ÎCCJ, Secția penală
ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)
Asupra
plângerii penale de față,
Din
examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin rezoluția nr.
685/P/2011
din
7 septembrie 2011, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești a dispus
neînceperea urmăririi penale față de magistrații-judecători de la Judecătoria
Buzău, Tribunalul Buzău și Curtea de Apel Ploiești, P.E., S.V., R.G.I., R.A.M.,
D.M., D.R., M.I., F.L., I.E., U.M., B.E., D.A.E., S.G., Ș.M., G.V., P.A., G.I.M.
și S.E., pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute și pedepsite de art. 246 C.
pen., art. 247 C. pen. și art. 249 C. pen., întrucât acestea nu există.
Pentru a
dispune astfel, procurorul a reținut că prin plângerea formulată, petentul a
solicitat tragerea la răspundere penală a magistraților-judecători de la
Judecătoria Buzău, Tribunalul Buzău și Curtea de Apel Ploiești pentru
săvârșirea infracțiunilor de mai sus, fapte pretins comise în soluționarea unor
dosare, având ca obiect cereri formulate de acesta și în care au hotărât
respingerea acțiunilor, atât la instanța de fond, cât și în căile ordinare de
atac.
Petentul
C.G.E. a reclamat că „prin deciziile pronunțate, decizii vădit netemeinice și
nelegale, i-au fost încălcate drepturi substanțiale, dreptul la un proces
echitabil cu consecința violării drepturilor de proprietate”.
A
apreciat procurorul că din actul de sesizare a rezultat că faptele reclamate nu
există întrucât judecătorii, persoane care îndeplinesc o activitate de
jurisdicție nu pot fi subiecți ai infracțiunilor de abuz în serviciu sau
neglijență în serviciu în legătură cu soluțiile pronunțate, în măsura în care
soluția pronunțată este fundamentată pe baza interpretării probelor
administrate în cauzele respective.
Conform
statutului său profesional, judecătorul este liber să soluționeze dosarul
încredințat, potrivit propriei convingeri, a propriei conștiințe, bucurându-se
de deplină independență în administrarea probațiunii, în interpretarea legii
aplicabile speței, în analizarea și interpretarea întregului dosar și, în final,
în luarea deciziei.
S-a
concluzionat de către procuror că toate activitățile procesuale realizate în
scopul soluționării dosarului încredințat judecătorului trebuie să fie la
libera apreciere a acestuia, iar eventualele greșeli să fie cenzurate în căile
de atac prevăzute de lege.
Împotriva
acestei rezoluții a formulat plângere petentul, care a reiterat aspecte din
sesizarea inițială, plângere care a fost respinsă ca neîntemeiată prin
rezoluția nr. 1631/11/2/2011 din 10 octombrie 2011 a procurorului general al
Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești.
Pentru a
hotărî astfel, procurorul general a reținut că soluția dispusă este justă și
are la bază acte premergătoare concludente și suficiente, hotărârile
considerate abuzive sunt motivate, astfel încât nu pot constitui nici măcar
formal, obiect de cercetare penală.
S-a
apreciat că în mod eronat petiționarul a susținut că C.E.D.O. ar fi sancționat statul
român în cauza Atanasiu și alții împotriva României pentru că prin soluționarea
nelegală și netemeinică a cererilor de chemare în judecată de către instanțele
naționale s-au încălcat drepturi protejate atât de Constituție, cât și de
Convenția în discuție.
În realitate,
în decizia din speța de mai sus, C.E.D.O. a constatat, pe de o parte,
încălcarea art. 6 parag. 1 din Convenție prin știrbirea dreptului de acces la o
instanță, iar pe de altă parte, art. 1 din Protocol.
Prin
plângerea
înregistrată
la Curtea de Apel Ploiești sub nr. 903/42/2011, petentul C.G.E., a formulat
plângere împotriva rezoluției nr. 685/P/2011 din 7 septembrie 2011 și a
rezoluției nr. 1631/11/2/2011 din 10 octombrie 2011, ambele ale Parchetului de
pe lângă Curtea de Apel Ploiești, criticându-le pentru netemeinicie și
nelegalitate.
În motivarea
plângerii, petentul a arătat că este nemulțumit de soluția adoptată de parchet
întrucât aceasta constituie o ignorare a principiilor constituționale înscrise
în art. 1 alin. (5), art. 16 alin. (1) și (2), art. 131 alin. (1) din
Constituția României.
Toate
cererile de chemare în judecată (cereri accesorii unei acțiuni în revendicare)
au fost respinse motivând instanțele că despăgubirile solicitate se acordă
numai potrivit procedurii deschise de Legea nr. 10/2001, fapt infirmat de
Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților.
Curtea
Europeană a Drepturilor Omului, prin Hotărârea pilot pronunțată în cauza
Atanasiu și alții împotriva României, hotărâre publicată în M. Of. al României,
Partea I, nr. 778/22 noiembrie 2010 a hotărât printre altele „că a avut loc
încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 2 la Convenție în ceea ce privește pe
toate reclamantele” și că „statul pârât să ia măsuri care să garanteze
protecția efectivă a drepturilor enunțate de art. 6 alin. (1) din Convenție și
art. 1 din Protocolul nr. 2, în contextul tuturor cauzelor similare cu cauza de
față, conform principiilor consacrate de Convenție”.
S-a mai
susținut de către petent că, referitor la încălcarea dreptului la un proces
echitabil, este știut faptul că art. 6 alin. (1) din Convenție nu se referă
numai la protecția „dreptului de acces la justiție”, la o instanță, acest drept
nu constituie decât unul dintre aspecte (Hotărârea C.E.D.O. din 12 octombrie
2010 în cauza Atanasiu și alții împotriva României, parag. 114).
Petentul
a mai precizat în plângere, dar și în plângerea îndreptată împotriva
rezoluției, că prin Legea nr. 10/2001 nu se acordă despăgubiri și pentru
compensarea încălcării dreptului de folosință sau al dreptului de dispoziție,
atribute esențiale ale dreptului de proprietate.
Chiar
dacă așa fiind „în ceea ce privește acțiunea în revendicare întemeiată pe
prevederile civile de drept comun, Curtea de Apel Ploiești a apreciat că
respingerea sa motivată de necesitatea de a asigura aplicarea corectă a legilor
de reparație nu relevă, în sine, o problemă din perspectiva dreptului de acces
la o instanță garantat de art. 6 alin. (1) din Convenție cu condiția ca
procedura prevăzută de Legea nr. 10/2001 să fie privită ca o cale de drept
efectivă” (cauza Atanasiu contra României, parag. 118).
Este de
notorietate modul în care sunt soluționate cererile (notificările) de
restituire/retrocedare formulate de foștii proprietari, cereri întemeiate pe
dispozițiile Legii 10/2001. În majoritatea lor, aceste cereri au avut ca
finalitate o sancționare a statului român de instanța de contencios european.
Curtea
de Apel Ploiești, la termenul din 02 decembrie 2011, a invocat, din oficiu,
excepția necompetenței materiale după calitatea persoanei, având în vedere că
unul dintre intimați este magistrat în cadrul Înaltei Curți de Casație și
Justiție.
Examinând
excepția invocată, în raport de dispozițiile legale incidente, Curtea a
constatat că în cauză competența de soluționare a plângerii de față revine
Înaltei Curți de Casație și Justiție, reținând că potrivit disp. art. 278
1
alin. (1) C. proc. pen. „după respingerea plângerii făcută conform art. 275-278
C. proc. pen., împotriva rezoluției de neîncepere a urmăriri penale sau a
ordonanței (...), persoana vătămată, precum și orice altă persoană ale căror
interese legitime sunt vătămate, pot face plângere, în termenul de 20 de zile
de la data comunicării de către procuror a modului de rezolvare, la judecătorul
de la instanța căreia i-ar reveni, potrivit legii, competența să judece cauza
în primă instanță”.
Cum Înalta
Curte de Casație și Justiție judecă în primă instanță, potrivit art. 29 alin.
(1) lit. e) C. proc. pen., „infracțiunile săvârșite de judecătorii Înaltei Curți
de Casație și Justiție”, iar intimata D.M. îndeplinește funcția de judecător la
Înalta Curte de Casație și Justiție, s-a reținut că acestei instanțe i-ar
reveni competența de a judeca în primă instanță cauza, potrivit dispozițiilor
legale evocate mai sus.
Prin
sentința penală nr. 263
din
2 decembrie 2011, Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori
și de familie, în baza art. 42 C. proc. pen. a declinat competența de
soluționare a plângerii formulate în conformitate cu prevederile art. 278
1
C. proc. pen. de către petentul C.G.E. împotriva rezoluțiilor nr. 685/P/2011 și
1631/11/2/2011 ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești în favoarea
Înaltei Curți de Casație și Justiție.
La data
de 28 decembrie 2011
a
fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, plângerea
formulată în conformitate cu prevederile art. 278
1
C. proc. pen. de
către petentul C.G.E. împotriva rezoluțiilor nr. 685/P/2011 și 1631/11/2/2011
ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești în favoarea Înaltei Curți
de Casație și Justiție.
Asupra
excepției privind necompetența materială a Parchetului de pe lângă Curtea de
Apel Ploiești de a soluționa plângerea penală formulată de petiționarul C.G.E.,
față de momentul dobândirii calității de judecător la Înalta Curte de Casație a
intimatei D.M. constată că aceasta este întemeiată, pentru următoarele
considerente:
Din
analiza actelor aflate la dosarul cauzei rezultă că plângerea petentului C.G.E.,
a fost înregistrată inițial la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și
Justiție la data de 01 septembrie 2011 sub nr. 685/P/2011, plângere care
ulterior a fost transmisă spre soluționare Parchetului de pe lângă Curtea de
Apel Ploiești.
Petiționarul
a solicitat efectuarea de cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor
prevăzute de art. 246 C. pen., art. 247 C. pen., art. 249 C. pen., infracțiuni
pretins săvârșite de către intimații-magistrați: P.E. - judecător la
Judecătoria Buzău, U.M. - judecător la Judecătoria Buzău, I.E. - judecător la
Judecătoria Buzău, F.R.L. - judecător la Judecătoria Buzău, R.G.I. - judecător
la Tribunalul Buzău, G.V. - judecător la Tribunalul Buzău, B.E. - judecător la
Tribunalul Buzău, S.G. - judecător la Tribunalul Buzău, S.V. - judecător la
Tribunalul Buzău, Ș.M. - judecător la Tribunalul Buzău, M.I. - judecător la
Tribunalul Buzău, D.A.E. - judecător la Tribunalul Buzău, R.A.M. - judecător la
Curtea de Apel Ploiești, P.A. - judecător la Curtea de Apel Ploiești, G.I.M. - judecător
la Curtea de Apel Ploiești, S.E. - judecător la Curtea de Apel Ploiești, D.R. -
judecător la Curtea de Apel Ploiești, D.M. - judecător la Curtea de Apel
Ploiești.
În conținutul
plângerii petiționarul a sesizat cercetarea respectivilor judecători în
legătură cu pretinsul mod abuziv în care aceștia au judecat mai multe acțiuni
civile promovate de către petiționar.
La data
de 28 octombrie 2011, a fost înregistrată la Curtea de Apel Ploiești spre
soluționare plângerea petiționarului C.G.E. formulată împotriva rezoluției nr.
685/P/2011 din 7 septembrie 2011 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel
Ploiești și a rezoluției nr. 1631/11/2/2011 din 10 octombrie 2011 a
procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, dată
la care intimata D.M. avea calitatea de judecător la Înalta Curte de Casație și
Justiție.
Or, din
coroborarea dispozițiilor art. 209 alin. (3) și (4), art. 40 alin. (2) raportat
la art. 29 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., rezultă că dobândirea calității de
judecător la Înalta Curte de Casație și Justiție de către intimata D.M. după
presupusa săvârșire a infracțiunilor încriminate de către petent, determină
schimbarea competenței de soluționare a plângerii penale, urmărirea penală
urmând a se efectua de parchetul corespunzător instanței căreia, potrivit
legii, îi revine competența de a judeca cauza în primă instanță, respectiv
Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
Aceste
reguli privind competența după calitatea persoanei sunt de strictă
interpretare, nerespectarea lor atrăgând nulitatea absolută, conform
dispozițiilor art. 197 alin. (2) C. proc. pen.
Astfel,
se constată că actele premergătoare efectuate de Parchetul de pe lângă Curtea
de Apel Ploiești în vederea soluționării plângerii penale formulată de
petiționarul C.G.E., împotriva intimaților P.E., U.M., I.E., F.R.L., R.G.I., G.V.,
B.E., S.G., S.V., Ș.M., M.I., D.A.E., R.M., P.A., G.I.M., S.E., D.R. și D.M. -
judecător la Înalta Curte de Casație și Justiție, la data de 28 octombrie 2011,
la momentul sesizării Curții de Apel Ploiești cu plângerea petiționarului
împotriva rezoluțiilor procurorului, sunt lovite de nulitate absolută, conform
art. 197 alin. (2) C. proc. pen. combinat cu art. 209 alin. (3) și (4), art. 40
alin. (2) raportat la art. 29 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., fiind îndeplinite
de un organ de urmărire penală necompetent după calitatea persoanei.
Ca
urmare, constatând întemeiată excepția, Înalta Curte de Casație și Justiție va
admite plângerea formulată de petiționarul C.G.E., va desființa rezoluția nr.
685/P/2011 din 7 septembrie 2011 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel
Ploiești și rezoluția nr. 1631/11/2/2011 din 10 octombrie 2011 a procurorului
general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești și va dispune
trimiterea cauzei la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție
spre competentă soluționare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ș T E:
Admite
plângerea formulată de petiționarul C.G.E., desființează rezoluția nr.
685/P/2011 din 7 septembrie 2011 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel
Ploiești și rezoluția nr. 1631/11/2/2011 din 10 octombrie 2011 a procurorului
general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești și dispune
trimiterea cauzei la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție
spre competentă soluționare.
Cu
recurs.
Pronunțată
în ședință publică, azi 23 aprilie 2012.