ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3623/2019

Ședința publică din data de 26 iunie 2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal, la data de 17.04.2014, reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Transporturilor, Compania de Căi Ferate CFR S.A. și Compania de Căi Ferate CFR S.A. - Regională CF București, a solicitat să se constate dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață de 83470 m.p. situat în mun. Ploiești și să fie obligată pârâta Ministerul Transporturilor la eliberarea certificatului de proprietate emis în temeiul H.G. nr. 834/1999.

Prin sentința nr. 3176/29.04.2015 a fost admisă excepția necompetenței materiale și a fost declinată competența în favoarea Curții de Apel București.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 09.10.2015, sub nr. x/2014.

Prin sentința civilă nr. 870 din data de 15.03.2016 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins ca inadmisibilă acțiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat în contradictoriu cu pârâții Ministerul Transporturilor, Compania de Căi Ferate CFR S.A. și Compania de Căi Ferate CFR S.A. - Regionala CF București.

Împotriva sentinței civile nr. 870 din data de 15.03.2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamanta S.C. A. S.R.L. prin care solicită, în principal, repunerea în termenul de exercitare a căii de atac, iar pe fondul cauzei și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ.

Cu privire la cererea de repunere în termenul de recurs se arată că hotărârea recurată a fost comunicată la o adresă incompletă, nu se indică numărul clădării, etajul și apartamentul. Adresa de comunicare este străină. Are sediul în București. Prin cererea dedusă judecății a indicat sediul ales pentru comunicarea actelor de procedură la sediul avocatului Sos. x. Administratorul judiciar B. are sediul în București, Calea x, iar în str. x, clădirea C, parte, sector 1 presupune că a fost doar un posibil sediu procesual ales pentru comunicare.

Termenul de recurs curge de la comunicarea hotărârii, însă hotărârea nu i-a fost comunicată:

- nici la sediul procesual ales pentru comunicarea actelor de procedură din București;

- nici la sediul societății din București și

- nici la sediul administratorului judiciar - Calea x nr-216.

Termenul de exercitare a căii de atac curge de la fotocopierea hotărârii, respectiv de la data de 28.07.2016. Se arată că sunt incidente dispozițiile art. 186 C. proc. civ. partea a fost împiedicată să exercite calea de atac printr-o împrejurare mai presus de voința sa, respectiv aceea că hotărârea nu i-a fost comunicată, ci a luat cunoștință de aceasta la data de 28.07.2016.

Cu privire la fondul cauzei se arată că instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității - art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. Deși excepția inadmisibilității a fost invocată de către pârâte cu mai multe motivări, totuși considerentul reținut de instanța de fond, în sensul că nu s-ar fi formulat cerere administrativă cu un astfel de obiect constituie un element de noutate care nu a fost pus în discuție, nu a fost analizat în condiții de contradictorialitate și oralitate, în raport cu care nu și-a exercitat dreptul la apărare.

Incidența art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. - hotărârea este nemotivată în raport de actele și probatoriile administrate așa încât cuprinde motive străine de natura pricinii, ceea ce echivalează cu o nemotivare.

Potrivit dispozițiilor art. 12 din Legea nr. 137/2002 privind unele măsuri pentru accelerarea privatizării, dispozițiilor art. 1, art. 2, art. 5 din H.G. nr. 834/1991, dispozițiile Criteriului nr. 2665/311/1992 privind stabilirea și evaluarea terenurilor aflate în patrimoniul societăților comerciale cu capital de stat, emis de MEF și MLPAT, disp. OMTI nr. 1316/16.08.2012, pârâtului Ministerul Transporturilor îi revenea obligația legală de emitere a certificatelor de atestare a dreptului de proprietate după îndeplinirea obligației pârâtei CNCF CFR S.A. de depunere a documentației, iar societatea reclamantă a îndeplinit procedura prealabilă.

Soluția instanței de fond este rezultatul unei interpretări și aplicări greșite a dispozițiilor legale circumscrise probatoriilor administrate - art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. și a făcut o greșită aplicare a disp.art. 248 C. proc. civ. privind procedura de soluționare a excepțiilor invocate.

Art. 248 alin. (1) C. proc. civ. stabilește obligația instanței de a se pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură și asupra excepțiilor de fond strâns legate de exercițiul dreptului la acțiune așa încât, invocarea concomitentă a excepțiilor lipsei calității procesuale active privitor la cel de-al doilea capăt de cerere și inadmisibilității cererii determină ca fiind prioritară excepția lipsei calității procesuale active privitor la cel de-al doilea capăt de cerere deoarece prin soluționarea acestei excepții se determina cadrul procesual în care urma să se analizeze și excepția inadmisibilității, iar o astfel de ordine ar fi putut schimba soluția adoptată sau cel puțin ar fi putut determina luarea altor măsuri, în baza rolului activ al judecătorului.

Instanța de fond a făcut o greșită interpretare și aplicare a disp. art. 12 din Legea nr. 137/2002 privind unele măsuri pentru accelerarea privatizării coroborate cu disp. art. 969 din C. civ. de la 1964.

Prin contractul de vânzare acțiuni nr. x/23.09.2003 s-a realizat vânzarea unui număr de 456788 acțiuni ale S.C. C. S.A. urmând ca, potrivit art. 7.2. lit. g) din contract, ca până la obținerea certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor aflate în administrarea vânzătoarei, să se încheie fie un contract de închiriere, fie un contract de asociere.

Însă, pârâta nu și-a îndeplinit obligația contractuală, fapt stabilit prin sentința civilă nr. 19842/27.10.2011 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, rămasă irevocabilă prin Decizia nr. 2092/28.03.2013, pronunțată de ÎCCJ în dosarul nr. x/2010.

Conform tezei a doua a art. 7.2. lit. g) din contractul de vânzare acțiuni nr. x/23.09.2003 "după obținerea certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului, vânzătorul va aduce acest teren ca aport în natură la majorarea capitalului social al societății. Acțiunile emise în schimbul terenului vor fi oferite spre cumpărare acționarilor existenți la data respectivă, în conformitate cu prevederile legale în vigoare.

Arată că a realizat procedura prealabilă, așa cum atestă înscrisurile depuse la dosar (adresa nr. x/13.01.2014 emisă de către CNCF CFR S.A. ce are aplicată ștampila serviciului registratură al acesteia, cu nr. x/14.01.2014, adresa nr. x/20.01.2014 emisă de această pârâtă precum plângerea prealabilă nr. 484/16.10.2013 înregistrată la pârâtul Ministerul Transporturilor sub nr. x/16.10.2013) fără a obține recunoașterea pretențiilor reclamantei și apoi a dedus litigiul spre soluționare instanțelor judecătorești, solicitând obligarea pârâților la îndeplinirea acestor obligații legale de emitere a certificatului de atestare a dreptului de proprietate, la obligarea efectuării demersurilor în acest sens privind îndeplinirea obligației de depunere a documentației necesare pentru ca în final să se poată realiza obligația contractuală prevăzută de dispozițiile art. 7.2. lit. g) din contractul de vânzare acțiuni nr. x/23.09.2003, respectiv aducerea ca aport a terenului, consideră să soluția adoptată de instanța de fond încalcă în mod grav normele legale arătate.

Prin întâmpinările formulate, intimații-pârâți Compania Națională de Căi Ferate CFR S.A. și Ministerul Transporturilor au solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Cu privire la examinarea recursului în completul filtru

În cauză, au fost avute în vedere modificările aduse prin Legea nr. 212/2018 dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal, precum și măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal.

Față de aceste aspecte, în temeiul art. 494, raportat la art. 475 alin. (2) și art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispozițiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. și dispozițiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, prin rezoluția din 24 octombrie 2018 s-a fixat termen de judecată la data de 26 iunie 2019.

Examinând cererea de recurs prin prisma dispozițiilor incidente, Înalta Curte va face aplicarea dispozițiilor art. 248 din C. proc. civ., pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Potrivit dispozițiilor art. 248 alin. (1) și (2) din C. proc. civ., "(1) Instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei. (2) În cazul în care s-au invocat simultan mai multe excepții, instanța va determina ordinea de soluționare în funcție de efectele pe care acestea le produc."

6.1. Cu privire la cererea de repunere în termenul de formulare a recursului

Potrivit dispozițiilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ:

"Hotărârea pronunțată în primă instanță poate fi atacată cu recurs, în termen de 15 zile de la comunicare."

Din analiza actelor și lucrărilor dosarului rezultă fără putință de tăgadă că sentința recurată a fost comunicată reclamantei la data de 23.03.2016, iar cererea de recurs a fost transmisă prin fax la instanța de fond la data de 11 august 2016 .

Cu privire la adresa de comunicare a actelor de procedură se constată că reclamanta a indicat, prin cererea de chemare în judecată sediul procesual ales în București, Sos. x, sector 5 .

După înregistrarea dosarului pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta a intrat în procedura falimentului și lichidatorul judiciar a indicat sediul pentru comunicarea actelor de procedură în București, str. x, clădirea C, sector 1 .

Hotărârea a fost comunicată la această adresă la data de 23.03.2016 București, str. x .

La data de 28.07.2016 reclamanta a formulat o cerere prin care a solicitat fotocopierea sentinței civile nr. 870 din 15.03.2016, cerere în cadrul căreia a indicat adresa din București, Sos. x, însă anterior acestei cereri nu a formulat o cerere expresă în care să indice o schimbare a locului de comunicare a actelor de procedură, motiv pentru care Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a comunicat hotărârea la adresa indicată în dosarul cauzei.

Potrivit art. 186 C. proc. civ., republicat:

"(1) Partea care a pierdut un termen procedural va fi repusă în termen numai dacă dovedește că întârzierea se datorează unor motive temeinic justificate.

(2) În acest scop, partea va îndeplini actul de procedură în cel mult 15 zile de la încetarea împiedicării, cerând totodată repunerea sa în termen. În cazul exercitării căilor de atac, această durată este aceeași cu cea prevăzută pentru exercitarea căii de atac.

(3) Cererea de repunere în termen va fi rezolvată de instanța competentă să soluționeze cererea privitoare la dreptul neexercitat în termen."

În cauza de față, motivele invocate de către recurenta-reclamantă nu pot fi asimilate unor motive temeinic justificate în sensul dispozițiilor prevăzute de art. 186 din C. proc. civ., pentru a opera instituția repunerii în termen.

Potrivit art. 181 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.:

"(1) Termenele, în afară de cazul în care legea dispune altfel, se calculează după cum urmează; 2. când termenul se socotește pe zile, nu intră în calcul ziua de la care începe să curgă termenul, nici ziua când acesta se împlinește".

În raport de aceste dispoziții rezultă fără putință de tăgadă că la data de 23.03.2016 funcționarul sau persoana însărcinată cu primirea corespondenței a semnat de primirea hotărârii pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la adresa indicată: S.C. A. S.R.L. prin lichidator judiciar B., iar de la acest moment începe să curgă termenul de 15 zile pentru declararea recursului, ultima zi în care recurenta-reclamantă putea depune cererea de recurs fiind data de 08.04.2016.

Conform dispozițiilor art. 185 alin. (1) C. proc. civ.:

"Când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel."

În raport de aceste dispoziții, Înalta Curte constată că cererea de recurs a fost depusă cu depășirea termenului legal.

Faptul că la data de 28.07.2016 S.C. A. S.R.L. a formulat, prin avocat D., cerere prin care a solicitat fotocopierea sentinței civile nr. 870/15.03.2016 pronunțate în dosarul nr. x/2014 - filele x și a indicat pentru comunicarea actelor de procedură sediul profesional al cabinetului de avocatură din București, Șos. x, nu are relevanță în prezenta cauză pentru următoarele considerente:

Recurenta-reclamantă trebuia să aibă în vedere dispozițiile art. 172 C. proc. civ. care statuează în mod expres cum trebuie procedat în cazul schimbării locului citării:

"Dacă în cursul procesului una dintre părți și-a schimbat locul unde a fost citată, ea este obligată să încunoștințeze instanța, indicând locul unde va fi citată la termenele următoare, precum și partea adversă prin scrisoare recomandată, a cărei recipisă de predare se va depune la dosar odată cu cererea prin care se înștiințează instanța despre schimbarea locului citării. În cazul în care partea nu face această încunoștințare, procedura de citare pentru aceeași instanță este valabil îndeplinită la vechiul loc de citare".

Având în vedere că, textul de lege menționează în mod expres posibilitate de schimbare a locului citării pentru termenele următoare, recurenta-reclamantă putea uza de aceste dispoziții numai în timpul judecății.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 248, art. 185 coroborat cu art. 186 și art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge cererea de repunere în termenul de declarare a recursului și va respinge recursul, ca tardiv formulat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de repunere în termenul de declarare a recursului formulată de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L., prin lichidator judiciar B..

Respinge recursul recurentei-reclamante S.C. A. S.R.L., prin lichidator judiciar B., împotriva sentinței nr. 870 din 15 martie 2016, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2014, ca tardiv declarat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 26 iunie 2019.