ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3271/2021

Ședința publică din data de 27 mai 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2018, la data 05 februarie 2018, reclamanta Compania Națională de Căi Ferate C.F.R. S.A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, a solicitat anularea parțială a Deciziei nr. 12412/15.01.2018, emisă de pârât, în sensul admiterii cererii sale de plată și pentru suma de 17.592,73 RON, reprezentând TVA și cotă de profit, precum și cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 3274 din 10 iulie 2018, Curtea de Apel București, secția a VIII - a contencios administrativ și fiscal a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Compania Națională de Căi Ferate C.F.R. S.A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților.

Împotriva sentinței civile nr. 3274 din 10 iulie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII - a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamanta Compania Națională de Căi Ferate C.F.R. S.A., în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, în rejudecare, admiterea cererii de chemare în judecată.

Recurenta-reclamantă a învederat, în esență, că hotărârea atacată a fost pronunțată cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 126 și ale art. 141 din Codul fiscal, precum și ale art. 21 alin. (2) din Norma A.S.F. nr. 16/2015.

A susținut că pretențiile formulate în cererea de plată sunt guvernate de principiul reparării integrale a prejudiciului cauzat printr-o faptă ilicită, ceea ce implică nu doar plata contravalorii pierderii efectiv suferite, ci și a oricăror altor sume datorate, context în care lipsa documentului justificativ solicitat de legislația fiscală, respectiv factura, nu reprezintă un impediment din perspectiva legii civile, întrucât factura fiscală este necesară pentru colectarea taxei și nu pentru datorarea taxei.

Printr-un alt set de critici, recurenta-reclamantă a susținut că decizia contestată în cauză nu cuprinde motivarea dispoziției de respingere a cotei de profit, iar instanța de fond s-a substituit intimatului-pârât, motivând decizia de respingere, în condițiile în care era împuternicită să analizeze doar motivele care au stat la baza emiterii acesteia.

4.1. Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 29 martie 2019, intimatul-pârât a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, apreciind că hotărârea atacată a fost pronunțată cu respectarea dispozițiilor art. 126 alin. (1) lit. a) și ale art. 128 - 130 din Codul fiscal, precum și ale art. 21 alin. (2) din Norma A.S.F. nr. 16/2015.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanta Compania Națională de Căi Ferate C.F.R. S.A. este nefondat, pentru următoarele considerente:

Înalta Curte apreciază că în raport de criticile de nelegalitate formulate de recurenta-reclamantă, în cauză, nu sunt incidente dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.. Potrivit acestor dispoziții, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de casare poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greșită a legii materiale, nu și a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța a recurs la textele de lege aplicabile speței dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit.

În speță, acest motiv de casare nu este incident, soluția primei instanțe fiind expresia interpretării și aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura administrativă și în cea judiciară.

În fapt, la data de 01 aprilie 2016, autoturismul Man, cu numărul de înmatriculare x, asigurat la data evenimentului cu polița R.C.A. nr. x, emisă de societatea de asigurări A. S.A., valabilă în perioada 15 noiembrie 2015-14 mai 2016, a avariat grinda și stâlpul de susținere pentru portal gabarit auto, aparținând Companiei Naționale de Căi Ferate C.F.R. S.A., Sucursala Regională de Căi Ferate Constanța.

Prin cererea de plată înregistrată la Fondul de Garantare a Asiguraților, reclamanta a solicitat plata de despăgubiri din disponibilitățile F.G.A., în cuantum de 72.569,99 RON, reprezentând reparația de consolidare a stâlpului de susținere al grinzii portal gabarit auto la pod - km 59 + 035 L804 Fir I.

Urmare avizării de către F.G.A., a fost constituit dosarul de daună nr. x, dosar FGA x.

Prin Decizia nr. 12412/15.01.2018, emisă de Fondul de Garantare a Asiguraților, în temeiul dispozițiilor art. 13 alin. (5) din Legea nr. 213/2015, coroborat cu art. 19 din Legea nr. 503/2004, a fost admisă cererea de plată pentru suma de 54.977,26 RON și a fost respinsă cererea de plata cu privire la suma de 17.592,73 RON, reprezentând contravaloare T.V.A. și cotă profit, cu motivarea că lucrarea de reparații a fost efectuată în regie proprie.

Împotriva deciziei menționate, reclamanta a formulat contestație, criticând în parte soluția privind respingerea cererii de plată.

Prin criticile formulate în susținerea motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a arătat, în esență, că instanța de fond a interpretat/aplicat greșit dispozițiile art. 126 alin. (1) lit. a) și ale art. 128 - 130 din Codul fiscal, precum și ale art. 21 alin. (2) din Norma A.S.F. nr. 16/2015, critici pe care Înalta Curte le apreciază ca fiind neîntemeiate și cărora le va răspunde prin argumente comune în raport de finalitatea concretă a acestora.

Potrivit art. 126 alin. (1) lit. a) din Codul fiscal, "(1) Din punct de vedere al taxei sunt operațiuni impozabile în România cele care îndeplinesc cumulativ următoarele condiții: a) operațiunile care, în sensul art. 128-130, constituie sau sunt asimilate cu o livrare de bunuri sau o prestare de servicii, în sfera taxei, efectuate cu plată."

Dispozițiile art. 128-130 din Codul fiscal stabilesc operațiunile cuprinse în sfera de aplicare a taxei (livrarea de bunuri, prestarea de servicii și schimbul de bunuri sau servicii).

Înalta Curte reține, pe de o parte, că din interpretarea logico-juridică a acestor dispoziții legale rezultă că acțiunea de efectuare de către creditor a reparațiilor în regie proprie nu se încadrează în domeniul de aplicare al art. 128-130 din Codul fiscal, iar pe de altă parte, prevederile art. 126 alin. (1) lit. a) din Codul fiscal statuează că una dintre condițiile obligatorii pentru ca o operațiune să fie impozabilă din punct de vedere al TVA este ca aceasta să constituie sau să fie asimilată cu o livrare de bunuri sau o prestare de servicii, în sfera taxei, efectuate cu plată, ceea ce nu este cazul în speță.

În consecință, instanța de control judiciar, în acord cu opinia instanței de fond, constată că noțiunea de efectuare a reparațiilor în regie proprie presupune efectuarea de către creditor a reparațiilor și exclude implicit prestarea unor servicii de către o unitate reparatoare-prestator de servicii și facturarea și decontarea TVA în ce privește aceste servicii.

Totodată, în aceste condiții, nu se justifică facturarea cotei de profit aferentă unei astfel de reparații, din moment ce operațiunea de reparație efectuată de reclamantă în regie proprie a fost realizată prin mijloace proprii, pentru a se asigura siguranța circulației publice pe sensul auto București - Constanța, așa cum reiese și din Memoriul justificativ privind lucrările de consolidare a stâlpului de susținere al grinzii portal gabarit auto la pod - km 59 + 035 L804 Fir I și nu în scopul dobândirii unui venit rezidual drept recompensă pentru utilizarea eficientă a mijloacelor de producție.

Conform art. 21 din Norma A.S.F. nr. 16/2015, "(1) Fondul asigură plata despăgubirilor/indemnizațiilor către creditorii de asigurări ai asigurătorilor aflați în faliment, în limitele plafonului de garantare și în condițiile prevăzute de Legea nr. 213/2015 și de prezenta normă. (2) În vederea efectuării plății sumelor cuvenite creditorilor de asigurări, Fondul procedează la verificarea documentelor justificative anexate de petent în susținerea cererii de plată, a dosarelor de daună și a evidențelor preluate de la asigurător, conform art. 23 alin. (1) din Legea nr. 503/2004, republicată, cu modificările ulterioare".

Înalta Curte reține că intimatul-pârât a procedat la soluționarea cererii de plată formulată de reclamantă cu respectarea dispozițiilor legale prevăzute de Legea nr. 213/2015 și de Norma A.S.F. nr. 16/2015, care impun ca Fondul de Garantare a Asiguraților să admită la plată doar prejudiciul real suferit de către creditorul de asigurări.

Având în vedere că intimatul - pârât a admis cererea de plată în cuantumul rezultat din devizul/baza de calcul depus de recurenta-reclamantă în dovedirea prejudiciului suferit, cu excepția contravalorii TVA și a cotei de profit, care nu puteau fi justificate raportat la faptul că lucrarea de reparații a fost efectuată în regie proprie, instanța de recurs constată că criticile recurentei-reclamante, referitoare la nerespectarea principiului reparării integrale a prejudiciului cauzat, sunt nefondate.

Nu în ultimul rând, Înalta Curte constată că criticile recurentei-reclamante privind nemotivarea deciziei contestate în cauză cu privire la soluția de respingere de la plată a cotei de profit sunt neîntemeiate.

Din conținutul considerentelor deciziei emise de autoritatea pârâtă rezultă fără echivoc că motivul respingerii de la plată a sumei aferente cotei de profit calculată de recurenta-reclamantă a fost acela că reparațiile au fost efectuate în regie proprie, activitatea depusă pentru sine neputând fi considerată ca fiind aducătoare de profit, acest aspect fiind analizat apoi și de către instanța de fond, care a validat raționamentul intimatului-pârât.

În concluzie, Înalta Curte constată că sentința recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare și aplicare a normelor de drept incidente în cauză.

Pentru considerentele expuse, nefiind identificat motivul de casare a sentinței prin prisma prevederilor art. 488 alin. (1) pct. (8) C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat.

Cu privire la cererea de acordare a cheltuielilor de judecată, formulată de intimatul-pârât, Înalta Curte reține că, potrivit art. 452 din C. proc. civ. "Partea care pretinde cheltuieli de judecată trebuie să facă, în condițiile legii, dovada existenței și întinderii lor, cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei". Având în vedere că intimatul-pârât nu a făcut dovada cheltuielilor de judecată, urmează să se respingă cererea de acordare a acestora, ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta Compania Națională de Căi Ferate C.F.R. S.A. împotriva sentinței civile nr. 3274 din 10 iulie 2018 a Curții de Apel București, secția a VIII - a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Respinge cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de intimatul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraților, ca neîntemeiată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 mai 2021.