ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4705/2020

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la data de 13.04.2017, sub nr. x/2017, pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal reclamanta A. S.A. a solicitat în contradictoriu cu pârâții Ministerul Transporturilor, Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene, Compania Națională de Căi Ferate "CFR" S.A. și Guvernul României, ca prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună:

- obligarea pârâților Ministerul Transporturilor, Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene și Compania Națională de Căi Ferate "CFR" S.A., să efectueze toate demersurile prevăzute de O.U.G. nr. 161/2008 și să propună Guvernului României adoptarea Hotărârii de Guvern prevăzute de art. 2 din O.U.G. nr. 161/2008, în vederea aprobării restului de plată datorată reclamantei în baza Contractului nr. x/30. TL2007, în termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii, sub sancțiunea plății unei penalități de 1000 de RON pe zi de întârziere, precum și sub sancțiunea plății unei amenzi de 20 % din salariul minim brut pe economie, pe zi de întârziere, de către fiecare dintre conducătorii entităților pârâte;

- obligarea pârâtului Guvernul României să adopte/să respecte Hotărârea de Guvern prevăzută de art. 2 din O.U.G. nr. 161/2008, prin care să aprobe propunerea celorlalți pârâți, în termen de 60 de zile de la primirea acesteia, sub sancțiunea plății unei penalități de 1000 de RON pe zi de întârziere, precum și sub sancțiunea plății unei amenzi de 20 % din salariul minim brut pe economie, pe zi de întârziere, de către conducătorul pârâtului;

- obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată pricinuite de prezentul proces.

2.1. Prin sentința civilă nr. 4369 pronunțată în data de 15 noiembrie 2017, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins excepția invocată de Guvernul României cu privire la inadmisibilitatea acțiunii, ca neîntemeiată; a respins excepțiile lipsei calității procesuale pasive invocate de Ministerul Transporturilor și de Compania Națională de Căi Ferate "C.F.R." S.A., ca neîntemeiate; a respins cererea de decădere formulată de societatea reclamantă privind dreptul pârâtului Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene de a invoca excepții; a respins excepția lipsei calității procesuale pasive precum și excepția prematurității acțiunii, invocată de pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene; a respins capătul 1 al acțiunii, ca neîntemeiat; a admis, în parte, capătul 2 al acțiunii în sensul că a obligat Guvernul României să adopte Hotărârea de Guvern prevăzută de art. 2 din O.U.G. nr. 161/2008, potrivit propunerilor făcute de pârâtul Ministerul Transporturilor pentru alocarea sumei de 3.287,99 RON; a respins în rest capătul 2 al acțiunii; a obligat pârâtul Guvernul României la plata sumei de 50 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, către reclamantă, reprezentând taxa judiciară de timbru.

2.2. Prin încheierea din Camera de Consiliu din data de 18.12.2017, pronunțată de aceeași instanță s-a admis cererea de îndreptare a erorii materiale formulată de petenta A. S.A., în contradictoriu cu intimații Ministerul Transporturilor, Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene, Compania Națională Căi Ferate CFR S.A., și Guvernul României, dispunându-se îndreptarea erorii materiale strecurate în dispozitivul sentinței civile nr. 4369/15.11.2017, în sensul că, în loc de suma 3.287,99 RON, se va trece suma de 3.287,99 mii RON.

3.1. Recursul declarat de pârâtul Ministerul Fodurilor Europene

Împotriva sentinței menționate, a declarat recurs pârâtul Ministerul Fondurilor Europene, prin care a solicitat admiterea recursului, trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță pentru motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 6 din C. proc. civ. sau respingerea acțiunii fie ca formulată împotriva unei persoane juridice fără calitate procesuală pasivă și prematur introdusă, fie ca neîntemeiată, pentru motivul de recurs prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În motivarea cererii de recurs, s-au arătat următoarele:

3.1.1. Sentința de fond a fost pronunțată cu aplicarea greșită a legii și fără să fie motivată în ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive (art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ.).

În mod greșit a reținut instanța faptul că Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene are calitate procesuală pasivă în prezenta cauză motivat de faptul că ar avea atribuții legate de executarea/plata Contractului la care au fost parte, fiind ținut să stocheze sumele și să facă plățile, potrivit art. 1 din O.U.G. nr. 161/2008. Prevederile art. 1 alin. (2) din O.U.G. nr. 161/2008 nu au în vedere nicio stocare astfel după cum reține instanța de fond, termenul corect fiind cel de alocare și, în toate cazurile, faptul că instituția ar avea atribuții legate de executarea/plata Contractului la care a fost parte nu determină în mod automat tinerea sa ca parte în acest proces, față de obiectul cererii de chemare în judecată.

Cu atât mai mult este pronunțată cu aplicarea greșită a prevederilor O.U.G. nr. 161/2008 soluția de respingere a excepției lipsei calității procesuale pasive a instituției recurente cu cât, raportat la petitul acțiunii, numai pârâții Ministerul Transporturilor și Compania Națională de Căi Ferate aveau atribuții de a propune/de a iniția spre aprobare de către Guvern o hotărâre. Soluția instanței de fond de respingere a excepției lipsei calității procesuale pasive a recurentei este cu atât mai lipsită de logică, cu cât petitul îndreptat și împotriva sa a fost respins de instanța de fond, fiind admis în parte doar petitul de obligare a Guvernului României să adopte Hotărârea de Guvern prevăzută de art. 2 din O.U.G. nr. 161/2008, potrivit propunerilor făcute de pârâtul Ministerul Transporturilor pentru alocarea sumei de 3.287,99 mii RON. Totodată, instanța de fond nu a înțeles să se pronunțe asupra apărărilor ministerului cu privire la excepției lipsei calității procesuale pasive și nici nu a indicat vreun motiv legal aplicabil, pentru care a înțeles sa înlăture aceste apărări, modul în care instanța a motivat sentința recurată sub aspectul soluției de respingere a excepției lipsei calității procesuale pasive echivalând în mod evident cu o nemotivare.

3.1.2. Sentința de fond a fost pronunțată cu aplicarea greșită a legii și fără să fie motivată în ceea ce privește excepția prematurității (art. 488 alin. (1) pct. 6 șl 8 din C. proc. civ.).

Fată de reglementarea expresă a procedurii de adoptare a proiectelor de acte normative și de susținerile din întâmpinarea formulată de Ministerul Transporturilor, potrivit cărora ar fi inițiat demersurile conform O.U.G. nr. 161/2008. redactând un proiect de Hotărâre de Guvern care a suportat anumite modificări și care la data judecării dosarului de fond se afla pe circuitul intern de avizare al ministerului, urmând ca după obținerea avizelor necesare să fie transmis pe circuitul extern de avizare, se impunea admiterea excepției invocate si respingerea cererii de chemare în judecată ca prematur introdusă. În mod firesc, admiterea acestei excepții ar fi avut ca efect respingerea în totalitate și a capătului de cerere nr. x, fiind firesc ca adoptarea de către Guvernul României a hotărârii de Guvern, astfel după cum s-a dispus prin hotărârea judecătorescă să se facă abia după parcurgerea procedurilor si etapelor prevăzute de H.G. nr. 561/2009.

Instanța de fond, cu aplicarea greșită a legii a calificat susținerile privind prematuritatea acțiunii ca fiind apărări pe fondul cauzei, în combaterea acțiunii, urmând să fie examinate cu acea ocazie. Mai mult de atât, nu a înțeles să analizeze susținerile vizând excepția prematuritații nici în cadrul analizei făcute pe fondul cauzei. Prin dispozitivul hotărârii judecătorești, instanța de fond a înțeles să respingă excepția prematurității acțiunii invocată, dar contrar dispozițiilor art. 425 C. proc. civ., nu a arătat motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția de respingere a excepției prematurității acțiunii, calificarea susținerilor privind prematuritatea acțiunii ca fiind apărări pe fondul cauzei, în combaterea acțiunii, nefiind nici legală, nici suficientă pentru respectarea rigorilor principiului motivării hotărârilor judecătorești, cu atât mai mult cu cât nu au fost analizate nici pe fondul cauzei.

3.1.3. Motivul de recurs prevăzut de 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ. (inadmisibilitatea acțiunii)

Față de reglementarea expresă a procedurii de adoptare a proiectelor de acte normative, a solicitat să se constate că solicitarea Intimatel-reclamante, ca pârâtul Guvernul României să aprobe propunerea celorlalți pârâți, în termen de 60 de zile de la primirea acesteia, sub forma adoptării Hotărârii Guvernului prevăzută de art. 2 din O.U.G. nr. 161/2008 este inadmisibilă, instanța de judecată neputând dispune peste prevederile H.G. nr. 561/2009, în care este deja reglementată o procedură specială în acest sens.

Instanța de fond, deși a reținut în partea introductivă faptul că "în ceea ce privește solicitarea de la capătul doi al acțiunii s-a susținut că acesta este inadmisibil întrucât instanța nu poate dispune peste prevederile H.G. nr. 561/2009 în care este reglementata o procedură specială în acest sens", prin considerentele și dispozitivul hotărârii judecătorești nu a înțeles să se pronunțe asupra acestor apărări cu privire la admisibilitatea acțiunii și să motiveze o eventuală respingere a acestora. In mod firesc, admiterea inadmisibilității acțiunii pentru motivele învederate, ar fi avut ca efect respingerea în totalitate si a capătului de cerere nr. x, fiind firesc ca adoptarea de către Guvernul României a acestei hotărâri, astfel după cum s-a dispus prin sentința de fond, să se facă abia după parcurgerea procedurilor si etapelor prevăzute de H.G. nr. 561/2009.

Apreciază recurenta faptul că în prezenta cauză au fost încălcate prevederile art. 425 C. proc. civ., cât timp modul în care instanța a motivat sentința recurată echivalează în mod evident cu o nemotivare, din moment ce aceasta nu a analizat în mod punctual toate apărările invocate, nerezultând din cuprinsul acesteia motivele pentru care nu au fost luate în considerare argumentele invocate în susținerea inadmisibilității acțiunii.

În drept, au fost invocate prevederile art. 20 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare, coroborate cu prevederile art. 488 pct. 5, 6, 7 și 8 și ale art. 498 din C. proc. civ.

3.2. Recursul declarat de pârâta Compania Națională de Căi Ferate "CFR" SA

Pârâta Compania Națională de Căi Ferate "C.F.R" S.A. a formulat recurs împotriva aceleiași sentințe, prin care a solicitat casarea în parte a sentinței recurate, în sensul admiterii excepției calității procesuale a Companiei Naționale de Căi Ferate "CER" S.A..

În motivarea cererii de recurs, s-au arătat următoarele:

Recurenta a invocat faptul că instanța de fond a soluționat cauza cu încălcarea dispozițiilor art. 1 alin. (1) lit. c) si art. 2 din O.U.G. nr. 161/2008, din conținutul acestor prevederi rezultând faptul că sumele necesare aprobării restului de plată solicitat de S.C. A. S.A. se aprobă prin hotărâre a Guvernului, la propunerea ministerelor cu rol de agenție de implementare, în speța. Ministerul Transporturilor, in calitate de autoritate de implementare/beneficiar 1 al contractului de servicii nr. x/30.11.2007 finanțat de la bugetul general al comunității europene.

În acest sens, calitatea procesuală pasivă presupune identitatea între persoana pârâtă și cel despre care se pretinde că este obligat în raportul juridic supus judecății. Pentru exercițiul acțiunii civile, reclamantul trebuie să justifice atât calitatea procesuală activa, cât și calitatea procesuală pasivă.

In data de 30.11.2007 a fost încheiat Contractul de Servicii nr. x finanțat de la bugetul general al Comunității Europene între Oficiul de Plăți și Contractare Phare - Ministerul Economiei și Finanțelor în calitate de Autoritate Contractantă, Ministerul Transporturilor în calitate de Autoritate de Implementare/Beneficiar 1, Compania Națională de Căi Ferate CFR S.A. în calitate de Beneficiar 2 și Consorțiul format din A. S.A. - B. - S.C. C. S.R.L. Obiectul Contractului a fost "Asistență Tehnică pentru pregătirea unor lucrări de reabilitare pentru tuneluri și poduri de cale ferată".

Conform prevederilor legale și contractuale, facturile emise în cadrul contractului vor fi plătite de Autoritatea Contractantă în speță Oficiul de Plăți și Contractare Phare în numele Beneficiarului 2, Compania Națională de Căi Ferate CFR S.A., numai după ce Autoritatea de Implementare/Beneficiar 1 va face dovada asigurării fondurilor de cofinatare.

De asemenea, așa cum este prevăzut în Acordul de Implementare pentru Proiectul Phare RO 05.017-553.03.11 "îmbunătățirea siguranței, calității serviciilor și capacității instituționale în sectorul transporturi", plățile în cadrul contractului au fost efectuate de Oficiul de Plăți și Contractare Phare în calitate de Autoritate Contractantă, CNCF CFR S.A. neavând obligația de a deschide linie bugetară, ci doar de a înregistra facturile onorate în contabilitate.

În cadrul ședinței Comitetului de Conducere a proiectului din 28.06.2012, a fost consemnat în minuta ședinței că Autoritatea de Implementare, adică Ministerul Transporturilor, pentru a efectua plata finală de 730.655 euro, trebuie să primească aprobarea Beneficiarului, adică aprobarea CNCF CFR S.A. pentru documentele elaborate de Consultant și ulterior, Ministerul Transporturilor va începe demersurile pentru emiterea unei Hotărâri de Guvern în baza O.U.G. nr. 161/2008 în vederea alocării acestei sume.

In acest sens, după predarea documentațiilor aferente proiectului de către A. S.A., CN CFR S.A. a emis în data de 02.12.2013 aprobarea pentru documentele elaborate de Prestator în cadrul contractului din referință și a acceptat Raportul final în data de 08.05.2014. Mai mult decât atât, CNCF CFR S.A. în calitate de Beneficiar final a susținut demersul prin care Ministerul Transporturilor a inițiat proiectul de H.G. și Nota de Fundamentare a acestuia, aspect adus la cunoștință Direcției Feroviare în data de 06.11.2014.

Pentru cele arătate mai sus, a solicitat să se constate că în mod greșit reclamantul A. a stabilit cadrul procesual pasiv cu recurenta, întrucât aceasta nu are calitatea de autoritate de implementare în accepțiunea art. 2 din O.U.G. nr. 161/2008, calitatea de autoritate de implementare revenind exclusiv Ministerului Transporturilor.

In drept, au fost invocate prevederile art. 20 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ coroborat cu art. 483, art. 486 și urm., art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

Atât recurenții - pârâți Compania Națională de Căi Ferate " CFR" S.A. și Ministerul Fondurilor Europene, cât și intimata - reclamantă A. S.A. au formulat întâmpinări.

4.1. Prin întâmpinarea sa, recurenta -pârâtă Compania Națională de Căi Ferate "CFR" S.A. a solicitat admiterea în parte a recursului promovat de recurentul Ministerul Fondurilor Europene, în sensul admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive, susținând în esență că instanța de fond a interpretat eronat dispozițiile legale prevăzute de art. 1 alin. (1), lit. c) și art. 2 din O.U.G. nr. 161/2008 (aspecte invocate și de către Ministerul Fondurilor Europene).

Astfel, sumele necesare aprobării restului de viată solicitat de S.C. A. S.A. se aprobă prin Hotărâre a Guvernului, la propunerea ministerelor cu rol de agenție de implementare, în speță. Ministerul Transporturilor, in calitate de autoritate de implementare/beneficiar 1 al contractului de servicii nr. x/30.11.2007 finanțat de la bugetul general al comunității europene .

Conform prevederilor legale și contractuale, facturile emise în cadrul contractului vor fi plătite de Autoritatea Contractantă în speță Oficiul de Plăți și Contractare Phare în numele Beneficiarului 2, Compania Națională de Căi Ferate CFR S.A., numai după ce Autoritatea de Implementare/Beneficiar 1 va face dovada asigurării fondurilor de cofinanțare.

In cadrul ședinței Comitetului de Conducere a proiectului din 28.06.2012, a fost consemnat în minuta ședinței că Autoritatea de Implementare, adică Ministerul Transporturilor, pentru a efectua plata finală de 730.655 euro trebuie să primească aprobarea Beneficiarului, adică aprobarea CNCF CFR S.A. pentru documentele elaborate de Consultant și ulterior, Ministerul Transporturilor va începe demersurile pentru emiterea unei Hotărâri de Guvern în baza O.U.G. nr. 161/2008 în vederea alocării acestei sume.

În acest sens, după predarea documentațiilor aferente proiectului de către A. S.A., CN CFR S.A. a emis în data de 02.12.2013 aprobarea pentru documentele elaborate de Prestator în cadrul contractului din referință și a acceptat Raportul final în data de 08.05.2014. Mai mult decât atât, CN CFR S.A. în calitate de Beneficiar final a susținut demersul prin care Ministerul Transporturilor a inițiat proiectul de H.G. și Nota de Fundamentare a acestuia, aspect adus la cunoștință Direcției-Feroviare în data de 06.11.2014. Pentru cele arătate mai sus, a solicitat admiterea recursului formulat de către Ministerul Fondurilor Europene și să se constate că în accepțiunea art. 2 din O.U.G. nr. 161/2008, calitatea de autoritate de implementare revine exclusiv Ministerului Transporturilor.

Referitor la excepția prematurității formulării acțiunii invocată de Ministerul Fondurilor Europene prin răspunsul la întâmpinarea formulată de Ministerul Transporturilor invocând prevederile H.G. nr. 561/2009 pentru aprobarea regulamentului privind procedurile, la nivelul Guvernului, pentru elaborarea, avizare și prezentarea proiectelor de docuemnte de politici publice, a proiectelor de acte normative, precum și a altor documente, în vederea adoptării/aprobării, a arătat că lasă la aprecierea instanței de recurs modul de soluționare a acestei excepții.

În drept, au fost invocate prevederile art. 490 alin. (2) din C. proc. civ.

4.2. La rândul său, recurentul- pârât Ministerul Fondurilor Europene a solicitat respingerea recursului promovat de recurenta Compania Națională de Căi Ferate" CFR" S.A. și menținerea sentinței de fond, ca temeinică și legală, în considerarea faptului că în mod corect instanța de fond a dispus respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive invocată de intimata-reclamantă Compania Națională de Căi Ferate "CFR" S,A. ca neîntemeiată.

În conformitate cu prevederile art. 1 alin. (1) lit. c) și art. 2 alin. (1) din O.U.G. nr. 161/2008 privind alocarea de la bugetul de stat a fondurilor necesare pentru continuarea și finalizarea proiectelor PHARE, în privința proiectului PHARE RO 2005/017-553.04.03, intimatul-pârât de rangul 1, respectiv Ministerul Transporturilor, avea posibilitatea și obligația legală a promovării unui act normativ pentru alocarea și plata de la bugetul de stat a sumei solicitate de intimata-reclamantă, în condițiile în care acest proiect a fost finalizat, astfel după cum rezultă și din documentul constatator final nr. x/20.03.2014, emis de beneficiar si Autoritatea de implementare cu nr. x/20.03.2014.

Totodată, prin adresa Ministerului Transporturilor nr. 15858/15.04.2014 s-a recunoscut practic obligativitatea depunerii de către această instituție a demersurilor pentru plata finală tn baza O.U.G. nr. 161/2008, arătându-se următoarele: "Cu ocazia rectificării bugetare din anul 2014 se va avea în vedere cuprinderea fondurilor necesare plății finale și se va iniția procedura pentru aprobarea unei hotărâri de guvern. De îndată de vor fi îndeplinite condițiile, vom informa MFE cu privire la demersurile privind aprobarea proiectului de hotărâre de guvern privind alocarea sumei necesare plății finale către A. SA".

Contrar susținerilor recurentei-pârâte, cadrul procesual pasiv nu se stabilește numai cu autoritatea de implementare în accepțiunea art. 2 din O.U.G. nr. 161/2008, ci și cu Compania Națională de Căi Ferate CFR S.A., în calitate de Beneficiar 2 al Contractului de servicii nr. x/30.11.2007.

4.3. Intimata - reclamantă A. S.A., prin întâmpinarea comună formulată împotriva celor două recursuri, a invocat excepția lipsei de interes a recurenților în promovarea acestei căi de atac, solicitând astfel, în principal, admiterea acestei excepții și respingerea recursurilor, ca fiind lipsite de interes și în subsidiar, respingerea, ca nefondate.

4.3.1. Cu privire la recursul Companiei Naționale de Căi Ferate "CFR" S.A.

Prin hotărârea judecătorească recurată, a fost respinsă, ce neîntemeiată, acțiunea formulată împotriva recurentei Compania Națională de Căi Ferate "CFR" S.A., iar, prin recursul formulat, recurenta critică soluția primei instanțe cu privire la soluția dată excepției lipsei calității procesuale pasive. Singura parte care a pierdut procesul în primă instanță - Guvernul României - nu a formulat recurs. In aceste condiții, recursul formulat de partea care a câștigat procesul în primă instanță este lipsit de orice folos practic și se impune respingerea lui ca atare.

Deși nu mai au vreo relevanță în raport cu lipsa interesului în promovarea recursului, susținerile recurentei privind greșita soluționare a excepției lipsei calității procesuale pasive de către prima instanță sunt neîntemeiate.

Recurenta recunoaște faptul că a semnat contractul, în calitate de beneficiar. In această calitate de beneficiar, recurenta are obligația legală de a urma procedura prevăzută de O.U.G. nr. 161/2008. Potrivit art. 2 alin. (1) din O.U.G. nr. 161/2008, există identitate între persoana obligată în cadrul raportului juridic litigios și persoana recurentei. Prima instanță de judecată a soluționat corect această excepție, însă, pe fondul cauzei, a apreciat că pârâta-recurentă și-a îndeplinit toate obligațiile prevăzute de O.U.G. nr. 161/2008 și se impune respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

4.3.2. Cu privire la recursul formulat de pârâtul-recurent Ministerul Fondurilor Europene, în calitate de succesor legal al pârâtului inițial Ministerul Desvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene.

Prin hotărârea judecătorească recurată, a fost respinsă, ce neîntemeiată, acțiunea formulată împotriva recurentului Ministerul Fondurilor Europene, în calitate de succesor legal al pârâtului inițial Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene, iar, prin recursul formulat, recurenta critică soluția primei instanțe cu privire la soluțiile date excepțiilor procesuale invocate în primă instanță. Singura parte care a pierdut procesul în primă instanță - Guvernul României - nu a formulat recurs. În aceste condiții, recursul formulat de partea care a câștigat procesul în primă instanță este lipsit de orice folos practic și se impune respingerea lui ca atare.

Deși nu mai au vreo relevanță în raport cu lipsa interesului în promovarea recursului, susținerile recurentei privind greșita soluționare a excepției lipsei calității procesuale pasive de către prima instanță sunt neîntemeiate.

Pârâtul-recurent are calitatea de agenție de implementare și autoritate contractantă, fiind succesorul în drepturi și obligații al fostului Minister al Fondurilor Europene, din care făcea parte Direcția Generală Mecanisme și Instrumente Financiare Nerambursabile. Succesorul în drepturi și obligații al Oficiului de Plăți și Contractare PHARE, autoritatea contractantă din cadrul contractului încheiat între părți, este Direcția Generală Mecanisme și Instrumente Financiare Nerambursabile.

Potrivit art. 1 și art. 4 alin. (5) din H.G. nr. 15/2017 privind organizarea și funcționarea Ministerului Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene și potrivit art. 1 alin. (1) lit. c) alin. (2) și (3) și art. 2 alin. (1) din O.U.G. nr. 161/2008, și pârâtul face parte dintre debitorii obligației legale de a propune Guvernului adoptarea hotărârii în cauză. De altfel, pârâtul recunoaște că a făcut demersuri în vederea aplicării O.U.G. nr. 161/2008, prin preluarea celor făcute de fostul Minister al Fondurilor Europene - Direcția Generală Mecanisme și Instrumente Financiare Nerambursabile, minister absorbit de către pârât prin efectul actelor normative citate mai sus.

Excepția inadmisibilității acțiunii, motivată de imposibilitatea modificării dispozițiilor H.G. nr. 561/2009, este neîntemeiată. Reclamanta nu a solicitat obligarea pârâtului la emiterea vreunei hotărâri, ci la efectuarea demersurilor prevăzute de O.U.G. nr. 161/2008, inclusiv să propună Guvernului României adoptarea hotărârii în litigiu. Reclamanta nu a solicitat instanței să modifice procedura prevăzută de H.G. nr. 561/2009.

Excepția prematurității acțiunii este de asemenea neîntemeiată, iar prima instanță de judecată a motivat suficient soluția de calificare a acesteia drept apărare de fond și de respingere ca neîntemeiată.

Recurentul a invocat, prin intermediul răspunsului la întâmpinare în primă instanță, excepția prematurității acțiunii, motivată de faptul că nu poate fi grăbit procesul de avizare prevăzut de H.G. nr. 561/2009. În mod corect, prima instanță a calificat aceste susțineri ca fiind apărări de fond, având în vedere faptul că acțiunea este întemeiată tocmai pe acest refuz nejustificat de soluționare a cererilor sale, concretizat în invocarea abuzivă a circuitului de avizare de către autoritățile pârâte, începând cu anul 2015. Circuitul intern de avizare depinde exclusiv de voința și autoritatea pârâților, de unde rezultă faptul că acesta își invocă propria culpă pentru întârzierea nejustificată a finalizării demersurilor prevăzute de O.U.G. nr. 161/2008. Potrivit art. 20 din Regulamentul aprobat prin H.G. nr. 561/2009, termenele de avizare sunt scurte, de trei sau patru zile și, prin urmare, nu pot justifica întârzierea îndeplinirii obligațiilor legale de către pârât.

Recurentul - pârât Ministerul Fondurilor Europene a formulat răspuns la întâmpinarea depusă de intimata - reclamantă A. S.A., în cadrul căruia a formulat concluzii de respingere, atât a excepției lipsei de interes în promovarea recursului, invocată de această parte cât și a celorlalte apărări formulate de aceasta în cadrul întâmpinării.

În cauză, au fost avute în vedere modificările aduse prin Legea nr. 212/2018 dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal, precum și măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal.

Față de aceste aspecte, în temeiul art. 494, raportat la art. 475 alin. (2) și art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispozițiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. și dispozițiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, prin rezoluție s-a fixat primul termen pentru judecata recursurilor la data de 15 septembrie 2020, în ședință publică, cu citarea părților.

7.1. Aspecte de fapt și de drept reținute de prima instanță

În cauză este necontestat faptul că litigiul de față a fost generat de refuzul autorităților publice pârâte de a îndeplini obligațiile contractuale și legale generate de Contractul de servicii nr. x/30.11.2007 finanțat de la bugetul General al Comunității Europene.

Acest Contract a fost încheiat, pe de o parte, între Oficiul de Plăți și Contracte PHARE din cadrul Ministerului Economiei și Finanțelor (ale cărui atribuții și personal au fost preluate de pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene, în calitate de Autoritate Contractantă), pârâtul Ministerul Transporturilor, în calitate de Autoritate de Implementare (Beneficiar 1) și pârâta Compania Națională de Căi Ferate CFR S.A. în calitate de beneficiar 2 și pe de altă parte, consorțiul format din societatea reclamantă A. S.A., în calitate de prestator.

Potrivit art. 1 din Contractul menționat:

"Obiectul Contractului de Servicii este - Asistența tehnică pentru pregătirea unor lucrări de reabilitare pentru tuneluri și poduri de cale ferată - având numărul de identificare PHARE 2005/017-553.04.03; Nr. SEAP 30657/05.09.2007."

De asemenea, necontestat este și faptul că durata contractului agreată de părți a fost depășită și, în aceste condiții, a fost depășită și perioada de finanțare din fonduri PHARE, situație în care plata sumei datorată societății reclamante se face de la bugetul de stat, în condițiile O.U.G. nr. 161/2008 .

Astfel, potrivit art. 1 alin. (1) lit. c) din O.U.G. nr. 161/2008:

"Ordonatorii principali de credite ai autorităților publice centrale cu rol de agenții de implementare, precum și cele în cadrul cărora funcționează agenții de implementare includ în bugetele proprii la liniile bugetare "Programe PHARE și alte programe cu finanțare nerambursabilă", la propunerea agențiilor de implementare, cu avizul prealabil al Ministerului Economiei și Finanțelor, sumele necesare pentru continuarea și finalizarea proiectelor PHARE, în concordanță cu prevederile memorandumurilor/acordurilor de finanțare, pentru:

(...)

c) finanțarea costurilor declarate neeligibile din fondurile nerambursabile PHARE și cofinanțare de la bugetul de stat, costuri cauzate de finalizarea unor activități și/sau furnizarea de bunuri după expirarea perioadei de implementare a proiectelor, prevăzute în memorandumurile/acordurile de finanțare, costuri necesare finalizării obiectivelor proiectelor, și neimputabile contractorului, de la caz la caz, în baza unei justificări întemeiate;".

De asemenea, potrivit art. 1 alin. (2) din O.U.G. nr. 161/2008:

"Alocarea sumelor prevăzute la alin. (1) în bugetele ordonatorilor principali de credite se realizează fie prin rectificare bugetară, fie prin virări de credite bugetare de la celelalte titluri de cheltuieli din cadrul aceluiași capitol sau de la alte capitole din cadrul aceluiași buget, după caz, în cursul întregului an. Sumele alocate în acest scop nu pot fi realocate pentru alte destinații."

Iar potrivit art. 1 alin. (3) din O.U.G. nr. 161/2008:

"Sumele prevăzute la art. 1 alin. (1) vor fi gestionate de către agențiile de implementare."

În fine, potrivit art. 2 alin. (1) din O.U.G. nr. 161/2008:

"Sumele necesare pentru continuarea și finalizarea proiectelor PHARE, prevăzute la art. 1 alin. (1), se aprobă prin hotărâre a Guvernului, la propunerea ministerelor cu rol de agenție de implementare sau care au calitatea de autoritate de implementare sau beneficiar."

7.2. Cu privire la aspectele legate de regularitatea recursurilor

7.2.1. Tardivitatea recursului formulat de pârâta Compania Națională Căi Ferate "CFR" S.A.

Așa cum rezultă din actele dosarului, sentința recurată a fost comunicată pârâtei Compania Națională Căi Ferate "CFR" S.A. la data de 12.02.2018, iar recursul a fost formulat la data de 28.02.2018, fiind depus prin borderou la poștă, conform înscrisului depus în recurs și încuviințat la termenul din 15 septembrie 2020, cu respectarea termenului de 15 zile de la comunicare prevăzut de lege.

7.2.2. Lipsa de interes a recursurilor

Argumentul adus de reclamantă în susținerea acestei excepții este acela că, atâta timp cât singura parte care a pierdut procesul în primă instanță - Guvernul României - nu a formulat recurs, recursurile formulate de părțile care au câștigat procesul în primă instanță sunt lipsite de orice folos practic.

Înalta Curte constată că cei doi recurenți din cauza de față au invocat excepții procesuale în faza judecății de primă instanță, solicitând respingerea acțiunii față de ei pentru aceste fine de neprimire; or, un pârât are interesul de a se respinge o anumită cerere de chemare în judecată pe temeiul unor excepții procesuale, iar nu ca neîntemeiată, cât timp acesta a invocat excepții dirimante care pot duce la încetarea acțiunii și care duc, astfel, la o soluție mai favorabilă comparat cu respingerea pe fond. Ca urmare, interesul procesual subzistă chiar și într-o astfel de situație, în care recursul este exercitat exclusiv cu privire la excepțiile procesuale respinse de prima instanță.

7.3. Analiza motivelor de recurs invocate de recurenți și a apărărilor intimatei-reclamante

7.3.1. Cu privire la recursul formulat de recurenta-pârâtă Compania Națională Căi Ferate "CFR" S.A.

Singurul motiv de recurs formulat de această recurentă privește greșita soluționare de către prima instanță a excepției lipsei calității sale procesuale pasive.

Pentru verificarea modului de aplicare a legii de către prima instanță, Înalta Curte va avea în vedere, pe de o parte, petitul acțiunii, iar pe de altă parte, atribuțiile pârâtului CN CFR S.A., conform legii si conform contractului.

Reclamanta a solicitat obligarea pârâtei Compania Națională de Căi Ferate "CFR" S.A. (alături de pârâtul Ministerul Transporturilor, Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene) să efectueze toate demersurile prevăzute de O.U.G. nr. 161/2008 și să propună Guvernului României adoptarea Hotărârii de Guvern prevăzute de art. 2 din O.U.G. nr. 161/2008, în vederea aprobării restului de plată datorată reclamantei în baza Contractului nr. x/30. TL2007. Ca urmare, petitul raportat la recurenta-pârâtă avea ca obiect obligarea acesteia să efectueze demersurile prevăzute de O.U.G. nr. 161/2008 și să propună Guvernului adoptarea hotărârii de guvern.

Contractul din prezenta cauză a fost încheiat, pe de o parte, între Oficiul de Plăți și Contracte PHARE din cadrul Ministerului Economiei și Finanțelor (ale cărui atribuții și personal au fost preluate de pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene, în calitate de Autoritate Contractantă), pârâtul Ministerul Transporturilor, în calitate de Autoritate de Implementare (Beneficiar 1) și pârâta Compania Națională de Căi Ferate CFR S.A. în calitate de beneficiar 2 și pe de altă parte, consorțiul format din societatea reclamantă A. S.A., în calitate de prestator.

Pentru deslușirea acestui motiv de recurs prezintă relevanță dispozițiile art. 2 alin. (1) din O.U.G. nr. 161/2008, conform căruia:

"sumele necesare pentru continuarea și finalizarea proiectelor PHARE, prevăzute la art. 1 alin. (1), se aprobă prin hotărâre a Guvernului, la propunerea ministerelor cu rol de agenție de implementare sau care au calitatea de autoritate de implementare sau beneficiar."

De asemenea, art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 161/2008 prevede că ordonatorii principali de credite ai autorităților publice centrale cu rol de agenții de implementare, precum și cele în cadrul cărora funcționează agenții de implementare includ în bugetele proprii la liniile bugetare "Programe PHARE și alte programe cu finanțare nerambursabilă", la propunerea agențiilor de implementare, cu avizul prealabil al Ministerului Economiei și Finanțelor, sumele necesare pentru continuarea și finalizarea proiectelor PHARE.

Or, recurenta-pârâtă nu are calitate de agenție de implementare, aceasta era beneficiar; pe de altă parte, art. 2 alin. (1) din O.U.G. nr. 161/2008 se referă la ministerele cu rol de agenție de implementare sau care au calitatea de autoritate de implementare sau beneficiar, pârâta neavând nici calitatea de minister. Astfel, în mod greșit reclamantul A. a stabilit cadrul procesual pasiv cu recurenta, întrucât aceasta nu are calitatea de autoritate de implementare în accepțiunea art. 2 din O.U.G. nr. 161/2008, calitatea de autoritate de implementare revenind exclusiv Ministerului Transporturilor.

Astfel, în mod corect a invocat recurenta-pârâtă faptul că din prevederile legale menționate rezultă că sumele necesare aprobării restului de plată solicitat de S.C. A. S.A. se aprobă prin hotărâre a Guvernului, la propunerea ministerelor cu rol de agenție de implementare, în speța. Ministerul Transporturilor, in calitate de autoritate de implementare/beneficiar 1 al contractului de servicii nr. x/30.11.2007 finanțat de la bugetul general al comunității europene. Deci, pârâta CN CFR S.A. nu avea atribuții referitoare la propunerea către guvernn a aprobării sumelor, ci doar cu privire la efectuarea demersurilor conform O.U.G. nr. 161/2008, demersuri cu privire la care chiar reclamanta, prin acțiunea introductivă, arată că au realizate de această pârâtă.

Având în vedere faptul că prin calitate procesuală pasivă se înțelege identitatea între persoana pârâtă și cel despre care se pretinde că este obligat în raportul juridic supus judecății, iar pentru exercițiul acțiunii civile, reclamantul trebuie să justifice atât calitatea procesuală activa, cât și calitatea procesuală pasivă, Înalta Curte constată că pârâta CN CFR S.A. nu avea calitate procesuală pasivă față de petitul acțiunii.

De altfel, din lecturarea motivelor acțiunii introductive, nu se poate deduce ce omisiune se reproșează acestei pârâte, pentru a se justifica calitatea procesuală pasivă din perspectiva vătămării cauzate reclamantei. Chiar prima instanță reține, în considerentele sentinței, că, după predarea documentațiilor aferente proiectului de către A. S.A., CN CFR S.A. a emis în data de 02.12.2013 aprobarea pentru documentele elaborate de Prestator în cadrul contractului din referință și a acceptat Raportul final în data de 08.05.2014. Mai mult decât atât, CNCF CFR S.A. în calitate de Beneficiar final a susținut demersul prin care Ministerul Transporturilor a inițiat proiectul de H.G. și Nota de Fundamentare a acestuia, aspect adus la cunoștință Direcției Feroviare în data de 06.11.2014.

Dincolo de împrejurarea că toți cei trei pârâți aveau au atribuții legale în legătură cu executarea/plata Contractului la care au fost parte, trebuie avute în vedere acele atribuții considerate a fi neîndeplinite de către reclamantă și care au determinat introducerea cererii de chemare în judecată. Or, așa cum s-a arătat deja, atribuțiile pârâtei raportat la demersurile conform O.U.G. nr. 161/2008 fuseseră îndeplinite anterior introducerii acțiunii, aspect recunoscut de reclamantă prin motivarea cererii de chemare în judecată.

Ca urmare, se impune admiterea acestui recurs, casarea în parte a sentinței recurate și, după rejudecare, admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Compania Națională Căi Ferate "CFR" S.A. și respingerea acțiunii formulate împotriva pârâtei Compania Națională Căi Ferate "CFR" S.A., pentru lipsa calității procesuale pasive.

7.3.2. Cu privire la recursul formulat de recurentul-pârât Ministerul Fondurilor Europene

7.3.2.1. Motivele de recurs referitoare la greșita soluționare a excepției lipsei calității sale procesuale pasive (art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ.)

În ceea ce privește critica legată de nemotivarea respingerii acestei excepții, critică întemeiată pe prev. art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., Înalta Curte constată caracteul nefondat al acesteia; prima instanță a justificat soluția de respingere a excepției, prin aceea că pârâta este ținută să stocheze sumele și să facă plățile, potrivit art. 1 din O.U.G. nr. 161/2008 - Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene - care a preluat Oficiul de Plăți și Contracte PHARE din cadrul Ministerului Economiei și Finanțelor, în calitatea sa de autoritate contractantă.

Înalta Curte constată că obligația instanței de a-și motiva hotărârea adoptată, consacrată legislativ în dispozițiile art. 425 din noul C. proc. civ., are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situației de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părților și punctul de vedere al instanței față de fiecare argument relevant, și, nu în ultimul rând raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția adoptată. Aceste cerințe legale sunt impuse de însăși esența înfăptuirii justiției, iar forța de convingere a unei hotărâri judecătorești rezidă din raționamentul logico-juridic clar explicitat și întemeiat pe considerente de drept.

Astfel, așa cum s-a statuat în prg. 20 al Deciziei pronunțate în Cauza Gheorghe Mocuța împotriva României:

"În continuare, Curtea reiterează că, deși articolul 6 § 1 obligă instanțele să își motiveze hotărârile, acesta nu poate fi interpretat ca impunând un răspuns detaliat pentru fiecare argument (a se vedea D. împotriva Țărilor de Jos, 19 aprilie 1994, pct. 61, seria x nr. x). De asemenea, Curtea nu are obligația de a examina dacă s-a răspuns în mod adecvat argumentelor. Instanțele trebuie să răspundă la argumentele esențiale ale părților, dar măsura în care se aplică această obligație poate varia în funcție de natura hotărârii și, prin urmare, trebuie apreciată în lumina circumstanțelor cauzei (a se vedea, alături de alte hotărâri, Hiro Balani împotriva Spaniei, 9 decembrie 1994, pct. 27, seria x nr. x-B)."

Numai neanalizarea unor apărări esențiale invocate de către parte poate duce la concluzia unei motivări insuficiente a soluției pronunțate, cu încălcarea disp. art. 22 și art. 425 din C. proc. civ., obligația de motivare a hotărârii neputând fi înțeleasă exhaustiv, în sensul îndatoririi de a răspunde absolut tuturor argumentelor aduse de părți. Or, aplicând cele statuate mai sus la prezenta cauză, Înalta Curte observă că prima instanță a pronunțat o hotărâre motivată pe ceea ce a considerat aceasta ca fiind esențial în cauză, astfel că este nefondat motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.. Legalitatea acestei motivări urmează a fi analizată în continuare, în cadrul motivului de recurs prev. de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., dar nu se poate constata existența unei nemotivări a sentinței sub acest aspect.

Cât privește nelegalitatea celor reținute de prima instanță, recurenta a susținut că prevederile art. 1 alin. (2) din O.U.G. nr. 161/2008 nu au în vedere nicio stocare astfel după cum reține instanța de fond, termenul corect fiind cel de alocare și, în toate cazurile, faptul că instituția ar avea atribuții legate de executarea/plata Contractului la care a fost parte nu determină în mod automat tinerea sa ca parte în acest proces, față de obiectul cererii de chemare în judecată.

Înalta Curte constată că și pentru soluționarea acestui motiv de recurs, pentru verificarea modului de aplicare a legii de către prima instanță, trebuie să aibă în vedere, pe de o parte, petitul acțiunii, iar pe de altă parte, atribuțiile pârâtului CN CFR S.A., conform legii si conform contractului.

Reclamanta a solicitat obligarea pârâtului Ministerul Transporturilor, Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene (alături de pârâta Compania Națională de Căi Ferate "CFR" S.A.) să efectueze toate demersurile prevăzute de O.U.G. nr. 161/2008 și să propună Guvernului României adoptarea Hotărârii de Guvern prevăzute de art. 2 din O.U.G. nr. 161/2008, în vederea aprobării restului de plată datorată reclamantei în baza Contractului nr. x/30. TL2007. Ca urmare, petitul raportat la recurentul-pârât avea ca obiect obligarea acestuia să efectueze demersurile prevăzute de O.U.G. nr. 161/2008 și să propună Guvernului adoptarea hotărârii de guvern.

Contractul din prezenta cauză a fost încheiat, pe de o parte, între Oficiul de Plăți și Contracte PHARE din cadrul Ministerului Economiei și Finanțelor (ale cărui atribuții și personal au fost preluate de pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene, în calitate de Autoritate Contractantă), pârâtul Ministerul Transporturilor, în calitate de Autoritate de Implementare (Beneficiar 1) și pârâta Compania Națională de Căi Ferate CFR S.A. în calitate de beneficiar 2 și pe de altă parte, consorțiul format din societatea reclamantă A. S.A., în calitate de prestator.

Pentru deslușirea acestui motiv de recurs prezintă relevanță și dispozițiile art. 2 alin. (1) din O.U.G. nr. 161/2008, conform căruia:

"sumele necesare pentru continuarea și finalizarea proiectelor PHARE, prevăzute la art. 1 alin. (1), se aprobă prin hotărâre a Guvernului, la propunerea ministerelor cu rol de agenție de implementare sau care au calitatea de autoritate de implementare sau beneficiar."

De asemenea, art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 161/2008 prevede că ordonatorii principali de credite ai autorităților publice centrale cu rol de agenții de implementare, precum și cele în cadrul cărora funcționează agenții de implementare includ în bugetele proprii la liniile bugetare "Programe PHARE și alte programe cu finanțare nerambursabilă", la propunerea agențiilor de implementare, cu avizul prealabil al Ministerului Economiei și Finanțelor, sumele necesare pentru continuarea și finalizarea proiectelor PHARE.

În fine, sumele necesare aprobării restului de plată solicitat de S.C. A. S.A. se aprobă prin Hotărâre a Guvernului, la propunerea ministerelor cu rol de agenție de implementare, în speță. Conform prevederilor contractuale, facturile emise în cadrul contractului vor fi plătite de Autoritatea Contractantă, numai după ce Autoritatea de Implementare/Beneficiar 1 va face dovada asigurării fondurilor de cofinanțare.

Astfel, deși într-adevăr, textul actului normativ nu se referă la sotcarea sumelor, ci la alocarea lor, această eroare reținută de instanță nu duce la schimbarea corectitudinii raționamentului acesteia.

Cât timp pârâta, în calitate de autoritate contractantă, este cea care are atribuția de efectuare în concret a plății, nu se poate reține lipsa calității sale procesuale pasive în prezenta cauză. Pârâta, care a preluat Oficiul de Plăți și Contracte PHARE din cadrul Ministerului Economiei și Finanțelor, în calitatea sa de autoritate contractantă, are obligația contractuală de efectuare a plăților.

Ca urmare, calitatea sa procesuală pasivă nu este determinată nici de calitatea de agenție sau de autoritate de implementare, nici de beneficiar, ci de calitatea de autoritate contractantă obligată la efectuarea plății.

Având în vedere faptul că prin calitate procesuală pasivă se înțelege identitatea între persoana pârâtă și cel despre care se pretinde că este obligat în raportul juridic supus judecății, iar pentru exercițiul acțiunii civile, Înalta Curte reține că reclamanta și-a îndeplinit obligația de a justifica calitatea procesuală pasivă a acestui pârât. Faptul că ulterior instanța a respins acțiunea față de acest pârât ca nefondată nu duce la altă concluzie, cât timp nu se poate realiza confundarea calității procesuale pasive cu temeinicia acțiunii.

7.3.2.2. Motivele de recurs referitoare la greșita soluționare a excepției prematurității (art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ.).

Recurenta a arătat că, față de reglementarea expresă a procedurii de adoptare a proiectelor de acte normative și de susținerile din întâmpinarea formulată de Ministerul Transporturilor, potrivit cărora ar fi inițiat demersurile conform O.U.G. nr. 161/2008 redactând un proiect de Hotărâre de Guvern care a suportat anumite modificări și care la data judecării dosarului de fond se afla pe circuitul intern de avizare al ministerului, urmând ca după obținerea avizelor necesare să fie transmis pe circuitul extern de avizare, se impunea admiterea excepției invocate si respingerea cererii de chemare în judecată ca prematur introdusă. În mod firesc, admiterea acestei excepții ar fi avut ca efect respingerea în totalitate și a capătului de cerere nr. x, fiind firesc ca adoptarea de către Guvernul României a hotărârii de Guvern, astfel după cum s-a dispus prin hotărârea judecătorească să se facă abia după parcurgerea procedurilor si etapelor prevăzute de H.G. nr. 561/2009.

Cu privire la modul în care a procedat prima instanță (calificarea excepției ca apărare de fond, iar apoi respingerea prin dispozitiv ca excepție), dincolo de o oarecare inconsecvență procesuală, Înalta Curte nu poate reține nicio vătămare procesuală adusă recurentei exclusiv din acest motiv.

Cât privește critica nemotivării soluției de respingere, Înalta Curte constată că aceasta nu poate duce la casarea sentinței, urmând a se verifica în prezenta decizie dacă prematuritatea ca și fine de neprimire subzista la momentul pronunțării sentinței și, deopotrivă, la momentul soluționării acestui recurs.

Or, Înalta Curte constată că, dincolo de etapele și procedurile reglementate prin H.G. nr. 561/2009 din 10 mai 2009 pentru aprobarea Regulamentului privind procedurile, la nivelul Guvernului, pentru elaborarea, avizarea și prezentarea proiectelor de documente de politici publice, a proiectelor de acte normative, precum și a altor documente, în vederea adoptării/aprobării, față de momentul la care s-au efectuat primele demersuri de către instituțiile implicate (2014) și anul declanșării acestui litigiu (2017), respectiv anul soluționării prezentului recurs (2020), în mod evident se poate constata existența unui refuz nejustificat de soluționare a unei cereri. Or, în condițiile existen