ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2544/2011

Asupra recursului penal de față:

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 66 din 24 martie 2011, Curtea de Apel Ploiești, în baza art. 278

1

alin. (8) lit. a) C. proc. pen., a respins ca nefondată plângerea formulată de petenta I.I. împotriva Rezoluției nr. 363/P/2010 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, precum și împotriva Rezoluției nr. 1361/II/2/2010 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești și a menținut ca legală și temeinică soluția adoptată prin acestea.

A obligat petenta la 100 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că prin Rezoluția nr. 363/P/2010 din 30 august 2010 Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești a dispus neînceperea urmăririi penale pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 215 alin. (1), (3) C. pen. față de C.A.

Pentru a dispune astfel, procurorul a reținut că la data de 30 martie 2010 persoana vătămată I.I. a formulat o plângere penală înregistrată la D.N.A. - Serviciul Teritorial Ploiești, care a fost trimisă spre competentă soluționare Parchetului de pe lângă Curtea împotriva avocatei C.A., prin care a sesizat faptul că aceasta a primit o sumă de bani, cu titlu de onorariu, de la soțul și de la fiul său, pentru a promova acțiunea civilă înregistrată la Judecătoria Vălenii de Munte sub nr. 1243/331/2009, fără a încheia vreun contract de asistență sau a emite vreo chitanță în acest sens. S-a mai arătat în plângere că deși a plătit onorariul, avocata nu și-a îndeplinit obligația de a o reprezenta și apăra în dosarul civil, bănuind că ar fi făcut o înțelegere cu părțile adverse, contrară intereselor lor, astfel încât a pierdut procesul.

Actele premergătoare efectuate în cauză au evidențiat că cererea de chemare în judecată a fost formulată și semnată pentru ambii reclamanți O.N., O.V. de către avocatul C.A. Acțiunea avea ca obiect revendicarea unei suprafețe de teren despre care se susținea că a fost acaparată de pârâții B.D. și U.E. precum și grănițuirea proprietăților.

Persoana vătămată a precizat că personal a plătit onorariul cerut de avocat însă nu a primit chitanță și nici nu i s-a solicitat ei sau soțului, să semneze un contract de asistență juridică.

În timpul procesului civil, O.N., soțul persoanei vătămate, a decedat, iar fiul acesteia - ce era plecat în Spania, a întocmit pe numele mamei sale I.I. o procură judiciară pentru a-l reprezenta în dosarul Judecătoriei Vălenii de Munte menționat mai sus.

Instanța de fond a invocat, din oficiu, lipsa calității de reprezentant a avocatului reclamanților, reținând că avocatul a justificat mandatul numai din partea lui O.V., prin I.I. S-a reținut de către instanță că avocatului i s-a pus în vedere și s-a dat termen pentru a demonstra că a acționat cu respectarea art. 68 C. proc. civ. și a dispozițiilor Legii nr. 51/1995, însă nu a putut prezenta contractul de asistență juridică și împuternicirea valabile. La termenul de judecată din 08 februarie 2010, avocata C.A. a depus la Dosarul nr. 1243/331/2009 o cerere formulată în nume personal, prin care a solicitat admiterea excepției lipsei de mandatar al reclamanților și respingerea acțiunii.

Pentru motivele de mai sus, Judecătoria Vălenii de Munte a admis excepția lipsei capacității de reprezentant a avocatului și, pe cale de consecință, cererea reclamantului O.N. - decedat, a fost anulată, fiind formulată de o persoană fără calitatea de reprezentant.

Au fost admise și alte excepții - invocate de pârâți în întâmpinare, astfel încât cererea formulată de celălalt reclamant - O.V., a fost respinsă, prin Sentința civilă nr. 299 din 08 februarie 2010, rămasă definitivă prin neapelare.

Se mai reține că în cauză nu au putut fi administrate probe concludente pentru a se putea constata dacă făptuitoarea ar fi desfășurat acțiuni de inducere în eroare a clienților săi, la data la care a convenit să-i asiste și să-i reprezinte în procedura revendicării, pe cale judecătorească, a unei suprafețe de teren.

A reținut procurorul că simpla împrejurare că făptuitoarea nu a putut prezenta, în formă scrisă, la solicitarea instanței, un mandat pentru reprezentarea lui O.N. în vederea exercitării dreptului de reprezentarea lui O.N. în vederea exercitării dreptului de chemare în judecată și a formulat concluzii de respingere a acțiunii promovată în numele clienților săi nu realizează elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune.

În cuprinsul Legii nr. 51/1995 precum și al statutului profesiei de avocat sunt prevăzute, printre efectele contractului de asistență juridică, că avocatul își va reprezenta clientul cu diligența unui bun profesionist, în limitele legii precum și că acesta are obligația să ia în mod util și în mod rezonabil măsuri potrivite pentru apărarea intereselor clientului. Încălcarea acestora obligații însă, nu este de natură să atragă răspunderea penală a avocatului, nerespectarea imputabilă a îndatoririlor profesionale constituind abatere disciplinară.

Ca atare s-a apreciat că este necesar a fi sesizat consiliul Baroului de avocați din care face parte avocatul pentru a aprecia dacă fapta comisă este de natură să atragă răspunderea disciplinară a făptuitoarei.

Împotriva acestei rezoluții a formulat plângere petenta I.I. care a reiterat aspecte din sesizarea inițială, arătând că "doamna avocat nu și-a îndeplinit datoria de avocat, i-a luat bani fără să prezinte în fața instanței contractul de angajament și pentru acest lucru a pierdut procesul de la început, avocata neprezentându-se la termene.

Prin Rezoluția nr. 1361/II/2/2010 din 01 noiembrie 2010 dată de procurorul general din cadrul Curții de Apel Ploiești s-a respins plângerea formulată de petenta I.I. împotriva soluției din Dosarul nr. 363/P/2010 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești apreciindu-se că aceasta este temeinică și legală.

Împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale, în baza disp. art. 278

1

C. proc. pen., a formulat plângere petiționara, ce a fost respinsă ca nefondată, reținând instanța de fond că intenția intimatei nu a fost aceea de a induce în eroare petenta cu ocazia încheierii contractului de asistență juridică cu privire la calitatea sa profesională ori la prestațiile pe care se obliga să le realizeze în baza acestuia.

Reține instanța de fond că actele premergătoare efectuate în cauză, nu au scos în evidență aspecte de natură penală, ci pot eventual să justifice formularea unor acțiuni civile pentru reperarea prejudiciului.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs petiționara I.I. pe care nu l-a motivat în scris, însă la termenul din 24 iunie 2011, Înalta Curte a pus în discuție excepția inadmisibilității recursului fapt pentru care urmează să analizeze recursul numai raport de excepția invocată.

Analizând actele și lucrările dosarului reține Înalta Curte că recursul formulat de petiționară este inadmisibil, urmând a fi respins ca atare pentru considerentele ce urmează.

Potrivit disp. art. 278

1

alin. (10) C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 202/2010, hotărârea judecătorului, pronunțată, potrivit alin. (8) este definitivă.

Având în vedere că hotărârea recurată a fost pronunțată în baza disp. art. 278

1

alin. (8) C. proc. pen., reține Înalta Curte că petiționara nu avea la îndemână calea de atac a recursului, fiind vorba de o hotărâre definitivă, ca atare nesusceptibilă de a fi contestată cu noua cale de atac.

Față de considerentele arătate, Înalta Curte urmează ca în baza art. 385

15

pct. 1 lit. a) C. proc. pen., să respingă, ca inadmisibil recursul declarat de petiționară.

Văzând și disp. art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petiționara I.I. împotriva Sentinței penale nr. 66 din 24 martie 2011 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Obligă recurenta petiționară la plata sumei de 100 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 24 iunie 2011.