ÎCCJ, Secția penală

Asupra plângerii de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: În luna decembrie 2008, petiționarii B.N. și B.V., în calitate de persoane vătămate, au adresat o plângere penală Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, solicitând efectuarea de cercetări față de magistrații M.I. și M.G.V. - judecători în cadrul Tribunalului Buzău, sub aspectul infracțiunilor prevăzute de art. 246 și art. 249 C. pen. În susținerea plângerii, petiționarii au învederat faptul că magistrații și-au îndeplinit în mod defectuos atribuțiile de serviciu, pronunțând o hotărâre nelegală în Dosarul civil nr. 1652/114/2008 al Tribunalului Buzău. Având în vedere faptul că magistratul M.G.V.

este judecător la Tribunalul Buzău cu grad profesional de curte de apel, prin ordonanța nr. 697/P/2008, din 26 februarie 2009, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești și-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Prin rezoluția nr. 314/P/2009, din 18 mai 2009, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, a dispus, în temeiul art. 228 alin. (6) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen. neînceperea urmăririi penale față de judecătorii M.I. și M.G.V., pentru infracțiunile prevăzute de art. 246 și art. 249 C. pen., constatând că faptele reclamate nu există.

Nemulțumiți de soluția procurorului, petiționarii au formulat plângere la conducerea Secției de urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, care, prin rezoluția nr. 6303/2987/II/2/2009, din 30 iunie 2009, a respins-o ca neîntemeiată, constatând că nu se impune infirmarea rezoluției de neîncepere a urmăririi penale. În conformitate cu dispozițiile art. 278 1 C. proc. pen., petiționarii s-au adresat Înaltei Curte de Casație și Justiție solicitând desființarea rezoluției atacate și trimiterea cauzei la parchet în vederea continuării cercetărilor și tragerii la răspundere penală a făptuitorilor pentru faptele reclamate. Înalta Curte, examinând plângerea, în conformitate cu dispozițiile art. 278 1 alin. (7) C. proc.

pen., constată că aceasta este nefondată pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare. Soluția de neurmărire penală dată de parchet față de magistrații menționați mai sus este legală și temeinică întrucât din actele premergătoare efectuate în cauză nu a rezultat nici un element care să conducă la concluzia că hotărârea judecătorească a fost pronunțată de aceștia cu încălcarea legii în dauna petiționarilor. Împrejurarea că petiționarii sunt nemulțumiți de decizia civilă nr. 258 din 29 septembrie 2008 a Tribunalului Buzău nu poate conduce, în nici un caz, la concluzia întrunirii elementelor constitutive ale infracțiunilor pe care aceștia le-au indicat în plângerea lor. Infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută de art. 246 C. pen.

constă în fapta funcționarului public, care, în exercițiul atribuțiilor sale de serviciu, cu știință, nu îndeplinește un act ori îl îndeplinește în mod defectuos și prin aceasta cauzează o vătămare a intereselor legale ale unei persoane. În cazul infracțiunii de neglijență în serviciu, prevăzută de art. 249 C. pen. încălcarea unei îndatoriri de serviciu de către un funcționar public trebuie să aibă loc din culpă. Ca atare, pentru existența infracțiunii prevăzută de art. 246 C. pen., este necesar ca funcționarul public să-și exercite abuziv atribuțiile de serviciu, fie printr-o inacțiune - neîndeplinirea unui act, fie printr-o acțiune - îndeplinirea defectuoasă a unui act, care trebuie să aibă ca urmare vătămarea intereselor legale ale unei persoane, iar pentru existența infracțiunii prevăzute de art. 249 C. pen.

este necesară dovedirea culpei funcționarului public. Posibilitatea formulării unor plângeri împotriva membrilor completelor de judecată ce s-au pronunțat într-o cauză reprezintă un drept constituțional al petiționarelor însă aceasta nu echivalează cu exercitarea unui control asupra legalității și temeiniciei soluțiilor pronunțate. Magistratul se află în afara raportului juridic dedus judecății și înfăptuiește justiția în numele legii, fiind independent față de părți, iar hotărârile pe care le pronunță pot fi atacate, ori îndreptate doar prin căile prevăzute de lege. Cum din actele premergătoare efectuate în cauză nu s-a constatat vreo încălcare a dispozițiilor legii în activitatea magistraților reclamați, Înalta Curte, în temeiul art. 278 1 alin. (8) lit. a) teza a III-a C. proc.

pen., va respinge, ca nefondată plângerea formulată de petiționari împotriva rezoluției nr. 314/P/2009 din 18 mai 2009 dată de Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, și va menține rezoluția atacată. Potrivit art. 192, alin. (2) C. proc. pen., petiționarii vor fi obligați la plata cheltuielilor judiciare către stat. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E Respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petiționarii B.N. și B.V. împotriva rezoluției nr. 314/P/2009 din 18 mai 2009 dată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică. Menține rezoluția atacată. Obligă petiționarii la plata sumelor de câte 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Cu recurs. Pronunțată în ședință publică, azi 26 octombrie 2009.