ÎCCJ, Secția penală

Asupra plângerii penale de față, Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin rezoluția nr. 685/P/2011 din 7 septembrie 2011, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești a dispus neînceperea urmăririi penale față de magistrații-judecători de la Judecătoria Buzău, Tribunalul Buzău și Curtea de Apel Ploiești, P.E., S.V., R.G.I., R.A.M., D.M., D.R., M.I., F.L., I.E., U.M., B.E., D.A.E., S.G., Ș.M., G.V., P.A., G.I.M. și S.E., pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute și pedepsite de art. 246 C. pen., art. 247 C. pen. și art. 249 C. pen., întrucât acestea nu există.

Pentru a dispune astfel, procurorul a reținut că prin plângerea formulată, petentul a solicitat tragerea la răspundere penală a magistraților-judecători de la Judecătoria Buzău, Tribunalul Buzău și Curtea de Apel Ploiești pentru săvârșirea infracțiunilor de mai sus, fapte pretins comise în soluționarea unor dosare, având ca obiect cereri formulate de acesta și în care au hotărât respingerea acțiunilor, atât la instanța de fond, cât și în căile ordinare de atac. Petentul C.G.E. a reclamat că „prin deciziile pronunțate, decizii vădit netemeinice și nelegale, i-au fost încălcate drepturi substanțiale, dreptul la un proces echitabil cu consecința violării drepturilor de proprietate”.

A apreciat procurorul că din actul de sesizare a rezultat că faptele reclamate nu există întrucât judecătorii, persoane care îndeplinesc o activitate de jurisdicție nu pot fi subiecți ai infracțiunilor de abuz în serviciu sau neglijență în serviciu în legătură cu soluțiile pronunțate, în măsura în care soluția pronunțată este fundamentată pe baza interpretării probelor administrate în cauzele respective. Conform statutului său profesional, judecătorul este liber să soluționeze dosarul încredințat, potrivit propriei convingeri, a propriei conștiințe, bucurându-se de deplină independență în administrarea probațiunii, în interpretarea legii aplicabile speței, în analizarea și interpretarea întregului dosar și, în final, în luarea deciziei.

S-a concluzionat de către procuror că toate activitățile procesuale realizate în scopul soluționării dosarului încredințat judecătorului trebuie să fie la libera apreciere a acestuia, iar eventualele greșeli să fie cenzurate în căile de atac prevăzute de lege. Împotriva acestei rezoluții a formulat plângere petentul, care a reiterat aspecte din sesizarea inițială, plângere care a fost respinsă ca neîntemeiată prin rezoluția nr. 1631/11/2/2011 din 10 octombrie 2011 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești. Pentru a hotărî astfel, procurorul general a reținut că soluția dispusă este justă și are la bază acte premergătoare concludente și suficiente, hotărârile considerate abuzive sunt motivate, astfel încât nu pot constitui nici măcar formal, obiect de cercetare penală.

S-a apreciat că în mod eronat petiționarul a susținut că C.E.D.O. ar fi sancționat statul român în cauza Atanasiu și alții împotriva României pentru că prin soluționarea nelegală și netemeinică a cererilor de chemare în judecată de către instanțele naționale s-au încălcat drepturi protejate atât de Constituție, cât și de Convenția în discuție. În realitate, în decizia din speța de mai sus, C.E.D.O. a constatat, pe de o parte, încălcarea art. 6 parag. 1 din Convenție prin știrbirea dreptului de acces la o instanță, iar pe de altă parte, art. 1 din Protocol. Prin plângerea înregistrată la Curtea de Apel Ploiești sub nr. 903/42/2011, petentul C.G.E., a formulat plângere împotriva rezoluției nr. 685/P/2011 din 7 septembrie 2011 și a rezoluției nr. 1631/11/2/2011 din 10 octombrie 2011, ambele ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, criticându-le pentru netemeinicie și nelegalitate.

În motivarea plângerii, petentul a arătat că este nemulțumit de soluția adoptată de parchet întrucât aceasta constituie o ignorare a principiilor constituționale înscrise în art. 1 alin. (5), art. 16 alin. (1) și (2), art. 131 alin. (1) din Constituția României. Toate cererile de chemare în judecată (cereri accesorii unei acțiuni în revendicare) au fost respinse motivând instanțele că despăgubirile solicitate se acordă numai potrivit procedurii deschise de Legea nr. 10/2001, fapt infirmat de Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților. Curtea Europeană a Drepturilor Omului, prin Hotărârea pilot pronunțată în cauza Atanasiu și alții împotriva României, hotărâre publicată în M. Of.

al României, Partea I, nr. 778/22 noiembrie 2010 a hotărât printre altele „că a avut loc încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 2 la Convenție în ceea ce privește pe toate reclamantele” și că „statul pârât să ia măsuri care să garanteze protecția efectivă a drepturilor enunțate de art. 6 alin. (1) din Convenție și art. 1 din Protocolul nr. 2, în contextul tuturor cauzelor similare cu cauza de față, conform principiilor consacrate de Convenție”. S-a mai susținut de către petent că, referitor la încălcarea dreptului la un proces echitabil, este știut faptul că art. 6 alin. (1) din Convenție nu se referă numai la protecția „dreptului de acces la justiție”, la o instanță, acest drept nu constituie decât unul dintre aspecte (Hotărârea C.E.D.O.

din 12 octombrie 2010 în cauza Atanasiu și alții împotriva României, parag. 114). Petentul a mai precizat în plângere, dar și în plângerea îndreptată împotriva rezoluției, că prin Legea nr. 10/2001 nu se acordă despăgubiri și pentru compensarea încălcării dreptului de folosință sau al dreptului de dispoziție, atribute esențiale ale dreptului de proprietate. Chiar dacă așa fiind „în ceea ce privește acțiunea în revendicare întemeiată pe prevederile civile de drept comun, Curtea de Apel Ploiești a apreciat că respingerea sa motivată de necesitatea de a asigura aplicarea corectă a legilor de reparație nu relevă, în sine, o problemă din perspectiva dreptului de acces la o instanță garantat de art. 6 alin. (1) din Convenție cu condiția ca procedura prevăzută de Legea nr. 10/2001 să fie privită ca o cale de drept efectivă” (cauza Atanasiu contra României, parag.

118). Este de notorietate modul în care sunt soluționate cererile (notificările) de restituire/retrocedare formulate de foștii proprietari, cereri întemeiate pe dispozițiile Legii 10/2001. În majoritatea lor, aceste cereri au avut ca finalitate o sancționare a statului român de instanța de contencios european. Curtea de Apel Ploiești, la termenul din 02 decembrie 2011, a invocat, din oficiu, excepția necompetenței materiale după calitatea persoanei, având în vedere că unul dintre intimați este magistrat în cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție. Examinând excepția invocată, în raport de dispozițiile legale incidente, Curtea a constatat că în cauză competența de soluționare a plângerii de față revine Înaltei Curți de Casație și Justiție, reținând că potrivit disp.

art. 278 1 alin. (1) C. proc. pen. „după respingerea plângerii făcută conform art. 275-278 C. proc. pen., împotriva rezoluției de neîncepere a urmăriri penale sau a ordonanței (...), persoana vătămată, precum și orice altă persoană ale căror interese legitime sunt vătămate, pot face plângere, în termenul de 20 de zile de la data comunicării de către procuror a modului de rezolvare, la judecătorul de la instanța căreia i-ar reveni, potrivit legii, competența să judece cauza în primă instanță”. Cum Înalta Curte de Casație și Justiție judecă în primă instanță, potrivit art. 29 alin. (1) lit. e) C. proc. pen., „infracțiunile săvârșite de judecătorii Înaltei Curți de Casație și Justiție”, iar intimata D.M.

îndeplinește funcția de judecător la Înalta Curte de Casație și Justiție, s-a reținut că acestei instanțe i-ar reveni competența de a judeca în primă instanță cauza, potrivit dispozițiilor legale evocate mai sus. Prin sentința penală nr. 263 din 2 decembrie 2011, Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în baza art. 42 C. proc. pen. a declinat competența de soluționare a plângerii formulate în conformitate cu prevederile art. 278 1 C. proc. pen. de către petentul C.G.E. împotriva rezoluțiilor nr. 685/P/2011 și 1631/11/2/2011 ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție. La data de 28 decembrie 2011 a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, plângerea formulată în conformitate cu prevederile art. 278 1 C. proc.

pen. de către petentul C.G.E. împotriva rezoluțiilor nr. 685/P/2011 și 1631/11/2/2011 ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție. Asupra excepției privind necompetența materială a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești de a soluționa plângerea penală formulată de petiționarul C.G.E., față de momentul dobândirii calității de judecător la Înalta Curte de Casație a intimatei D.M. constată că aceasta este întemeiată, pentru următoarele considerente: Din analiza actelor aflate la dosarul cauzei rezultă că plângerea petentului C.G.E., a fost înregistrată inițial la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție la data de 01 septembrie 2011 sub nr. 685/P/2011, plângere care ulterior a fost transmisă spre soluționare Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești.

Petiționarul a solicitat efectuarea de cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 246 C. pen., art. 247 C. pen., art. 249 C. pen., infracțiuni pretins săvârșite de către intimații-magistrați: P.E. - judecător la Judecătoria Buzău, U.M. - judecător la Judecătoria Buzău, I.E. - judecător la Judecătoria Buzău, F.R.L. - judecător la Judecătoria Buzău, R.G.I. - judecător la Tribunalul Buzău, G.V. - judecător la Tribunalul Buzău, B.E. - judecător la Tribunalul Buzău, S.G. - judecător la Tribunalul Buzău, S.V. - judecător la Tribunalul Buzău, Ș.M. - judecător la Tribunalul Buzău, M.I. - judecător la Tribunalul Buzău, D.A.E. - judecător la Tribunalul Buzău, R.A.M. - judecător la Curtea de Apel Ploiești, P.A.

- judecător la Curtea de Apel Ploiești, G.I.M. - judecător la Curtea de Apel Ploiești, S.E. - judecător la Curtea de Apel Ploiești, D.R. - judecător la Curtea de Apel Ploiești, D.M. - judecător la Curtea de Apel Ploiești. În conținutul plângerii petiționarul a sesizat cercetarea respectivilor judecători în legătură cu pretinsul mod abuziv în care aceștia au judecat mai multe acțiuni civile promovate de către petiționar. La data de 28 octombrie 2011, a fost înregistrată la Curtea de Apel Ploiești spre soluționare plângerea petiționarului C.G.E. formulată împotriva rezoluției nr. 685/P/2011 din 7 septembrie 2011 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești și a rezoluției nr. 1631/11/2/2011 din 10 octombrie 2011 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, dată la care intimata D.M.

avea calitatea de judecător la Înalta Curte de Casație și Justiție. Or, din coroborarea dispozițiilor art. 209 alin. (3) și (4), art. 40 alin. (2) raportat la art. 29 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., rezultă că dobândirea calității de judecător la Înalta Curte de Casație și Justiție de către intimata D.M. după presupusa săvârșire a infracțiunilor încriminate de către petent, determină schimbarea competenței de soluționare a plângerii penale, urmărirea penală urmând a se efectua de parchetul corespunzător instanței căreia, potrivit legii, îi revine competența de a judeca cauza în primă instanță, respectiv Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Aceste reguli privind competența după calitatea persoanei sunt de strictă interpretare, nerespectarea lor atrăgând nulitatea absolută, conform dispozițiilor art. 197 alin. (2) C. proc.

pen. Astfel, se constată că actele premergătoare efectuate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești în vederea soluționării plângerii penale formulată de petiționarul C.G.E., împotriva intimaților P.E., U.M., I.E., F.R.L., R.G.I., G.V., B.E., S.G., S.V., Ș.M., M.I., D.A.E., R.M., P.A., G.I.M., S.E., D.R. și D.M. - judecător la Înalta Curte de Casație și Justiție, la data de 28 octombrie 2011, la momentul sesizării Curții de Apel Ploiești cu plângerea petiționarului împotriva rezoluțiilor procurorului, sunt lovite de nulitate absolută, conform art. 197 alin. (2) C. proc. pen. combinat cu art. 209 alin. (3) și (4), art. 40 alin. (2) raportat la art. 29 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., fiind îndeplinite de un organ de urmărire penală necompetent după calitatea persoanei.

Ca urmare, constatând întemeiată excepția, Înalta Curte de Casație și Justiție va admite plângerea formulată de petiționarul C.G.E., va desființa rezoluția nr. 685/P/2011 din 7 septembrie 2011 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești și rezoluția nr. 1631/11/2/2011 din 10 octombrie 2011 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești și va dispune trimiterea cauzei la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție spre competentă soluționare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E: Admite plângerea formulată de petiționarul C.G.E., desființează rezoluția nr. 685/P/2011 din 7 septembrie 2011 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești și rezoluția nr. 1631/11/2/2011 din 10 octombrie 2011 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești și dispune trimiterea cauzei la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție spre competentă soluționare. Cu recurs. Pronunțată în ședință publică, azi 23 aprilie 2012.