ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2923/2011

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Olt la 19 octombrie 2009, reclamanta K.E. a chemat în judecată Ministerul Finanțelor Publice, solicitând instanței ca prin sentința ce o va pronunța să dispună obligarea pârâtului să-i plătească suma de 500.000 Euro cu titlu de despăgubiri morale, potrivit art. 5 alin. (1) al Legii nr. 221/2009 și 300.000 Euro, potrivit aceleiași legi. În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că nu a fost condamnată politic prin sentință penală de către instanță, dar a avut domiciliul obligatoriu, fiind strămutată în județul Maramureș la 01 iulie 1959. Urmare a stabilirii domiciliului obligatoriu i s-au adus grave prejudicii morale, pe care le evaluează la suma de 500.000 Euro, și de asemenea, i-au fost confiscate bunuri imobile și mobile , solicitate a fi retrocedate și nerestituite în baza Legii 10/2001.

În drept, s-au invocat dispozițiile Legii nr. 221/2009. Prin sentința civilă nr. 184 din 02 martie 2010, Tribunalul Olt a respins acțiunea, reținând că din actele depuse la dosar rezultă că reclamanta nu a fost condamnată politic și nici nu a făcut dovada existenței unei măsuri administrative cu caracter politic întemeiate pe actele normative menționate în mod expres în dispozițiile art. 3 lit. a)-f) din Legea nr. 221/1009.

Este adevărat că reclamanta a beneficiat de drepturile prevăzute de Decretul-lege nr. 118/1990, conform sentinței civile nr. 576 din 06 decembrie 2002 a Tribunalului Dolj fiind în plată cu o indemnizație în cuantum de 2064 lei începând cu 01 decembrie 2001, iar dispozițiile art. 5 pct. 4 prevăd expres că prezenta lege se aplică și persoanelor cărora le-au fost recunoscute drepturile prevăzute de Decretul-lege nr. 118/1990, persoanelor cărora li s-a recunoscut calitatea de luptător în rezistenta anticomunistă, dar aceasta numai în măsura în care se încadrează în prevederile art. 1, art. 3 și art. 4 din Legea nr. 221/2009.

Or, reclamanta nu a depus acte din care să rezulte că măsurile administrative luate împotriva sa se întemeiază pe actele normative prevăzute de Legea nr. 221/2009, beneficiind de altfel și de indemnizație lunară de 2064 lei începând cu 01 decembrie 2001. Nu există dovezi din care să rezulte că reclamanta a fost marginalizată sau neintegrată în viața socială, că i s-a adus atingere cinstei, demnității, onoarei, integrității corporale sau sănătății, neexistând nici indicii din care să rezulte că drepturile personale nepatrimoniale ocrotite de Constituție au fost afectate. În ceea ce privește capătul de cerere referitor la retrocedarea unei gospodării țărănești, tribunalul a considerat că este neîntemeiat întrucât nu s-au dovedit dreptul de proprietate pentru gospodăria țărănească și preluarea abuzivă a acestui imobil de către autoritățile statului român.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta, motivând în esență, că prima instanță a dat o interpretare greșită probelor dosarului, reținând, fără temei, că nu a făcut dovada că măsurile administrative luate împotriva sa se întemeiază pe actele normative prevăzute de Legea nr. 221/2009. Apelul a fost respins ca nefondat prin decizia civilă nr. 177 din 2 iunie 2010 a Curții de Apel Craiova. S-a reținut în considerentele deciziei, că în mod corect tribunalul a apreciat asupra împrejurării că reclamanta nu a demonstrat existența unei măsuri administrative cu caracter politic în ce o privește, desfășurarea activității profesionale în diferite localități din țară nefiind consecința unei asemenea măsuri și neputând echivala cu o dislocare din localitatea de origine.

Faptul că reclamanta a beneficiat de drepturile prevăzute de Decretul-lege nr. 118/1990 nu înseamnă că automat i se cuvin și cele reglementate de Legea nr. 221/2009, ci trebuie demonstrat că îi sunt incidente ipotezele avute în vedere prin dispozițiile art. 1, art. 3 și art. 4 din acest act normativ. În ce privește acordarea de despăgubiri în temeiul art. 5 lit. b) din Legea nr. 221/2009, reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate ca efect al măsurii administrative, în mod corect tribunalul a considerat pretenția neîntemeiată. Aceasta întrucât, deși prin acțiune reclamanta a arătat că i-au fost confiscate bunuri mobile și imobile, solicitate a fi restituite și neobținute în baza Legii nr. 10/2001, făcând referire expresă la o gospodărie țărănească preluată abuziv și demolată de către autoritățile statului român, aceasta nu a produs dovezi nici în primă instanță și nici în apel în sensul realității susținerilor formulate.

Decizia a fost atacată cu recurs de către apelanta-reclamantă. Motivele de recurs au primit următoarele aspecte: - Decizia este nelegală având în vedere că, potrivit art. 4 alin. (5) din Legea nr. 221/2009, judecata unor asemenea cauze se face cu participarea procurorului. Or, la soluționarea cauzei în apel nu a participat procurorul, ceea ce atrage nulitatea hotărârii, pe temeiul art. 304 pct. 1 C. proc. civ. - A arătat recurenta că solicită să fie reabilitată și să se constate caracterul politic a mai multor măsuri administrative care s-au luat împotriva sa, constând în: strămutarea din Craiova la data de 1 iulie 1968 împreună cu soțul și copiii; instituirea interdicției de a se reîntoarce la domiciliu; violarea domiciliului pentru efectuarea de percheziții, ascultarea convorbirilor telefonice; colectivizarea întregii suprafețe de teren care a aparținut părinților; confiscarea unor bijuterii, interdicția publicării unor manuscrise.

- S-a arătat că cererea prin care s-au solicitat despăgubirile este imprescriptibilă, este scutită de taxă de timbru și supusă competenței de primă instanță a tribunalului. - Întrucât instanța a respins cererea ca nefondată, măsurile administrative cu caracter politic continuă să producă efecte juridice și în acest moment. Examinând aspectele deduse judecății prin intermediul recursului, Înalta Curte constată următoarele: - Critica vizând nulitatea hotărârii pentru nelegalitatea constituirii instanței de judecată, având în vedere neparticiparea procurorului, este nefondată. Astfel, din economia dispozițiilor Legii nr. 221/2009, rezultă că participarea procurorului nu este obligatorie în legătură cu soluționarea oricăror cereri care își au temeiul juridic în acest act normativ.

Dispozițiile art. 4 alin. (5) care prevăd că „judecata cererilor se face cu participarea obligatorie a procurorului” trebuie interpretate sistematic, cu referire la celelalte alineate ale aceluiași articol și care stabilesc ipotezele în care constituirea instanței de judecată trebuie să se facă prin includerea procurorului. Or, din conținutul art. 4 alin. (1) și (2) rezultă că este vorba de acele cereri în care, prealabil acordării despăgubirilor morale, se solicită ca prin hotărârea pronunțată, să se constate caracterul politic al condamnării sau al măsurii administrative. În speță însă, reclamanta nu a formulat cererea în acest sens, solicitând direct obligarea statului la plata daunelor morale, prevalându-se de existența unei decizii emise conform Decretul-lege nr. 118/1990, de constatare a calității de luptător în rezistența anticomunistă.

Ca atare, față de modalitatea de formulare a pretențiilor, fiind vorba doar de o cerere în daune, nu era obligatorie participarea procurorului, pentru a se putea considera că în absența acestuia instanța ar fi fost nelegal constituită. În consecință, motivul de recurs formulat cu referire la dispoz. art. 304 pct. 1 C. proc. civ. este neîntemeiat. - Celelalte aspecte aduse judecății în recurs sunt neîncadrabile în drept, întrucât privesc chestiuni de fapt nesusceptibile de control în această fază jurisdicțională.

Astfel, fără a combate argumentele care au justificat soluția din apel, vizând nedemonstrarea ipotezelor reglementate de art. 3 lit. a)-f) din Legea nr. 221/2009 și faptul că desfășurarea activității profesionale în mai multe localități nu este asimilabilă în sine, unei măsuri administrative cu caracter politic, recurenta se limitează la a înfățișa o serie de împrejurări de fapt care în opinia acesteia ar echivala cu tot atâtea măsuri administrative cu caracter politic.

Or, ceea ce au imputat instanțele de fond reclamantei, nedemonstrarea, în absența probelor, a existenței măsurilor administrative cu caracter politic, nu poate fi combătut – și aceasta să se constituie în critică de nelegalitate – prin pura afirmație contrară întrucât poziția procesuală de reclamantă obligă partea nu doar să afirme, ci să demonstreze realitatea afirmațiilor sale ( actori incumbit onus probandi ). - Tot astfel, fără să formuleze propriu-zis o critică, recurenta-reclamantă reiterează dispozițiile art. 4 alin. (4) din Legea nr. 221/2009 referitoare la imprescriptibilitatea acțiunii în daune, scutirea de la plata taxei de timbru și competența de judecată în primă instanță. Față de considerentele expuse, se va constata pe de o parte, că motivul referitor la pretinsa neregularitate procedurală a alcătuirii instanței de judecată este neîntemeiat și pe de altă parte, că celelalte aspecte nu se constituie în critici de nelegalitate susceptibile de analiză.

În consecință, recursul declarat va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta K.E. împotriva deciziei nr. 177 din 2 iunie 2010 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 30 martie 2011.