ÎCCJ, Secția penală

Asupra

plângerii de față;

În

baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

În luna

decembrie 2008, petiționarii B.N. și B.V., în calitate de persoane vătămate, au

adresat o plângere penală Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești,

solicitând efectuarea de cercetări față de magistrații M.I. și M.G.V. -

judecători în cadrul Tribunalului Buzău, sub aspectul infracțiunilor prevăzute

de art. 246 și art. 249 C. pen.

În

susținerea plângerii, petiționarii au învederat faptul că magistrații și-au

îndeplinit în mod defectuos atribuțiile de serviciu, pronunțând o hotărâre

nelegală în Dosarul civil nr. 1652/114/2008 al Tribunalului Buzău.

Având

în vedere faptul că magistratul M.G.V. este judecător la Tribunalul Buzău cu grad profesional de curte de apel, prin ordonanța nr. 697/P/2008, din 26

februarie 2009, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești și-a declinat

competența de soluționare a cauzei în favoarea Parchetului de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție.

Prin

rezoluția nr. 314/P/2009, din 18 mai 2009, Parchetul de pe lângă Înalta Curte

de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, a dispus,

în temeiul art. 228 alin. (6) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen. neînceperea

urmăririi penale față de judecătorii M.I. și M.G.V., pentru infracțiunile

prevăzute de art. 246 și art. 249 C. pen., constatând că faptele reclamate nu

există.

Nemulțumiți

de soluția procurorului, petiționarii au formulat plângere la conducerea

Secției de urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă

Înalta Curte de Casație și Justiție, care, prin rezoluția nr.

6303/2987/II/2/2009, din 30 iunie 2009, a respins-o ca neîntemeiată, constatând că nu se impune infirmarea rezoluției de neîncepere a urmăririi penale.

În

conformitate cu dispozițiile art. 278

1

C. proc. pen., petiționarii

s-au adresat Înaltei Curte de Casație și Justiție solicitând desființarea

rezoluției atacate și trimiterea cauzei la parchet în vederea continuării

cercetărilor și tragerii la răspundere penală a făptuitorilor pentru faptele

reclamate.

Înalta

Curte, examinând plângerea, în conformitate cu dispozițiile art. 278

1

alin. (7) C. proc. pen., constată că aceasta este nefondată pentru

considerentele ce vor fi arătate în continuare.

Soluția

de neurmărire penală dată de parchet față de magistrații menționați mai sus

este legală și temeinică întrucât din actele premergătoare efectuate în cauză

nu a rezultat nici un element care să conducă la concluzia că hotărârea

judecătorească a fost pronunțată de aceștia cu încălcarea legii în dauna

petiționarilor.

Împrejurarea

că petiționarii sunt nemulțumiți de decizia civilă nr. 258 din 29 septembrie 2008

a Tribunalului Buzău nu poate conduce, în nici un caz, la concluzia întrunirii

elementelor constitutive ale infracțiunilor pe care aceștia le-au indicat în

plângerea lor.

Infracțiunea

de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută de art. 246 C. pen.

constă în fapta funcționarului public, care, în exercițiul atribuțiilor sale de

serviciu, cu știință, nu îndeplinește un act ori îl îndeplinește în mod

defectuos și prin aceasta cauzează o vătămare a intereselor legale ale unei

persoane.

În

cazul infracțiunii de neglijență în serviciu, prevăzută de art. 249 C. pen.

încălcarea unei îndatoriri de serviciu de către un funcționar public trebuie să

aibă loc din culpă.

Ca

atare, pentru existența infracțiunii prevăzută de art. 246 C. pen., este

necesar ca funcționarul public să-și exercite abuziv atribuțiile de serviciu,

fie printr-o inacțiune - neîndeplinirea unui act, fie printr-o acțiune -

îndeplinirea defectuoasă a unui act, care trebuie să aibă ca urmare vătămarea

intereselor legale ale unei persoane, iar pentru existența infracțiunii

prevăzute de art. 249 C. pen. este necesară dovedirea culpei funcționarului

public.

Posibilitatea

formulării unor plângeri împotriva membrilor completelor de judecată ce s-au

pronunțat într-o cauză reprezintă un drept constituțional al petiționarelor

însă aceasta nu echivalează cu exercitarea unui control asupra legalității și

temeiniciei soluțiilor pronunțate.

Magistratul

se află în afara raportului juridic dedus judecății și înfăptuiește justiția în

numele legii, fiind independent față de părți, iar hotărârile pe care le

pronunță pot fi atacate, ori îndreptate doar prin căile prevăzute de lege.

Cum

din actele premergătoare efectuate în cauză nu s-a constatat vreo încălcare a dispozițiilor

legii în activitatea magistraților reclamați, Înalta Curte, în temeiul art. 278

1

alin. (8) lit. a) teza a III-a C. proc. pen., va respinge, ca nefondată

plângerea formulată de petiționari împotriva rezoluției nr. 314/P/2009 din 18

mai 2009 dată de Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția

de urmărire penală și criminalistică, și va menține rezoluția atacată.

Potrivit

art. 192, alin. (2) C. proc. pen., petiționarii vor fi obligați la plata

cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H

O T Ă R Ă Ș T E

Respinge, ca nefondată, plângerea formulată

de petiționarii B.N. și B.V. împotriva rezoluției nr. 314/P/2009 din 18 mai

2009 dată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de

urmărire penală și criminalistică.

Menține rezoluția

atacată.

Obligă petiționarii

la plata sumelor de câte 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Cu recurs.

Pronunțată în

ședință publică, azi 26 octombrie 2009.