ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1511/2025

Ședința publică din data de 21 octombrie 2025

Asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Potrivit art. 499 teza I din C. proc. civ., prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanței de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate și analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins.

I. Obiectul litigiului:

Prin cererea înregistrată la 11 octombrie 2022 pe rolul Judecătoriei Timișoara, secția I civilă, sub nr. x/2022, reclamanta A. S.R.L. a solicitat obligarea pârâtei SOCIETATEA NAȚIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE CĂLĂTORI (SNTFC) - CFR CĂLĂTORI S.A la executarea obligației de predare a bunului mobil locomotivă LE 3400 kw, ce formează obiectul contractului de vânzare-cumpărare nr. x/19.12.2014, în urma aducerii acestuia la starea tehnică de la momentul încheierii contractului, cu cheltuieli de judecată.

În drept, au fost invocate art. 113 alin. (2) și art. 94 pct. 1 lit. h) din C. proc. civ., art. 1504 alin. (1), art. 1350 alin. (1), art. 1672 pct. 2, art.

1685, art. 1686 alin. (1), art. 1482 alin. (1), art. 1719 lit. a), art. 1516 alin. (2), art. 1527, art. 1720 alin. (1), art. 1556 alin. (1), art. 2537 alin. (1) și (2) din C. civ., art. 287 din Codul fiscal.

Prin sentința civilă nr. 14419/2023, Judecătoria Timișoara, secția I civilă a admis excepția necompetenței sale materiale și teritoriale, invocată de pârâtă prin întâmpinare, și a declinat competența de soluționare a cererii de chemare în judecată având ca obiect obligație de a face, în favoarea Tribunalului București.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a Civila la data de 01 august 2023, sub același număr de dosar.

II. Hotărârile pronunțate în cauză:

Împotriva acestei soluții, a declarat apel reclamanta A. S.R.L., solicitând, în principal, anularea sentinței civile apelate și trimiterea cauzei spre rejudecare, iar, în subsidiar, schimbarea în tot a sentinței apelate și, în urma rejudecării, admiterea cererii de chemare în judecată, cu cheltuieli de judecată.

III. Recursul declarat:

Împotriva deciziei pronunțate în apel, a declarat recurs pârâta Societatea Națională de Transport Feroviar de Călători "C.F.R. Călători", solicitând casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel.

În motivare, recurenta-pârâtă a invocat cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., apreciind că instanța de apel a pronunțat o hotărâre cu încălcarea prevederilor art. 1556, art. 1650 și art. 1674 din C. civ.

Consideră recurenta-pârâtă că instanța de fond a soluționat excepția de neexecutare a contractului în mod legal și temeinic, atât prin raportare la dispozițiile art. 1556, art. 1650 și art. 1674 din C. civ., la clauzele cuprinse în art. 4.1, art. 4.2 din contractul de vânzare-cumpărare nr. x/9.12.2014, cât și prin raportare la situația de fapt referitoare la obligațiile asumate de părți prin contract.

Susține recurenta-pârâtă că instanța de fond a înlăturat susținerile intimatei-reclamante prin raportare la art. 1556 alin. (1) din C. civ., explicând de o manieră convingătoare raționamentul juridic adoptat la soluționarea excepției, astfel încât susținerile instanței de apel în sensul "lipsei unei analize riguroase a probelor administrate în cauză de către instanța de fond" sunt neîntemeiate.

Potrivit autoarei memoriului de recurs, reținerea instanței de apel în sensul că în speță operează efectul pozitiv al autorității lucrului judecat nu este întemeiată, raportat la prevederile art. 1556 alin. (1) din C. civ.. Susține că, potrivit acestei norme legale, reclamanta putea să opună excepția neexecutării doar în situația îndeplinirii propriei obligației, respectiv de plată a prețului. Or, atâta timp cât intimata-reclamantă nu și-a executat obligația de achitare a prețului contractului conform facturii nr. x/22.12.2014 în valoare de 1.911.026 RON cu TVA, în 10 zile de la primirea acestora, predarea locomotivelor nu a avut loc.

Raportându-se la clauza cuprinsă în art. 6.1 din contractul nr. x/19.12.2014, astfel cum a fost modificat prin actele adiționale (durata contractului - până la 30.11.2017), la dispozițiile art. 1322 din C. civ., cât și la pactul comisoriu de gradul IV prevăzut la art. 8.1 lit. a) din contract, recurenta-pârâtă apreciază că părțile au fost liberate de obligațiile asumate, respectiv intimata-reclamanta a fost liberată de plata prețului, iar societatea recurentă de predarea locomotivelor.

În drept, au fost invocate prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 și art. 497 din C. proc. civ.

IV. Apărarea formulată:

Prin întâmpinarea formulată în termenul legal, intimata-reclamantă a invocat excepția nulității recursului, solicitând, în principal, admiterea excepției nulității recursului, iar, în subsidiar, respingerea acestuia ca nefondat.

În motivarea întâmpinării, intimata-reclamanta a arătat că în mod temeinic instanța de apel a constatat o lipsă de cercetare a fondului cauzei de către prima instanță, dovedită de lipsa stabilirii corecte a conduitei contractuale a pârâtului și de ignorarea autorității pozitive de lucru judecat.

Mai mult, arată intimata-reclamantă că recurenta-pârâtă confundă pactul comisoriu cu încetarea contractului prin ajungere la termen.

Prin răspuns la întâmpinare, recurenta-pârâtă a solicitat respingerea excepției nulității recursului și a apărărilor formulate de intimata-reclamantă, reluând criticile din recurs.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă la data de 20 martie 2025, sub același număr de dosar, iar prin rezoluția din 22 mai 2025 s-a fixat termen de judecată la 21 octombrie 2025.

La acest termen de judecată, instanța supremă a respins excepția nulității recursului invocată de intimata-reclamantă prin întâmpinare.

V. Soluția instanței de recurs:

Analizând decizia civilă atacată prin prisma motivului de recurs invocat și a apărărilor formulate, în limitele controlului de legalitate, în conformitate cu dispozițiile art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., Înalta Curte constată că aceasta este legală, iar recursul declarat de recurenta-pârâtă este nefondat, pentru considerentele ce succedă.

În prezenta cauză, instanțele au fost învestite cu o acțiune prin care reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la executarea obligației de predare a bunului mobil locomotivă LE 3400 kw 43-0054-7, ce formează obiectul contractului de vânzare-cumpărare nr. x/19.12.2014, în urma aducerii acestuia la starea tehnică de la momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare.

Prima instanță a apreciat ca fiind întemeiată excepția de neexecutare a contractului invocată de pârâtă, reținând că obligația reclamantei de a efectua plata trebuia executată mai întâi, predarea bunului ce a făcut obiectul vânzării urmând a avea loc după plata prețului.

Considerând întemeiată critica apelantei-reclamantei referitoare la analiza superficială a raporturilor juridice dintre părți, instanța de apel a concluzionat că prima instanță a respins cererea fără a intra în cercetarea fondului, sens în care a anulat sentința apelată și, la solicitarea expresă a apelantei-reclamante, a trimis cauza spre rejudecare.

Recurenta-pârâtă a criticat soluția instanței de apel, susținând, în esență, că încalcă norme de drept material (pct. 8 al alin. (1) al art. 488 din C. proc. civ.), cu referire la art. 1556, art. 1650 și art. 1674 din C. civ.

Critica este neîntemeiată și va fi respinsă.

Dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. prevăd că se poate dispune casarea unei hotărâri atunci când a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Însă, din analiza considerentelor deciziei atacate rezultă că instanța de apel nu a negat incidența acestor texte de lege asupra raportului juridic contractual dintre părți și nici nu a statuat în sensul aplicării lor într-un alt conținut decât cel care rezultă expres și neechivoc din textul normei.

Instanța de prim control judiciar a statuat că prima instanță a analizat excepția de neexecutare a contractului prin examinarea unei singure prevederi contractuale, respectiv cea prevăzută de art. 3 din contractul de vânzare-cumpărare nr. x/19.12.2014, fără a ține cont de modalitatea în care a fost stabilită situația de fapt în litigiul anterior, ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2018, soluționat prin sentința civilă nr. 242/22.03.2020, de circumstanțele învederate de apelanta-reclamantă și în lipsa unei analize riguroase a probelor administrate, concluzionând că cererea de chemare în judecată a fost respinsă fără a intra în cercetarea fondului.

Deși recurenta-pârâtă susține că prima instanță a realizat o reală cercetare a fondului, Înalta Curte reține, în acord cu instanța de apel, că prima instanță nu a stabilit nici raporturile juridice dintre părți, nici modalitatea de îndeplinire a obligațiilor contractuale și a omis să verifice susținerile reclamantei din cererea de chemare în judecată, astfel cum rezultă chiar din considerentele sentinței pronunțate.

Deopotrivă, în mod legal a constatat instanța de apel că analiza primei instanțe este una superficială, care nu ține seama de dezlegările anterioare cu privire la modalitatea de executare a contractului, la obligațiile ce le reveneau părților și la culpa/lipsa culpei în executarea acestora, astfel cum au fost stabilite prin sentința civilă nr. 242/23.03.2020 pronunțată de către Tribunalul Timiș, secția a II-a civilă în dosarul nr. x/2018, definitivă la data de 24.11.2021 (prin decizia civilă nr. 513/28.10.2020 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă - depusă la dosarul cauzei în apel), litigiu care a avut ca obiect obligarea pârâtei A. S.R.L. (actuala reclamantă) la plata dobânzilor penalizatoare calculate în temeiul aceluiași contract de vânzare-cumpărare, pentru neplata la scadență a facturii nr. x/22.12.2014, deși reclamanta depusese la dosarul cauzei înscrisul invocat .

Prin urmare, dispoziția instanței de apel de trimitere a cauzei spre rejudecare către prima instanță nu este o consecință a aplicării greșite a normelor de drept material, ci, dimpotrivă, este o consecință a încălcării obligației primei instanțe de a stabili situația de fapt, de a administra probatoriul, de a face aplicarea regulilor de drept incidente, cu alte cuvinte de a analiza litigiul, în ansamblul său, cu toate problemele de fapt și de drept ce au fost ridicate în fața sa.

În consecință, Înalta Curte reține că în mod legal instanța de apel a anulat sentința apelată și a trimis cauza spre rejudecare la prima instanță.

Față de cele anterior expuse, reținând netemeinicia motivelor de recurs, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat în cauză.

În ce privește solicitarea de acordare a cheltuielilor de judecată în recurs, formulată de intimata-reclamantă A. S.R.L. prin întâmpinare, Înalta Curte constată că intimata-reclamantă nu a probat efectuarea vreunor cheltuieli de judecată în recurs, în condițiile prevăzute de art. 496 raportat la art. 451 alin. (1) și la art. 452 din C. proc. civ., sens în care va respinge cererea acesteia de obligare a recurentei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă Societatea Națională de Transport Feroviar de Călători (SNTFC) - CFR Călători S.A. împotriva deciziei civile nr. 1624 din 4 noiembrie 2024 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, ca nefondat.

Respinge cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de intimata-reclamantă A. S.R.L.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 21 octombrie 2025.