ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 514/2012

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 514/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Deliberând, în

condițiile art. 256 C. proc. civ.,

asupra recursului de față, constată

următoarele:

Prin cererea

formulată la data de 19 august 2009

reclamantul F.D. a chemat în judecată

pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, solicitând să fie

obligat la plata sumei de 528.000 RON cu titlu de daune morale, întrucât

bunicul său V.G. a fost deținut politic între anii 1952-1963, iar reclamantul

are calitatea de descendent de gradul II.

Tribunalul București

- secția a V-a civilă, prin sentința nr. 467 din 7 aprilie 2010

a admis acțiunea

reclamantului și a obligat pârâtul la 528.000 lei, cu titlu de despăgubiri

pentru prejudiciul moral suferit de autorul său, conform Legii nr. 221/2009.

În principal s-a reținut că sunt îndeplinite

cerințele art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, autorul

reclamantului a suferit o condamnare cu caracter politic, iar la stabilirea

cuantumului despăgubirilor s-au avut în vedere împrejurările concrete ale

vremii.

Împotriva acestei

sentințe au declarat apel Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Tribunalul

București și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice.

Prin decizia nr. 231/A

din 7 martie 2011, Curtea de Apel București – secția a III-a civilă și pentru

cauze cu minori și de familie

, a admis ambele apeluri și a schimbat în tot sentința

apelată, în sensul că a respins acțiunea formulată de reclamant, ca

neîntemeiată.

Pentru a decide

astfel, instanța de apel a reținut că urmare sesizării Curții Constituționale

cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 5 alin.

(1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 și soluționării acestei excepții prin

deciziile nr. 1358 și nr. 1360 din 21 octombrie 2010, s-a stabilit de către

această instanță că aceste dispoziții legale sunt neconstituționale.

Cum

aceste decizii nr. 1358 și nr. 1360 din 21 octombrie 2010 au fost publicate în

M. Of. nr. 807 din 3 decembrie 2010, iar până la data soluționării cauzei,

termenul de 45 zile s-a împlinit, fără a avea loc o punere de acord a

prevederilor neconstituționale cu dispozițiile Constituției, instanța de apel nu

poate decât să procedeze la aplicarea acestor decizii definitive și obligatorii

în prezenta cauză.

Curtea de

apel a arătat că, în condițiile în care pretențiile formulate de reclamant prin

acțiune au fost întemeiate în drept pe textul declarat neconstituțional, text

care nu a fost pus de acord cu dispozițiile Constituției de către Parlament, în

termenul prevăzut de art. 147 din Constituție și nici ulterior, până la data

soluționării apelurilor, acțiunea formulată de reclamant nu mai poate fi

primită de instanță.

O astfel de soluție,

nu încalcă egalitatea cetățenilor în fața legii și nici Convenția Europeană a

Drepturilor Omului.

Astfel, s-a reținut

că C.E.D.O. a recunoscut statelor libertatea de a aprecia cu privire la

acordarea măsurilor reparatorii în astfel de cazuri, iar neconstituționalitatea

dispozițiilor art. 5 alin. (1) din Legea nr. 221/2009 a fost reținută de Curtea

Constituțională pentru că Statul Roman avea la data edictării acestei norme

alte acte normative în vigoare care reglementau aceleași drepturi, de care

inclusiv autorul reclamantului a beneficiat, respectiv Decretul Lege nr. 118/1990,

chiar dacă o scurtă perioadă.

Curtea

Constituțională a apreciat că nu poate exista decât o obligație

"morală" a statului de a acorda despăgubiri persoanelor persecutate

în perioada comunistă.

Cum apelul este o

cale de atac devolutivă, judecata în apel fiind tot o judecată de fond,

persoana care a solicitat aplicarea dispozițiilor Legii nr. 221/2009, nu se

poate prevala de un drept câștigat atâta vreme cât litigiul nu a fost soluționat

încă printr-o hotărâre definitivă și care să consfințească puterea lucrului judecat

asupra pretențiilor deduse judecății și nici de dispozițiile art. 1 din

Protocolul nr. 1 adițional la Convenție .

Împotriva acestei

decizii, a declarat recurs reclamantul F.D.

, solicitând acordarea de către Statul Român

prin Ministerul Finanțelor Publice a unor despăgubiri în cuantum de 528.000

lei.

În motivarea

recursului, reclamantul arată că

motivarea curții de apel prin care i s-a

respins acțiunea este eronată, insuficientă, netemeinică și nelegală, în sensul

că interpretează eronat o decizie a Curții Constituționale, decizie care, în

virtutea principiului neretroactivității legii, nu poate afecta un drept

câștigat de reclamant prin

hotărârea instanței de fond, respectiv prin sentința civilă

nr. 467 din 7 aprilie 2010 a Tribunalului București.

Referitor la

invocarea Deciziei nr. 1358 din 21 octombrie 2010 a Curții Constituționale,

recurentul consideră că aceasta nu poate afecta cauza de față întrucât, în

virtutea principiului neretroactivității legii, ea nu se poate aplica în

situația hotărârilor judecătorești deja pronunțate. În acest sens este

elocventă chiar motivarea Curții Constituționale dată în decizia nr. 1354 din

20 octombrie 2010.

Prin urmare,

reclamantul arată că principiul neretroactivității legii se aplică imperios

situației de față în care există o hotărâre judecătorească pronunțată în primă

instanță, care poate fi legală și temeinică prin raportare la legislația aflată

în vigoare la data pronunțării acesteia. La data introducerii cererii de

chemare în judecată s-a născut un drept la acțiune pentru a solicita

despăgubiri și în aceste condiții doar legea aflată în vigoare atât la data

formulării cererii de chemare în judecată, cât și la data pronunțării hotărârii

de fond poate fi avută în vedere de instanța de recurs, în analiza hotărârii

recurate.

Potrivit art. 147 alin.

(4) teza II din Constituția României republicată, de la data publicării,

deciziile Curții Constituționale sunt general obligatorii și au putere numai

pentru viitor, neputând avea efecte în cauzele deja soluționate în fond de

instanțele judecătorești.

Totodată, recurentul

apreciază că decizia instanței de apel încalcă art. 6 din Convenția Europeană a

Drepturilor Omului privind dreptul la un proces echitabil. De asemenea, ea

încalcă și art. 14 din aceeași Convenție Europeana a Drepturilor Omului, în

condițiile în care în situații similare cu a mea există persoane care au

beneficiat de acordarea de despăgubiri date de Statul Român prin Ministerul

Finanțelor Publice, în baza art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi a Legii nr. 221/2009.

Sub aspectul

cuantumului despăgubirilor, recurentul-reclamant arată că cele ce i-au fost

acordate prin sentința de fond pronunțată de Tribunalul București se

circumscriu ca și cuantum în cadrul nivelului de despăgubiri acordate în mod

frecvent de Curtea Europeană a Drepturilor Omului.

Recursul este

nefondat pentru considerentele ce succed:

Criticile formulate de recurent aduc

în discuție o singură chestiune, aceea a efectelor, în cauză, ale deciziei

Curții Constituționale nr. 1358/2010.

Cererea

reclamantului de acordare a despăgubirilor pentru daune morale a fost

întemeiată pe dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009,

potrivit cărora persoanele care au suferit condamnări

cu

caracter politic în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, pot solicita

instanței de judecată acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral

suferit prin condamnare.

Prevederile

art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 au fost declarate neconstituționale

prin Decizia nr. 1358 din 21 octombrie 2010 a Curții Constituționale, publicată

în M. Of. din 15 noiembrie 2010, situație în care devin pe deplin incidente

dispozițiile art. 147 din Constituție și art. 31 din Legea nr. 47/1992.

În raport de această

reglementare, constituțională și legală, s-a pus problema dacă declararea

neconstituționalității unui text de lege prin decizie a Curții Constituționale,

care produce efecte pentru viitor și

erga omnes,

se aplică și acțiunilor în curs sau

numai situației celor care nu au formulat încă o cerere în acest sens.

Această problemă de

drept a fost dezlegată prin decizia nr. 12 din 19 septembrie 2011 pronunțată de

Înalta Curte în soluționarea recursului în interesul legii, publicată în M. Of.

nr. 789 din 7 noiembrie 2011, în sensul că s-a stabilit că decizia nr. 1358/2010

a Curții Constituționale produce efecte juridice asupra proceselor în curs de

judecată la data publicării acesteia în M. Of., cu excepția situației în care

la această dată era deja pronunțată o hotărâre definitivă.

Cu alte cuvinte,

urmare a deciziei nr. 1358/2010 a Curții Constituționale, dispozițiile art. 5 alin.

(1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 și-au încetat efectele și nu mai pot

constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data

publicării deciziei instanței de contencios constituțional în M. Of.

În considerentele

acestei decizii, Înalta Curtea a examinat efectele deciziei de

neconstituționalitate, atât din perspectiva dreptului intern intertemporal, dar

și prin prisma dispozițiilor art. 6 parag. 1 din Convenția Europeană a

Drepturilor Omului, referitoare la dreptul la un proces echitabil, art. 1 din

Protocolul nr. 1 adițional la Convenție, privind protecția proprietății,

respectiv, art. 14 din Convenție raportat la art. 1 din Protocolul nr. 12,

privind dreptul la nediscriminare, soluția dată în soluționarea recursului în

interesul legii fiind obligatorie pentru instanțe, conform art. 330

7

alin. (4) C. proc. civ.

Astfel, s-a reținut,

în motivarea acestei decizii, că dreptul la acțiune pentru obținerea reparației

prevăzute de lege este supus evaluării jurisdicționale și, atâta vreme cât

această evaluare nu s-a finalizat printr-o hotărâre judecătorească definitivă,

situația juridică este încă în curs de constituire (

facta pendentia

), intrând sub

incidența efectelor deciziei Curții Constituționale, decizie care este de

aplicare imediată. Nu se poate spune că, fiind promovată acțiunea la un moment

la care era în vigoare art. 5

alin. (1)

lit. a) din

Legea nr. 221/2009, înseamnă că efectele acestui act normativ se întind în timp

pe toată durata desfășurării procedurii judiciare, întrucât nu avem de-a face

cu un act juridic convențional ale cărui efecte să fie guvernate după regula

tempus regit actum

.

În considerentele

aceleiași decizii în interesul legii s-a argumentat și sub aspectul raportului

dintre dreptul la un proces echitabil, consacrat de art. 6 parag. 1 din

Convenție și efectele deciziei Curții Constituționale. În acest sens, s-a

reținut că, prin intervenția instanței de contencios constituțional, ca urmare

a sesizării acesteia cu o excepție de neconstituționalitate, s-a dat eficiență

unui mecanism normal într-un stat democratic, realizându-se controlul a

posteriori de constituționalitate. De aceea, nu se poate susține că prin

constatarea neconstituționalității textului de lege și lipsirea lui de efecte

erga omnes

și

ex nunc

ar fi afectat

procesul echitabil, pentru că acesta nu se poate desfășura făcând abstracție de

cadrul normativ legal și constituțional, ale cărui limite au fost determinate

tocmai în respectul preeminenței dreptului, al coerenței și al stabilității

juridice. Dreptul de acces la tribunal și protecția oferită de art. 6 parag. 1

din Convenția europeană a drepturilor omului nu înseamnă recunoașterea unui

drept care nu mai are niciun fel de legitimitate în ordinea juridică internă.

În cadrul acelorași

considerente, Înalta Curte a reținut că, atunci când intervine controlul de

constituționalitate declanșat la cererea uneia din părțile procesului, nu se

poate susține că este afectată acea componentă a procedurii echitabile legate

de predictibilitatea normei (cealaltă parte ar fi surprinsă pentru că nu putea

anticipa dispariția temeiului juridic al pretențiilor sale), pentru că asupra

normei nu a acționat în mod discreționar emitentul actului.

Înalta Curte nu a

considerat că, prin aplicarea deciziei Curții Constituționale în cauzele

nesoluționate definitiv, s-ar crea o situație discriminatorie, care să intre

sub incidența art. 14 din Convenție și art. 1 din Protocolul nr. 12 adițional

la Convenție. S-a apreciat că situația de dezavantaj sau de discriminare în

care s-ar găsi unele persoane (cele ale căror cereri nu fuseseră soluționate de

o manieră definitivă la momentul pronunțării deciziilor Curții Constituționale)

are o justificare obiectivă, întrucât rezultă din controlul de

constituționalitate, și rezonabilă, păstrând raportul de proporționalitate

dintre mijloacele folosite și scopul urmărit (acela de înlăturare din cadrul

normativ intern a unei norme imprecise, neclare, lipsite de previzibilitate,

care a condus instanțele la acordarea de despăgubiri de sute de mii de euro,

într-o aplicare excesivă și nerezonabilă a textului de lege lipsit de criterii

de cuantificare - conform considerentelor deciziei Curții Constituționale).

În ceea ce privește

incidența art. 1 din Protocolul nr. 1, adițional la Convenție, Înalta Curte a

stabilit, în cadrul aceluiași demers de unificare a practicii judiciare, că, în

absența unei hotărâri definitive care să fi confirmat dreptul înaintea

apariției deciziei Curții Constituționale, nu s-ar putea vorbi despre existența

unui bun în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1.

Având în vedere

caracterul obligatoriu al soluției pronunțate în cadrul recursului în interesul

legii, Înalta Curte apreciază că soluția ce se impune în prezenta cauză nu

poate fi decât respingerea recursului, în condițiile în care se constată că, în

speță, la data publicării în M. Of. nr. 761 din 15 noiembrie 2010 a deciziei

Curții Constituționale nr. 1358/2010, nu se pronunțase în apel decizia atacată,

cauza nefiind deci soluționată definitiv la data publicării respectivei

decizii.

Față de toate considerentele reținute,

recursul va fi respins, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de reclamantul F.D. împotriva deciziei nr. 231/A

din 7 martie 2011 a Curții de Apel București – secția a III-a civilă și pentru

cauze cu minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 31 ianuarie 2012.