ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1163/2025

Ședința publică din data de 16 septembrie 2025

La 29.10.2018, reclamanta și-a restrâns obiectul acțiunii la suma de 500.761,7 RON.

Prin încheierea din 11.10.2021, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a admis excepția decăderii pârâtei cu privire la probele cu expertiza tehnică în specialitatea vehicule transport feroviar și expertiza contabilă.

Prin sentința civilă nr. 3267/21.12.2021, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a respins acțiunea și a obligat reclamanta la plata către pârâtă a sumei de 7.370,22 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Prin decizia civilă nr. 1211A/15.09.2023, Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă a admis apelul principal, a schimbat în tot sentința apelată, în sensul că a admis acțiunea precizată și a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 498.870,78 RON, reprezentând contravaloare tarif de staționare, precum și a sumei de 9.362,6 RON, reprezentând cheltuieli de judecată; a respins ca nefondat apelul incident; a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 4.296,85 RON, reprezentând cheltuieli de judecată în apel și a respins cererea pârâtei de acordare a cheltuielilor de judecată.

În drept, a invocat art. 488 alin. (1) pct. 5, 6, 7 și 8 C. proc. civ.

La 25.01.2024, intimata Compania Națională de Căi Ferate C.F.R. S.A. a depus la dosar întâmpinare, prin care a invocat excepția tardivității recursului, iar în subsidiar, a solicitat respingerea recursului.

În temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte a dispus întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului; acesta a fost redactat și comunicat părților; nicio parte nu a prezentat punctul de vedere.

Prin încheierea din 16.05.2024, Înalta Curte a respins excepția tardivității recursului și a admis în principiu recursul, stabilindu-se termen pentru soluționarea cauzei în ședință publică, în raport cu art. 493 alin. (7) C. proc. civ.

Prin decizia nr. 2085 din 7 noiembrie 2024, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2023, a fost respins, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-pârâtă A. S.A. împotriva deciziei civile nr. 1211A/15.09.2023, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, în contradictoriu cu intimata-reclamantă Compania Națională de Căi Ferate C.F.R. S.A., prin Sucursala Regională C.F. Iași.

De asemenea, revizuenta a solicitat obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.

După o prezentare succintă a litigiilor dintre părți, în susținerea cererii de revizuire, s-a arătat, în esență, că prin deciziile pronunțate anterior în dosarele nr. x/2020 și nr. y/2019 s-au analizat și soluționat, cu autoritate de lucru judecat, aceleași aspecte litigioase ca cele din prezenta cauză, iar instanțele care au pronunțat decizia atacată au nesocotit aceste dezlegări. În toate aceste hotărâri s-a examinat legalitatea tarifelor stabilite de CFR prin dispoziții ale directorului general, în legătură cu servicii prestate după intrarea în vigoare a Legii nr. 202/2016, dar anterior emiterii Deciziei nr. 2/2018 a C.N.S.D.F.

Într-o primă critică, s-a învederat că instanța care a pronunțat decizia atacată a validat integral facturile emise de CFR, fără să analizeze dacă tarifele aplicate respectă mecanismul de calcul prevăzut de lege. Spre deosebire de hotărârile anterioare, care au limitat pretențiile CFR la nivelul tarifelor determinate de CNSDF prin Decizia nr. 2/2018, instanța din prezentul dosar a acceptat tarifele stabilite prin dispoziții ale directorului general CFR emise anterior Legii nr. 202/2016.

Sub un alt aspect, a fost contestat modul în care au fost interpretate clauzele contractelor de acces la infrastructura feroviară, care, deși identice în toate dosarele analizate, au condus la soluții contradictorii.

Revizuenta a criticat modul eronat în care a fost interpretată obligația GFR de a contesta borderourile emise de CFR. În decizia atacată, s-a apreciat că necontestarea acestora ar echivala cu acceptarea tacită a tarifelor aplicate, deși instanțele anterioare au subliniat în mod clar că există o distincție între recunoașterea efectuării serviciilor și contestarea legalității tarifelor, aceasta din urmă putând fi formulată independent de eventualele obiecțiuni asupra borderourilor.

De asemenea, s-a invocat încălcarea dezlegărilor din hotărârile anterioare referitoare la efectele Deciziei nr. 2/2018 a CNSDF și ale Legii nr. 202/2016. În acest sens, revizuenta a arătat că, prin deciziile pronunțate în dosarele nr. x/2020 și nr. y/2018, instanțele au stabilit că Decizia nr. 2/2018 trebuia luată în considerare și producea efecte juridice între părți, nefiind vorba despre o aplicare retroactivă, întrucât nu are caracter de act normativ, ci reprezintă un act administrativ care constată încălcări ale legii de către CFR. Totodată, s-a reținut că Legea nr. 202/2016 își produce efectele în raporturile dintre părți încă de la data intrării sale în vigoare, 12.11.2016, inclusiv în ceea ce privește modalitatea de stabilire a tarifelor aplicate ulterior de CFR. În aceste condiții, considerentele deciziei atacate contravin acestor dezlegări obligatorii, încălcând autoritatea de lucru judecat.

În final, titulara căii de atac a mai invocat încălcarea deciziilor anterioare, care au statuat că pentru serviciile prestate în perioada 2016-2018, CFR este îndrituită, cel mult, la tarifele indicate de Decizia nr. 2/2018 a CNSDF.

Cererea de revizuire a fost formulată la data de 9 decembrie 2024 și înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, la 12 decembrie 2024, sub nr. x/2024, fiind stabilit, pentru soluționarea cererii de revizuire, termen de judecată la 6 februarie 2025, cu citarea părților în ședință publică.

La 29 ianuarie 2025 a fost înregistrată la dosar întâmpinarea intimatei COMPANIA NAȚIONALĂ DE CĂI FERATE "CFR" S.A. BUCUREȘTI - prin SUCURSALA REGIONALĂ CF IAȘI, prin care, pe cale de excepție a invocat: excepția tardivității formulării cererii de revizuire; excepția inadmisibilității cererii de revizuire și efectul pozitiv al autorității de lucru judecat a soluției pronunțate în dosarul nr. x/2024 al I.C.C.J., iar, pe fond, a solicitat respingerea cererii de revizuire, ca neîntemeiată, precum și obligarea revizuentei la plata cheltuielilor de judecată.

La termenul de judecată din data de 25 martie 2025, revizuenta a depus la dosar note scrise, prin care a solicitat respingerea excepțiilor tardivității și inadmisibilității cererii de revizuire invocate prin întâmpinare, ca neîntemeiate, precum și constatarea inexistenței efectului pozitiv al autorității de lucru judecat a hotărârii pronunțate în dosarul nr. x/2024 de Înalta Curte de Casație și Justiție.

Prealabil, Înalta Curte observă că prezenta cerere de revizuire a fost formulată cu respectarea termenului procedural legal stipulat la art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Ultima decizie pretins potrivnică a rămas definitivă la 7 noiembrie 2024, deci, termenul de o lună, calculat conform art. 181 alin. (1) pct. 3 teza I C. proc. civ. și care s-ar fi împlinit la 7 decembrie 2024, zi nelucrătoare, s-a prorogat până în prima zi lucrătoare care a urmat, luni, 9 decembrie 2024, când cererea de revizuire a fost depusă la poștă (plic, fila x).

Examinând, cu prioritate, cererea de revizuire din perspectiva condițiilor de admisibilitate a căii extraordinare de atac întemeiate pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Revizuirea este o cale extraordinară de atac, dispozițiile legale care o reglementează fiind de strictă interpretare, astfel că, exercitarea acesteia nu poate avea loc decât în cazurile și în condițiile prevăzute în mod expres de lege.

Potrivit dispozițiilor art. 513 alin. (3) C. proc. civ., dezbaterile în cadrul unei cereri de revizuire sunt limitate la admisibilitatea revizuirii și la faptele pe care se întemeiază.

Prin urmare, în cadrul acestei căi de atac se analizează prioritar condițiile de admisibilitate, cadru în care nu se repun în discuție și nu se cercetează chestiuni privind fondul cauzei, ci se verifică aspectele procedurale vizând îndeplinirea condițiilor de admisibilitate.

Dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., invocate ca temei juridic și al cererii de revizuire de față, prevăd că revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul, poate fi cerută dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.

Pentru această situație, alin. (4) al art. 513 din C. proc. civ., în forma anterioară, stabilea că, dacă instanța încuviințează cererea de revizuire în cazul hotărârilor definitive potrivnice, ea va anula cea din urmă hotărâre.

Ulterior, prin art. I pct. 61 din Legea nr. 310/2018 pentru modificarea și completarea Legii nr. 134/2010, a fost modificat alin. (4) al art. 513 din C. proc. civ., în sensul că, dacă instanța încuviințează cererea de revizuire..., în cazul hotărârilor potrivnice, ea va anula cea din urmă hotărâre și, după caz, va trimite cauza spre rejudecare atunci când s-a încălcat efectul pozitiv al autorității de lucru judecat.

Se observă că, în noua sa redactare, textul alin. (4) al art. 513 C. proc. civ. a extins motivul de revizuire referitor la existența unor hotărâri potrivnice, în sensul că acesta vizează și încălcarea autorității de lucru judecat sub aspectul efectului pozitiv al acesteia, concretizat în nesocotirea considerentelor prin care s-a tranșat o anume chestiune litigioasă.

Această modificare legislativă a avut în vedere faptul că art. 509 pct. 8 din C. proc. civ. presupune sancționarea încălcării autorității de lucru judecat, iar art. 430 - 431 din același Cod consacră deopotrivă, efectul pozitiv și cel negativ al autorității lucrului judecat.

Astfel, a fost reglementată expres calea de urmat pentru cazul în care se invocă efectul pozitiv al autorității de lucru judecat, soluție aplicabilă și anterior modificării indicate, în condițiile în care noul C. proc. civ. a reconfigurat instituția efectelor lucrului judecat, concluzia contrară, aceea a inadmisibilității revizuirii, determinând lipsirea părții de remediul procedural în cazul în care se invocă pct. 8 al art. 509 din C. proc. civ.

În conformitate cu dispozițiile art. 431 alin. (2) din C. proc. civ., oricare dintre părți poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluționarea acestuia din urmă. Astfel, spre deosebire de reglementarea anterioară, a avut loc o extindere a efectelor autorității de lucru judecat, prin recunoașterea, pe plan normativ, și a efectului pozitiv al lucrului judecat.

În consecință, determinarea sferei de aplicare a motivului de revizuire prevăzut de art. 509 pct. 8 din C. proc. civ., presupune analiza acestuia corelat cu dispozițiile art. 430 - 431 din C. proc. civ., cele care dau expresie autorității de lucru judecat, ca efect al hotărârii judecătorești. Conform acestor prevederi, este recunoscut efectul autorității de lucru judecat nu doar dispozitivului unei hotărâri și considerentelor decisive care îl justifică, ci și considerentelor prin care au fost dezlegate anumite aspecte litigioase în raporturile juridice dintre părți, conform art. 430 alin. (2) din C. proc. civ.

Demersul judiciar de față, fundamentat pe motivul de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., are la bază contrarietatea deciziei afirmată prin prisma efectului pozitiv al autorității de lucru judecat, consacrat la art. 430 alin. (2) și art. 431 alin. (2) din C. proc. civ., iar ca și soluție pentru cererea de revizuire, astfel cum a fost formulată de către autoarea căii de atac, este cea în acord cu art. 513 alin. (4) C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 310/2018.

Până la intrarea în vigoare a acestei legi, soluția indicată de text (va trimite cauza spre rejudecare atunci când s-a încălcat efectul pozitiv al autorității de lucru judecat), nu era reglementată pentru cererile de revizuire întemeiate pe existența contrarietății de hotărâri, singura consecință a admiterii lor fiind anularea celei din urmă hotărâri.

Din această perspectivă, analiza soluțiilor pe care instanța de revizuire le putea adopta a impus concluzia că numai autoritatea de lucru judecat, în manifestarea sa negativă, poate fi valorificată ca motiv de revizuire.

Aceasta întrucât, dispoziția instanței de anulare a hotărârii pretins potrivnice, neurmată de o altă măsură, este reflexia valorizării efectului negativ al lucrului judecat, având în vedere că doar în măsura identificării triplei identități de părți, obiect și cauză între litigii cea din urmă hotărâre apare ca neavenită, iar pentru înlăturarea ei se impune anularea ei, fiind oprită o nouă judecată, conform art. 431 alin. (1) C. proc. civ.

Or, pentru ipoteza în care contrarietatea de hotărâri ar decurge din încălcarea efectului pozitiv al autorității de lucru judecat, soluția anulării, nedublată de reluarea judecății de către instanța care a soluționat pricina cu nesocotirea a celor tranșate de o instanță anterior, în cadrul altui proces, lasă procesul nesoluționat.

Ca atare, dreptul părților de a promova calea de atac a revizuirii și pentru autoritatea de lucru judecat în manifestarea sa pozitivă a fost recunoscut odată cu reglementarea unei soluții corespondente efectului pozitiv - de a "trimite cauza spre rejudecare (...)" - prin Legea nr. 310/2018.

De aceea, numai în procesele pornite după intrarea în vigoare a acestei legi, efectul pozitiv poate fi invocat ca temei al revizuirii, în baza art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.,

În speță, litigiul în care a fost pronunțată hotărârea suspusă revizuirii a fost înregistrat pe rolul instanțelor judecătorești la 26 iulie 2018, împrejurare care atrage incidența în cauză a normelor procesuale în forma aplicabilă din acel moment, potrivit art. 24 și art. 25 C. proc. civ.

Cum data începerii procesului este anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 310/2018, raportat la considerentele expuse anterioare, instanța supremă constată că autoarea căii de atac nu poate opune autoritatea de lucru judecat în manifestarea sa pozitivă.

Lipsa unei reglementări exprese în cuprinsul art. 509 alin. (1) pct. 8 din același Cod cu privire la efectele autorității de lucru judecat, la momentul inițierii procesului, nu este de natură să conducă spre o altă concluzie, întrucât interpretarea și aplicarea acestei norme nu poate fi decât în conlucrare cu dispozițiile art. 513 alin. (4) C. proc. civ., care sunt, în plan procedural, expresia valorizării autorității de lucru judecat în revizuire.

Pe de altă parte, deși s-a invocat încălcarea efectului pozitiv al autorității de lucru judecat, prin raportare la deciziile definitive favorabile părții, instanța de recurs a reținut că aceasta privește executarea unui alt contract, neputând fi valorificată în cauza de față.

Așadar, din cuprinsul deciziei supuse revizuirii rezultă, în mod neechivoc, că instanța s-a pronunțat și a examinat efectiv motivul de nelegalitate privind încălcarea efectului pozitiv al lucrului judecat din perspectiva acelorași decizii anterioare pronunțate în favoarea pârâtei, în raport cu care se invocă contrarietatea și pe calea revizuirii de față, așa încât nu poate fi reținută incidența art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., prin reiterarea aceleiași critici care a primit deja o dezlegare definitivă cu autoritate de lucru judecat.

Înalta Curte subliniază că simpla similaritate între cauze nu este suficientă pentru a activa și a beneficia de efectul pozitiv al lucrului judecat. De subliniat că expresia "are legătură" din art. 431 alin. (2) C. proc. civ. trebuie interpretată restrictiv, pentru a evita transformarea acestei norme într-un mecanism de impunere a practicii judiciare ca izvor de drept sau de atribuire a unei puteri normative instanțelor de judecată.

Instanța supremă sesizată cu cererea de revizuire nu este îndrituită, pe această cale, să examineze dacă instanța de recurs a rezolvat sau nu în mod corect motivul de casare privind incidența art. 431 alin. (2) C. proc. civ., un asemenea control judiciar nefiind admisibil pe calea revizuirii, apărările intimatei fiind întemeiate sub acest aspect.

În concluzie, pentru toate rațiunile înfățișate, Înalta Curte, în temeiul art. 513 alin. (3) și (6) C. proc. civ., va respinge, ca inadmisibilă, revizuirea.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuenta A. S.A. împotriva deciziei nr. 2085 din 7 noiembrie 2024, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2023.

Cu drept de recurs în termen de 30 de zile de la comunicare.

Recursul se depune la Înalta Curte de Casație și Justiție.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 16 septembrie 2025.