ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1384/2011

Asupra recursului de față;

În baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 170 din 16 noiembrie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. 578/42/2010, s-a respins ca tardiv formulată plângerea petentului B.N.,  împotriva rezoluțiilor nr. 270/P/2010 din 30 martie 2010 și nr. 577/II/2/2010 din 27 mai 2010 adoptate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, privind pe intimata M.M., magistrat judecător la Judecătoria Buzău.

A fost obligat petentul la plata sumei de 80 lei, cu titlu de cheltuieli și judiciare către stat.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că prin plângerea formulată în temeiul art. 278

1

C. proc. pen., petentul B.N. a solicitat desființarea rezoluțiilor nr. 270/P/2010 din 30 martie 2010 și nr. 577/II/2/2010 din 27 mai 2010 adoptate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de magistratul judecător M.M., pentru infracțiunile prev. de art. 246 C. pen., art. 264 C. pen. și art. 249 C. pen., întrucât faptele nu există.

În motivarea plângerii, petentul a susținut nelegalitatea și netemeinicia soluțiilor adoptate de parchet pe motiv că procurorul nu a făcut o cercetare efectivă a probelor aflate la dosar, că a manifestat neglijență în administrarea probelor necesare aflării adevărului, precizând totodată, că, acțiunea sa nu are la bază nemulțumirea față de soluția dată în cauză și nici dorința de a obține schimbarea sentinței civile nr. 7556 din 9 decembrie 2009, ci faptul că magistratul judecător M.M. a dat dovadă de rea-credință în soluționarea cauzei cu care a fost investit.

S-a solicitat admiterea plângerii, desființarea rezoluțiilor și trimiterea cauzei la parchet pentru începerea urmăririi penale față de magistratul judecător M.M. sub aspectul săvârșirii infracțiunilor reclamate.

Verificând plângerea petentului, în raport de actele și lucrările dosarului, de motivele invocate, precum și de dispozițiile art. 278

1

C. proc. pen., instanța de fond a reținut că prin rezoluția nr. 270/P din 30 martie 2010 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, în temeiul art. 228 alin. (4) și art. 10 lit. a) C. proc. pen. s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de magistratul M.M., pentru infracțiunile prevăzute de art. 246, art. 264 și art. 249 C. pen., cu motivarea că faptele reclamate de petentul B.N. nu există.

Procurorul a reținut că persoana vătămată a solicitat tragerea la răspundere penală a intimatei, pretinzând că aceasta a săvârșit fapte penale cu ocazia soluționării dosarului nr. 8538/300/2007 aflat pe rolul Judecătoriei Buzău, având ca obiect „obligația de a face”, prin aceea că a interpretat în mod abuziv probele administrate în cauză și a condus cercetarea judecătorească de o atare manieră încât să prejudicieze interesele familiei sale.

Pe baza actelor premergătoare efectuate în cauză, procurorul a concluzionat că încuviințarea și administrarea probelor precum și analiza acestora reprezintă chestiuni de judecată asupra cărora numai instanța se poate pronunța, iar în situația în care părțile sunt nemulțumite de modul în care a fost administrat probatoriul și de soluția pronunțată, pot formula critici numai prin exercitarea căilor de atac prevăzute de lege.

În situația în care instanța ar proceda în sens contrar, aceasta ar însemna o intervenție în activitatea de judecată, ceea ce nu este permis, întrucât s-ar încălca principiul independenței justiției recunoscut prin art. 2 din Legea nr. 303/2004 privind Statutul judecătorilor și procurorilor.

De asemenea, aprecierea asupra legalității și temeiniciei măsurilor dispuse de completul de judecată este contrară independenței magistratului în soluționarea cauzei, procurorul concluzionând că afirmațiile petentului sunt lipsite de suport probator, că faptele sesizate nu există și, de regulă, partea ale cărei cereri au fost soluționate nefavorabil, uzează de drepturile procedurale într-un alt mod, respectiv adresează petiții instituțiilor statului sau formulează plângeri penale exprimându-și astfel nemulțumirea față de hotărârile judecătorești.

Plângerea formulată de petent împotriva acestei soluții, conform art. 277-278 C. proc. pen. a fost respinsă, ca neîntemeiată prin rezoluția nr. 577/II/2/2010 din 27 mai 2010 a procurorului general, cu motivarea că în mod corect procurorul de caz a dispus neînceperea urmăririi penale față de magistratul judecător M.M., întrucât nu sunt indicii privind săvârșirea faptelor sesizate.

Totodată, s-a mai reținut că administrarea probatoriilor s-a realizat în conformitate cu dispozițiile din Codul de procedură civilă și că soluția pronunțată poate fi cenzurată și desființată numai prin exercitarea căilor de atac prevăzute de lege.

Examinând plângerea persoanei vătămate, în raport de actele și lucrările dosarului și de dispozițiile art. 278

1

alin. (1) și (2) C. proc. pen., Curtea a constatat că plângerea a fost tardiv formulată.

Potrivit art. 278

1

alin. (1) C. proc. pen. împotriva rezoluțiilor procurorului de neîncepere a urmăririi penale sau a ordonanței ori rezoluției de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale, persoana vătămată poate face plângere în termen de 20 de zile de la comunicarea modului de rezolvare, iar în aliniatul 2 al aceluiași articol se precizează că în cazul în care procurorul ierarhic superior sau după caz procurorul general nu a soluționat plângerea în termenul prevăzut în art. 277, termenul de sesizare a instanței curge de la data expirării termenului inițial de 20 de zile.

În speță, rezoluția nr. 270/P din 30 martie 2010 de neîncepere a urmăririi penale a fost comunicată petentului la data de 08 aprilie 2010 potrivit dovezii aflată la fila 11 dosar urmărire penală.

Împotriva acestei soluții persoana vătămată a formulat plângere la data de 26 aprilie 2010, plângere ce a fost soluționată de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești la data de 27 mai 2010 (fila 14 d.u.p.), fiind comunicată petentului la 01 iunie 2010 potrivit dovezii aflată la fila 15 d.u.p.

Cu toate că plângerea nu a fost rezolvată de către procurorul ierarhic superior în termenul legal de 20 de zile, petentul nu a respectat termenul imperativ reglementat de art. 278

1

alin. (2) C. proc. pen., care prevede expres că în această situație petentul se poate adresa cu plângere instanței de judecată, iar termenul de 20 de zile curge de la data expirării termenului inițial prevăzut în alin. (1) al articolului menționat.

Prin decizia nr. 15 din 6 aprilie 2009 pronunțată într-un recurs în interesul legii, Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat că termenele prevăzute de art. 278 alin. (3) și art. 278

1

alin. (2) C. proc. pen. sunt termene de decădere, sub aspectul naturii juridice, astfel că nerespectarea lor atrage nulitatea plângerii și respingerea acesteia ca tardivă.

Or, petentul a formulat plângere la instanța de judecată la data de 5 iunie 2010, așa cum rezultă din ștampila poștei aplicată pe plicul prin care s-a realizat expedierea plângerii (fila 8 verso), deși termenul de 40 de zile de la comunicarea rezoluției de neurmărire penală, expirase la data de 19 mai 2010.

Împotriva sentinței a declarat recurs petentul B.N. criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie în sensul că, în mod greșit s-a dispus respingerea ca tardiv formulată a plângerii adresată judecătorului în conformitate cu dispozițiile art. 278

1

C. proc. pen. În principal, petentul a solicitat retrimiterea cauzei la procuror în vederea completării probatoriului și începerii urmăririi penale, iar în subsidiar, trimiterea dosarului la instanța de fond, respectiv, Curtea de Apel Ploiești, pentru rejudecarea plângerii.

Examinând hotărârea atacată, atât prin prisma motivelor invocate, cât și din oficiu, în conformitate cu dispozițiile art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul este fondat.

Potrivit art. 278

1

alin. (1) C. proc. pen., termenul de introducere a plângerii împotriva rezoluțiilor sau ordonanțelor procurorului de netrimitere în judecată este de 20 de zile și începe să curgă de la data comunicării rezoluției sau ordonanței prin care procurorul ierarhic superior, menționat în art. 278 alin. (1) și (2) C. proc. pen., a respins plângerea formulată conform art. 275 – 278 împotriva acestor acte ale procurorului.

Conform alin. (2) al aceluiași articol, în cazul în care procurorul ierarhic superior nu a soluționat plângerea în termenul prevăzut în art. 277, termenul de 20 de zile curge de la data expirării termenului inițial.

Dispozițiile art. 278

1

alin. (2) C. proc. pen. nu pot fi interpretate în sensul că rezoluțiile sau ordonanțele de netrimitere în judecată pot fi atacate numai într-un termen de maximum 40 de zile, care curge de la data comunicării acestor acte ale procurorului.

Dispozițiile art. 278

1

alin. (2) C. proc. pen., devin incidente numai în situațiile în care procurorul ierarhic superior nu soluționează în termen de 20 de zile plângerea cu care a fost investit în condițiile art. 278 alin. (1) și 3 C. proc. pen.

Pe de altă parte, termenul de 20 de zile în care trebuie soluționată plângerea conform art. 278 C. proc. pen., este distinct de cel de 20 de zile în care se poate formula plângere în temeiul art. 278

1

C. proc. pen.

Fiind termene distincte, fiecare dintre acestea trebuie calculat diferit, cu respectarea dispozițiilor art. 186 C. proc. pen., referitoare la calcularea termenelor procedurale, așa încât, nu pot fi cumulate două termene de strict 20 de zile, durata efectivă a fiecăruia putând fi diferită.

Este de reținut și faptul că termenul de 20 de zile în care procurorul ierarhic superior trebuie să soluționeze plângerea, începe să curgă, în mod firesc, de la data înregistrării acesteia, dată care în situația transmiterii prin poștă poate fi diferită de cea la care s-a formulat plângerea.

Nu în ultimul rând, trebuie avut în vedere că pot fi situații în care plângerea a fost greșit îndreptată și este trimisă ulterior procurorului ierarhic superior, în conformitate cu dispozițiile art. 278

1

alin. (13) C. proc. pen. În mod evident, și în această situație, termenul de 20 de zile pentru soluționarea plângerii, curge de la înregistrarea acesteia spre competentă soluționare, și nu de la data depunerii la organul necompetent.

În concluzie, dispozițiile art. 277, art. 278 și art. 278

1

alin. (2) C. proc. pen., nu pot fi interpretate decât în sensul că termenul de 20 de zile în care procurorul ierarhic superior soluționează o plângere în condițiile art. 278 alin. (3) C. proc. pen., începe să curgă din momentul primirii petiției.

Tot astfel, prevederile art. 278

1

alin. (2) C. proc. pen. nu pot fi interpretate decât în sensul că, în situația nerezolvării plângerii de către procurorul ierarhic superior în termenul legal, la expirarea acestuia începe să curgă un termen distinct de 20 de zile în care se poate face plângere la instanță.

În speță, rezoluția de neîncepere a urmăririi penale nr. 270/P din 30 martie 2010 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești a fost comunicată recurentului petent la data de 8 aprilie 2010 (fila 11 dosar urmărire penală).

Împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale sus-menționate, recurentul a formulat la data de 26 aprilie 2010 (data poștei, fila 13 dosar urmărire penală) plângere conform art. 278 C. proc. pen., pe care a adresat-o procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, unde a fost înregistrată la 29 aprilie 2010 (fila 12 dosar urmărire penală).

Plângerea recurentului a fost soluționată de procurorul general prin rezoluția nr. 577/II/2/2010 din 27 mai 2010, adică după expirarea termenului de 20 de zile prevăzut în art. 278 alin. (4) raportat la art. 277 C. proc. pen.

Această din urmă soluție a fost comunicată recurentului la data de 1 iunie 2010 (fila 15 dosar urmărire penală).

La data de 5 iunie 2010 (data poștei) recurentul a înaintat instanței plângerea împotriva soluției de netrimitere în judecată adoptată de procuror, formulată în conformitate cu dispozițiile art. 278

1

C. proc. pen., plângere care a fost înregistrată la curtea de apel la data de 9 iunie 2010 (filele 1-8 dosar urmărire penală).

Termenul de 20 de zile în care recurentul putea să formuleze plângerea întemeiată pe art. 278

1

C. proc. pen., calculat în raport de data expirării termenului înăuntrul căruia procurorul general trebuia să soluționeze plângerea (20 mai 2010) expira la data de 10 iunie 2010.

Or, din înscrisurile aflate la dosarul de fond rezultă, așa cum s-a arătat în cele ce preced, că recurentul a înaintat instanței plângerea prin scrisoare recomandată, datată 5 iunie 2010, deci în termenul de 20 de zile prevăzut de lege.

În aceste condiții, Înalta Curte constată că în mod greșit plângerea petentului B.N. a fost respinsă ca tardiv formulată de către instanța de fond, motiv pentru care în temeiul art. 385

15

pct. 2 lit. d) C. proc. pen., va admite recursul, va casa sentința și va trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță de fond - Curtea de Apel Ploiești -, pentru soluționarea pe fond a plângerii.

În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de petiționarul B.N. împotriva sentinței penale nr. 170 din 16 noiembrie 2010 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Casează sentința penală recurată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță - Curtea de Apel Ploiești.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 6 aprilie 2011.