ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1767/2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.1. Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la data de 7 octombrie 2015, pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta Compania Națională de Căi Ferate CFR S.A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Fondurilor Europene - Direcția Generală Mecanisme și Instrumente Financiare Nerambursabile, a solicitat anularea Deciziei nr. 179 din 23.07.2015, precum și a Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanței bugetare nr. x din 20.05.2015, emise de pârât.

1.2. Prin cererea completatoare înregistrată la data de 02 noiembrie 2015, reclamanta a solicitat și anularea Procesului-verbal de stabilire a creanțelor bugetare rezultate din aplicarea dobânzii datorate nr. x din 06.10.2015, emis de pârât.

Prin sentința civilă nr. 1602 din 16 mai 2016, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis cererea formulată de reclamanta Compania Națională de Căi Ferate CFR S.A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Fondurilor Europene - Direcția Generală Mecanisme și Instrumente Financiare Nerambursabile, a anulat Decizia nr. 179/23.07.2015, procesul-verbal nr. x/20.05.2015, precum și procesul-verbal nr. x/06.10.2015 și a obligat pârâtul la plata către reclamant a sumei de 50 de RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva sentinței civile nr. 1602 din 16 mai 2016, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâtul Ministerul Fondurilor Europene, reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., solicitând casarea sentinței recurate și, în rejudecare, respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

În motivarea recursului sunt invocate cazurile de nelegalitate a hotărârii prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Dezvoltând motivele de recurs, recurentul arată că hotărârea nu respectă exigențele prevăzute de art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., respectiv nu cuprinde considerentele în temeiul cărora instanța de fond a înlăturat argumentele autotității pârâte, care au stat la baza respingerii contestației administrative formulate împotriva procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanței bugetare nr. x/20.05.2015.

Cu alte cuvinte, instanța de fond a nesocotit motivele de fapt și de drept pe care recurentul-pârât și-a întemeiat decizia nr. 179/2015.

Pentru a pronunța hotărârea recurată, instanța a reținut că, în baza controlului derulat de OPCP în cursul anului 2007, a fost întocmit procesul-verbal de control nr. x/19.03.2007, prin care intimata-pârâtă a fost obligată la plata sumei de 2.773.230 euro, în care este inclusă și suma de 470.676 euro stabilită prin Nota de debit nr. x/19.03.2007. Or, Curtea de Apel București a dispus anularea atât a procesului-verbal de control cât și a notei de debit anterior menționate. Instanța a reținut că în stabilirea noii creanțe bugetare se reiau argumentele invocate la data emiterii actelor administrative din anul 2007, nefiind prezentate argumente noi și nici o detaliere a abaterii reținute în sarcina intimatei-reclamante.

De asemenea, instanța a reținut că nu sunt îndeplinite condițiile legale pentru a se stabili o creanță bugetară, respectiv că nu a existat o neregulă imputabilă reclamantei în derularea contractului și că nu s-a făcut dovada unei reale prejudicieri a bugetului Uniunii Europene.

Astfel, instanța de fond a preluat argumentele reclamantei și nu a procedat la o analiză a actelor administrative supuse controlului de legalitate, analiză pe care, dacă ar fi întreprins-o, ar fi constatat că motivele care au stat la baza emiterii procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nu sunt similare cu cele cuprinse în actele administrative emise în 2007.

Motivul noii verificări a fost adresa Autorității de Plată nr. x/11.10.2013, prin care a fost înaintată de către Comisia Europeană decizia finală 1999/002-183 -Anexa 1 conform art. 53 din Regulamentul financiar nr. x/2002 și art. 42 din Normele de implementare, în privința finanțării alocate pentru programul CBC România -Bulgaria 1999.

Astfel, prezentul proces-verbal a fost emis ca urmare a închiderii financiare a Programului Phare de către Comisia Europeană, care a acceptat prestațiile efectuate în cadrul proiectului, dar a constatat o debalasare financiară, prin aceea că intimata-reclamantă, în calitate de beneficiară a proiectului, nu a achitat cofinanțarea la care s-a obligat prin acordul de implementare în valoare de 399.649,75 euro.

În plus, Comisia Europeană a constatat că, raportat la valoarea finanțării Phare achitate, nu există documente suport pentru suma de 410.247 euro.

Deși actele administrative atacate prezintă aceste argumente, instanța de fond a apreciat total eronat că între procesul-verbal de față și cel emis în anul 2007 există similitudine, în sensul că nu s-a identificat o altă abatere care să necesite efectuarea unui nou control, respectiv nu au fost identificate elemente noi față de cele indicate în anul 2007.

Or, este evident că noul proces-verbal de nereguli a fost emis ca urmare a nerespectării de către intimata-reclamantă a prevederilor Acordului de implementare nr. x.01.02, prin care s-a obligat să asigure cofinanțarea proiectului în cuantum de 399.650 euro, precum și prezentarea documentelor suport pentru achitarea din fonduri Phare a sumei totale aferente proiectului.

În conformitate cu prevederile Acordului de implementare, intimata-reclamantă avea obligația de a asigura cofinanțarea de care depindea executarea proiectului, precum și obligația de a asigura plățile către constructor.

Memorandumul de finanțare și Acordul de implementare semnat între părți cu privire la implementarea proiectului stabilesc cu claritate atribuțiile OPCP de efectuare a plăților către constructor pe baza certificatelor lunare emise de ingineri și aprobate de intimata-reclamantă.

Neasigurarea de către intimata-reclamantă a părții sale de cofinanțare în perioada de valabilitate a Memorandumului de finanțare rezultă și din adresa nr. x/10.06.2004 emisă de Ministerul Transporturilor.

Un argument care susține cele învederate îl reprezintă și actul de recunoaștere a creanței, respectiv achitarea sumei stabilite în sarcina intimatei-reclamante, așa cum rezultă din adresa nr. x/05.10.2015 emisă de CFR S.A. și extrasul de cont A. potrivit căruia sumele astfel încasate s-au transferat în contul programului Phare.

Or, instanța de fond nu a tratat acest act de recunoaștere a legalității actelor administrative contestate, care provine de la intimata-reclamantă.

Cât privește lipsa prejudiciului, recurentul arată că activitatea de control s-a desfășurat în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 66/2011, care definesc neregula. Prejudiciul s-a produs prin încălcarea de către beneficiara finanțării a normelor legale și a obligațiilor pe care și le-a asumat contractual, iar anularea actelor administrative în acest context echivalează cu înlăturarea sancțiunii pentru nerespectarea dispozițiilor legale și contractuale și conduce la menținerea încălcării ordinii de drept.

Prin întâmpinare, intimata-reclamantă Compania Națională de Căi Ferate CFR S.A. a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

În motivare arată că Oficiul de Plăți și Contracte Phare (OPCP) a fost responsabil cu licitarea, contractarea și plățile din fonduri nerambursabile, iar CN CF CFR S.A. a fost responsabilă numai cu implementarea tehnică a proiectului, prin personalul de specialitate din cadrul Regionalei CFR București. OPCP a contractat și serviciile inginerului FIDIC, având ca obiectiv supervizarea lucrărilor, iar la data de 21.12.2001 a încheiat, în calitate de autoritate contractantă, contractul de execuție a lucrărilor (de reparații la suprastructură și punerea în siguranță a infrastructurii podului feroviar de peste Dunăre dintre Giurgiu și Ruse) cu societatea CCCF S.A. București.

CFR S.A. a avut rolul de beneficiară finală. iar nu de parte în contractul de lucrări, iar în această calitate, la data de 24.05.2002 a încheiat cu Ministerul Finanțelor Publice-OPCP Acordul de implementare a proiectului nr. x.01.02.

Valoarea totală a contractului de lucrări a fost de 3.353.446 euro, din care 2.773.230 euro contribuție nerambursabilă Phare. Contribuția CFR trebuia să fie în valoare de 760.215 euro.

Pe parcursul anului 2003, CFR S.A. a notificat în nenumărate rânduri Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului asupra caracterului defectuos al lucrărilor.

Procesul-verbal de control nr. x/19.03.2007, prin care s-a concluzionat asupra neîndeplinirii Acordului și asupra răspunderii CFR S.A. pentru această neîndeplinire a fost anulat prin sentința civilă nr. 2750/26.04.2009 a Curții de Apel București, rămasă definitivă.

La data de 01.09.2015, în evidențele ANAF, CFR S.A. figura cu suma de 3.602.745 RON. creanță bugetară potrivit titlului executoriu reprezentat de procesul-verbal nr. x/20.05.2015, iar pentru a obține certificat fiscal potrivit căruia CFR nu are datorii la bugetul general consolidat (în vederea efectuării unor plăți din conturile deschise la trezoreria operativă a Municipiului București precum și pentru a evita plata unor penalități de întârziere față de antreprenorii care efectuează lucrări la infrastructură), CFR a achitat prin OP nr. x/2.10.2015 suma menționată în titlul executoriu.

În mod greșit recurenta consideră că instanța de fond a nesocotit motivele de fapt și de drept pe care s-a întemeiat decizia de soluționare a contestației administrative. În realitate, hotărârea cuprinde considerentele reținute în soluționarea problemelor de drept deduse judecății, prin raportare la argumentele părților și la probatoriul administrat și ținând cont de dispozițiile legale aplicabile cauzei. Motivarea instanței de fond permite, în mod neechivoc, identificarea raționamentului logico-juridic pe care s-a fundamentat soluția de admitere a cererii de chemare în judecată.

Cât privește criticile subsumate cazului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., arată că acestea sunt mai degrabă apărări de fond și nu echivalează cu o situație de încălcare sau aplicare greșită a normelor de drept material.

În mod corect instanța de fond a dat valență sentinței civile nr. 2750/24.06.2009 a Curții de Apel București și considerentelor pe care aceasta s-a întemeiat, dar și considerentelor deciziei nr. 3750/22.09.2010 (prin care a fost respins recursul formulat de OPCP împotriva sentinței menționate). De asemenea, în mod corect a constatat că prin noul proces-verbal de nereguli se reiau abaterile anterioare, unicul element de noutate fiind acela că au fost finalizate lucrările, fără însă a fi evidențiate alte aspecte noi, rămânând valabilă lipsa culpei reclamantei în derularea proiectului, constatată printr-o soluție judiciară definitivă.

De asemenea, s-a reținut corect că pârâta nu a stabilit, în concret, în ce ar consta abaterea reținută în sarcina reclamantei, dar și faptul că nu s-a evidențiat un prejudiciu adus bugetului Uniunii Europene.

Așa cum a reținut instanța de fond, nu s-a dovedit că suma de 410.247 euro reprezentând valoare neeligibilă din fonduri Phare ar reprezenta un prejudiciu care poate fi pus în sarcina reclamantei, în condițiile în care autoritatea cu competențe în efectuarea plăților a fost OPCP, iar nu intimata-reclamantă.

Nici suma de 399.650 euro reprezentând contravaloarea cofinanțării proiectului care trebuia asigurată de CFR S.A. nu poate fi imputată acesteia întrucât s-a reținut deja cu putere de lucru judecat că OPCP a fost în culpă cu privire la derularea acestui contract.

În recurs a fost administrată proba cu înscrisuri.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, respectiv sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată următoarele:

Cât privește motivele de recurs subsumate cazului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., acestea sunt nefondate. Prima instanță și-a argumentat hotărârea de anulare a actelor administrative supuse controlului judiciar (respectiv, decizia nr. 179/23.07.2015 de soluționare a contestației administrative, procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/20.05.2015 și procesul-verbal de calcul al accesoriilor nr. x/06.10.2015) pe câteva considerente decisive. Primul este cel referitor la încălcarea efectului pozitiv al puterii de lucru judecat a sentinței civile nr. 2750/24.06.2009 a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal, rămasă irevocabilă prin decizia nr. 3750/22.10.2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal.

Instanța de fond a constatat că, prin procesul-verbal contestat în cauză, se reiau abateri consemnate în procesul-verbal de control nr. x/19.03.2007 și în nota de debit nr. x/19.03.2007, acte administrative ce au fost anulate prin hotărârea judecătorească anterior menționată, fără să se indice aspecte noi care să nu fi fost avute în vedere în cadrul judecății anterioare. A mai reținut instanța că lipsa culpei reclamantei în derularea proiectului și existența unei culpe a OPCP sunt aspecte de fapt dezlegate definitiv și care nu puteau fi reluate printr-un nou act de constatare.

În continuare, a reținut că, în cuprinsul actelor administrative contestate, nu se arată în concret în ce constă abaterea reținută în sarcina reclamantei, în sensul de a se indica culpa reclamantei în neasigurarea finanțării și în depășirea valorii eligibile, în condițiile în care contractul de lucrări a fost încheiat între OPCP și executantul CCCF S.A. și acest contract a fost reziliat în cadrul unui alt litigiu.

În final, instanța de fond a reținut că pârâtul nu a stabilit obligațiile contractuale nerespectate de către CFR S.A., respectiv neregulile săvârșite de către aceasta, din această perspectivă, actele administrative fiind nemotivate. Cu alte cuvinte, a constatat că nu s-a determinat, în concret, abaterile săvârșite și care să fi avut un efect prejudiciabil, în sensul art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011. Raportându-se la cele două sume care compun creanța bugetară, a arătat că suma de 410.247 euro, reprezentând valoare neeligibilă din fonduri Phare, nu poate fi pusă în corelație cu o neregulă săvârșită de către reclamantă, în contextul în care autoritatea cu competențe în efectuarea plăților nu a fost CFR S.A., ci OPCP. În ceea ce privește suma de 399.650 euro reprezentând contravaloarea cofinanțării proiectului, a reținut că nu poate fi imputată reclamantei întrucât s-a reținut deja, cu putere de lucru judecat, că OPCP a fost în culpă cu privire la derularea proiectului.

Rezultă din expunerea acestor argumente ale instanței de fond că a fost prezentat raționamentul logico-juridic pe baza căruia se sprijină soluția de anulare a actelor administrative, iar recurentul-pârât se referă fără temei la o încălcare a prevederilor art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., care impun exigența motivării hotărârii, respectiv a indicării motivelor de fapt și de drept pe are se întemeiază soluția.

Împrejurarea că instanța de fond nu a îmbrățișat argumentele din decizia de soluționare a contestației administrative nu sunt de natură a conduce la concluzia nemotivării hotărârii.

Analizând, însă, motivele de recurs subsumate cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte le constată parțial fondate.

Astfel, așa cum arată recurentul-pârât, instanța de fond a aplicat greșit legea când a dat eficiență efectului pozitiv al puterii de lucru judecat a sentinței civile nr. 2750/24.06.2009 a Curții de Apel București și a reținut că noul proces-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanței bugetare s-ar baza pe aceleași aspecte care au condus la emiterea actelor administrative anulate prin hotărârea anterior menționată.

Prin procesul-verbal de control nr. x/19.03.2007 a fost retrasă integral finanțarea de care a beneficiat CNCF CFR S.A., în valoare de 2.773.230 euro, reținându-se neîndeplinirea de către beneficiară a unor obligații în derularea proiectului (neexecutarea unora dintre lucrări, deficiențe în calitatea lucrărilor executate, neasigurarea cofinanțării). Prin sentința menționată s-a reținut că nu a fost dovedită o culpă a beneficiarei proiectului, adică nu au fost dovedite nereguli de care să fie responsabilă și care să conducă la antrenarea răspunderii sale juridice, în sensul retragerii finanțării nerambursabile.

În procesul-verbal de constatare a neregulilor nr. x/20.05.2015 se pornește de la o altă situație factuală, și anume, executarea parțială a proiectului, respectiv recepționarea unor lucrări în valoare totală de 2.501.062 euro, valoare acceptată ca eligibilă de către Comisia Europeană și în raport de care contribuția din fonduri Phare se ridică la suma de 1.963.334 euro, în vreme ce diferența de 537.978 euro reprezintă cofinanțarea care trebuia asigurată de CFR S.A.. Din valoarea acesteia din urmă, CFR S.A. a suportat, în perioada de implementare a Memorandumului de finanțare, suma de 138.078 euro, rămânând un rest reprezentând cofinanțare la care CFR S.A. s-a angajat, însă nu a suportat-o în perioada menționată, adică până la 31.12.2003, de 399.650 euro.

Este adevărat că, în hotărârea judecătorească invocată de instanța de fond, se reține că nu a existat, până la data emiterii procesului-verbal de control, o culpă a CFR S.A. nici în privința neasigurării cofinanțării întrucât această obligație poate fi considerată neîndeplinită numai în condițiile finalizării lucrărilor de către constructor.

Înalta Curte constată, însă, că obligația aceasta, de asigurare a cofinanțării, avută în vedere în cadrul judecății anterioare ca argument invocat de autoritatea administrativă pentru retragerea finanțării nerambursabile, nu a fost abordată din perspectiva juridică care se impune în prezenta cauză, și anume finalizarea proiectului, în sensul stabilirii valorii totale a lucrărilor recepționate, respectiv acceptate ca eligibile de către Comisia Europeană, în raport de care operează clauzele Memorandumului de finanțare PHARE încheiat între Guvernul României și Comisia Europeană referitor la Programul de cooperare transfrontalieră dintre România și Bulgaria x și ale Acordului de implementare a proiectului nr. x.01.02 încheiat între OPCP și CFR S.A., potrivit cărora intimata-reclamantă este ținută de obligația de asigurare a cofinanțării în valoare de 557.978 euro.

Pe baza cercetării judecătorești care a avut loc în recurs, s-a stabilit fără dubiu că în perioada de implementare a Memorandumului de finanțare, respectiv până la 31.12.2003, CFR S.A. a plătit numai 138.078 euro din valoarea cofinanțării. În total, a făcut plăți către executantul lucrărilor în valoare de 360.619 euro, însă plățile care depășesc valoarea de 138.078 euro sunt făcute după încheierea perioadei de implementare a Memorandumului.

Prin urmare, nerespectând clauzele Acordului de implementare a proiectului, CFR S.A. a săvârșit o neregulă, în sensul prevederilor art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011, constând în neonorarea obligației asumate contractual de a asigura cofinanțarea în cuantumul stabilit prin Acordul de implementare, motiv pentru care creanța în sumă de 399.650 euro este legal impusă prin procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare.

Sunt nefondate argumentele instanței de fond potrivit cărora nu s-ar fi indicat abaterea și efectul prejudiciabil al acesteia, respectiv procesul-verbal de constatare a neregulilor ar suferi de un viciu de motivare în ceea ce privește impunerea creanței bugetare, întrucât, din cuprinsul acestuia, rezultă ce reprezintă suma stabilită cu titlu de creanță bugetară și împrejurarea că ea decurge din neonorarea obligației de asigurare a cofinanțării.

Nu aceeași este situația creanței în valoare de 410.247 euro.

Rezultă din probatoriul administrat în cauză și din explicațiile oferite de părți în cadrul procesual al recursului că OPCP a plătit executantului lucrărilor întreaga valoare a finanțării nerambursabile de 2.773.230 euro, urmărind prin această plată în avans să asigure lichiditățile pentru executarea lucrărilor. Proiectul nu a fost dus la bun sfârșit de către executantul CCCF S.A.

Valoarea totală a proiectului acceptată ca fiind eligibilă de către Comisa Europenă a fost de 2.501.062 euro, acoperită după cum urmează: 2.362.984 euro din fonduri Phare și 138.078 euro din cofinanțare. Diferența dintre valoarea finanțării plătite în avans și cea care se regăsește în valoarea lucrărilor recepționate este de 410.247 euro (2.773.230 euro - 2.362.984 euro).

Drept urmare, prin procesul-verbal de nereguli este stabilită și creanța bugetară de 410.247 euro, care reprezintă suma achitată executantului, care nu se regăsește în valoarea lucrărilor recepționate, și care a fost plătită din fonduri Phare.

În privința acestei sume, instanța de fond a remarcat corect că procesul-verbal de nereguli, ca și decizia de soluționare a contestației administrative, nu reflectă abaterea/neregula reținută în sarcina intimatei-reclamante, în contextul în care autoritatea cu competențe în efectuarea plăților din fondurile Phare a fost OPCP.

În motivarea stabilirii acestei creanțe bugetare, procesul-verbal de constatare a neregulilor trimite la prevederile art. 1.3 din Acordul de implementare semnat între OPCP și CFR S.A., arătând că, potrivit acestei clauze, beneficiara proiectului este obligată la restituirea sumelor neeligibile, raportat la valoarea efectivă a lucrărilor prestate și pe care le-a confirmat, de 2.501.062 euro, alcătuită din finanțare Phare și cofinanțare.

Or, prin clauza menționată se stipulează că CFR S.A. va contribui la finanțarea proiectului cu suma stabilită cu titlu de cofinanțare și, de asemenea, va acoperi alte tipuri de cheltuieli, care nu sunt eligibile a fi finanțate din fonduri Phare.

Suma de 410.247 euro nereprezentând valoarea unor "tipuri de cheltuieli care nu sunt eligibile a fi finanțate din fonduri Phare", ci o plată făcută în avans executantului lucrărilor și care nu se regăsește în valoarea lucrărilor recepționate, rezultă nu numai că procesul-verbal de constatare nu evidențiază neregula săvârșită de beneficiara proiectului, dar și trimite la clauze contractuale care nu pot constitui temei pentru stabilirea creanței.

În ultimul rând, Înalta Curte înlătură susținerile recurentului, potrivit cărora CFR S.A. ar fi recunoscut legitimitatea procesului-verbal de nereguli, încă din 2015, prin plata creanței de 410.247 euro. Această plată a fost explicată de către intimata-reclamantă, care a arătat că, din rațiuni practice, a fost nevoită să stingă creanța bugetară, în condițiile în care procesul-verbal este titlu executoriu.

Însă, plata creanței nu poate avea valențele pretinse de către recurentul-pârât, în condițiile în care intimata-reclamantă a declanșat și a susținut prezentul demers judiciar, prin care a contestat legalitatea și temeinicia Deciziei de soluționare a contestației nr. 179/23.07.2015 și a Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/20.05.2015, emise de pârât.

Pentru toate aceste motive, în temeiul art. 496 raportat la art. 488 alin. (1) pc. 8 C. proc. civ. și art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va admite recursul declarat de pârât, va casa sentința recurată și, rejudecând, va admite, în parte, cererea de chemare în judecată, va anula, în parte, Decizia de soluționare a contestației nr. 179/23.07.2015 și Procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/20.05.2015, emise de pârât, în ceea ce privește creanța bugetară în sumă de 410.247 euro, respingând, însă, cererea de anulare a actelor administrative anterior menționate în ceea ce privește creanța bugetară în sumă de 399.650 euro, ca neîntemeiată.

În aplicarea principiului accessorium sequitur principale, va anula, în parte, și Procesul-verbal de stabilire a creanței bugetare rezultată din aplicarea dobânzilor nr. x/06.10.2015, emis de pârât, respectiv în ceea ce privește dobânzile calculate la creanța bugetară anulată (de 410.247 euro).

În temeiul art. 451 alin. (1) și art. 453 alin. (1) C. proc. civ., va obliga pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 50 de RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru achitată în fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâtul Ministerul Fondurilor Europene împotriva sentinței civile nr. 1602 din 16 mai 2016, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și, rejudecând:

Admite, în parte, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Compania Națională de Căi Ferate CFR S.A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Fondurilor Europene.

Anulează, în parte, Decizia de soluționare a contestației nr. 179/23.07.2015 și Procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/20.05.2015, emise de pârât, în ceea ce privește creanța bugetară în sumă de 410.247 euro.

Respinge cererea de anulare a actelor administrative anterior menționate, în ceea ce privește creanța bugetară în sumă de 399.650 euro, ca neîntemeiată.

Anulează, în parte, Procesul-verbal de stabilire a creanței bugetare rezultată din aplicarea dobânzilor nr. x/06.10.2015, emis de pârât, în ceea ce privește dobânzile calculate la creanța bugetară anulată.

Obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 50 de RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru achitată în fond.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 08 aprilie 2020.