ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 534/2023

Ședința publică din data de 2 februarie 2023

Asupra acțiunii de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.1 Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2016 reclamanta Compania Națională de Cai Ferate "CFR" – S.A. a chemat în judecată pârâții S.C. "A." S.A., S.C. B. S.A. și Ministerul Economiei, Comerțului Turismului, solicitând anularea în parte a Certificatului de proprietate seria x nr. x pe care pârâta Ministerul Economiei, Comerțului și Turismului l-a eliberat la data de 13.02.2006 pentru pârâta S.C. "A." S.A., pentru terenul aferent liniei Cotroceni –București, respectiv 20 m stânga, 20 m dreapta din axul căii ferate, precum și terenul aferent liniei de legătură cuprinsă între schimbătorii de cale 1M și 2M și semnalul luminos de manevră 2MC și sabotul de deraiere S.1 situat la km 6+698, proprietate publică a Statului român, concesionate de CFR S.A., conform Contractului de concesiune nr. x/2002.

1.2. Hotărârea instanței de fond

Prin sentința civilă nr. 3558 din 16 noiembrie 2016, Curtea de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția lipsei capacității procesuale de folosință a pârâtei S.C. A. S.A. și a respins în consecință acțiunea în contradictoriu cu această pârâtă, a admis excepția tardivității acțiunii și astfel a respins acțiunea formulată de reclamanta Compania Națională de Căi Ferate "CFR" –S.A., în contradictoriu cu pârâții S.C. B. S.A., Ministerul Economiei, Comerțului și Turismului și intervenientul Ministerul Finanțelor Publice, ca tardiv formulată.

1.3. Cererea de recurs

Împotriva sentinței civile nr. 3558 din 16 noiembrie 2016 a Curții de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamanta Compania Națională de Căi Ferate "CFR" – S.A. solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii recurate și trimiterea cauzei la instanța de fond în vederea rejudecării, iar în subsidiar respingerea excepției tardivității ca neîntemeiată, iar pe fondul cauzei admiterea acțiunii formulată de reclamantă.

1.4. Decizia Înaltei Curți pronunțată în recurs

Prin Decizia nr. 4017 din 16 septembrie 2022, Înalta Curte de Casație și Justiție a respins excepția nulității recursului invocată de S.C. B. S.A., a admis recursul declarat de recurenta – reclamantă Compania Națională de Căi Ferate C.F.R. S.A. împotriva sentinței civile nr. 424 din 4 noiembrie 2020 pronunțată de Curtea de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal – Veche, a casat sentința recurată, a respins excepția tardivității formulării acțiunii și a stabilit termen pentru judecata pe fond a cauzei la data de 20 ianuarie 2023.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra cererii de chemare în judecată

În raport de cele ce preced, după casarea sentinței recurate pi reținerea cauzei spre rejudecare, Înalta Curte urmează să procedeze la soluționarea acțiunii în contencios administrativ promovată de către reclamanta Compania Națională de Căi Ferate C.F.R. S.A.

Prin cererea de chemare în judecată Compania Națională de Căi Ferate C.F.R. S.A. a solicitat anularea în parte a certificatului de proprietate seria x nr. x emis de către Ministerul Economiei, Comerțului și Turismului, la data de 13.02.2006 pentru S.C. A. S.A., în parte însemnând cele atestate în certificatul de proprietate în privința terenului aferent liniei Cotroceni-București, respectiv 20 m stânga, 20 m dreapta din axul căii ferate, precum și cele referitoare la terenul aferent liniei de legătură cuprinsă între schimbătorii de cale ferată 1M și 2M și semnalul luminos de manevră 2M C și sabotul de deraiere S.1 situat la km 6 +698. Reclamanta susține că terenul în discuție este proprietatea publică a statului român, concesionat CFR S.A., conform contractului de concesiune x/2002.

În faza de judecată a recursului, în al doilea ciclu procesual, la dosar, reclamanta, invocând prevederile art. 4 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 a ridicat excepția de nelegalitate a certificatului de proprietate seria x nr. x pe care Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului l-a eliberat la 13.02.2006.

Înalta Curte, examinând cu prioritate excepția de nelegalitate invocată, constată că aceasta este inadmisibilă și o va respinge ca atare pentru cele ce urmează:

Este lesne de observat că reclamanta a solicitat prin acțiune anularea parțială a uni act infralegislativ, certificatul de proprietate seria x nr. x emis de către Ministerul Economiei, Comerțului și Turismului, la data de 13.02.2006, iar pe calea excepției de nelegalitate a contestat același certificat.

Potrivit art. 4 din Legea 554/2004: (1) Legalitatea unui act administrativ cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepție, din oficiu sau la cererea părții interesate.

(2) Instanța învestită cu fondul litigiului și în fața căreia a fost invocată excepția de nelegalitate, constatând că de actul administrativ cu caracter individual depinde soluționarea litigiului pe fond, este competentă să se pronunțe asupra excepției, fie printr-o încheiere interlocutorie, fie prin hotărârea pe care o va pronunța în cauză. În situația în care instanța se pronunță asupra excepției de nelegalitate prin încheiere interlocutorie, aceasta poate fi atacată odată cu fondul.

(3) În cazul în care a constatat nelegalitatea actului administrativ cu caracter individual, instanța în fața căreia a fost invocată excepția de nelegalitate va soluționa cauza, fără a ține seama de actul a cărui nelegalitate a fost constatată.

(4) Actele administrative cu caracter normativ nu pot forma obiect al excepției de nelegalitate. Controlul judecătoresc al actelor administrative cu caracter normativ se exercită de către instanța de contencios administrativ în cadrul acțiunii în anulare, în condițiile prevăzute de prezenta lege."

Din textele de mai sus reiese că excepția de nelegalitate constituie în sine un mijloc de apărare ce poate fi folosit pentru a contracara pretențiile părții adverse sau pentru apărarea ori valorificarea unui drept al părții ce înțelege să se prevaleze de aceasta, utilizat în cadrul unui proces în curs de soluționare, pentru alte temeiuri decât nevalabilitatea actului administrativ.

Înalta Curte va avea în vedere că excepția de nelegalitate este una dintre formele de exercitare a controlului judecătoresc asupra actelor administrative (control indirect) și tinde la înlăturarea unui act administrativ nelegal ce are incidență într-o cauză aflată pe rolul instanțelor judecătorești, indiferent de obiect sau de stadiu procesual.

Așadar, prevederile legale precitate reglementează o tehnică juridică prin care o parte într-un proces, căreia i se opune un act administrativ pe care îl consideră nelegal poate cere ca instanța să verifice legalitatea actului. În situația în care actul este declarat nelegal, acesta devine inopozabil părții împotriva căreia a fost invocat. Admiterea excepției de nelegalitate are drept consecință blocarea efectelor actului administrativ contestat, fără însă a-i afecta validitatea. Cu alte cuvinte, actul în discuție deși valid odată ce a fost declarat nelegal rămâne inoperant în cadrul litigiului respectiv.

Rezultă cu puterea evidenței însă că în temeiul prevederilor legale amintite poate fi supus controlului indirect al instanței de judecată, obligatoriu, un alt act administrativ, care are legătură cu fondul litigiului, iar nu actul care face obiectul controlului judecătoresc pe calea acțiunii directe.

Or, nelegalitatea unui act administrativ nu poate fi invocată, în același timp, în cadrul aceluiași litigiu pe calea acțiunii directe în contenciosul administrativ cât și pe cale incidentă a excepției de nelegalitate, în virtutea principiului "electa una via non datur recursus ad alteram".

În raport de aceste aspecte, Înalta Curte reține că examinarea legalității unui act administrativ pe calea excepției de nelegalitate, în cadrul procesului având ca obiect anularea aceluiași act, este inadmisibilă, cele două căi de examinare a legalității actelor administrative excluzându-se reciproc.

În ceea ce privește cererea de chemare în judecată promovată de către reclamanta Compania Națională de Căi Ferate C.F.R. S.A., Înalta Curte constată că este întemeiată și, în consecință, o va admite ca atare, procedând la anularea parțială a certificatului contestat.

Așa cum a arătat reclamanta în cererea de chemare în judecată, terenul în litigiu a intrat în proprietatea publică a statului român, în baza Decretului nr. 125/1942, publicat în Monitorul Oficial nr. 17.01.1942, Partea I, prin care au fost declarate de utilitate publică și de urgență, în interesul apărării țării, lucrările de construire a liniei ferate, tronson "Halta Cotroceni-București Vest-Progresul". Contrar susținerilor pârâtei, în cauză s-a făcut dovada apartenenței terenului în discuție la domeniul public al statului, în condițiile în care în anexa nr. 2 (pct. 10) din Codul administrativ infrastructura căilor ferate este menționată expres ca aparținând domeniului public al statului. de asemenea, în art. 11 alin. (1) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 12/1998 privind transportul pe căile ferate române și reorganizarea Societății Naționale a Căilor Ferate Române infrastructura feroviară publică se compune din liniile ferate de circulație, terenul aferent pe care sunt construite, precum și terenurile situate de o parte și de alta a axei căii ferate care constituie zona de siguranță a infrastructurii feroviare. Terenul aferent liniei Cotroceni-București și terenul aferent liniei de legătură cuprinsă între schimbătorii de cale ferată 1M și 2M și semnalul luminos de manevră 2M C și sabotul de deraiere S.1 situat la km 6+698 fac parte din infrastructura feroviară, după cum se prevede în anexa 2 a H.G. nr. 581/1998, astfel cum a fost modificată prin H.G. nr. 589/2006.

Față de cele ce preced este evident că certificatul contestat în prezenta cauză este nelegal, având în vedere că baza juridică a unui astfel de certificat o reprezintă prevederile H.G. nr. 834/1991, or, potrivit art. 1 din acest act normativ se certifică dreptul de proprietate al societăților comerciale cu capital de stat în privința terenurilor aflate în patrimoniul acestora la data înființării, și care sunt necesare desfășurării activității conform obiectului lor de activitate.

Este evident că dat fiind regimul terenului aflat în discuție, ce face parte din infrastructura publică feroviară, nu se putea afla în patrimoniul unei societăți comerciale chiar cu capital de stat și, mai mult, să-i fie necesar desfășurării activității, indiferent care ar fi fost obiectul de activitate al unei astfel de societăți. Dimpotrivă, constată Înalta Curte, terenul se afla în situația de excepție, consecință a apartenenței sale la domeniul public, ceea ce făcea inoperante dispozițiile art. 1 din H.G. nr. 834/1991, conform prevederii exprese din art. 3 al aceluiași act normativ.

Având în vedere cele ce preced și faptul că reclamanta Compania Națională de Căi Ferate C.F.R. S.A. justifică un interes legitim (protejat de lege) în promovarea acțiunii în contencios administrativ înregistrată în dosarul de față, ca urmare a concesionării către această companie a terenului ce face parte din infrastructura publică feroviară, conform contractului de concesiune nr. x/2002 se impune admiterea cererii de chemare în judecată și anularea parțială a Certificatului de proprietate seria x nr. x eliberat de pârâtul Ministerul Economiei, Comerțului și Turismului la data de 13.02.2006 în favoarea S.C. A. S.A., având în vedere prevederile art. 1 din Legea nr. 554/2004.

Împrejurarea invocată de către S.C. B. S.A., ca reprezentând apărarea principală ce o formează în cauză, respectiv existența a două linii de cale ferată una aparținând reclamantei iar cealaltă pârâtei, nu schimbă datele problemei, fiind fără putință de tăgadă că terenul disputat se află în domeniul public al statului român.

Având în vedere soluția din prezenta cauză, de admitere a acțiunii promovate de către reclamantă, Înalta Curte va admite cererea de intervenție forțată a Ministerului Finanțelor.

Având în vedere că au fost solicitate cheltuieli de judecată, va fi obligată pârâta S.C. B. S.A. la plata sumei de 260 RON, reprezentând taxe judiciare de timbru, către reclamantă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția inadmisibilității excepției de nelegalitate invocată din oficiu.

Respinge excepția de nelegalitate a Certificatului de proprietate seria x nr. x, ca inadmisibilă.

Admite cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Compania Națională de Căi Ferate C.F.R. S.A. în contradictoriu cu pârâții S.C. B. S.A., Ministerul Economiei și intervenientul Ministerul Finanțelor.

Dispune anularea, în parte, a Certificatului de proprietate seria x nr. x eliberat de pârâtul Ministerul Economiei, Comerțului și Turismului la data de 13.02.2006 în favoarea S.C. A. S.A., pentru terenul aferent liniei Cotroceni –București, respectiv 20m stânga, 20m dreapta din axul căii ferate, precum și terenul aferent liniei de legătură cuprinsă între schimbătorii de cale 1 M și 2M și semnalul luminos de manevră 2M C și sabotul de deraiere S.1 situat la km 6+698, proprietate publică a Statului român, concesionate CFR S.A., conform Contractului de concesiune nr. x/2002.

Admite cererea de intervenție forțată a Ministerului Finanțelor.

Obligă pârâta S.C. B. S.A. la plata sumei de 260 RON, reprezentând taxe judiciare de timbru, către reclamantă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 2 februarie 2023.