieli de judecată în apel, reprezentând taxa judiciară de timbru.

Împotriva acestei decizii, A. și B. au declarat recurs.

Motivele de recurs sunt în esență următoarele:

În susținerea recursului, recurenții-reclamanți arată că, deși instanța de apel menționează în considerentele deciziei pronunțate, că soluția se bazează pe coroborarea probelor administrate și a dispozițiilor legale în materie, respectiv art. 4 alin. (1) și alin. (6) din Legea nr. 193/2000, precum și art. 3 alin. (1) și art. 4 alin. (2) din Directiva 93/13/CEE, soluția este dată cu ignorarea dispozițiilor art. 4 din Legea nr. 193/2000.

Recurenții-reclamanți arată că sarcina probei referitoare la împrejurarea că prevederile contractuale standard preformulate au fost negociate, revine profesionistului, așa cum rezultă din art. 4 alin. (3) teza ultimă din Legea nr. 193/2000.

Potrivit recurenților, teza probatorie care ar fi trebuit să fie urmărită și dovedită, viza o etapă anterioară celei a realizării acordului de voință, respectiv faza negocierii, din interpretarea logico-gramaticală a textului legal putându-se deduce că legiuitorul nu acordă preferință necondiționată aspectului formal legat de semnarea contractului, ci modalității de realizare a acordului de voință și posibilității reale, acordate consumatorului, de a discuta clauzele propuse de profesionist, de a le negocia și de a le accepta în cunoștință de cauză și în acord cu propriul interes.

În opinia recurenților-reclamanți, comisionul de acordare credit reprezintă o dobândă mascată, fiind astfel o clauză abuzivă.

Totodată, recurenții-reclamanți susțin că Legea nr. 193/2000 a fost adoptată pentru a transpune în dreptul intern Directiva Consiliului European nr. 93/13/CEE din 5.04.1993, prin această lege reglementându-se în favoarea consumatorilor o protecție mai mare decât minimul oferit de directivă. Nu este suficient ca o clauză să fie corectă gramatical și logic, atât timp cât finalitatea inserării ei in contract este perceperea unor sume în plus față de prețul contractului, în lipsa oricărei negocieri, ceea ce creează un dezechilibru între drepturile și obligațiile părților.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Intimata-pârâtă a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția nulității recursului și a solicitat în subsidiar, respingerea recursului ca nefondat.

Pe baza cererii de recurs și a întâmpinării, în temeiul art. 493 C. proc. civ., s-a dispus întocmirea raportului de către magistratul-asistent desemnat.

Prin încheierea din 15 septembrie 2021 s-a dispus comunicarea către părți a raportului asupra admisibilității în principiu a recursului declarat, în temeiul dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Analizând recursul, Înalta Curte de Casație și Justiție, constituită în complet de filtru, reține inexistența motivelor de nelegalitate, pentru următoarele argumente:

Potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ., recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

În conformitate cu dispozițiile art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., partea are obligația de a arăta în cererea de recurs motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar alin. (3) prevede că această mențiune este prevăzută sub sancțiunea nulității.

Art. 489 alin. (2) din același cod stipulează că sancțiunea nulității recursului intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Pentru a putea fi circumscrise cazurilor de nelegalitate cuprinse în art. 488 C. proc. civ., criticile formulate trebuie să vizeze soluția și argumentele instanței care a pronunțat hotărârea atacată.

Motivarea recursului presupune pe de o parte indicarea unuia sau unora dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar pe de altă parte dezvoltarea acestuia/acestora, în sensul formulării unor critici privind considerentele pe care instanța care a pronunțat hotărârea atacată și-a fundamentat soluția pronunțată. Pentru a se putea considera că recursul este motivat, autorul căii extraordinare de atac trebuie să arate în ce constă nelegalitatea hotărârii pe care a atacat-o, recursul fiind un mijloc procedural prin care se realizează un examen al hotărârii atacate, sub aspectul legalității acesteia.

Potrivit dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., casarea se poate cere când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Criticile formulate de recurenții-reclamanți, referitoare la sarcina probei cu privire la împrejurarea că prevederile contractuale standard preformulate au fost negociate, precum și administrarea probatoriului, nu pot fi analizate din perspectiva dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., indicate în memoriul de recurs, întrucât autorii căii de atac nu argumentează de ce considerentele deciziei atacate nu îndeplinesc exigențele art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., ci își exprimă nemulțumirea față de soluția pronunțată de curtea de apel, susținerile vizând aspecte de fapt ce țin de temeinicia deciziei atacate.

Din aceleași considerente, Înalta Curte reține că simpla afirmație a recurenților, în sensul că nu este suficient ca o clauză să fie corectă gramatical și logic, atât timp cât finalitatea inserării ei in contract este perceperea unor sume în plus față de prețul contractului, în lipsa oricărei negocieri, fapt ce creează un dezechilibru între drepturile și obligațiile părților, nu se încadrează în motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., indicat de către recurenți în cererea de recurs, nefiind o veritabilă critică de nelegalitate.

Administrarea probatoriului și stabilirea situației de fapt este atributul instanței devolutive, în recurs urmărindu-se conformitatea soluției cu normele de drept aplicabile.

Este de amintit că instanța de apel, ca instanță devolutivă, are plenitudine de apreciere în ceea ce privește probele administrate în cauză, este suverană în a aprecia asupra oportunității administrării probelor în proces din perspectiva utilității, ca și asupra concludenței și pertinenței acestora, iar instanța de recurs nu poate să procedeze la reinterpretarea probelor administrate.

Înalta Curte de Casație și Justiție reține că argumentele expuse de recurenți, prin care arată că în speță, comisionul de acordare credit reprezintă o dobândă mascată, fiind astfel o clauză abuzivă, reprezintă aspecte de netemeinicie ale hotărârii atacate, asupra cărora instanța de recurs nu se poate pronunța, întrucât dispozițiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ. impun examinarea conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, stabilirea situației de fapt fiind atributul instanțelor devolutive.

Totodată, deși invocă o serie de acte normative, respectiv dispozițiile art. 4 din Legea nr. 193/2000 și Directiva Consiliului European nr. 93/13/CEE, aspect care ar atrage incidența motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în realitate, recurenții urmăresc readministrarea probatoriului în scopul demonstrării unei alte situații de fapt decât cea reținută de instanța de apel.

Ca atare, nu poate constitui motiv de recurs orice nemulțumire a părții cu privire la soluția pronunțată, în sensul că nu pot fi susținute în mod valabil critici prin care se tinde la schimbarea situației de fapt ori la reaprecierea probelor cauzei sau prin care se solicită realizarea unui control judiciar de temeinicie; în consecință, instanța de recurs nu poate examina decât criticile privitoare la decizia atacată care fac posibilă încadrarea în prevederile art. 488 din C. proc. civ. și sunt proprii controlului judiciar de legalitate permis instanței de recurs.

Nulitatea recursului intervine nu numai atunci când motivele de recurs prevăzute de pct. 1-8 ale art. 488 C. proc. civ. lipsesc cu desăvârșire, ci și în cazul motivării necorespunzătoare, care de asemenea nu constituie o motivare în sensul procedural al recursului, respectiv nu se arată și dezvoltă motivele de nelegalitate. O astfel de situație intervine și în cauza de față din moment ce, așa cum s-a arătat, susținerile recurentului vizează aspecte de fapt, ce țin de temeinica deciziei atacate.

În speță, reținând că accesul la justiție presupune respectarea cerințelor formale în legătură cu promovarea unei căi extraordinare de atac, Înalta Curte constată că recursul nu este motivat în raport cu cerințele art. 488 pct. 1-8 C. proc. civ., fiind aplicabilă sancțiunea nulității recursului în reglementarea art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte de Casație și Justiție, constatând că prin cererea de recurs nu au fost invocate veritabile critici care să poată fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., va da eficiență prevederilor art. 489 alin. (2) din același cod și, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., va anula recursul declarat recurenții-reclamanți A. ȘI B. împotriva deciziei nr. 3/A din 13 ianuarie 2020, pronunțate de Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția nulității recursului.

Anulează recursul declarat de de recurenții-reclamanți A. ȘI B. împotriva deciziei nr. 3/A din 13 ianuarie 2020, pronunțate de Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 3 noiembrie 2021.