ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2923/2011

Asupra cauzei de față, constată

următoarele:

Prin cererea

înregistrată pe rolul Tribunalului Olt la 19 octombrie 2009, reclamanta K.E. a

chemat în judecată Ministerul Finanțelor Publice, solicitând instanței ca prin

sentința ce o va pronunța să dispună obligarea pârâtului să-i plătească suma de

500.000 Euro cu titlu de despăgubiri morale, potrivit art. 5 alin. (1) al Legii

nr. 221/2009 și 300.000 Euro, potrivit aceleiași legi.

În motivarea acțiunii,

reclamanta a arătat că nu a fost condamnată politic prin sentință penală de

către instanță, dar a avut domiciliul obligatoriu, fiind strămutată în județul

Maramureș la 01 iulie 1959.

Urmare a stabilirii

domiciliului obligatoriu i s-au adus grave prejudicii morale, pe care le

evaluează la suma de 500.000 Euro, și de asemenea, i-au fost confiscate bunuri

imobile și mobile , solicitate a fi retrocedate și nerestituite în baza Legii

10/2001.

În drept, s-au

invocat dispozițiile Legii nr. 221/2009.

Prin sentința civilă

nr. 184 din 02 martie 2010, Tribunalul Olt a respins acțiunea, reținând că din

actele depuse la dosar rezultă că reclamanta nu a fost condamnată politic și

nici nu a făcut dovada existenței unei măsuri administrative cu caracter

politic întemeiate pe actele normative menționate în mod expres în dispozițiile

art. 3 lit. a)-f) din Legea nr. 221/1009.

Este adevărat că

reclamanta a beneficiat de drepturile prevăzute de Decretul-lege nr. 118/1990,

conform sentinței civile nr. 576 din 06 decembrie 2002 a Tribunalului Dolj

fiind în plată cu o indemnizație în cuantum de 2064 lei începând cu 01

decembrie 2001, iar dispozițiile art. 5 pct. 4 prevăd expres că prezenta lege

se aplică și persoanelor cărora le-au fost recunoscute drepturile prevăzute de

Decretul-lege nr. 118/1990, persoanelor cărora li s-a recunoscut calitatea de

luptător în rezistenta anticomunistă, dar aceasta numai în măsura în care se

încadrează în prevederile art. 1, art. 3 și art. 4 din Legea nr. 221/2009.

Or, reclamanta nu a

depus acte din care să rezulte că măsurile administrative luate împotriva sa se

întemeiază pe actele normative prevăzute de Legea nr. 221/2009, beneficiind de

altfel și de indemnizație lunară de 2064 lei începând cu 01 decembrie 2001.

Nu există dovezi din

care să rezulte că reclamanta a fost marginalizată sau neintegrată în viața

socială, că i s-a adus atingere cinstei, demnității, onoarei, integrității

corporale sau sănătății, neexistând nici indicii din care să rezulte că

drepturile personale nepatrimoniale ocrotite de Constituție au fost afectate.

În ceea ce privește

capătul de cerere referitor la retrocedarea unei gospodării țărănești, tribunalul

a considerat că este neîntemeiat întrucât nu s-au dovedit dreptul de

proprietate pentru gospodăria țărănească și preluarea abuzivă a acestui imobil

de către autoritățile statului român.

Împotriva acestei

sentințe a declarat apel reclamanta, motivând în esență, că prima instanță a

dat o interpretare greșită probelor dosarului, reținând, fără temei, că nu a

făcut dovada că măsurile administrative luate împotriva sa se întemeiază pe

actele normative prevăzute de Legea nr. 221/2009.

Apelul a fost respins

ca nefondat prin decizia civilă nr. 177 din 2 iunie 2010 a Curții de Apel

Craiova.

S-a reținut în

considerentele deciziei, că în mod corect tribunalul a apreciat asupra

împrejurării că reclamanta nu a demonstrat existența unei măsuri administrative

cu caracter politic în ce o privește, desfășurarea activității profesionale în

diferite localități din țară nefiind consecința unei asemenea măsuri și

neputând echivala cu o dislocare din localitatea de origine.

Faptul că reclamanta

a beneficiat de drepturile prevăzute de Decretul-lege nr. 118/1990 nu înseamnă

că automat i se cuvin și cele reglementate de Legea nr. 221/2009, ci trebuie

demonstrat că îi sunt incidente ipotezele avute în vedere prin dispozițiile

art. 1, art. 3 și art. 4 din acest act normativ.

În ce privește

acordarea de despăgubiri în temeiul art. 5 lit. b) din Legea nr. 221/2009,

reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate ca efect al măsurii

administrative, în mod corect tribunalul a considerat pretenția neîntemeiată.

Aceasta întrucât, deși

prin acțiune reclamanta a arătat că i-au fost confiscate bunuri mobile și

imobile, solicitate a fi restituite și neobținute în baza Legii nr. 10/2001,

făcând referire expresă la o gospodărie țărănească preluată abuziv și demolată

de către autoritățile statului român, aceasta nu a produs dovezi nici în primă

instanță și nici în apel în sensul realității susținerilor formulate.

Decizia a fost

atacată cu recurs de către apelanta-reclamantă.

Motivele de recurs au

primit următoarele aspecte:

- Decizia este

nelegală având în vedere că, potrivit art. 4 alin. (5) din Legea nr. 221/2009,

judecata unor asemenea cauze se face cu participarea procurorului.

Or, la soluționarea

cauzei în apel nu a participat procurorul, ceea ce atrage nulitatea hotărârii,

pe temeiul art. 304 pct. 1 C. proc. civ.

- A arătat recurenta

că solicită să fie reabilitată și să se constate caracterul politic a mai

multor măsuri administrative care s-au luat împotriva sa, constând în:

strămutarea din Craiova la data de 1 iulie 1968 împreună cu soțul și copiii;

instituirea interdicției de a se reîntoarce la domiciliu; violarea domiciliului

pentru efectuarea de percheziții, ascultarea convorbirilor telefonice;

colectivizarea întregii suprafețe de teren care a aparținut părinților; confiscarea

unor bijuterii, interdicția publicării unor manuscrise.

- S-a arătat că

cererea prin care s-au solicitat despăgubirile este imprescriptibilă, este

scutită de taxă de timbru și supusă competenței de primă instanță a

tribunalului.

- Întrucât instanța a

respins cererea ca nefondată, măsurile administrative cu caracter politic

continuă să producă efecte juridice și în acest moment.

Examinând aspectele

deduse judecății prin intermediul recursului, Înalta Curte constată

următoarele:

- Critica vizând nulitatea

hotărârii pentru nelegalitatea constituirii instanței de judecată, având în

vedere neparticiparea procurorului, este nefondată.

Astfel, din economia

dispozițiilor Legii nr. 221/2009, rezultă că participarea procurorului nu este

obligatorie în legătură cu soluționarea oricăror cereri care își au temeiul

juridic în acest act normativ.

Dispozițiile art. 4 alin.

(5) care prevăd că „judecata cererilor se face cu participarea obligatorie a

procurorului” trebuie interpretate sistematic, cu referire la celelalte

alineate ale aceluiași articol și care stabilesc ipotezele în care constituirea

instanței de judecată trebuie să se facă prin includerea procurorului.

Or, din conținutul

art. 4 alin. (1) și (2) rezultă că este vorba de acele cereri în care,

prealabil acordării despăgubirilor morale, se solicită ca prin hotărârea

pronunțată, să se constate caracterul politic al condamnării sau al măsurii

administrative.

În speță însă,

reclamanta nu a formulat cererea în acest sens, solicitând direct obligarea

statului la plata daunelor morale, prevalându-se de existența unei decizii

emise conform Decretul-lege nr. 118/1990, de constatare a calității de luptător

în rezistența anticomunistă.

Ca atare, față de

modalitatea de formulare a pretențiilor, fiind vorba doar de o cerere în daune,

nu era obligatorie participarea procurorului, pentru a se putea considera că în

absența acestuia instanța ar fi fost nelegal constituită.

În consecință,

motivul de recurs formulat cu referire la dispoz. art. 304 pct. 1 C. proc. civ.

este neîntemeiat.

- Celelalte aspecte

aduse judecății în recurs sunt neîncadrabile în drept, întrucât privesc

chestiuni de fapt nesusceptibile de control în această fază jurisdicțională.

Astfel, fără a

combate argumentele care au justificat soluția din apel, vizând nedemonstrarea

ipotezelor reglementate de art. 3 lit. a)-f) din Legea nr. 221/2009 și faptul

că desfășurarea activității profesionale în mai multe localități nu este

asimilabilă în sine, unei măsuri administrative cu caracter politic, recurenta

se limitează la a înfățișa o serie de împrejurări de fapt care în opinia

acesteia ar echivala cu tot atâtea măsuri administrative cu caracter politic.

Or, ceea ce au

imputat instanțele de fond reclamantei, nedemonstrarea, în absența probelor, a

existenței măsurilor administrative cu caracter politic, nu poate fi combătut –

și aceasta să se constituie în critică de nelegalitate – prin pura afirmație

contrară întrucât poziția procesuală de reclamantă obligă partea nu doar să

afirme, ci să demonstreze realitatea afirmațiilor sale (

actori incumbit onus

probandi

).

- Tot astfel, fără să

formuleze propriu-zis o critică, recurenta-reclamantă reiterează dispozițiile

art. 4 alin. (4) din Legea nr. 221/2009 referitoare la imprescriptibilitatea

acțiunii în daune, scutirea de la plata taxei de timbru și competența de

judecată în primă instanță.

Față de

considerentele expuse, se va constata pe de o parte, că motivul referitor la

pretinsa neregularitate procedurală a alcătuirii instanței de judecată este

neîntemeiat și pe de altă parte, că celelalte aspecte nu se constituie în

critici de nelegalitate susceptibile de analiză.

În consecință,

recursul declarat va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de reclamanta K.E. împotriva deciziei nr. 177 din 2 iunie 2010 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi, 30 martie 2011.