ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 747/2009

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 182 din 12 noiembrie 2008, Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petiționarul P.M. împotriva rezoluției nr. 292/P/2008 din 17 iulie 2008 și a ordonanței nr. 1403/11/20/2008 din 3 septembrie 2008 pronunțată în dosarul nr. 373/II/2/2008 ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești. Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele: Petiționarul P.M. a formulat plângere penală și a solicitat trimiterea în judecată a numitelor G.A.M., A.C. și l.E. pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 246, 264, 289, 291, 247, 169, 272, 249 C. pen.

Prin rezoluția penală nr. 292/P/2008 din 17 iulie 2008, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, în temeiul dispozițiilor art. 228 alin. (4) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., a dispus neînceperea urmăririi penale față de făptuitoarea G.A.M., procuror, pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 246, 264, 289, 291, 247, 269, 272 C. pen., față de A.C., procuror, pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 246, 247, 264, 269, 272, 291 C. pen., față de făptuitoarea I.E., judecător, pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 246, 264, 289, 291, 272, 249 C. pen., întrucât acestea nu există. A dispus disjungerea și declinarea cauzei în favoarea Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție pentru a efectua cercetări față de G.G., procuror la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 246 și 264 C. pen.

Prin rezoluția mai sus-menționată s-a reținut, față de J.A., că prin rezoluția nr. 299/P/2007 din 8 noiembrie 2007 s-a dispus neînceperea urmăririi penale pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 246, 247, 249 și 264 C. pen., apreciindu-se că faptele sesizate nu sunt prevăzute de legea penală, împotriva acestei rezoluții neexercitându-se căile de atac prevăzute de lege. Cu privire la făptuitoarea G.A.M. s-a stabilit că nu se poate reține în sarcina acesteia săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 246, 264, 289, 291, 247, 269, 272 C. pen., întrucât faptele nu există. Cu privire la numita D.G. s-a constatat că pretinsa activitate infracțională a acesteia a făcut obiectul dosarului nr. 404/P/2007 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, în care s-a dispus neînceperea urmăririi penale, astfel că, nu mai pot fi efectuate cercetări pentru același gen de infracțiuni, care fac deja obiectul altui dosar aflat în lucru.

Referitor la făptuitoarele A.C. și I.E., de asemenea, s-a constatat că faptele reclamate nu există Împotriva rezoluției procurorului, petiționarul a formulat plângere la procurorul ierarhic superior, și prin ordonanța dată în dosarul nr. 1403/11//2/2008 din 3 septembrie 2008, a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești în temeiul art. 278 C. proc. pen., s-a dispus respingerea plângerii formulată de petiționarul P.M. împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale, adoptată în dosarul nr. 292/P/2008 din 17 iulie 2008, al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, cu motivarea că analizând soluția pronunțată de procuror și actele prealabile administrate, în cauză, s-a constatat că soluția dată, de neîncepere a urmăririi penale, este legală și temeinică.

Împotriva celor două rezoluții, petiționarul, a formulat plângere, în termen legal, în temeiul art. 278 1 C. proc. pen., adresată Curții de Apel Ploiești și a solicitat în concluzie admiterea plângerii, tragerea la răspundere a tuturor făptuitorilor și trimiterea dosarului la parchet pentru începerea urmăririi penale împotriva intimaților, pentru faptele sesizate. Curtea de Apel Ploiești, examinând plângerea, în temeiul prevederilor art. 278 1 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petiționarul P.M.

împotriva rezoluției nr. 292/P/2008 din 17 iulie 2008, și a ordonanței nr. 1403/11/20/2008 din 3 septembrie 2008, pronunțată în dosarul nr. 373/II/2/2008 ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, cu motivarea că, în mod corect procurorul a dispus neînceperea urmăririi penale a intimaților, întrucât nu sunt date și indicii privind comiterea infracțiunilor sesizate, cu atât mai mult cu cât soluțiile adoptate de procurorii făptuitori au fost cenzurate de instanță constatându-se legalitatea și temeinicia acestora, astfel, în temeiul prevederilor art. 278 1 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., a respins plângerea ca nefondată. Împotriva hotărârii Curții de Apel Ploiești a declarat recurs petiționarul P.M.

prin care a arătat că hotărârea pronunțată este nelegală și netemeinică. Recursul este nefondat urmând a fi respins ca atare pentru următoarele considerente: Analizând actele și lucrările dosarului, inclusiv ordonanțele atacate și hotărârea primei instanțe se constată că în mod justificat s-a respins plângerea formulată de petiționarul P.M. întrucât, în cauză nu rezultă niciun fel de indiciu că intimatele G.A.M. și A.C., procurori și I.E., judecător, ar fi comis infracțiunile prevăzute de art. 246, 264, 289, 291, 247, 269, 272, 247, 249 C. pen. Curtea de Apel Ploiești în mod corect a constatat, în urma analizării probelor, că intimatele G.A.M. și A.C. și I.E. nu au săvârșit fapte care să atragă acestora răspunderea penală.

Faptul că petiționarul este nemulțumit de soluțiile pronunțate de intimate, nu constituie o vătămare a intereselor legale, pentru a fi aplicabile dispozițiile art. 246 C. pen., și nici art. 289, 264, 291, 247, 269, 272, 247, 249 din același cod și nu poate conduce în niciun caz la concluzia întrunirii elementelor constitutive ale infracțiunilor reclamate, iar din analiza actelor existente la dosarul cauzei rezultă că intimatele, magistrați, și-au respectat îndatoririle de serviciu și au pronunțat soluții legale, motivate în fapt și în drept. Totodată, legalitatea și temeinicia soluțiilor adoptate nu constituie motive pentru tragerea la răspundere penală, dacă nu este dovedită existența altor împrejurări de fapt, care să fi determinat exercitarea cu bună știință, în mod defectuos, a atribuțiilor de serviciu sau alte infracțiuni.

Posibilitatea formulării unor plângeri împotriva magistraților reprezintă un drept constituțional al petiționarilor, însă, aceasta nu echivalează cu exercitarea unui control asupra legalității și temeiniciei soluțiilor date. Astfel, în mod temeinic și legal instanța fondului a respins ca nefondată plângerea petiționarului, constatând că din actele prealabile nu rezultă că magistrații ar fi comis fapte penale în activitatea de soluționare a cauzei care îl nemulțumește pe petiționar. Activitatea magistraților de soluționare a cauzelor nu este supusă procedurii prevăzută în art. 278 1 C. proc. pen., astfel cum solicită petiționarul. Răspunderea penală a magistraților nu este exclusă, dar ea poate interveni numai când se stabilește că aceștia au comis infracțiuni, situație care este exclusă în prezenta cauză.

În temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte urmează să respingă recursul declarat de petiționarul P.M., ca nefondat. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționarul P.M. împotriva sentinței penale nr. 182 din 12 noiembrie 2008 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie. Obligă recurentul petiționar la 160 lei cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 4 martie 2009.