ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1245/2012

Asupra recursului de față,

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentin

ța penală nr. 197 din 16 septembrie 2011, Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, a respins contestația formulată de contestatorul B.G.  ca neîntemeiată.

Pentru a se pronun

ța astfel, prima instanță a reținut, în esență că, prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești sub nr. 549/42/2011 petentul B.G. a formulat contestație la executare cu privire la cheltuielile judiciare la care acesta a fost obligat prin sentințele penale nr. 102 din 18 august 2010 și 35 din 23 februarie 2011 ale Curții de Apel Ploiești, precum și a celor la care a fost obligat prin deciziile Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin care i-au fost respinse căile de atac exercitate împotriva celor două sentințe penale.

În motivarea contestației la executare contestatorul a invocat disp. art. 461 lit. c) și d) C. proc. pen. și disp. art. 192 alin. (1

1

) C. proc. pen., text de lege introdus prin Legea nr. 202/2010, susținând că, în niciuna dintre hotărârile invocate, nu s-a reținut exercitarea abuzivă de către acesta a dreptului său de a formula plângeri împotriva rezoluțiilor procurorului de neîncepere a urmăririi penale.

S-a mai re

ținut că, în mod legal s-a dispus obligarea petentului la plata cheltuielilor judiciare către stat în temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., întrucât i-au fost respinse plângerile formulate în baza dispozițiilor art. 278

1

C. proc. pen..

Împotriva sus-menționatei sentințe a declarat recurs contestatorul B.G. pentru motivele invocate în contestația formulată, solicitând admiterea recursului și înlăturarea de la plata cheltuielilor judiciare la care a fost obligat.

Recursul este nefondat.

Examin

ând sentința recurată, prin prisma motivului de recurs invocat, Curtea constată că hotărârea primei instanțe este legală și temeinică.

Astfel,

în mod corect, prima instanța a respins ca neîntemeiată contestația Ia executarea formulată de contestatorul B.G., reținând că potrivit disp. prev. în art. 343 alin. (3) C. proc. pen. este instituită obligația completului să delibereze și asupra cheltuielilor judiciare, iar în conformitate cu dispozițiile art. 349 C. proc. pen., "instanța se pronunță prin hotărâre și asupra cheltuielilor judiciare, potrivit dispozițiilor prevăzute în art. 189-193".

Totodat

ă, conform prevederi, art. 192 alin. (2) C. proc. pen.. „în cazul declarării apelului ori a recursului sau al introducerii oricărei alte cereri, cheltuielile judiciare sunt suportate de către persoana căreia i s-a respins ori care și-a retras apelul, recursul sau cererea".

Ca urmare,

în cazul respingerii unor astfel de cereri, în speță plângeri, întemeiate pe dispozițiile art. 278

1

C. proc. pen., persoana care le-a formulat nu poate fi exonerată de obligația de a plăti cheltuielile judiciare avansate de stat, obligație ce este impusă de caracterul nejustificat al inițiativei sale procesuale.

Într-o asemenea situație culpa procesuală a persoanei care a formulat în mod nejustificat cererea constituie temei pentru suportarea cheltuielilor judiciare, chiar dacă aceasta nu presupune și existența relei-credințe.

În privința cheltuielilor judiciare efectuate de stat în legătură cu soluționarea plângerilor întemeiate pe dispozițiile art. 278

1

C. proc. pen., prin decizia nr. LXXX11 (82) din 10 decembrie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secțiile unite, pronunțată in interesul legii, s-a statuat că „dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen. se interpretează în sensul că: "în cazul respingerii plângerii formulate în condițiile art. 278

1

C. proc. pen. împotriva rezoluției sau ordonanței procurorului de netrimitere în judecată ori a dispoziției de netrimitere în judecată cuprinse în rechizitoriu, cheltuielile judiciare ocazionate de judecarea acesteia vor fi suportate de către persoana căreia i s-a respins plângerea”.

De asemenea,

în ceea ce privește aplicarea disp. art. 192 alin. (1

1

) C. proc. pen., just s-a reținut că acest text de lege nu era incident în cele două cauze în care contestatorul a avut calitatea de petent, fiind o dispoziție legală ce se aplică sesizării făcută de o persoană în faza de cercetare și urmărire penală, așa cum se prevede în text, și nu plângerii formulată în instanță.

A

șa fiind, în mod corect s-a constatat că în mod legal s-a dispus obligarea petentului la plata cheltuielilor judiciare către stat în temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., întrucât i-au fost respinse plângerile formulate în baza dispozițiilor art. 278

1

C. proc. pen..

Cum

în fața instanței de recurs, contestatorul nu a invocat nici un motiv pe baza căruia să se constate nelegalitatea sau netemeinicia sentinței pronunțate, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de contestatorul B.G., cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de contestatorul B.G. împotriva sentinței penale nr. 197 din 16 septembrie 2011 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Obligă recurentul contestator la plata sumei de 100 RON cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 19 aprilie

2012.