ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1839/2008

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 12 iunie 2007, reclamantul B.I. a chemat în judecată Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării solicitând ca, prin hotărâre judecătorească, să se constate că Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării nu a adoptat o hotărâre în termenul legal de 90 de zile prevăzut în O.G.

nr. 137/2000, actualizată, referitor la petiția 11 septembrie 2006, petiție în care a învederat caracterul discriminatoriu pe criteriul de vârstă al faptelor comise de către angajator împotriva sa în intervalul 11 septembrie 2005-11 septembrie 2006 și să se dispună obligarea pârâtei, conform art. 998 și art. 999 C. civ., precum și a art. 18, alin. (3) din Legea nr. 554/2004, la plata de despăgubiri în cuantum de 550.000 RON pentru daunele morale provocate prin nesoluționarea în termenul legal de 90 de zile a petiției din 11 septembrie 2006 (despăgubiri reactualizate), precum și obligarea pârâtei, în temeiul art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, la adoptarea și comunicarea unei hotărâri cu privire la caracterul discriminatoriu pe criteriu de vârstă al faptelor comise împotriva sa de către angajatorul SC A. SA Slatina în intervalul 11 septembrie 2005-11 septembrie 2006. În motivarea acțiunii sale, reclamantul a arătat că a adresat către Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării o petiție (anexa nr. 1) pe care a expediat-o cu tichetul de recomandată din data de 08 septembrie 2006, (anexa nr. 2), și care a fost înregistrată la destinatar din 11 septembrie 2006, conform comunicării acestuia făcută prin scrisoarea din 20 septembrie 2006 (anexa nr. 3). În această petiție a solicitat Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării,

potrivit dispozițiilor art. 19 alin. (1) lit. c) din O.G. nr. 137/2000 actualizată, să investigheze, să constate și să sancționeze, dacă va găsi de cuviință, o serie de fapte abuzive comise de către angajatorul SC A. SA Slatina împotriva sa, fapte pe care le apreciază a avea un caracter discriminatoriu pe criteriu de vârstă. Cu scrisoarea din 31 ianuarie 2007 (anexa nr. 4), Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a emis o citație pe adresa sa, a dat curs citației respective, prezentându-se în data de 08 februarie 2007 pentru audieri la sediul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, a arătat reclamantul.

Este de observat faptul că atât data emiterii citației: 31 ianuarie 2007, cât și data audierii: 08 februarie 2007, sunt ulterioare termenului legal de 90 de zile impus de legea specială pentru emiterea unei hotărâri, termenul respectiv împlinindu-se la data de 11 decembrie 2006. A comunicat, repetat, cu titularul de dosar și a înțeles că petiția sa a fost analizată în mai multe ședințe ale Comitetului Director al Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, fără a se adopta o hotărâre, fie și după termenul legal de 90 de zile.

Prin adresa de revenire către Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (anexa nr. 5), expediată cu tichetul de recomandată din data de 24 mai 2007, (anexa nr. 6), a arătat că Autoritatea Autonoma de Stat - Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării nu a adoptat o hotărâre în termenul legal de 90 zile, termen care a expirat la 11 decembrie 2006; în fapt, nu a fost adoptată și comunicată o hotărâre nici după 270 de zile de la data înregistrării petiției. Această scrisoare de revenire pe care a adresat-o către Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării constituie și o plângere prealabilă prezentei acțiuni.

A mai arătat reclamantul că susținerile sale față de solicitarea de daune morale sunt următoarele: în finalul petiției înregistrate la Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării din 11 septembrie 2006 (anexa nr. 1) susține „îmi încalcă sistematic unele drepturi fundamentale: dreptul la demnitate, dreptul la propria imagine, dreptul la nediscriminare și dreptul la sănătate”. Prin neadoptarea în termenul legal de către Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a unei hotărâri referitor la atingerile aduse drepturilor fundamentale mai sus arătate, îi este indusă o stare de incertitudine prelungită, este supus la un stress suplimentar, prelungit, suprapus peste cel provocat de faptele abuzive învederate în petiția respectivă; în acest mod Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării îi provoacă o suferință psihică suplimentară și aduce o atingere a dreptului său la sănătate.

Prin neadoptarea în termenul legal de către Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a unei hotărâri referitor la petiția depusă este adusă o atingere prestigiului său profesional, deoarece este marginalizat, privit cu neîncredere de către colegi, astfel: pentru activitatea profesională din anul 2006 nu i-a fost acordată prima suplimentară în cuantumul corespunzător funcției avute deși atât revocarea abuzivă din funcție cât și diminuarea salariului au fost anulate prin hotărâri judecătorești irevocabile, după cum urmează: - revocarea din funcție a fost anulată prin sentința nr. 222 din 29 martie 2006 a Tribunalului Olt (anexa nr. 7), rămasă irevocabilă prin decizia nr. 3407 din 17 octombrie 2006 a Curții de Apel Craiova (anexa nr. 8); - diminuarea salariului, urmare a revocării abuzive a fost anulată prin sentința nr. 223 din 29 martie 2006 a Tribunalului Olt (anexa nr. 9), rămasă irevocabilă prin decizia nr. 3408 din 17 octombrie 2006 a Curții de Apel Craiova (anexa nr. 10); Prin neadoptarea în termenul legal de către Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a unei hotărâri referitor la petiția depusă este adusă o atingere atât dreptului la propria imagine cât și personalității sale, deoarece continuă să fie stigmatizat datorită măsurilor abuzive comise în serie de către angajator,

astfel: - unii colegi de serviciu îl evită deoarece consideră comunicarea cu reclamantul, aflat într-o astfel de situație, ca fiind periculoasă pentru viitorul carierei lor profesionale; - șeful direct a întocmit un referat pentru aprobarea conexiunii la internet doar pentru colegii săi deoarece s-a presupus că prin excluderea reclamantului de pe acel referat se va obține mai ușor respectiva aprobare. Prin neadoptarea în termenul legal de către Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a unei hotărâri referitor la petiția depusă a fost creată o stare de incertitudine prelungită, astfel că angajatorul SC A. SA, autorul faptelor cu caracter discriminatoriu pe criteriul de vârstă, constatând că nu a suportat rigorile legii referitor la caracterul faptelor comise, a găsit de cuviință să nu pună în aplicare, în termenul legal de 15 zile de la solicitarea sa, hotărârea judecătorească nr. 223 din 29 martie 2006 a Tribunalului Olt, hotărâre rămasa irevocabilă.

Această hotărâre judecătorească a anulat chiar una din faptele comise de către angajator, faptă pe care a învederat-o în petiție ca având caracter discriminatoriu pe criteriul de vârstă: modificarea unilaterală a contractului individual de muncă; fapta respectivă, împreună cu celelalte fapte comise de către angajator în intervalul 11 septembrie 2005-11 septembrie 2006, constituie, în opinia sa, contravenții conform art. 2 alin. (2) și alin. (5), art. 6 lit. a), lit. b) și lit. e) din O.G. nr. 137/2000, actualizată.

Potrivit regulilor de drept comun, arată reclamantul, a făcut mai sus dovada existenței prejudiciului moral încercat (atingere adusă sănătății, prestigiului profesional, personalității și imaginii subsemnatului), a caracterului ilicit al faptei pârâtului, săvârșită de acesta cu vinovăție, (neadoptarea de către Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, în termenul legal de 90 de zile, a unei hotărâri referitoare la petiția din 11 septembrie 2006) și a raportului de cauzalitate dintre prejudiciul respectiv și fapta pârâtului (neadoptarea de către Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a unei hotărâri referitoare la petiția respectivă este cauza suferinței psihice la care este supus datorită stării de incertitudine prelungită, suferință suprapusă celei generate de abuzurile dovedite ca fiind comise de către angajator în intervalul 2003-2006), cu referire și la practica Înaltei Curți de Casație și Justiție în materia daunelor morale.

În drept, a invocat dispozițiile O.G. nr. 137/2000 (art. 20), ale Legii nr. 554/2004 (art. 2 și art. 18), precum și cele ale C. civ. (art. 998 și art. 999). Pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a formulat întâmpinare, invocând excepția rămânerii fără obiect (în parte) a acțiunii în raport cu emiterea hotărârii nr. 158 din 31 mai 2007 comunicată la 13 iulie 2007 și solicitând pe fond respingerea acțiunii. Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 292 din 19 octombrie 2007 a respins acțiunea reclamantului, reținând, în esență, pe de o parte, că la data introducerii acțiunii, Colegiul Director al Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării soluționase sesizarea reclamantului, iar, pe de altă parte, că termenul de 90 de zile are caracter de recomandare, pentru încălcarea sa nefiind prevăzută vreo sancțiune.

Totodată, s-a reținut că nici cererea de despăgubiri morale ca cerere accesorie nu poate fi primită câtă vreme repararea prejudiciului de natură morală este condiționată de existența unui refuz nejustificat, de încălcarea unui drept sau interes legitim ceea ce în cauză nu s-a întâmplat, cererea fiind soluționată într-un termen rezonabil. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termen legal, reclamantul B.I., criticând-o pentru nelegalitate și invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În dezvoltarea motivelor de recurs se susține că instanța de fond nu a dat o corectă rezolvare nici primului capăt al cererii sale, cel vizând nesoluționarea petiției din anul 2006 în termenul legal, nici capătului doi al cererii sale, cel referitor la repararea pagubei ce i-a fost cauzată.

Recurentul susține că instanța de fond, în mod greșit, nu a avut în vedere, cu privire la nesoluționarea în termenul legal a petiției din 11 septembrie 2006, aplicabilitatea dispozițiilor Legii nr. 554/2004 și nici incidența art. 108 alin. (4) C. proc. civ. asupra apărărilor Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, reținând însă, eronat în opinia sa, că termenul de 90 de zile este de recomandare, iar nu imperativ.

Referitor la neacordarea daunelor morale, recurentul susține că în mod greșit instanța de fond nu a reținut că nesoluționarea în termenul legal a petiției sale i-a pricinuit o suferință de natură morală și nici faptul că a solicitat daunele morale în cuantum de 550.000 RON, având în vedere faptul că pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, prin fapta sa culpabilă și ilicită, i-a provocat prelungirea și agravarea severă a suferinței psihice indusă urmare a hărțuirii continui, pe criteriu de vârstă, comisă de către angajatorul SC A. SA, începând cu anul 2003, resimțind și frustările pe care i le-a provocat Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării cu ocazia cercetării la fața locului.

De asemenea, recurentul susține că instanța de fond nu a avut în vedere nici faptul că la data introducerii acțiunii, chiar dacă era pronunțată Hotărârea nr. 158/2007 a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării aceasta nu-i fusese comunicată. Intimatul-pârât a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului. Examinând cauza în raport cu toate criticile aduse soluției instanței de fond, cu toate probele administrate și apărările formulate precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare. Astfel, este adevărat că potrivit dispozițiilor art. 2 lit. g) din Legea nr. 554/2004, nesoluționarea în termenul legal al unei cereri semnifică faptul de a nu răspunde solicitantului în termen de 30 de zile de la înregistrarea cererii, dacă prin lege nu se prevede alt termen.

În cauză, Înalta Curte constată că prin art. 20 alin. (7) din O.G. nr. 137/2000 Colegiul Director al Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării adoptă o hotărâre în termen de 90 de zile de la data sesizării. Așadar, cum prin lege specială se prevede un alt termen, Înalta Curte constată că în mod corect instanța de fond l-a avut în vedere pe acesta din urmă, iar nu pe cel de 30 de zile prevăzut de Legea nr. 554/2004. Referitor la incidența în cauză a dispozițiilor art. 108 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte constată, pe de o parte, că într-adevăr, conform art. 28 din Legea nr. 554/2004 prevederile acesteia se completează cu dispozițiile C. proc. civ. în limitele prevăzute de lege, numai că, în cauză, instanța de fond nu a reținut apărările pârâtei privind nesoluționarea petiției în termenul de 90 de zile, ci, caracterul acestui termen, respectiv de recomandare, apreciere corectă în raport cu lipsa sancțiunii încălcării acestuia.

Desigur, faptul că prin art. 11 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004 se prevede că „se pot” introduce acțiuni în termen de 6 luni de la data expirării termenului legal de soluționare a cererii, fără a depăși termenul prevăzut la alin. (2) îi permitea recurentului-reclamant să introducă acțiunea mult mai repede, fără a aștepta finalul celor 6 luni, ca termen limită de sesizare a instanței, dar și acesta, astfel cum recunoaște textual a continuat „să aștepte” hotărârea Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, hotărâre emisă înainte de introducerea acțiunii, dar într-adevăr, fapt necontestat în cauză, necomunicată anterior sesizării instanței. Prin urmare, la data pronunțării hotărârii instanței de fond, nu mai era posibilă obligarea intimatei-pârâte la adoptarea unei hotărâri deja adoptate.

Referitor la caracterul rezonabil sau nerezonabil al termenului de soluționare a petiției, Înalta Curte constată că și legiuitorul, spre deosebire de legea generală care prevede 30 de zile pentru răspuns, în cazul Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării a prevăzut un termen mult mai mare, respectiv cel de 90 de zile, având în vedere complexitatea demersurilor necesare soluționării corecte a sesizărilor. În cauză, Înalta Curte constată că rezonabilitatea termenului nu poate fi stabilită decât tocmai în raport cu complexitatea lucrărilor impuse de aspectele sesizate și posibilitățile reale de efectuare a acestora, fiind esențial și aplicarea principiului proporționalității. Cu privire la critica privind neacordarea daunelor morale, Înalta Curte constată că acest aspect este accesoriu capătului de cerere principal, iar în raport cu respingerea acestuia nu poate fi soluționat favorabil cel privind daunele morale.

Chiar în ipoteza în care instanța de fond ar fi admis capătul principal de cerere nu avea obligația de a acorda daune morale, ci doar posibilitatea de a o face. De altfel, frecvent Curtea Europeană a Drepturilor Omului a apreciat că faptul de a constata o încălcare a Convenției constituie o reparație suficientă a oricărui prejudiciu moral ce ar fi fost suferit de reclamanți (exemplificăm cu hotărârea din 17 decembrie 2004 în cauza Cumpănă și Mazăre împotriva României, publicată în M. Of. nr. 501/14.06.2005). În cauză, Înalta Curte constată nu numai că prin hotărârea nr. 158 din 31 mai 2007 Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării s-a pronunțat în favoarea recurentului-reclamant, dar mai mult, acesta și-a menținut hotărârea prin respingerea plângerii prealabile formulate de SC A. SA, acte atacate ulterior la Curtea de Apel București, fapt necontestat.

Prin urmare, constatând că sentința atacată este legală și temeinică, iar criticile aduse acesteia nefondate, se va respinge recursul declarat în cauză în baza prevederilor art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., coroborate cu cele ale art. 20 și 28 din Legea nr. 554/2004.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de B.I. împotriva sentinței civile nr. 292 din 19 octombrie 2007 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 9 mai 2008.