ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3312/2012

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin

acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Brăila, secția civilă, la data de

10 februarie 2010, sub nr. 635/113/2010, reclamanții H.G. și D.V. au chemat în

judecată pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, solicitând

obligarea pârâtului la plata de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit,

atât de tatăl și mama lor, cât și de ei, reclamanții, în sumă totală de

600

.

000

euro.

Prin sentința civilă nr. 962, pronunțată

la data de 07 octombrie 2010, Tribunalul Brăila, secția civilă, a admis în parte

acțiunea intentată de reclamanții H.G. și D.V., în contradictoriu cu pârâtul Statul

Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat prin D.G.F.P. Brăila, și,

în consecință: a constatat că H.C. a făcut obiectul unei măsuri administrative cu

caracter politic prevăzută de art. 3 din Legea nr. 221/2009, modificată prin O.U.G.

nr. 62 din 30 iunie 2010; a obligat pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor

Publice, să plătească reclamanților suma de 5.000 euro (câte 2.500 euro pentru fiecare)

echivalent în RON la data plății, cu titlu de despăgubiri, în calitate de descendenți

de gradul

I

de pe urma autorului decedat H.C., pentru

prejudiciul moral suferit de acesta ca urmare a măsurii administrative cu caracter

politic, și a respins capătul de cerere privind acordarea de despăgubiri solicitate

de reclamanți în nume propriu și pentru defuncta lor mamă, H.E.

Împotriva acestei sentințe au formulat

apel, în termen, reclamanții H.G. și D.V., la data de 19 octombrie 2010, cât și

pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice București, reprezentat

de D.G.F.P. Brăila, la data de 25 octombrie 2010, motivele de apel fiind depuse,

de asemenea, în termen, la aceleași date.

Curtea de Apel Galați, secția

I c

ivilă, prin decizia civilă nr. 257/A pronunțată

la data de 16 noiembrie 2011, a admis apelul declarat de pârâtul Statul Român, prin

Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat de D.G.F.P. Brăila, împotriva sentinței

civile nr. 962 din 07 octombrie 2010, pronunțată de Tribunalul Brăila, în acțiune

civilă formulată în baza Legii 221/2009; a schimbat sentința civilă nr. 962/2010

a Tribunalului Brăila, astfel: a respins acțiunea, ca nefondată, și a respins apelul

reclamanților H.G. și D.V. împotriva sentinței civile nr. 962 din 07 octombrie 2010,

pronunțată de Tribunalul Brăila, în acțiune civilă formulată în baza Legii nr. 221/2009.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs,

în termen, reclamanții H.G. și D.V., la data de 26 decembrie 2011.

În

recursul lor, recurenții-reclamanți H.G. și D.V. au relevat,

pe larg, situația de fapt în cauză și au criticat decizia instanței de apel pentru

nelegalitate, arătând că respingerea acțiunii, ca nefondată, nu are motivație legală,

conform documentelor C.N.S.A.S., atâta timp cât instanța de fond a Tribunalului

Brăila a constatat că tatăl lor a fost condamnat politic, toate documentele atașate

la dosar de la C.N.S.A.S. fiind cunoscute de instanță și menționate pe larg atât

de instanța Tribunalului Brăila, și asumate, consemnate și de Curtea de Apel Galați.

Față de suferințele fizice și morale suferite,

apreciază recurenții-reclamanți că este justificată cererea lor de daune morale

în sumă de 5.000 RON, deoarece tatăl lor nu a beneficiat de nicio despăgubire materială

din partea regimului actual, în continuare, recurenții făcând referire la declarațiile

martorilor audiați în cauză, respectiv B.V. și B.V.I.

Analizând recursul formulat, prin prisma

motivelor invocate și a temeiului de drept indicat, Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 302

1

alin. (1) lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității,

motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, textul

impunând, așadar, ca o condiție de formă a recursului, menționarea motivelor de

nelegalitate.

Rezultă, din aceste prevederi legale, conjugate

cu prevederile art. 304 C. proc. civ., privitoare la sfera motivelor de recurs,

că, pentru a fi validă juridic, cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele pe

care se sprijină, adică acele argumente de natură juridică pentru care recurenții

înțeleg a critica hotărârea atacată.

Pentru a conduce la casarea sau modificarea

hotărârii recurate, recursul nu se poate limita doar la indicarea textului de lege,

condiția legală a dezvoltării motivelor presupunând încadrarea lor într-unul din

motivele limitativ prevăzute de art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ.

În

speță, din observarea criticilor formulate de recurenții-reclamanți

H.G. și D.V., se constată că motivele invocate de către recurenți în susținerea

recursului lor nu se subscriu niciunuia dintre motivele de recurs prevăzute la

art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ., toate criticile formulate vizând situația de fapt

sau aspecte de apreciere a probelor.

Astfel, recurenții-reclamanți își exprimă

nemulțumirea față de modul de interpretare a probelor administrate (documente C.N.S.A.S.,

declarații martori B.V. și B.V.I.), situație care nu se încadrează în acest motiv

de nelegalitate, calea de atac a recursului neavând caracter devolutiv, care să

permită reaprecierea probelor.

Dezvoltarea criticilor nu face, deci, posibilă

încadrarea lor în niciunul din motivele de recurs prevăzute de art. 304 C.

proc. civ., conform art. 306 alin. (3) C. proc. civ., în realitate recurenții-reclamanți

reluând apărările de fond formulate în fazele procesuale anterioare, referitoare

la acordarea de daune morale pentru prejudiciul fizic și moral suferit, ceea ce

constituie o chestiune de fapt, ce nu mai poate face obiectul cenzurii în recurs,

pct. 10 și 11 ale art. 304 C. proc. civ. fiind abrogate, iar simpla indicare a unui

text de lege, fără a se arăta în ce constă nelegalitatea, prin raportare la hotărârea

pronunțată, nu este suficientă, din această perspectivă.

Așadar, recurenții-reclamanți au indicat

drept motiv de recurs dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., dar criticile

formulate nu pot fi subsumate acestui motiv, care se referă la interpretarea sau

aplicarea greșită a legii, acestea vizând, așa cum s-a arătat mai sus, doar nemulțumirea

recurenților cu privire la interpretarea probelor.

Or, simpla indicare a textului de lege

prin care se reglementează motivele de recurs în baza cărora poate fi modificată

sau casată o hotărâre, și nemulțumirea părții față de soluția pronunțată, fără a

se dezvolta și arăta, în concret, în ce constau greșelile săvârșite de instanță

și legea încălcată, pentru a se putea, astfel, verifica încadrarea acestuia în cazurile

limitativ prevăzute de art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ., nu este suficientă pentru

a justifica admiterea recursului, lipsa acestora fiind sancționată de textul de

lege invocat cu nulitatea cererii.

În

cauză, recurenții-reclamanți H.G. și D.V. nu s-au conformat,

așadar, dispozițiilor înscrise în art. 302

1

și art. 304 C. proc.

civ., întrucât, în declarația de recurs, nu au dezvoltat vreun motiv din cele prevăzute

de art. 304 C. proc. civ., criticile formulate neputând fi încadrate în vreunul

din motivele de nelegalitate expres și limitativ prevăzute de lege.

Așa fiind, cum casarea sau modificarea

deciziei atacate este posibilă numai în cazurile prevăzute de art. 304 pct. 1-9

C. proc. civ., și cum recurenții nu s-au conformat acestei dispoziții legale imperative.

Pe de altă parte, recursul nefiind o cale

de atac devolutivă care să permită reanalizarea situației de fapt și reinterpretarea

probelor, nefiind posibilă nici reîncadrarea criticilor în alte motive de nelegalitate

limitativ prevăzute de art. 304 C. proc. civ., Înalta Curte urmează a da eficiență

dispozițiilor legale precitate și, pe cale de consecință, a constatat nulitatea

cererii de recurs.

Constatând, deopotrivă, că nu sunt nici

motive de ordine publică, ce ar putea fi invocate din oficiu, de către instanța

de recurs, conform art. 306 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte, dând eficiență

textului de lege invocat, va constata nulitatea cererii de recurs, conform dispozițiilor

art. 302

1

alin. (1) lit. c) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nulitatea cererii de recurs formulată

de recurenții-reclamanți H.G. și D.V. împotriva deciziei civile nr. 257/A din 16

noiembrie 2011, pronunțată

de Curtea de Apel Galați, secția

I

civilă,

conform dispozițiilor art. 302

1

alin. (1) lit. c) C. proc. civ.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi,

11 septembrie 2012.