ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2338/2022

Ședința publică din data de 14 aprilie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei

Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a IX a contencios administrativ și fiscal, la data de 26.03.2019, reclamanta Compania Națională de Căi Ferate "C.F.R."- S.A. a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Transporturilor - Direcția Generală Organismul Intermediar pentru transport, solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța, în temeiul dispozițiilor art. 51 alin. (2) din O.U.G. nr. 66/2011 rap. la art. 1, art. 8 si art. 11 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 554/2004 să dispună anularea Deciziei nr. 43/25.09..2018 și a Notei de Neconformitate nr. x/24.07.2018 și menținerea Actului Adițional nr. 5/12.02.2018 la contractul de servicii nr. x/20.06.2014.

Soluția instanței de fond

Prin sentința nr. 3 din 6 ianuarie 2020 a Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal s-a respins contestația formulată de reclamanta Compania Națională de Căi Ferate CFR S.A., ca nefondată.

Calea de atac exercitată în cauză

Reclamanta Compania Națională de Căi Ferate CFR S.A. a declarat recurs împotriva sentinței civile nr. 3 din 06 ianuarie 2020 a Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal.

În motivarea căii de atac recurenta a reținut următoarele.

Prima instanță a interpretat greșit actul dedus judecății, iar prin aplicarea greșită a legii a pronunțat o hotărâre netemeinică si nelegală.

Astfel învederează faptul că, actul juridic dedus judecății nu a fost analizat în mod temeinic de către prima instanță, întrucât a efectuat o analiză sumară și superficială a argumentelor dezvoltate de recurenta-reclamantă în apărare si în consecință a pronunțat o soluție injustă și în totală contradicție cu norme legale.

Susține recurenta că, instanța de fond, în motivarea soluției, în mod greșit retine din coroborarea normelor legale si a probelor administrate în cauză, faptul că recurenta a procedat, în fapt, la "majorarea prețului contractului".

Instanța de fond a dat o interpretare greșită dispozițiilor art. 7.2 din contractul de servicii nr. x/20.06.2014, în condițiile în care recurenta nu a majorat în niciun fel prețul contractului de servicii pe durata celor 67 de luni care au fost stabilite ca si durata a contractului.

CNCF"CFR"- S.A. nu a făcut altceva decât să dea eficiență prevederilor cuprinse în teza a II a articolului nr. 5 din contractul de servicii nr. x/2014, în speță, a prelungit prin actul adițional nr. x/12.02.2018 durata contractului de prestări servicii, întrucât Antreprenorii nu s-au încadrat în grafice de lucrări prevăzute din motive imprevizibile si neimputabile acestora.

Învederează recurenta că, instanța de fond în mod greșit a reținut că în situațiile în care au intervenit motivele imprevizibile care au determinat prelungirea graficelor de execuție în mod corelativ cu suspendarea lucrărilor în zonele afectate de aceste motive, recurenta trebuia să suspende și plata contractului de prestări servicii nr. x/2014.

În opinia recurentei, în mod greșit instanța de fond a concluzionat că .. pe perioada de suspendare a lucrărilor de execuție reclamanta avea obligația să suspende inclusiv plata serviciilor de consultanță ori să dispună alte măsuri care nu ar fi condus la majoararea prețului contractului prin act adițional de prelungire a contractului".

Totodată, instanța de fond în mod greșit a retinut că, recurenta a invocat, în susținerea legalității procedurii de atribuire a actului adițional nr. x/12.02.2018, Instrucțiunea aprobată prin Ordinul nr. 542/2013, emis de Ministerul Fondurilor Europene. Ministerul Mediului si Schimbărilor Climatice si Ministerul Transporturilor.

Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând sentința recurată prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs, a apărărilor invocate și a dispozițiilor legale incidente în materia suspusă verificării, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele expuse în continuare.

În cauza de față, recurenta-reclamantă a solicitat anularea Deciziei nr. 43/25.09..2018 și a Notei de Neconformitate nr. x/24.07.2018 și menținerea Actului Adițional nr. 5/12.02.2018 la contractul de servicii nr. x/20.06.2014.

Prin Sentința recurată, instanța de fond a observat, în mod corect, că, în cauză reclamanta nu a fost în măsură să dovedească existența unor circumstanțe de natură a determina necesitatea majorării prețului contractului de consultanță, prin încheierea unui act adițional potrivit art. 252 lit. j) din O.U.G. nr. 34/2006.

Recurenta invocă în justificarea măsurii dispuse faptul că în contractul de prestări servicii a fost stabilit faptul că serviciile sunt prestate pe baza ratelor de onorariu stabilite pentru fiecare zi lucrată de experți, astfel că în contextul respectării art. 39 alin. (1) din Codul muncii, suplimentarea zilelor alocate experților impune automat și remunerarea acestora pentru zilele efectiv lucrate, ceea ce conduce la necesitatea suplimentării inclusiv a prețului contractului prin act adițional.

Or, instanța nu va reține aceste susțineri ale recurentei-reclamante, observând că prin raportare la clauzele contractuale, serviciile sunt prestate pe baza ratelor fixe de onorariu stabilite pentru fiecare zi lucrată de experți. Contractul leagă așadar plata onorariilor de zilele lucrate efectiv de experți, astfel că în perioada de suspendare a executării contractului de execuție lucrări nu era necesară plata onorariilor experților, care nu au înregistrat "zile lucrate" în temeiul contractului de prestări servicii inițial. Or, eventuale servicii prestate în afara contractului în legătură cu alte lucrări de execuție ce excedează contractului de lucrări inițial, nu pot fi avute în vedere și nici nu pot fi decontate în baza contractului de consultanță, din fondurile destinate acestui contract. Pe cale de consecință, orice întârziere/suspendare a lucrărilor de execuție a condus, în mod necesar, la suspendarea executării contractului de consultanță, cu consecința prelungirii duratei sale, nu și a prețului reprezentând onorariile ofertate în procedură concurențială.

Recurenta a mai invocat incidența prevederilor Instrucțiunii aprobată prin Ordinul nr. 542/2013 emis de Ministerul Fondurilor Europene, Ministerul Mediului și Schimbărilor Climatice și Ministerului Transporturilor, mai exact a dispozițiilor art. 2 din actul administrativ, potrivit cărora:

"(…) se pot prelungi contractele de supervizare prin aplicarea unei proceduri de negociere fără publicarea unui anunț de participare în conformitate cu prevederile art. 122 lit. i) sau art. 252 lit. j) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziție publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 337/2006, cu modificările și completările ulterioare, denumită în continuare Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 34/2006, respectiv atunci când este necesară achiziționarea unor lucrări sau servicii suplimentare/adiționale, care nu au fost incluse în contractul inițial, dar care datorită unor circumstanțe imprevizibile au devenit necesare pentru îndeplinirea contractului în cauză și numai dacă se respectă, în mod cumulativ, următoarele condiții:

- atribuirea să fie făcută contractantului inițial;

- lucrările sau serviciile suplimentare/adiționale să nu poată fi, din punct de vedere tehnic și economic, separate de contractul inițial fără apariția unor inconveniente majore pentru autoritatea contractantă sau, deși separabile de contractul inițial, să fie strict necesare în vederea îndeplinirii acestuia;

- valoarea cumulată a contractelor care vor fi atribuite și a actelor adiționale care vor fi încheiate pentru lucrări și/sau servicii suplimentare ori adiționale să nu depășească limita permisă de regulile de achiziții publice aplicabile art. 122 lit. i) sau art. 252 lit. j) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 34/2006, respectiv 20% din valoarea contractului inițial pentru contractele care nu se încadrează în categoria contractelor sectoriale ce sunt reglementate prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 34/2006, cap. VIII; (…)

Extinderea perioadei de execuție a lucrărilor peste data inițială de finalizare este încadrabilă la categoria evenimentelor neprevăzute (circumstanțe imprevizibile).

Suplimentarea bugetului contractelor de supervizare în scopul asigurării unor resurse proporționale în raport cu cantitatea de lucrări supervizate poate fi acceptată, în condițiile în care serviciile suplimentare de supervizare sunt încadrabile în categoria serviciilor complementare inseparabile din punct de vedere tehnic și economic de contractul inițial, iar beneficiarul poate proba faptul că dimensionarea corespunzătoare a echipelor de supervizare de pe șantier nu putea fi în mod rezonabil prevăzută la momentul atribuirii contractului inițial".

Instanța de control judiciar în acord cu judecătorul fondului, observă că, în primul rând, textul face referire la contractarea unor lucrări suplimentare, care nu au fost incluse în contractul inițial, neputând fi prevăzute și, totodată, se face referire la posibilitatea suplimentării bugetului pentru aceste lucrări, doar dacă beneficiarul probează că dimensionarea corespunzătoare a echipelor de supervizare de pe șantier nu putea fi în mod rezonabil prevăzută la momentul atribuirii contractului inițial.

Or, din motivele invocate prin Nota justificativă nu rezultă decât necesitatea prelungirii duratei contractului, lucrările contractate fiind întârziate ca efect al întârzierii lucrărilor de execuție, nu și necesitatea suplimentării bugetului contractului, recurenta nefiind în măsură să justifice modul în care a procedat la adoptarea de măsuri privind suspendarea prestării serviciilor, diminuarea echipei supervizorului și redimensionarea activității experților.

În concluzie, în mod corect s-a reținut că, nici aplicarea Ordinului nr. 542/2013 menționat în Nota justificativă nr. x/25.10.2017 nu este de natură a justifica încheierea actului adițional în procedura prev. de art. 252 lit. j) din O.U.G. nr. 34/2006.

Mai mult decât atât, corect s-a reținut că, recurenta a procedat în mod eronat la aplicarea acestor prevederi legale cu ocazia încheierii actului adițional nr. x/12.02.2018 la contractul nr. x/20.06.2014, costurile aferente prelungirii contractelor de supervizare fiind neeligibile, în condițiile în care prin acest act adițional au fost atribuite servicii suplimentare care nu au făcut obiectul unei proceduri competitive, fiind încălcate astfel principiile prevăzute de art. 2 din O.U.G. nr. 34/2006.

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinței prin prisma dispozițiilor invocate de recurenti, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta Compania Națională de Căi Ferate CFR S.A. împotriva sentinței civile nr. 3 din 06 ianuarie 2020 a Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 aprilie 2022.