ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1284/2013

Asupra contestației în anulare de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Decizia penală nr. 908 din 26 iunie 2012 a Curții de Apel Ploiești a fost respins ca inadmisibil recursul declarat de petentul B.G., împotriva Sentinței penale nr. 815 din 26 aprilie 2012 a Judecătoriei Ploiești.

Pentru a pronunța decizia respectivă, instanța de recurs a reținut următoarele:

Prin Sentința penală nr. 815 din data de 26 aprilie 2012 pronunțată de Judecătoria Ploiești, admițându-se excepția tardivității plângerii, în baza art. 278

1

alin. (1) rap. la art. 278

1

alin. (8) lit. a) C. proc. pen. a fost respinsă ca tardivă plângerea formulată de petentul B.G., împotriva Ordonanței nr. 170/P/2010 din 02 august 2011 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.N.A. - Serviciul Teritorial Ploiești, menținută prin Rezoluția nr. 313/II/2/2011 din 16 septembrie 2011 a procurorului șef serviciu în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.N.A. - Serviciul Teritorial Ploiești, privind pe intimații P.A.Ș., O.R.Ș. și H.G.,  fiind menținută soluția dată prin ordonanța atacată.

Conform disp. art. 192 alin. (2) C. proc. pen. petentul a fost obligat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, iar în baza art. 193 alin. (6) din același cod a sumei de 800 RON către intimatul P.A.Ș., reprezentând onorariu avocat.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei Ploiești la 11 octombrie 2011 sub nr. 22787/281/2011 petentul B.G. a formulat plângere împotriva Ordonanței nr. 170/P/2010 din data de 02 august 2011 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.N.A. - Serviciul Teritorial Ploiești, menținută prin Rezoluția nr. 313/II/2/2011 din data de 16 septembrie 2011 a procurorului șef serviciul în cadrul D.N.A. - Serviciul Teritorial Ploiești, în contradictoriu cu intimații O.R.Ș., H.G. și P.A.Ș.

În vederea soluționării plângerii a fost atașat Dosarul nr. 170/P/2010 (supliment) al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.N.A. - Serviciul Teritorial Ploiești, precum și lucrarea nr. 313/II/2/2011 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.N.A. - Serviciul Teritorial Ploiești.

La termenul din 08 martie 2012, în ședință publică, reprezentantul Ministerului public a invocat excepția tardivității plângerii formulate de petentul B.G.

Asupra excepției tardivității plângerii petentului, analizând actele dosarului, instanța a constatat că la data de 22 noiembrie 2011 petentul B.G. a formulat plângere împotriva membrilor Comisiei județene de fond funciar, care au semnat titlurile de proprietate din 19 iunie 2009 și din 16 decembrie 1994, eliberate pe numele B.I. și G.S., precum și împotriva președintelui Comisiei locale de aplicare a Legilor fondului funciar din Băicoi, în legătură cu propunerea transmisă Instituției prefectului județului Prahova, de emitere a titlului de proprietate nr. 205257/2009.

Prin Ordonanța nr. 170/P/2010 din 02 august 2011 Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, D.N.A. - Serviciul Teritorial Ploiești a dispus neînceperea urmăririi penale față de făptuitorii O.R.Ș., H.G. și P.A.Ș. sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art. 13

2

din Legea nr. 178/2000 rap. la art. 246 C. pen.

De asemenea, s-a dispus disjungerea cauzei și declinarea competenței de soluționare a acesteia, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prev.de art. 246 C. pen., respectiv de art. 13

2

din Legea nr. 178/2000 rap. la art. 246 C. pen. față de numiții S.N., U.M., S.C. și ceilalți membrii ai Comisiei locale de fond funciar a orașului Băicoi, în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploiești.

Ordonanța nr. 170/P/2010 din 02 aprilie 2011 a D.N.A. - S.T. Ploiești a fost comunicată petentului la 04 august 2011, iar la data de 19 august 2011, potrivit disp. art. 278 C. proc. pen., petentul a formulat (în termen legal) plângere împotriva Ordonanței nr. 170/P/2010 din 02 august 2011.

Prin Rezoluția nr. 313/II/2/2011 din 16 septembrie 2011 a procurorului șef serviciu în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.N.A. - Serviciul Teritorial Ploiești, comunicată petentului la data de 21 septembrie 2011 a fost respinsă plângerea petentului, ca netemeinică.

În cauză, instanța de fond a constatat că, împotriva ordonanței procurorului, petentul a formulat plângere la 19 august 2011, iar procurorul șef serviciu trebuia să soluționeze plângerea în termen de cel mult 20 de zile de la primire, respectiv la 08 septembrie 2011.

Procurorul șef serviciu în cadrul D.N.A. - Serviciul Teritorial Ploiești a soluționat însă plângerea peste termenul legal, pronunțând Rezoluția nr. 313/II/2/2011 la data de 16 septembrie 2011.

S-a motivat că potrivit art. 278

1

alin. (2) C. proc. pen., în cazul în care procurorul general parchetului nu a soluționat plângerea în termenul prevăzut în art. 277 C. proc. pen. (respectiv în termen de cel mult 20 de zile de la primire), termenul de 20 de zile pentru atacarea soluțiilor procurorului la judecător curge de la data expirării termenului inițial - 20 de zile.

Astfel, în condițiile în care procurorul general nu s-a pronunțat în termenul legal, ultima zi în care se putea depune plângere la instanță era 30 septembrie 2011, ori petentul s-a adresat Judecătoriei Ploiești la 11 octombrie 2011.

Prin urmare, față de toate cele de mai sus, instanța a admis excepția invocată de reprezentantul ministerului public și în baza art. 278

1

alin. (1) rap. la art. 278

1

alin. (8) lit. a) C. proc. pen. a respins, ca tardivă, plângerea formulată de petentul B.G. împotriva Ordonanței nr. 170/P/2010 din 02 august 2011 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.N.A. - Serviciul Teritorial Ploiești, menținută prin Rezoluția nr. 313/II/2/2011 din 16 septembrie 2011 a procurorului șef serviciu în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.N.A. - Serviciul Teritorial Ploiești, în contradictoriu cu intimații P.A.Ș., O.R.Ș. și H.G., menținând soluția dată prin ordonanța atacată.

Împotriva acestei decizii a formulat contestație în anulare petentul B.G., fără a învedera concret temeiurile care stau la baza acesteia, apreciind doar că Decizia nr. 908 din 26 iunie 2012 a Curții de Apel Ploiești este nelegală și netemeinică.

Prin Decizia penală nr. 998 din 18 iulie 2012 Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, a respins ca inadmisibilă contestația în anulare formulată de petentul B.G., motivat de faptul că aceasta nu a îndeplinit niciuna din cerințele prevăzute de art. 387 C. proc. pen. referitoare la cuprinsul unei asemenea căi extraordinare de atac.

Împotriva acestei decizii, contestatorul B.G. a formulat o nouă cerere de contestație în anulare.

Prin Decizia penală nr. 3669 din 12 noiembrie 2012, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a respins, ca inadmisibil, recursul declarat de contestatorul B.G. împotriva Deciziei penale nr. 998 din 18 iulie 2012 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în Dosarul nr. 22787/281/2011/a1.

Împotriva acestei decizii, contestatorul B.G. a formulat contestație în anulare, înregistrată pe rolul instanței la 27 noiembrie 2012 și motivată în scris la dosar.

Potrivit art. 391 alin. (1) C. proc. pen., Înalta Curte a examinat admisibilitatea în principiu a cererii de contestație, fără a dispune citarea părților, în ședința publică din 12 aprilie 2013.

Contestația în anulare formulată este inadmisibilă în principiu.

Din examinarea lucrărilor dosarului, rezultă că, în cauză, nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de dispozițiile art. 391 alin. (2) C. proc. pen., care să impună admiterea în principiu a contestației formulate.

Contestatorul nu a invocat expres în cerere motivul pe care se sprijină contestația, iar din cuprinsul cererii sale acesta nu poate fi calificat și încadrat în nici una dintre dispozițiile art. 386 C. proc. pen., însă se constată că hotărârea atacată, deși este definitivă, așa cum prevede textul art. 386 C. proc. pen., nu este dintre cele împotriva cărora se poate exercita această cale de atac extraordinară.

Potrivit art. 386 C. proc. pen., împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestație în anulare în cazurile expres prevăzute de legiuitor la literele a - e din același text.

Din economia textului de lege menționat mai sus rezultă că această cale de atac trebuie să aibă ca obiect o hotărâre prin care s-a soluționat fondul cauzei, iar nu o hotărâre pronunțată de o instanță de recurs, în cadrul procedurii reglementate de art. 278

1

C. proc. pen., prin care se verifică doar legalitatea și temeinicia unei rezoluții de neîncepere a urmăririi penale.

Așa fiind, contestația în anulare este inadmisibilă întrucât hotărârea atacată nu este dintre acelea care pot fi supuse acestei căi extraordinare de atac și nu sunt îndeplinite condițiile expres prevăzute de lege pentru admisibilitatea sa.

Pentru aceste considerente, urmează a fi respinsă, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatorul B.G. împotriva Deciziei penale nr. 3669 din 12 noiembrie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, pronunțată în Dosarul nr. 5191/1/2012, cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibilă contestația în anulare formulată de contestatorul B.G. împotriva Deciziei penale nr. 3669 din 12 noiembrie 2012, a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, pronunțată în Dosarul nr. 5191/1/2012.

Obligă contestatorul la plata sumei de 100 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi 12 aprilie 2013.

Procesat de GGC - NN