ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2607/2025

Ședința publică din data de 15 mai 2025

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea formulată înregistrată la data de 9 iulie 2021, sub nr. x/2021 pe rolul Judecătoriei Lipova, reclamanta Societatea Națională de Transport Feroviar de Călători "C.F.R. Călători" S.A.a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Statul Român prin Ministerul Transporturilor, Compania Națională de Căi Ferate "C.F.R." S.A. București și Sucursala Regională CF Timișoara, în principal, nulitatea parțială absolută a Contractului de concesiune nr. x/2002, pentru suprafața de 144 mp, nr. cadastral x, imobil înscris în CF nr. x Săvârșin și pentru titularul dreptului de proprietate asupra terenului în suprafață de 144 mp; dezmembrarea suprafeței de 144 mp, nr. cadastral x, imobil înscris în CF nr. x Săvârșin, urmând ca hotărârea să țină loc de titlu în favoarea reclamantei, privind terenul în suprafață de 144 mp.

În subsidiar, reclamanta a solicitat să se dispună rectificarea CF nr. x și intabularea dreptului de proprietate referitor la suprafața aferentă nr. cad: 181 și a titularului dreptului de proprietate asupra terenului în suprafață de 144 mp, în favoarea Societății Naționale de Transport Feroviar de Călători "C.F.R. Călători" S.A. - Sucursala Regională Transport de Călători Timișoara, precum și acordarea de către O.C.P.I. Arad - B.C.P.I. Lipova, a unui număr de carte funciară, precum și a unui număr nou cadastral, aferent suprafeței de 144 mp.

Reclamanta a formulat precizare de acțiune învederând că temeiul de drept al petitului 3 îl reprezintă prevederile art. 907 (3) C. civ..

În ceea ce privește petititul 5 privind acordarea de către OCPI Arad-BCPI Săvârșin a unui număr de carte funciara, cât și număr cadastral nou, aferent suprafeței de 144 mp - temeiul îl reprezintă Ordinul Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară - ANCPI nr. 700/2014. Totodată, precizează că nu înțelege să cheme în judecată OCPI Arad-BCPI Săvârșin, neavând calitate procesuala pasivă, raportat la contractul de concesiune nr. x/2002 al cărei nulitate parțială o solicită.

În ceea ce privește anularea Contractului de concesiune nr. x/2002 cât și temeiul de drept raportat la anul încheierii acestuia, precizează că temeiurile invocate sunt arătate în acțiunea introductivă și au la bază Dispoziția nr. 58/1998, cât și H.G. nr. 584/1998 privind înființarea SNTFC CFR Călători S.A..

Motivele nulității absolute a contractului de concesiune sunt susținute prin dispozițiile art. 1247 alin. (2) Noul C. civ.., iar prin raportare la vechiul C. civ., consideră aplicabile prevederile art. 966 și următoarele.

Nu în ultimul rând față de mențiunea din cererea de chemare în judecată de la pag. 5 alin. (5) ..."să constate ca încheierea CFL Lipova-nu este reală" precizează că solicitarea nu este cuprinsă printre petitele acțiunii, fiind doar o motivare în susținerea petitului principal de nulitate a contractului de concesiune nr. 224 2002.

Prin sentința civilă nr. 484/21 octombrie 2021 pronunțată de Judecătoria Lipova a fost declinată competența de soluționare a cererii formulată de reclamanta Societatea Națională de Transport Feroviar de Călători "C.F.R. Călători" S.A., în contradictoriu cu pârâții Statul Român prin Ministerul Transporturilor, Compania Națională de Căi Ferate "C.F.R." S.A. București și Sucursala Regională CF Timișoara, cu sediul în Municipiul Timișoara, în favoarea Tribunalului Arad, secția de contencios administrativ și fiscal.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Arad la data de 25.11.2021 sub număr unic de dosar x/2021 Prin sentința civilă nr. 1419/15.12.2021, Tribunalul Arad a admis excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Arad, secția a III-a de contencios administrativ și fiscal litigii de muncă și asigurări sociale, invocată din oficiu și a trimis dosarul la una dintre instanțele competente teritorial, în raza teritorială a căreia își au sediul pârâții, respectiv Tribunalul Timiș/Tribunalul București, conform dispozițiilor art. 112 alin. (1) din C. proc. civ.

Tribunalul București, secția a II a contencios administrativ și fiscal, pe rolul căruia a fost înregistrat dosarul, a declinat, prin sentința civilă nr. 3814/04.07.2022, competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Timișoara.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel Timișoara la data de 31.10.2022, sub număr unic de dosar x/2021, care dată fiind Decizia nr. 2727/18.05.2023 a ÎCCJ, prin care s-a statuat în privința competenței materiale și teritoriale a Curții de apel Timișoara într-o cauză identică, a menținut cauza, apreciind că este competentă material și teritorial.

Prin sentința civilă nr. 107 pronunțată la 15 februarie 2024, Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea formulată de reclamanta Societatea Națională de Transport Feroviar de Călători "CFR Călători" S.A. - Sucursala Regională de Transport Feroviar de Călători Timișoara, în contradictoriu cu pârâții Statul Român prin Ministerul Transporturilor, Compania Națională de Căi Ferate "CFR" S.A. București și Sucursala Regională CF Timișoara.

Împotriva sentinței civile nr. 107 pronunțate la 15 februarie 2024, Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamanta Societatea Națională de Transport Feroviar de Călători "CFR Călători" S.A. - Sucursala Regională de Transport Feroviar de Călători Timișoara, care invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței și pe fond admiterea acțiunii.

După o succintă prezentare a situației de fapt, a formei aplicabile a cadrului legal și a actului administrativ contestat, societatea recurentă învederează următoarele:

- hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, fiind astfel nemotivată în sensul legii - art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.,.

Arată că instanța de fond nu a analizat în mod concret argumentele părții adverse, respectiv ale pârâtei CNCF "CFR" S.A. - SRCF Timișoara, deși aceasta a recunoscut, prin înscrisul din 17.10.2024, că "construcțiile de sub C3 și C4 se pot transcrie în proprietatea SNTFC 'CFR Călători' S.A. în baza actelor de proprietate deținute de aceasta".

Această recunoaștere constituie, în opinia recurentei, un element probator relevant care justifică cel puțin admiterea parțială a acțiunii și care ar fi trebuit să conducă la premisa intabulării construcțiilor aferente terenului.

Cu toate acestea, instanța nu a răspuns asupra acestui aspect, ceea ce echivalează cu o nemotivare în sensul art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., întrucât nu sunt expuse motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, iar hotărârea cuprinde doar motive străine de natura pricinii.

- instanța a interpretat și aplicat greșit dispozițiile legale incidente, în special art. 9 din O.U.G. nr. 12/1998 - art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Recurenta susține că prima instanță a reținut eronat că terenul aferent dormitorului de personal din stația Savârșin ar face parte din infrastructura feroviară și, prin urmare, ar fi fost transmis în concesiune către CNCF "CFR" S.A..

Recurenta-reclamantă combate această interpretare, arătând că terenul în cauză nu este inclus în elementele infrastructurii feroviare prevăzute de Anexa nr. 1 la Legea nr. 202/2016 și nici în Anexa nr. 2 la H.G. nr. 581/1998 privind înființarea CNCF "CFR" S.A.. Prin urmare, terenul nu poate fi considerat parte din infrastructura feroviară și nu putea face obiectul contractului de concesiune nr. x/2002.

Mai mult, invocă dispozițiile art. 966 din vechiul C. civ., susținând că acest contract are o cauză falsă sau ilicită, întrucât terenul nu aparține domeniului public al statului și nu a fost transmis legal către CNCF "CFR" S.A..

Arată că, potrivit Dispoziției Președintelui SNCFR nr. 58/22.07.1998, mijloacele fixe din dotarea dormitoarelor pentru personalul comercial sau de tracțiune au fost atribuite SNTFC "CFR Călători" S.A., iar dormitorul de personal din stația Savârșin este evidențiat în patrimoniul acesteia, cu valoare de inventar și înscris în capitalul social. Acest aspect rezultă din expertiza tehnică judiciară efectuată în cauză potrivit căreia imobilul este proprietatea recurentei și măsurătorile indică o suprafață de 154 mp, nu 144 mp, cum se menționa inițial.

În acest context, recurenta solicită nulitatea parțială a contractului de concesiune nr. x/2002 pentru suprafața de 144 MP, dezmembrarea acestei suprafețe din cartea funciară nr. x Savârșin, intabularea dreptului de proprietate în favoarea SNTFC "CFR Călători" S.A. - SRTFC Timișoara și obligarea OCPI Arad - Biroul de Publicitate Imobiliară Savârșin la atribuirea unui număr cadastral distinct.

În concluzie, recurenta consideră că hotărârea instanței de fond este afectată de vicii de legalitate, constând în nemotivarea hotărârii și aplicarea greșită a normelor de drept material, ceea ce impune casarea acesteia și rejudecarea cauzei în conformitate cu dispozițiile legale incidente.

Intimatul-pârât Compania Națională de Căi Ferate "CFR" S.A. București a depus întâmpinare și, fără a invoca excepții, a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală a soluției instanței de fond.

Intimatul-pârât Ministerul Transporturilor a depus întâmpinare, prin care, în principal, a invocat excepția nulității recursului, întrucât nu conține motive de nelegalitate și, în subisidar, a solicitat respingerea căii de atac ca nefondată.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului, potrivit prevederilor art. 496-499 din C. proc. civ.

În ceea ce privește excepția nulității recursului

Analizând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepția nulității recursului invocată de către intimatul-pârât Ministerul Transporturilor, Înalta Curte apreciază că aceasta este nefondată, întrucât prin cererea de recurs, recurenta-reclamantă a formulat critici care pot fi circumscrise formal motivele de casare invocate și prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., astfel că nu se poate reține lipsa motivelor în sensul prevederilor art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ.

Analizând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Demersul judiciar al reclamantei, astfel cum a fost evidențiat la pct. I.1. al acestei decizii, vizează în principal, nulitatea parțială absolută a Contractului de concesiune nr. x/2002, pentru suprafața de 144 mp, nr. cadastral x, imobil înscris în CF nr. x Săvârșin, rectificarea CF nr. x, intabularea dreptului său de proprietate referitor la suprafața aferentă nr. cad: 181 și acordarea de către OCPI Arad-BCPI Săvârșin a unui număr de carte funciara, cât și număr cadastral nou, aferent suprafeței de 144 mp.

Prin sentința recurată s-a respins acțiunea, societatea reclamantă formulând recurs, criticile putând fi circumscrise motivelor de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ., a căror incidență nu poate fi reținută în cauză.

Înalta Curte constată că instanța de fond a efectuat o analiză corectă a cauzei deduse judecății, ținând seama de conținutul actului atacat, a coroborat dispozițiile incidente și a răspuns criticilor din cuprinsul cererii de chemare în judecată cu care a fost investită.

Instanța de recurs reține că recursul formulat este nefondat, întrucât motivele invocate nu sunt de natură să conducă la casarea hotărârii atacate.

Înalta Curte constată că instanța de fond a făcut, prin sentința pronunțată, prin raportare la circumstanțele de fapt ale litigiului, o motivarea clară și cu o corectă interpretare și aplicare a normelor de drept material aplicabile.

Motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 6) C. proc. civ., "hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei", este nefondat.

Examinând considerentele sentinței, raportat și la dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., potrivit cărora hotărârea va cuprinde "motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților", Înalta Curte constată că hotărârea recurată este motivată.

Instanța a reținut situația de fapt și a expus concret argumentele de fapt și de drept pentru care a apreciat temeinicia cererii de chemare în judecată, hotărârea nu cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Obligația de motivare nu impune o anumită întindere a motivării sau un răspuns la fiecare susținere a părților, ci expunerea raționamentului juridic care a determinat aprecierea și convingerea judecătorului pentru soluția pronunțată. Judecătorul nu este obligat să răspundă în mod expres fiecărui argument și fiecărei susțineri invocate de părți, acestea putând fi grupate și analizate raportat la motivul de nelegalitate a actului administrativ căruia i se circumscriu.

Instanța de control judiciar reține că potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, precum și cele pentru care s-au admis ori s-au înlăturat cererile părților, fiind afectată de viciu nelegalității hotărârea care nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Motivarea hotărârii este necesară pentru ca părțile să cunoască motivele ce au fost avute în vedere de către instanță în pronunțarea soluției, iar instanța ierarhic superioară să aibă în vedere, în aprecierea legalității hotărârii, și considerentele pentru care s-a pronunțat soluția respectivă.

Sub acest aspect se constată că hotărârea instanței de fond răspunde cerinței argumentării soluției adoptate, considerentele acesteia conținând analiza complexă și detaliată a motivelor de nelegalitate a actului administrativ contestat, cu luarea în considerare și diseminarea apărărilor părților împrocesuate.

Împrejurarea că instanța de fond nu și-a însușit argumentele reclamantei nu face incident motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., pentru că acest text legal are în vedere argumentarea hotărârii în baza unor temeiuri străine de natura pricinii.

Recurenta-reclamantă susține că hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, fiind astfel nemotivată în sensul legii. În concret, susține că instanța a omis să analizeze recunoașterea pârâtei CNCF "CFR" S.A. - SRCF Timișoara, în sensul că acele "construcțiile de sub C3 și C4 se pot transcrie în proprietatea SNTFC "CFR Călători SA".

Instanța de fond a analizat în mod detaliat regimul juridic al terenului aferent construcției-dormitor din Stația Săvârșin, inclusiv înscrisurile din cartea funciară, contractul de concesiune nr. x/2002, dispozițiile legale incidente (O.U.G. nr. 12/1998, H.G. nr. 581/1998, Legea nr. 202/2016) și raportul de expertiză tehnică judiciară și a concluzionat că terenul aparține Statului Român și este concesionat către CNCF "CFR" S.A., iar reclamanta nu a dovedit vreun drept de proprietate asupra acestuia.

Pretinsa recunoaștere a pârâtei, invocată de recurenta, nu poate fi calificată ca o recunoaștere judiciară de natură să conducă la admiterea acțiunii, întrucât nu are caracter de act juridic unilateral cu valoare probatorie deplină și nu vizează terenul, ci exclusiv construcțiile edificate, a căror intabulare nu este contestată în mod direct în cauză. Mai mult, instanța de fond a analizat în mod explicit lipsa unui titlu de proprietate al reclamantei asupra terenului, ceea ce exclude posibilitatea intabulării construcției în lipsa identificării unui drept real asupra solului.

Această abordare este conformă cu cerințele de claritate și previzibilitate impuse de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

Prin urmare, hotărârea cuprinde motivarea necesară și suficientă, fiind expuse în mod clar considerentele de fapt și de drept care au fundamentat soluția pronunțată și, astfel este nefondată această critică de nelegalitate.

În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că nu este întemeiat, și că instanța de fond a făcut, prin sentința pronunțată, prin raportare la circumstanțele de fapt ale litigiului, o corectă interpretare și aplicare a normelor de drept material aplicabile.

Potrivit dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., indicate de recurentul-reclamant în cererea de recurs:

"Casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate: (…) 8. când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material".

Acest motiv de casare vizează încălcarea legii de drept substanțial (material), încălcare ce poate îmbrăca mai multe aspecte: aplicarea unui text de lege străin situației de fapt; extinderea normei juridice dincolo de ipotezele la care se aplică ori restrângerea nejustificată a aplicării prevederilor acesteia; textului de lege corespunzător situației de fapt i s-a dat o interpretare greșită.

Recurenta susține că instanța de fond a interpretat și aplicat greșit dispozițiile art. 9 din O.U.G. nr. 12/1998, reținând în mod eronat că terenul aferent dormitorului de personal face parte din infrastructura feroviară și a fost transmis în concesiune către CNCF "CFR" S.A..

Înalta Curte constată că instanța de fond a interpretat corect dispozițiile art. 9 din O.U.G. nr. 12/1998, în coroborare cu prevederile Legii nr. 202/2016 și ale H.G. nr. 581/1998, stabilind că infrastructura feroviară include și terenurile aferente activității feroviare, iar administrarea acesteia se realizează prin concesiune către CNCF "CFR" S.A..

În speță, terenul în litigiu este înscris în cartea funciară ca proprietate a Statului Român, cu drept de concesiune în favoarea CNCF "CFR" S.A., în baza contractului nr. x/2002, încheiat în temeiul art. 9 din O.U.G. nr. 12/1998 pentru o perioadă de 49 de ani.

Recurenta-reclamantă nu a dovedit că terenul ar fi fost transmis în patrimoniul său, prin Dispoziția nr. 58/1998, prin protocolul de predare-primire din 2001 sau prin alte acte juridice.

În concret Dispoziția nr. 58/1998 vizează mijloace fixe, nu drepturi reale asupra terenurilor, iar H.G. nr. 584/1998 nu reglementează transferul de proprietate asupra terenurilor din domeniul public al statului, ci înființează Societatea Națională de Transport Feroviar de Călători C.F.R. Călători - S.A. prin reorganizarea Societății Naționale a Căilor Ferate Române care putea preda/transmite prin protocol doar terenurile aflate efectiv în proprietatea sa și nu cele concesionate de la Statul Român.

Înalta Curte precizează că simplu fapt de a achita impozit pe un teren nu implică un drept de proprietate, ci poate conduce și la concluzia unei folosințe a imobilului-teren.

În ceea ce privește invocarea dispozițiilor art. 966 din vechiul C. civ., Înalta Curte reține că acestea nu sunt incidente în cauză, întrucât contractul de concesiune a fost încheiat în baza unei norme legale (art. 9 din O.U.G. nr. 12/1998), cu respectarea regimului juridic al bunurilor proprietate publică. Nu se poate reține lipsa cauzei, falsitatea ei sau că este ilicită, întrucât scopul contractului este conform cu dispozițiile legale imperative și cu ordinea juridică.

Așadar, critica sub aspectul incidenței dispozițiilor art. 966 formulată de partea recurentă este nefondată.

Prin urmare, Înalta Curte constată că sentința recurată este legală, fiind corespunzător motivată, dată cu corecta interpretare a normelor de drept incidente circumstanțelor de fapt reținute în cauză, motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., va respinge excepția nulității recursului și va respinge, recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția nulității recursului.

Respinge recursul declarat de Societatea Națională de Transport Feroviar de Călători "CFR Călători" S.A. prin Sucursala Regională de Transport Feroviar de Călători Timișoara împotriva sentinței civile nr. 107 pronunțate la 15 februarie 2024 de Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată astăzi, 15 mai 2025.