ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3700/2011

Asupra recursului de față

În baza

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 119 din 8

iunie 2011 a Curții de Apel

Ploiești, secția

penală și pentru cauze cu minori și de familie, a fost

respinsă, ca

nefondată, plângerea formulată de petentul B.N. împotriva rezoluțiilor nr.

270/P/2010 din 30 martie 2010 și nr. 577/ll/2/2010 din 27 mai 2010 adoptate de

Parchetul de pe lângă

Curtea de Apel

Ploiești în dosarul nr. 270/P/2010, privind pe intimata

M.M., magistrat judecător la Judecătoria Buzău.

S-au

reținut, în esență, următoarele:

Prin rezoluția nr. 270/P din 30 martie

2010 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești în temeiul art. 228

alin. (4) și art. 10 lit. a) C. proc. pen. s-a dispus neînceperea urmăririi

penale față de magistratul M.M., pentru infracțiunile prev. de art. 246, art.

264 și art. 249 C. pen., cu motivarea că faptele sesizate de petentul B.N. nu

există.

Procurorul a reținut că persoana

vătămată a solicitat tragerea la răspundere penală a intimatei, pretinzând că

aceasta a săvârșit fapte penale cu ocazia soluționării dosarului nr.

8538/300/2007 aflat pe rolul Judecătoriei Buzău, având ca obiect „obligația de

a face", deoarece a interpretat în mod abuziv probele administrate în

cauză și a condus cercetarea judecătorească de o atare manieră încât să

prejudicieze interesele familiei sale.

Pe baza actelor premergătoare

efectuate în cauză procurorul a apreciat că încuviințarea și administrarea

probelor precum și analiza acestora reprezintă chestiuni de judecată asupra

cărora numai instanța de judecată se poate pronunța și în situația în care

părțile sunt nemulțumite cu privire la administrarea probatoriului cât și cu

privire la soluția pronunțată pot formula critici numai prin exercitarea căilor

de atac prevăzute de lege.

În situația în care instanța ar

proceda în sens contrar ar însemna o intervenție în activitatea de judecată,

ceea ce nu este permis, întrucât s-ar încălca principiul independenței

justiției recunoscut prin art. 2 din Legea nr. 303/2004 privind statutul

judecătorilor și procurorilor.

De asemenea, se arată că aprecierea

asupra legalității și temeiniciei măsurilor dispuse de completul de judecată

sunt contrare independenței magistratului în soluționarea cauzei,

concluzionându-se că afirmațiile petentului sunt lipsite se suport probator, că

faptele sesizate nu există.

Plângerea formulată de petent

împotriva acestei soluții, conform art. 277-278 C. proc. pen. a fost respinsă,

de procurorul general, prin rezoluția nr. 577/11/2/2010 din 27 mai 2010, cu

motivarea că soluția de neîncepere a urmăririi penale a magistratului M.M. este

corectă nefiind indicii privind existența faptelor sesizate.

Împotriva sentinței sus-menționate a

declarat recurs petiționarul.

Recursul declarat de petiționar

împotriva sentinței este inadmisibil, pentru următoarele considerente :

Potrivit dispozițiilor art. 287

1

alin. (1) C. proc. pen., împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale

sau a ordonanței ori, după caz, a rezoluției de clasare, de scoatere de sub

urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale, date de procuror, persoana

vătămată, precum și orice alte persoane ale căror interese legitime sunt

vătămate pot face plângere la judecătorul de la instanța căreia i-ar reveni,

potrivit legii, competența să judece cauza în primă instanță.

Potrivit dispozițiilor art. 278

1

alin. (7) și (8) din același cod, judecătorul, soluționând plângerea, pronunță

una dintre soluțiile prevăzute la lit. a), b), c) de la alin. (8).

Conform prevederilor art. 278

1

alin. (10), astfel cum a fost modificat prin art. XVIII pct. 39 din Legea nr.

202/2010, publicată în M.Of. nr. 714 din 26 octombrie 2010 și intrată în

vigoare la data de 25 noiembrie 2010, hotărârea judecătorului pronunțată

potrivit alin.8 este definitivă.

În cauză, hotărârea recurată de

petiționar a fost pronunțată la data de 8 iunie 2011, ulterior intrării în

vigoare a Legii nr. 202/2010, care nu mai prevede posibilitatea exercitării

recursului împotriva acestor hotărâri.

În raport de considerentele expuse,

urmează a fi respins, ca inadmisibil, recursul declarat de petiționar, cu

obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul

declarat de recurentul petiționar B.N. împotriva sentinței penale nr. 119 din 8

iunie 2011 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori

și de familie.

Obligă recurentul petiționar la plata

sumei de 300 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 20

octombrie 2011.