Decizia nr. 4017/2022 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs împotriva sentinței nr. 3558/2016 a Curții de Apel București

Hotărârea primei instanțe Prin sentința civilă nr. 3558 din 16 noiembrie 2016, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția lipsei capacității procesuale de folosință a pârâtei S.C. A. și a respins în consecință acțiunea în contradictoriu cu această pârâtă. A admis excepția tardivității acțiunii și astfel a respins acțiunea formulată de reclamanta Compania Națională de Căi Ferate "CFR" -S.A., în contradictoriu cu pârâții S.C. B. S.A., Ministerul Economiei, Comerțului și Turismului și intervenientul Ministerul Finanțelor Publice, ca tardiv formulată. 1.

Calea de atac exercitată în cauză de reclamanta Compania Naționala de Cai Ferate "CFR" - SA Împotriva sentinței civile nr. 3558 din 16 noiembrie 2016 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamanta Compania Națională de Căi Ferate "CFR" - S.A. solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii recurate și trimiterea cauzei la instanța de fond în vederea rejudecării, iar în subsidiar să se respingă excepția tardivității ca neîntemeiată, iar pe fondul cauzei să se admită acțiunea formulată de reclamantă. 1.

Decizia Înaltei Curți pronunțată în primul ciclu procesual Prin Decizia nr. 4344 din 1 octombrie 2019, Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus următoarele: Respinge excepțiile tardivității și nulității recursului declarat de recurenta-reclamantă. Admite recursul principal declarat de reclamanta Compania Națională de Căi Ferate "CFR" -S. A. împotriva sentinței civile nr. 3558 din 16 noiembrie 2016 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal Admite recursul incident declarat de pârâta S.C. B. S.A. împotriva sentinței civile nr. 3558 din 16 noiembrie 2016 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Casează în parte sentința recurată și trimite cauza spre rejudecare instanței de fond. Menține dispoziția privind admiterea excepției lipsei capacității procesuale de folosință a pârâtei S.C. A. și respingerea, în consecință, a acțiunii față de aceasta. Respinge recursul incident formulat de recurenta-reclamanta Compania Națională de Căi Ferate "CFR" - S.A., ca inadmisibil. 1.

Hotărârea primei instanțe pronunțate în al doilea ciclu procesual Prin sentința civilă nr. 424 din 4 noiembrie 2020, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal - Veche a admis excepția tardivității acțiunii. A respins acțiunea formulată de reclamanta Compania Națională de Căi Ferate "CFR" -S.A. și Ministerul Finanțelor Publice, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Economiei și S.C. B. S.A, ca tardiv formulată. A obligat reclamanta la plata sumei de 23.000 RON către pârâta S.C. B. S.A, cu titlu cheltuieli de judecată, respectiv onorariul de avocat. 1.

Calea de atac exercitată Împotriva sentinței civile nr. 424 din 4 noiembrie 2020 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal - Veche, a formulat recurs reclamanta Compania Națională de Căi Ferate C.F.R. S.A., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie din perspectiva motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) punctele 5 și 8 din C. proc. civ. Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) punctul 5 din C. proc. civ. În susținerea acestui motiv de casare recurenta-reclamantă afirmă că instanța de fond a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității din dublă perspectivă și anume: - instanța de fond a încălcat dispozițiile art. 147 alin. (4) din Constituția României conform căruia deciziile Curții Constituționale "de la data publicării sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor", prin faptul că a ignorat de la aplicarea în speță dispozițiile Deciziei Curții Constituționale nr. 707 din 19 octombrie 2007 prin care s-a statuat că în cazul actului administrativ individual, adresat altui subiect de drept decât destinatarul actului, termenele prevăzute de Legea nr. 554/2004 curg de la data la care persoana vătămată a luat cunoștință, pe orice cale, de conținutul actului. - instanța de fond a încălcat dispozițiile art. 451 alin. (2) din C. proc. civ., în sensul că în mod netemeinic nu a diminuat suma solicitată cu titlu de cheltuieli de judecată, constând în onorariul de avocat de 23.000 RON, acesta fiind disproporționat în raport de dificultatea cauzei și volumul de muncă depus de apărător. Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) punctul 8 din C. proc. civ. În susținerea acestui motiv de casare, recurenta-reclamantă susține că sentința instanței de fond a fost pronunțată cu încălcarea normelor legale incidente speței din dublă perspectivă: - pe de o parte, au fost încălcate dispozițiile art. 136 alin. (2) din Constituția României, art. 861 alin. (1) din C. civ. și art. 5 alin. (2) din Legea nr. 18/1991. Susține recurenta că în raport de faptul că obiectul litigiului privește un teren aflat în proprietatea publică a Statului român, fiind vorba de un bun inalienabil, insesizabil și imprescriptibil, acțiunii deduse judecății nu i se pot aplica dispozițiile art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, neputând interveni decăderea din dreptul de a solicita anularea certificatului de atestare a dreptului de proprietate. - pe de altă parte, hotărârea atacată a fost pronunțată cu încălcarea dispozițiilor art. 7 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, astfel cum au fost cenzurate și interpretate de instanța constituțională prin Decizia nr. 797/2007, în sensul că în cazul actului administrativ individual, adresat altui subiect de drept decât destinatarul actului, termenele prevăzute de Legea nr. 554/2004 curg de la data la care persoana vătămată a luat cunoștință, pe orice cale, de conținutul actului. În acest context, afirmă recurenta că, în mod greșit, instanța de fond s-a raportat la data înscrierii în cartea funciară a certificatului de atestare a dreptului de proprietate seria x nr. x, prin încheierea nr. 831361 din 18.05.2007, ca dată la care recurenta-reclamantă a luat cunoștință de existența actului, dat fiind efectul publicității imobiliare, de a oferi opozabilitate actului față de terți. Susține recurenta, că astfel cum rezultă din actele dosarului, a luat cunoștință de existența certificatului de atestare a dreptului de proprietate la data de 24.08.2015, când, în urma întâlnirii dintre recurenta-reclamantă și S.C. B. S.A. (succesoarea S.C. A.), aceasta din urmă a pretins un drept de proprietate asupra terenului aferent liniei Cotroceni-București, în baza certificatului de atestare a dreptului de proprietate, a cărui anulare se solicită în prezenta cauză. Arată recurenta că, în mod greșit, instanța de fond nu a luat în considerare data de 25.08.2015 ca moment de luare la cunoștință despre existența certificatului de atestare a dreptului de proprietate emis pe numele pârâtei S.C. B. S.A. (succesoarea S.C. A.), în raport de care, atât procedura prealabilă, cât și acțiunea introductivă de instanță au fost formulate în termen. 1.

Apărările formulate în cauză Intimații-pârâți Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului și S.C B. S.A. au formulat întâmpinări prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței atacate ca fiind temeinică și legală. Intimatul-intervenient Ministerul Finanțelor a formulat întâmpinare prin care a solicitat admiterea recursului formulat de societatea reclamantă, casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanță în vederea soluționării pe fond a litigiului. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând cu prioritate, în temeiul dispozițiilor art. 248 din C. proc. civ., excepția nulității recursului, Înalta Curte constată că aceasta nu este întemeiată, având în vedere că argumentele de nelegalitate expuse de recurenta-reclamantă pot fi încadrate în motivele de casare invocate în susținerea căii de atac exercitate. Analizând cererea de recurs prin prisma criticilor de nelegalitate invocate, prin raportare la ansamblul probatoriu administrat în cauză, precum și prin aplicarea dispozițiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte constată că recursul este fondat din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) punctul 8 din C. proc. civ., pentru considerentele prezentate în cele ce urmează. Obiectul cauzei de față este reprezentat de solicitarea de anulare în parte a Certificatului de proprietate seria x nr. x pe care pârâtul Ministerul Economiei, Comerțului și Turismului l-a eliberat la data de 13.02.2006 pentru pârâta S.C. "A." S.A.- act administrativ cu caracter individual. Prin sentința recurată a fost respinsă ca tardivă acțiunea formulată de reclamanta Compania Națională de Căi Ferate C.F.R. S.A., reținându-se de către instanța de fond că termenul de decădere de 1 an prevăzut de art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 a început să curgă de la momentul înscrierii în cartea funciară a dreptului de proprietate dobândit în baza Certificatului de atestare a dreptului de proprietate seria x nr. x, respectiv de la data de 18.05.2007, în raport de care a pronunțat soluția prezentată mai sus. Recurenta-reclamantă a criticat sentința instanței de fond, din perspectiva dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., arătând că instanța a interpretat în mod eronat dispozițiile legale privitoare la data la care a luat la cunoștință de existența actului administrativ contestat. Înalta Curte apreciază că este întemeiată această critică formulată de recurenta-reclamantă. Potrivit dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greșită a legii materiale, nu și a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța a recurs la textele de lege aplicabile speței, dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit. Conform dispozițiilor art. 11 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cererile prin care se solicită anularea unui act administrativ individual, a unui contract administrativ, se pot formula în termen de 6 luni, care se calculează, după caz, de la data primirii răspunsului la plângerea prealabilă sau de la comunicarea refuzului nejustificat, ori de la data expirării termenului legal pentru soluționarea cererii. Pentru motive temeinice, textul menționat prevede, în cadrul alin. (2), posibilitatea sesizării instanței de contencios administrativ și după expirarea termenului de 6 luni, dar nu mai târziu de 1 an de la data comunicării actului, data luării la cunoștință, data introducerii cererii sau data încheierii procesului-verbal de conciliere, după caz. Înalta Curte reține că instanța de fond a făcut o greșită interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 11 alin. (2) din Legea Contenciosului administrativ nr. 554/2004, când a respins acțiunea ca tardivă. În speța de față reclamanta este terț în raport de actul administrativ contestat și, prin urmare, termenul de 1 an prevăzut de art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 se calculează de la momentul luării la cunoștință de actul administrativ vătămător. Este eronat a se aprecia că terțul-reclamant a luat cunoștință de conținutul certificatului de atestare a dreptului de proprietate și a realizat existența unei vătămări a drepturilor ori intereselor sale legitime la momentul înscrierii actului în cartea funciară. Această înscriere nu are semnificația juridică a luării la cunoștință de actul administrativ, ci dă naștere unei prezumții, în sensul că persoanele interesate ar putea, cu diligențe rezonabile, să ia cunoștință de conținutul actului juridic în baza căruia s-a efectuat operațiunea de publicitate imobiliară. Prin urmare, data la care terțul a luat cunoștință, în mod efectiv, de existența și conținutul actului administrativ trebuie să rezulte fără echivoc din împrejurările de fapt stabilite prin probatoriile administrate în cauză. Or, în speța supusă judecății, elementele aflate la dispoziția instanței evidențiază faptul că reclamanta a luat cunoștință de existența certificatului de atestare a dreptului de proprietate, la data de 24.08.2015, când a avut loc întâlnirea dintre reclamanta Compania Națională de Căi Ferate C.F.R. S.A. și pârâta S.C. B." S.A. în vederea lămuririi unor aspecte legate de accesul la calea ferată aflată pe terenul vizat de actul administrativ individual a cărui anulare parțială de solicită. Astfel cum rezultă din înscrisul aflat la dosarul de fond al Curții de Apel București (constituit în primul ciclu procesual), cu ocazia respectivei întâlniri a fost încheiat Procesul-verbal din data de 24.08.2015 în care s-a consemnat, sub semnăturile reprezentanților legali ai ambelor părți ale raportului juridic, faptul că S.C. B." S.A. se pretinde proprietara racordului de linie de cale ferată iar "în dovedirea dreptului de proprietate asupra terenului au prezentat certificatul de proprietate seria x nr. x din 13.02.2006, eliberat de Ministerul Economiei și Comerțului". La fila x din același dosar de fond se află dovada transmiterii prin fax către Compania Națională de Căi Ferate C.F.R. S.A., la data de 26.08.2015 a unei copii de pe Certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria x nr. x din 13.02.2006, recurenta-reclamantă făcând astfel dovada susținerii că la această dată a luat cunoștință de conținutul actului administrativ atacat. În acest context, argumentul reținut în motivarea soluției de către instanța de fond în sensul că reclamanta a luat cunoștință de actul administrativ atacat la data înscrierii în cartea funciară, adică la data de 18.05.2007 nu are fundament juridic și nici probatoriu, abordarea demersului judiciar fiind nelegală și netemeinică. În sprijinul acestei interpretări, Înalta Curte amintește faptul că, în ședința din 21 noiembrie 2018 a Plenului judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost adoptată soluția de unificare a practicii instanței în sensul că: Termenele prevăzute de art. 7 alin. (7) și art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, în acțiunile formulate de terți în constatarea nulității absolute a certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor curge de la "data luării la cunoștință", moment care însă se apreciază de la caz la caz. Analizând excepția tardivității prin raportare la momentul stabilit anterior ca fiind cel al luării efective la cunoștință de existența și conținutul actului administrativ atacat, Înalta Curte constată că plângerea prealabilă a fost formulată la data de 17 septembrie 2015, în termenul legal de 30 de zile prevăzut de art. 7 alin. (3) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, iar instanța de contencios administrativ a fost sesizată la data de 14.04.2016, cu respectarea termenul de decădere prevăzut de art. 11 alin. (2) din aceeași lege. Prin urmare, excepția tardivității formulării acțiunii este neîntemeiată și va fi respinsă în consecință. În raport de soluția prefigurată, Înalta Curte reține că analiza criticilor circumscrise motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) punctul 5 din C. proc. civ. nu mai prezintă utilitate juridică pentru soluționarea prezentei căi de atac. Pe cale de consecință, având în vedere că prima instanță a soluționat procesul, interpretând și aplicând în mod eronat normele de drept relevante în speță, instanța de control judiciar apreciază că recursul formulat de recurenta-reclamantă este fondat, urmând să-l admită și, în consecință să caseze sentința instanței de fond și, în limitele învestirii prin cererea de recurs, să respingă excepția tardivității formulării acțiunii. Având în vedere faptul că prezenta cauză se află în calea de atac a recursului, în al doilea ciclu procesual, după o primă casare cu trimitere spre rejudecare la instanța de fond, Înalta Curte va face aplicarea dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, în temeiul cărora va reține litigiul pentru soluționarea acestuia pe fond, urmând a acorda un termen de judecată în acest sens. Pentru considerentele expuse, constatând că acțiunea în anulare a actului administrativ a fost formulată cu respectarea termenului impus de art. 11 din Legea nr. 554/2004, iar cauza trebuie examinată pe fond, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și al art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentința, va respinge excepția tardivității formulării acțiunii și va dispune reținerea cauzei spre judecarea fondului litigiului, acordând termen în acest sens.