ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3755/2011

Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 140 din 30 iunie 2011, Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, a respins plângerea formulată de petentul Ș.G., împotriva Rezoluțiilor nr. 322/P/2011 din 07 aprilie 2011 și nr. 751/II/2/2011 din 18 mai 2011 ambele ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești ca neîntemeiată. Pentru a hotărî astfel a reținut următoarele: Prin Rezoluția nr. 751/II/2/2011 din data de 18 mai 2011 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, s-a respins, ca neîntemeiată, plângerea formulată de petentul Ș.G.

împotriva Rezoluției nr. 322/P/2011, procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești reținând următoarea situație: Plângerea se referă la Dosarul nr. 322/P/2011 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești care a avut ca obiect efectuarea de cercetări față de judecătorul magistrat I.C., din cadrul Judecătoriei Pucioasa - Județul Dâmbovița, cercetată pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 247 C. pen. Prin Rezoluția nr. 322/P/20111 din 7 aprilie 2011 procurorul a dispus neînceperea urmăririi penale față de judecătorul magistrat I.C. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 247 C. pen. întrucât din actele premergătoare efectuate a rezultat că fapta reclamată nu există, astfel că acțiunea penală nu poate fi pusă în mișcare.

Petiționarul Ș.G. a formulat plângere împotriva soluției dispusă arătând că rezoluția este în contradicție flagrantă cu legea și cu probele din dosar, apreciind că magistratul judecător I.C. a nesocotit disp. art. 129 alin. (5) C. proc. pen. referitoare la îndatorirea judecătorului de a stărui prin toate mijloacele legale pentru a preveni orice greșeală, privind aflarea adevărului în cauza dedusă judecății și considerând că prin respingerea unor cereri, i-a fost îngrădit dreptul la apărare, s-a solicitat anularea rezoluției atacate și trimiterea în judecată a făptuitoarei I.C., pe baza probelor aflate la dosar.

Curtea de Apel Ploiești verificând actele și lucrările Dosarului nr. 322/P/2011 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești a reținut că soluția dispusă prin rezoluția criticată este temeinică și legală, reținând că din analizarea plângerii inițiale formulate de această persoană se remarcă împrejurarea că aceasta relevă afirmații generaliste referitoare la făptuitoarea I.C., ce nu se pot circumscrie, în lipsa vreunui element concret, elementelor constitutive ale infracțiunilor de abuz în serviciu și în baza art. 278 1 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., a respins plângerea ca neîntemeiată. Împotriva Sentinței penale nr. 140 din 30 iunie 2011 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, a declarat recurs petiționarul Ș.G., cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curți sub nr. 525/42/2011.

Examinând hotărârea recurată, din oficiu, astfel cum impun dispozițiile art. 385 6 alin. ultim C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 385 15 lit. a) teza a II-a C. proc. pen., constată că recursul formulat de recurentul petiționar Ș.G., este inadmisibil, având în vedere că decizia pronunțată de Curtea de Apel Ploiești este definitivă. Înalta Curte reține că inadmisibilitatea reprezintă o sancțiune procedurală care intervine atunci când părțile implicate în proces efectuează un act pe care legea nu îl prevede sau îl exclude, precum și în situația când se încearcă exercitarea unui drept epuizat pe o altă cale procesuală, ori chiar printr-un act neprocesual. Dispozițiile art. 385 1 C. proc.

pen. enumera hotărârile precum și încheierile, care pot fi atacate o singură dată cu recurs. Căile ordinare de atac sunt strict și limitativ reglementate prin norma procesual penală, cu arătarea imperativă a persoanelor ce le pot folosi, precum și a condițiilor, cazurilor și termenelor în care pot fi exercitate. În prezenta cauză prin Sentința nr. 140 din 30 iunie 2011 Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, a respins, ca neîntemeiată, plângerea formulată de petentul Ș.G., împotriva Rezoluțiilor nr. 322/P/2011 din 07 aprilie 2011 și nr. 75l/l1/2/2011 din 18 mai 2011 ambele ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, în condițiile în care textul de lege prevăzut la art. 278 1 alin. (10) C. proc.

pen. nu permite formularea niciunei căi de atac în acest context procesual. Astfel, în conformitate cu prevederile art. 278 1 alin. (10) C. proc. pen. astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 202/2010 "Hotărârea judecătorului pronunțată potrivit alin. (8) este definitivă". Sentința penală nr. 140 din 30 iunie 2011 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, ca instanță de fond, este definitivă potrivit art. 278 1 alin. (10) C. proc. pen., împrejurare care atrage inadmisibilitatea controlului judiciar prin recursul solicitat de petiționar. Astfel, exercitând o cale de atac în afara condițiilor stabilite de lege, demersul astfel realizat va fi sancționat cu inadmisibilitatea.

Față de considerentele precizate, Înalta Curte, în conformitate cu dispozițiile art. 385 15 alin. (1) pct. 1 lit. a) teza a II-a C. proc. pen., va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petiționarul Ș.G. împotriva Sentinței penale nr. 140 din 30 iunie 2011 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie. În temeiul dispozițiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte, va obliga recurentul petiționar la plata cheltuielilor judiciare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petiționarul Ș.G. împotriva Sentinței penale nr. 140 din 30 iunie 2011 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie. Obligă recurentul petiționar la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 24 octombrie 2011.