ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2651/2022

Ședința publică din data de 8 decembrie 2022

Asupra recursului civil de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 4 mai 2018 pe rolul Judecătoriei Brașov, sub nr. x/2018, reclamanții A. și B. au chemat în judecată pe pârâta C., solicitând instanței ca, în baza probelor administrate în cauză, să constate caracterul abuziv al clauzei cuprinse în art. 5.1 lit. a) din contractul de credit nr. x din 22.08.2008 privind dreptul pârâtei de a încasa comision de administrare a creditului în cuantum de 1% calculat asupra sumei creditului contractat, ce se achită la data efectuării primei utilizări din credit, să constate nulitatea absolută a acestei clauze și să dispună repunerea părților în situația anterioară, prin obligarea pârâtei la restituirea sumei percepute cu titlu de comision de administrare, respectiv suma de 1.100 CHF, să oblige pârâta la plata de daune-interese în cuantumul dobânzii legale, aplicate la suma menționată în petitul anterior, de la momentul încasării acesteia de către bancă și până la data restituirii.

Prin sentința civilă nr. 2123/2019 din 14 martie 2019, pronunțată de Judecătoria Brașov, în dosarul nr. x/2018, s-a admis în parte cererea formulată de reclamanții A. și B., în contradictoriu cu pârâta C.; s-a constatat caracterul abuziv al clauzei menționate în art. 5.1 lit. a) din contractul de credit nr. x din 22.08.2008; s-a constatat nulitatea absolută a clauzei menționate în art. 5.1 lit. a) din contractul de credit nr. x din 22.08.2008; pârâta a fost obligată la restituirea către reclamanți a sumei de 1.100 CHF, reprezentând contravaloarea comisionului de administrare, încasat în baza prevederilor art. 5.1 lit. a) din contractul de credit nr. x din 22.08.2008 și la plata dobânzii legale calculate de la încasarea acesteia și până la data achitării integrale; s-au respins celelalte petite ale acțiunii, ca neîntemeiate.

Împotriva sentinței primei instanțe, reclamanții A. și B. au formulat apel, solicitând admiterea acestuia și schimbarea în parte a hotărârii atacate, cu consecința admiterii acțiunii în totalitate.

Prin decizia civilă nr. 1589/A din 1 noiembrie 2019, pronunțată de Tribunalul Brașov – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2018, s-a respins apelul formulat de apelanții-reclamanți A. și B. împotriva sentinței civile nr. 2132 din 4 martie 2019 a Judecătoriei Brașov, care a fost păstrată; fără cheltuieli de judecată.

La data de 16 martie 2020 s-a înregistrat pe rolul Curții de Apel Brașov, secția civilă, sub nr. x/2018, recursul declarat de recurenții-reclamanți A. și B. împotriva deciziei instanței de apel.

La termenul din 15 iulie 2020, Curtea de Apel Brașov – secția civilă a admis cererea formulată de recurenții-reclamanți și a dispus, în temeiul dispozițiilor art. 413 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., suspendarea judecății recursului, până la soluționarea cauzei C-81/19, aflate pe rolul Curții de Justiție a Uniunii Europene.

Prin decizia nr. 491/R din 27 octombrie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Brașov – secția civilă, în dosarul nr. x/2018, s-a constatat perimat recursul declarat de recurenții-reclamanți A. și B. împotriva deciziei civile nr. 1589/2019 a Tribunalului Brașov.

Împotriva acestei decizii, recurenții-reclamanți A. și B. au declarat recurs, dosarul fiind înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție – secția a II-a civilă, sub nr. x/2018, la data de 22 noiembrie 2021.

Recurenții-reclamanți A. și B. au solicitat admiterea recursului și schimbarea în tot a hotărârii atacate, apreciind că aceasta este nelegală.

În motivarea cererii de recurs, s-a arătat că prin încheierea din 15 iulie 2020 Curtea de Apel Brașov a suspendat judecarea cauzei, în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., până la soluționarea cauzei C-81/19, aflate pe rolul Curții de Justiție a Uniunii Europene.

Autorii căii de atac consideră că nu li se poate imputa faptul că a rămas în nelucrare cauza mai mult de 6 luni.

De asemenea, au susținut faptul că este menționată expres cererea de redeschidere a judecății, la art. 415 alin. (1) din C. proc. civ., când suspendarea s-a dispus prin învoirea părților sau din cauza lipsei lor.

Raportat la modalitatea în care se reia judecata cauzei suspendate, recurenții au solicitat să se observe că prevederea legală expresă este în sensul că aceasta se dispune la cererea părților doar în cazurile de suspendare prevăzute de art. 411 din C. proc. civ.

Întrucât s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, instanța de recurs trebuia să procedeze în consecință.

Așadar, s-a constatat, în mod nelegal, că a intervenit perimarea.

Recurenții-reclamanți au mai arătat că sunt aplicabile prevederile art. 418 alin. (3) din C. proc. civ., deoarece partea este împiedicată să stăruie în judecată, ca urmare a dispozițiilor art. 83 din același cod.

Cu alte cuvinte, recurenții-reclamanți consideră că, în mod nelegal, a fost aplicată sancțiunea perimării, întrucât nu pot fi sancționați pentru neîndeplinirea unor obligații de către avocat, obligații pe care părțile nu aveau posibilitatea să le îndeplinească.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 416, art. 420 și art. 414 din C. proc. civ. coroborat cu art. 488 din același cod.

Recursul declarat în cauză de recurenții-reclamanți A. și B. și înscrisurile depuse la 8 decembrie 2021 au fost comunicate intimatelor-pârâte C. - Sucursala Brașov la data de 8 decembrie 2021, cu mențiunea că au obligația de a depune întâmpinare, în termen de cel mult 30 de zile de la comunicare.

Intimata-pârâtă C. S.A. a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului.

Recurenții-reclamanți nu au formulat răspuns la întâmpinare.

Conform art. 493 alin. (2) - (4) din C. proc. civ., în forma în vigoare la data începerii procesului, deci, anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 310/2018, s-a întocmit un raport asupra admisibilității în principiu a recursului, care, după analiza în completul de filtru, a fost comunicat părților, cu mențiunea că acestea pot depune punct de vedere la raport în termen de 10 zile de la comunicare.

Recurenții-reclamanți A. și B., precum și intimata-pârâtă C. S.A. au înțeles să-și exercite acest drept.

La data de 5 octombrie 2022, recurenții-reclamanți au transmis la dosar o "notă", prin care și-au exprimat punctul de vedere față de cele susținute de către reprezentanții intimatei-pârâte C. S.A.

Prin încheierea din 6 octombrie 2022 s-a admis, în principiu, recursul declarat de recurenții-reclamanți A. și B., stabilindu-se termen la data de 8 decembrie 2022, pentru judecata pe fond a căii extraordinare de atac, în ședință publică, cu citarea părților, când s-a pronunțat prezenta decizie.

Examinând decizia atacată, în limitele controlului de legalitate, raportat la criticile formulate și dispozițiile legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Cu titlu preliminar, Înalta Curte reține că recurenții-reclamanți au formulat critici care se încadrează în motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., întrucât aceștia invocă aplicarea greșită a unor norme de procedură civilă, respectiv a dispozițiilor art. 416 alin. (1) din C. proc. civ. în ceea ce privește împlinirea termenului de perimare de 6 luni.

Din această perspectivă, se reține că art. 416 din C. proc. civ. prevede că:

"(1) orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de retractare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părții, timp de 6 luni;

(2) Termenul de perimare curge de la ultimul act de procedură îndeplinit de părți sau de instanță;

(3) Nu constituie cauze de perimare cazurile când actul de procedură trebuia efectuat din oficiu, precum și cele când, din motive care nu sunt imputabile părții, cererea n-a ajuns la instanța competentă sau nu se poate fixa termen de judecată".

În raport cu dispozițiile legale anterior redate, Înalta Curte reține că, pentru a interveni perimarea, este necesar să se constate că lăsarea în nelucrare a procesului este urmarea culpei procesuale a părții.

În speță, se constată că, prin încheierea de ședință din 15 iulie 2020, Curtea de Apel Brașov – secția civilă a dispus suspendarea judecății recursului, potrivit art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., până la soluționarea cauzei C-81/2019, aflate pe rolul Curții de Justiție a Uniunii Europene.

Curtea de Apel Brașov a constatat că întrebarea preliminară vizează chestiuni de drept care sunt ridicate în cadrul recursului, și anume stabilirea cursului CHF la momentul încheierii contractului de credit, acesta fiind, de altfel, singurul motiv de recurs invocat.

În considerentele încheierii sus-menționate, s-a arătat că modul de soluționare a întrebării preliminare de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene urmează să aibă o înrâurire asupra hotărârii din cauza dedusă judecății, astfel că s-a admis cererea de suspendare formulată de recurenții-reclamanți și s-a dispus suspendarea judecății recursului, până la soluționarea cauzei C-81/19 aflate pe rolul instanței europene, în baza art. 413 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ.

Așadar, Curtea de Apel Brașov – secția civilă a considerat că este util a sista judecata recursului până când instanța europeană va formula un răspuns în cauza C-81/19, pentru a nu determina o interpretare diferită a unor situații juridice identice.

Potrivit textului art. 413 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., care reglementează suspendarea facultativă a cauzelor, "instanța poate suspenda judecata când, dezlegarea cauzei depinde, în tot sau în parte, de existența sau inexistența unui drept care face obiectul unei alte judecăți".

Totodată, art. 413 alin. (2) din același cod prevede că "suspendarea va dura până când hotărârea pronunțată în cauza care a provocat suspendarea a devenit definitivă".

Este indiscutabil că acest temei de suspendare facultativă a judecății are în vedere existența unor "chestiuni prejudiciale", a căror soluționare ar putea avea o influență determinantă asupra rezolvării cauzei. Situația premisă este aceea a existenței în paralel a unui alt litigiu, de a cărui soluționare depinde existența sau inexistența unui drept subiectiv civil (lato sensu), rațiunea pentru care a fost instituită posibilitatea suspendării constând în evitarea pronunțării unor hotărâri contradictorii, ceea ce ar genera o anomalie a raporturilor juridice dintre părțile aflate în proces.

Împrejurarea că instanța de recurs a apreciat că modul de soluționare a întrebării preliminare de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene urmează să aibă o înrâurire asupra hotărârii pe care trebuie să o pronunțe în cauza dedusă judecății și a ales, ca mecanism procesual, suspendarea judecății recursului până la soluționarea întrebărilor preliminare adresate Curții de Justiție a Uniunii Europene de o altă curte de apel, în temeiul cazului de suspendare facultativă reglementat de art. 413 alin. (1) din C. proc. civ., iar nu suspendarea de drept reglementată de art. 412 alin. (1) pct. 7 din același act normativ, nu poate contura o culpă a recurenților-reclamanți în lăsarea cauzei în nelucrare.

În situația în care instanța consideră că este necesară suspendarea judecății în temeiul unui caz prevăzut de art. 413 din C. proc. civ., potrivit art. 418 alin. (1) coroborat cu art. 413 alin. (2) din C. proc. civ., termenul de perimare este suspendat până la pronunțarea hotărârii definitive în cauza care a provocat suspendarea judecății.

Suspendarea cursului perimării potrivit dispozițiilor legale precitate, presupune ca perimarea să-și fi început cursul dintr-o cauză anterioară, ceea ce nu este cazul în speță.

Reclamanții A. și B. nu aveau calitatea de părți în litigiul în legătură cu care Curtea de Justiție a Uniunii Europene a fost sesizată de Curtea de Apel Cluj (dosarul nr. x/2017) și care a determinat suspendarea judecății recursului, astfel încât nu li se putea imputa că nu ar fi formulat cerere de reluare a judecății, lipsind culpa procesuală, de esența sancțiunii perimării.

Corelând dispozițiile art. 416 alin. (3) din C. proc. civ. cu cele ale art. 415 din același act normativ, ce reglementează regulile privind repunerea pe rol a cauzei, se constată că legiuitorul a reglementat în mod diferit, în funcție de felul suspendării, modul în care are loc reluarea judecății.

Atunci când suspendarea a fost dispusă în temeiul art. 412 alin. (1) pct. 7 din C. proc. civ., reluarea judecății se face din oficiu, chiar și în lipsa unei cereri de repunere pe rol formulate de partea interesată, de îndată ce are loc pronunțarea hotărârii preliminare de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene.

Pentru identitate de rațiune, în același mod trebuie să se procedeze și în cazul dosarelor suspendate în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., până la pronunțarea hotărârii Curții de Justiție a Uniunii Europene, care a fost sesizată de o altă instanță, conform principiului ubi eadem est ratio, eadem solutio esse debet, întrucât ne aflăm tot în prezența unei suspendări facultative cauzate de o chestiune prejudicială, respectiv soluția pe care instanța europeană urmează să o pronunțe cu privire la interpretarea sau validitatea dispozițiilor de drept unional în privința cărora a fost sesizată prin procedura întrebării preliminare.

Ca urmare, în condițiile în care la momentul suspendării judecății s-a constatat existența unei similarități cu cauza pendinte pe rolul Curții de Justiție a Uniunii Europene, în sensul că sunt incidente aceleași dispoziții de drept al Uniunii cu privire la interpretarea sau validitatea cărora a fost sesizată anterior Curtea Europeană prin procedura reglementată de art. 267 din TFUE, după pronunțarea hotărârii Curții de Justiție a Uniunii Europene, instanța trebuie să dispună, din oficiu, repunerea cauzei pe rol pentru continuarea judecății, urmând ca judecătorul să aprecieze în ce măsură dezlegările instanței europene se impun în propriul dosar.

Prin urmare, deși motivul de suspendare facultativă bazat pe existența unei cauze pendinte pe rolul Curții de Justiție a Uniunii Europene nu era prevăzut expres de niciunul dintre textele care reglementau acest incident procedural anterior modificărilor intervenite prin Legea nr. 310/2018, în condițiile în care normele care reglementează suspendarea facultativă sunt unele dispozitive, instanța de judecată fiind chemată să decidă cu privire la oportunitatea aplicării lor, în vederea unei bune administrări a justiției, ținând seama de caracterul obligatoriu al deciziilor de interpretare a dreptului unional pronunțate de Curtea de Justiție a Uniunii Europene și pentru preîntâmpinarea pronunțării unor hotărâri naționale contrare normelor europene, odată ce instanța națională, luând în considerare ansamblul circumstanțelor cauzei, a decis că se impune așteptarea hotărârii instanței europene, tot ea trebuie să dispună continuarea judecății, de îndată ce constată că s-a dat o rezolvare respectivei chestiuni prejudiciale.

Față de cele arătate, în considerarea faptului că perimarea presupune o prezumție de desistare, de abandonare a judecății, deoarece pricina a rămas în nelucrare o anumită perioadă de timp, fiind în același timp și o sancțiune aplicabilă părții delăsătoare, ea nu poate interveni decât în acele situații în care se constată că lăsarea pricinii în nelucrare este rezultatul exclusiv al dezinteresului manifest al părții care a declanșat respectivul proces.

Per a contrario, dacă părții în cauză nu i se poate imputa vreo culpă în nesoluționarea pricinii, în sensul că nu a îndeplinit un anumit act de procedură în condițiile stipulate de lege, sancțiunea perimării nu poate să opereze. Chiar dacă perimarea nu presupune totdeauna și în mod necesar culpa părții, ea presupune însă ignorarea de către parte a obligațiilor procesuale care îi reveneau în vederea asigurării finalizării judecății.

Prin urmare, având în vedere prevederile art. 416 alin. (3) din C. proc. civ., întrucât în contextul analizat, în care suspendarea facultativă a judecății a fost dispusă de instanță, în scopul de a-i facilita soluționarea dosarului, procedura hotărârii prealabile nefiind edictată în sprijinul părților, ci pentru interpretarea unui anumit text de lege, instanței de recurs îi revenea obligația de a verifica dacă subzistau motivele avute în vedere la pronunțarea suspendării cauzei prin încheierea de ședință din 15 iulie 2020 și de a dispune reluarea judecății.

Față de cele anterior expuse, Înalta Curte reține că redeschiderea judecății cauzei după pronunțarea hotărârii de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene este un act de procedură care trebuie efectuat din oficiu, situație în care nu se poate imputa părții reclamante lipsa de diligență în repunerea pricinii pe rol.

În concluzie, nefiind îndeplinite cerințele impuse de art. 416 alin. (1) din C. proc. civ. pentru aplicarea sancțiunii perimării recursului, Înalta Curte constată întemeiate criticile circumscrise motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ. și, în temeiul art. 496 și art. 497 din același cod, va admite recursul formulat, va casa decizia recurată și va trimite cauza Curții de Apel Brașov pentru continuarea judecății.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenții-reclamanți A. și B. împotriva deciziei nr. 491/R din 27 octombrie 2021, pronunțate de Curtea de Apel Brașov – secția civilă.

Casează decizia recurată și trimite cauza Curții de Apel Brașov pentru continuarea judecății.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 8 decembrie 2022.