ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1868/2018

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Orșova sub nr. x/2014, la data de 10 martie 2014, reclamanta A. S.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Compania Națională a Căilor Ferate CFR S.A. - Sucursala Regională Căi Ferate Timișoara, pronunțarea unei hotărâri prin care:

- Să se constate că titlul de proprietate al reclamantei asupra imobilului în suprafață de 1275 mp, înscris în CF x, este mai bine caracterizat decât cel al pârâtei pentru suprafața de 1203 mp înscrisă în CF x;

- Să se constate nulitatea absolută a documentației cadastrale, precum și a înscrierii în cartea funciară x a municipiului Orșova pentru imobilul cu numărul cadastral x, acestea necorespunzând situației juridice reale a imobilului;

- Să se dispună radierea înscrierii pârâtei din cartea funciară pentru ca, ulterior, reclamanta să aibă posibilitatea înregistrării unei documentații cadastrale proprii, cu atribuirea unui număr cadastral.

Pârâta Compania Națională a Căilor Ferate CFR S.A. - Sucursala Regională Căi Ferate Timișoara a formulat întâmpinare și cerere reconvențională, prin care a solicitat constatarea nulității absolute a Certificatului seria x nr. x/06.11.1996 cu privire la dreptul de proprietate a S.C. A. S.A. asupra imobilului situat în Orșova (Tufari) înscris în CF cu nr. x, prin încheierea de CF nr. x, a încheierii x de dezmembrare a imobilului în două parcele: A, în suprafață de 1275 mp și B, în suprafață de 1065 mp.

Prin încheierea de ședință din data de 11.09.2014, Judecătoria Orșova a dispus disjungerea petitului nr. 1 din cererea reconvențională, formându-se, astfel, dosarul nr. x.

Prin sentința civilă nr. 410 din 09 octombrie 2014, pronunțată în dosarul nr. x, Judecătoria Orșova a admis excepția necompetenței materiale a acestei instanțe și a declinat competența de soluționare a cererii formulată de reclamanta reconvențională Compania Națională a Căilor Ferate CFR S.A. - Sucursala Regională CF Timișoara, în favoarea Curții de Apel Timișoara.

Prin încheierea de ședință din data de 26 noiembrie 20214, Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrative și fiscal, având în vedere dispozițiile art. 16

1

din Legea nr. 554/2004, coroborat cu art. 78 alin. (1) - (3) din C. proc. civ., a introdus în cauză, în calitate de pârâți, Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice București și Ministerul Economiei, Comerțului și Turismului, succesor al Ministerului Industriilor, organ emitent al actului contestat.

Prin sentința civilă nr. 91, din 14 aprilie 2015, Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal a respins excepțiile invocate, a admis acțiunea precizată formulată de Compania Națională a Căilor Ferate CFR S.A. - Sucursala Regională Căi Ferate Timișoara, în contradictoriu cu pârâții A. S.A., Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice - Direcția Regională a Finanțelor Publice Timișoara și Ministerul Economiei, Comerțului și Turismului, dispunând anularea parțială a certificatului de atestare a dreptului de proprietate seria x nr. x/06.11.1996, emis de fostul Minister al Industriilor în favoarea pârâtei A. S.A., doar în ce privește suprafața de teren de 1203 mp, înscris în CF nr. x N Specială Orșova, nr. cadastral x, cu destinația Stație CFR - Orșova, km. 388.557 - 388.499.

Totodată, pârâții au fost obligați la plata către reclamantă a sumei de 50 de RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

3.1. Împotriva sentinței civile nr. 91 din 14 aprilie 2015, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara, în reprezentarea Ministerului Finanțelor Publice București, citat în reprezentarea Statului Român, criticând ca nelegala și netemeinică hotărârea atacată, întemeindu-și recursul pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței pronunțate de instanța de fond în ceea ce privește partea referitoare la respingerea excepțiilor invocate și exonerarea de la plata cheltuielilor de judecată.

În susținerea recursului se arată ca instanța de fond a respins în mod greșit excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice, precum și excepția lipsei calității Ministerului Finanțelor Publice de reprezentant al Statului Român.

Raportat la obiectul cererii, respectiv anularea Certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria x nr. x emis de fostul Minister al Industriilor, în prezent Ministerul Economiei, reiese că reclamanta nu solicită anularea vreunui act administrativ emis de Statul Român și nu face dovada existenței vreunui refuz nejustificat de soluționare a unei cereri de către recurent. Sunt indicate în acest sens prevederile art. 52 alin. (1) din Constituția României, art. 1 alin. (1), art. 2 alin. (1), art. 2 alin. (1) lit. b), lit. e) și lit. k) din Legea nr. 554/2004.

În privința calității de reprezentant a Ministerului Finanțelor Publice sunt invocate prevederile art. 223 alin. (1) din C. civ., prin care Ministerul Finanțelor Publice este reprezentant al Statului Român doar în acele raporturi civile la care statul participă nemijlocit.

În concluzie, apreciază recurenta, Statul Român nu poate avea calitate procesuală pasivă în litigiile de contencios administrativ atunci când nu participă nemijlocit la un raport juridic sau când nu este prevăzut expres de lege.

În subsidiar, recurenta arată că poziția exprimată la fondul cauzei a fost clară, în sensul că, în măsura în care reclamanta CNCF CFR S.A. face dovada ca imobilul în litigiu s-a aflat/se află în proprietatea statului, atunci și Statul Român este de acord cu admiterea acțiunii. Față de aceasta poziție procesuală de sprijinire a pretențiilor reclamantei, recurenta consideră nelegală soluția de obligare a sa la plata cheltuielilor de judecată.

3.2. Împotriva sentinței civile nr. 91 din 14 aprilie 2015, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâta A. S.A., criticând ca nelegala și netemeinică hotărârea atacată, fondându-și recursul pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea în tot a sentinței pronunțate de instanța de fond și, în rejudecare, respingerea acțiunii.

În susținerea recursului se arată ca prin hotărârea de fond s-au interpretat eronat următoarele aspecte:

- decăderea pârâtei din dreptul de a mai propune probe și a invoca excepții;

- netemeinicia excepției lipsei procedurii prealabile;

- netemeinicia excepției tardivității;

- admiterea acțiunii și anularea certificatului de atestare a dreptului de proprietate.

Referitor la decăderea din dreptul de a propune probe și a formula excepții recurenta consideră că decăderea nu putea opera atât timp cât, în dosarul Judecătoriei Orșova nr. x/2014, nu s-a acordat termenul de 25 de zile pentru formularea întâmpinării, ci doar un termen de 10 zile. Recurenta a solicitat administrarea probei cu expertiză tehnică de specialitate prin răspunsul față de cererea reconvențională formulat în dosarul nr. x, iar excepțiile au fost invocate în completarea acestui răspuns până la primul termen de judecată acordat în dosarul nr. x al Curții de Apel Timișoara. Se mai arată că instanța de judecată avea posibilitatea de a invoca din oficiu aceste excepții și putea dispune, tot din oficiu, probele necesare soluționării cauzei. Recurenta consideră că instanța de fond a omis a se pronunța asupra probei cu expertiză pe care a solicitat-o pentru identificarea unei suprapuneri reale între cele doua imobile.

Excepțiile inadmisibilității pentru lipsa plângerii prealabile și excepția tardivității nu sunt corect soluționate întrucât Legea nr. 554/2004 prevede că, și în cazul terțului afectat de un act administrativ, cererea acestuia trebuie sa respecte termenele de exercitare prevăzute de art. 11. Acțiunea de anulare a unui certificat de atestare a dreptului de proprietate este tardivă dacă este formulată după expirarea termenului de 1 an de la data înscrierii acestuia în cartea funciară. Înscrierea certificatului în cartea funciară are efecte erga omnes și, de la data înscrierii, a început să curgă termenul prevăzut de art. 11 din legea nr. 554/2004, sens în care s-a pronunțat Înalta Curte de Casație și Justiție prin Deciziile nr. 41/11.01.2012 și 1362/18.03.2014.

Recurenta consideră ca reclamanta nu a făcut dovada vătămării dreptului său, nefiind făcută dovada ocupării terenului în suprafață de 1203 mp de către recurentă sau de către altă persoană. Susține, totodată, că nu s-a făcut dovada identității imobilului din certificatul de atestare contestat cu imobilul aparținând reclamantei, pentru dovedirea vreunei vătămări.

Asupra înscrierii dreptului de proprietate în cartea funciară, recurenta arată că și-a înscris dreptul anterior înscrierii de către reclamantă, inclusiv dreptul de administrare fiind înscris încă din anul 1997 pentru o suprafață de 2341 mp, iar din anul 2002 și pentru o suprafață de 1275,3 mp, pe când reclamanta și-a înscris dreptul de administrare doar în anul 2007.

Concluzionează recurenta că acțiunea în anulare trebuia respinsă întrucât reclamanta nu a făcut dovada unei vătămări a drepturilor sale și nici a nelegalității emiterii certificatului de atestare a dreptului de proprietate. Reclamanta a făcut susțineri neprobate în sensul ca terenul din certificatul de atestare a dreptului de proprietate ar aparține domeniului public, iar instanța de fond nu a făcut verificări sub acest aspect și nici nu a dispus administrarea probei cu expertiză din care să rezulte apartenența terenului la domeniul public, respectiv trecerea bunului în domeniul privat.

Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 22.07.2015, recurenta-pârâtă Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara a solicitat respingerea recursului declarat de pârâta A. S.A., ca nefondat.

Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 03.08.2015, intimata-reclamantă Compania Națională a Căilor Ferate CFR S.A. - Sucursala Regională Căi Ferate Timișoara a solicitat admiterea recursului declarat de pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara, în reprezentarea Statului Român, prin Ministerul Finanțelor Publice și respingerea, ca nefondat, a recursului declarat de pârâta A. S.A.

Recurenta-pârâtă A. S.A. a depus răspuns la cele două întâmpinări, înregistrat la dosarul cauzei la data de 25.09.2016.

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 03 mai 2017, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ., republicat.

Părțile nu au înregistrat la dosarul cauzei un punct de vedere referitor la concluziile raportului întocmit asupra admisibilității în principiu a recursului.

Prin încheierea din data de 01 noiembrie 2017, completul de filtru a admis excepția nulității recursului declarat de pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara, în reprezentarea Statului Român, prin Ministerul Finanțelor Publice.

În ceea ce privește recursul declarat de pârâta A. S.A, completul de filtru a constatat că cererea de recurs îndeplinește condițiile de admisibilitate și pe cale de consecință, a declarat recursul formulat ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., republicat, și a fixat termen de judecată pe fond a căii de atac.

II. Soluția instanței de recurs

II.1. Analizând recursul declarat de pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara, în reprezentarea Statului Român, din perspectiva soluției de admitere a excepției nulității, pronunțată prin încheierea de admitere în principiu din data de 01.11.2017, Înalta Curte urmează a anula calea de atac, pentru considerentele ce se succed:

În privința recursului declarat de pârâta DGRFP Timișoara, în reprezentarea Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice, s-a reținut în etapa examinării admisibilității căii de atac îndreptate împotriva sentinței civile nr. 91 din 14 aprilie 2015, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, că nu s-a depus la dosar un exemplar în original al acestui recurs, lipsind semnătura originală pe cererea aflată la dosar.

Deși recurentei i s-a comunicat, prin raportul ce i-a fost înaintat, această obligație de a complini lipsa semnăturii în original, DGRFP Timișoara nu s-a conformat, fapt pentru care s-a reținut neîndeplinirea cerinței de formă prevăzută de art. 486 alin. (1) lit. e) C. proc. civ., cerință pentru a cărei nerespectare este incidentă sancțiunea nulității cererii.

II.2. Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâta A. S.A. este fondat, pentru următoarele considerente:

Prin sentința recurată s-a dispus anularea parțială a certificatului de atestare a dreptului de proprietate seria x nr. x/6.11.1996 emis de fostul Minister al Industriilor în favoarea pârâtei Societatea A. S.A., în ceea ce privește suprafața de teren de 1203 mp, imobil înscris în CF nr. x N Specială -Orșova, nr. cadastral x, cu destinația Stația CFR-Orșova, km 388.557-388.499, reținând judecătorul fondului că această suprafață de teren se suprapune parțial cu terenul atribuit în concesiune reclamantei CN CFR S.A. prin contractul de concesiune nr. x, în temeiul prevederilor O.U.G. nr. 12/1998.

În esență, a susținut prima instanță că recunoașterea, în favoarea pârâtei, a dreptului de proprietate, în temeiul prevederilor H.G. nr. 834/1991, asupra unui teren ce face parte din domeniul public al statului, cu un regim juridic aparte, fiind inalienabil, insesizabil și imprescriptibil, este nelegală, fapt ce determină anularea actului contestat.

O primă critică a recurentei-pârâte a privit soluția de respingere a excepțiilor pe care această parte le-a invocat, respectiv excepția lipsei procedurii prealabile și excepția de tardivitate a formulării cererii având ca obiect anularea certificatului de atestare a dreptului de proprietate seria x nr. x/6.11.1996 emis în favoarea Societății A. S.A. A susținut recurenta-pârâtă că nu putea opera decăderea sa din dreptul de a mai invoca aceste excepții, întrucât nu s-au acordat cele 25 de zile pentru a formula un răspuns la pretențiile solicitate de partea adversă pe calea cererii reconvenționale depuse în cuprinsul dosarului nr. x al Judecătoriei Orșova.

Această critică este nefondată, recurenta-pârâtă fiind decăzută din dreptul de a mai invoca excepții, dată fiind atitudinea sa procesuală în privința nerespectării termenului judecătoresc până la care puteau fi invocate respectivele excepții.

Prin încheierea de ședință din data de 11.09.2014, pronunțată în dosarul nr. x al Judecătoriei Orșova, s-a dispus disjungerea primului petit din cererea reconvențională a pârâtei reconveniente CN CFR S.A., fiind format un nou dosar, cu nr. x/2014 al aceleiași instanțe, în cadrul căruia s-a dispus, prin sentința civilă nr. 410/09.10.2014, declinarea acestei cereri spre competentă soluționare la Curtea de Apel Timișoara.

Cererea reconvențională având ca obiect anularea certificatului de atestare a dreptului de proprietate seria x nr. x/6.11.1996 a fost formulată la data de 24.04.2014, fiind comunicată Societății A. S.A., care, prin întâmpinarea înregistrată la dosar la data de 07.11.2014, a invocat excepțiile de inadmisibilitate a acțiunii în contenciosul administrativ pentru lipsa procedurii prealabile și de tardivitate a cererii de chemare în judecată, precum și excepția lipsei calității sale procesuale pasive, apreciind că se impune chemarea în judecată a Statului Român, prin Ministerul Industriilor, în calitate de emitent al actului contestat.

Pentru depunerea întâmpinării în cauză pârâta Grupul A. S.A. a avut la dispoziție un termen procedural de 10 zile, redus conform prevederilor art. 201 alin. (5) C. proc. civ., conform rezoluției judecătorului fondului aplicate pe cererea reconvențională formulată de CN CFR S.A.

Nefiind depusă în acest termen întâmpinarea care, potrivit art. 208 C. proc. civ., era obligatorie, pârâta Societatea A. S.A. a fost decăzută din dreptul de a mai invoca excepții, în afara celor de ordine publică.

Or, excepția inadmisibilității, dedusă din neparcurgerea procedurii prealabile, are un caracter relativ, fiind supusă regimului juridic de invocare reglementat de art. 193 C. proc. civ., potrivit căruia, "(2) neîndeplinirea procedurii prealabile nu poate fi invocată decât de către pârât prin întâmpinare, sub sancțiunea decăderii".

În ceea ce privește excepția tardivității, formulată de recurenta-pârâtă Societatea A. S.A. prin întâmpinarea depusă la data de 07.11.2014, prin raportare la prevederile art. 11 alin. (1) și (2) din Legea nr. 554/2004, judecătorul fondului a apreciat corect asupra caracterului nefondat al acestei excepții, calificată drept una de ordine publică, dat fiind caracterul imperativ al termenului ce trebuie respectat de partea interesată pentru a formula acțiunea în contencios administrativ.

Situația intimatei CN CFR S.A. este cea a unui terț care a luat cunoștință de actul administrativ pe care a înțeles să îl conteste la data de 19.06.2014, dată la care i-a fost comunicat respectivul act, iar termenul de un an prevăzut de art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 nu era împlinit, fiind formulată cererea reconvențională având ca obiect constatarea nulității actului anterior comunicării acestui înscris, termenul urmând să curgă doar de la data comunicării certificatului de atestare a dreptului de proprietate seria x, nr. 3264/06.11.1996 emis în favoarea Societății A. S.A.

O altă critică a recurentei-pârâte A. S.A. a fost în referire la împrejurarea că judecătorul fondului nu s-a pronunțat asupra probei solicitate de această parte litigantă, constând în efectuarea unei expertize de specialitate, în cadrul căreia să se procedeze la identificarea celor două imobile pentru care s-au invocat suprapuneri de suprafețe.

Alegațiile recurentei-pârâte în sensul încălcării, de către prima instanță, a dreptului său de propune probele pe care se sprijină, sunt nefondate.

Solicitarea recurentei-pârâte de a fi încuviințată proba cu expertiza tehnică de specialitate a survenit în cuprinsul notelor scrise pe care aceasta le-a depus la data de 16.06.2014 în dosarul nr. x al Judecătoriei Orșova, în calitate de reclamantă, nu de pârâtă reconvenientă, având scopul de a propune probe în dovedirea susținerilor în fapt ale cererii sale de chemare în judecată, nu de a proba apărările sale în contra cererii reconvenționale formulate de CN CRF S.A.

De altfel, se relevă din conținutul încheierii de ședință din data de 31.03.2015, pronunțate în dosarul pendinte, că pârâta A. S.A., prin apărător ales, prezent la acel termen, a susținut că nu are probe de formulat, apreciind stadiul procesual ca fiind cel al intrării în dezbateri aspra fondului cauzei.

Prin urmare, prima instanță a reținut în mod legal că s-a încheiat cercetarea judecătorească, ambele părți depunând la dosar înscrisuri în dovedirea cererilor lor, conform poziției procesuale proprie fiecăreia dintre ele, nefiind solicitată și, firesc, nici pusă în discuție necesitatea efectuării unei expertize tehnice de specialitate pentru clarificarea situației litigioase. În consecință, criticile recurentei-pârâte, subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 pct. 5 C. proc. civ. sunt neîntemeiate.

Din perspectiva motivului de casare reglementat de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., criticile recurentei-pârâte vizând soluția pronunțată de prima instanță asupra fondului sunt întemeiate, Societatea A. S.A. susținând, în esență, că partea adversă nu a dovedit vătămarea adusă dreptului său, nefiind făcută dovada ocupării terenului în suprafață de 1203 mp de către respectiva societate, iar identitatea imobilului din certificatul contestat cu cel pretins de CN CFR S.A. nu s-a probat, vătămarea pretinsă fiind astfel sub semnul echivocului.

Intimata-reclamantă CN CFR S.A. a pretins că deține în concesiune, în baza contractului nr. x/23.01.2002, încheiat în temeiul prevederilor art. 9 din O.U.G. nr. 12/1998, suprafața de teren intravilan de 1203 mp, având destinația Stația Orșova, cu număr cadastral x, înscris în cartea funciară nr. x/N a localității Orșova, ce se suprapune cu terenul deținut de recurenta-pârâtă Societatea A. S.A., în temeiul certificatului de atestare a dreptului de proprietate seria x, nr. 3264/06.11.1996.

La pronunțarea soluției în primă instanță, judecătorul fondului a avut în vedere referatul nr. x, întocmit de Oficiul de cadastru și publicitate imobiliară Orșova, în cuprinsul căruia se arată că "exisă o suprapunere a poziției planimetrice a imobilului de mai sus cu poziția planimetrică a imobilului cu nr. cadastral x, documentația executate de Societatea B. S.R.L., proprietatea CN CFR S.A. Gara Orșova".

Pe parcursul cercetării judecătorești în calea de atac a recursului, au intervenit aspecte noi, de natură a reevalua constatările primei instanțe, relevate din înscrisurile cu valoare probatorie depuse de recurenta-pârâtă A. S.A. în vederea aflării adevărului în cauză.

În acest sens, se află la dosar încheierea de cameră preliminară din 19.09.2017, pronunțată în dosarul penal nr. x/2017, prin care s-a dispus desființarea documentației cadastrale ce a fost întocmită pentru întabularea dreptului de administrare pe care îl deține intimata-reclamantă CN CFR S.A., inclusiv a încheierii de carte funciară nr. x/04.06.2007 emisă de OCPI-Biroul de Carte Funciară Orșova.

Ca efect al acestei soluții pronunțate de instanța penală, nu mai poate fi menținut raționamentul avut în vedere de judecătorul fondului, soluția de anulare a certificatului de atestare a dreptului de proprietate seria x, nr. 3264/06.11.1996, emis în favoarea Societății A. S.A., fiind lipsită de suport probator.

Prin urmare, se impune admiterea recursului declarat în cauză de recurenta-pârâtă, casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, pentru administrarea probelor care se impun în vederea aflării adevărului.

Pentru a se putea verifica suprapunerea suprafeței de 1203 mp din totalul suprafeței aflate în patrimoniul CN CFR S.A., pentru care pretinde recurenta-pârâtă Societatea A. S.A. că și-a întabulat legal dreptul său de proprietate, judecătorul fondului va pune în discuția părților necesitatea efectuării unei expertize topografice, care să individualizeze terenurile deținute de ambele părți, conform titlurilor pe care acestea le justifică. Totodată, va proceda la o reevaluare a tuturor înscrisurilor aflate la dosar, pentru a examina preferința titlului părții care pretinde un drept real asupra suprafețelor de teren deținute în patrimoniul fiecăreia, cu luarea în considerare a regimului juridic aplicabil proprietății publice a Statului Român și cel al proprietății private incidente în cauză, urmând ca intimata-reclamantă CN CFR S.A. să depună la dosar în fotocopie contractul de concesiune nr. x.

Pentru aceste considerente, în aplicarea dispozițiilor art. 496 C. proc. civ., raportat la prevederile art. 488 pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de pârâta Societatea A. S.A., va casa sentința recurată și va dispune trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, iar recursul declarat de pârâta DGRFP Timișoara, în reprezentarea Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice va fi anulat, ca efect al admiterii excepției nulității sale prin încheierea de ședință din 01.11.2017.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Anulează recursul declarat de pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara, în reprezentarea Statului Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, împotriva sentinței civile nr. 91 din 14 aprilie 2015, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal.

Admite recursul declarat de pârâta A. S.A., împotriva aceleiași sentințe.

Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 09 mai 2018.