ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1839/2008

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1839/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la data de 12 iunie

2007, reclamantul B.I. a chemat în judecată Consiliul Național pentru Combaterea

Discriminării solicitând ca, prin hotărâre judecătorească, să se constate că Consiliul

Național pentru Combaterea Discriminării nu a adoptat o hotărâre în termenul legal

de 90 de zile prevăzut în O.G. nr. 137/2000, actualizată, referitor la petiția 11

septembrie 2006, petiție în care a învederat caracterul discriminatoriu pe criteriul

de vârstă al faptelor comise de către angajator împotriva sa în intervalul 11

septembrie 2005-11 septembrie 2006 și să se dispună obligarea pârâtei, conform

art. 998 și art. 999 C. civ., precum și a art. 18, alin. (3) din Legea nr. 554/2004,

la plata de despăgubiri în cuantum de 550.000 RON pentru daunele morale provocate

prin nesoluționarea în termenul legal de 90 de zile a petiției din 11

septembrie 2006 (despăgubiri reactualizate), precum și obligarea pârâtei, în temeiul

art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, la adoptarea și comunicarea unei hotărâri

cu privire la caracterul discriminatoriu pe criteriu de vârstă al faptelor comise

împotriva sa de către angajatorul SC A. SA Slatina în intervalul 11 septembrie 2005-11

septembrie 2006.

În motivarea acțiunii

sale, reclamantul a arătat că a adresat către Consiliul Național pentru

Combaterea Discriminării o petiție (anexa nr. 1) pe care a expediat-o cu tichetul

de recomandată din data de 08 septembrie 2006, (anexa nr. 2), și care a fost înregistrată

la destinatar din 11 septembrie 2006, conform comunicării acestuia făcută prin scrisoarea

din 20 septembrie 2006 (anexa nr. 3). În această petiție a solicitat Consiliul

Național pentru Combaterea Discriminării, potrivit dispozițiilor art. 19 alin. (1)

lit. c) din O.G. nr. 137/2000 actualizată, să investigheze, să constate și să sancționeze,

dacă va găsi de cuviință, o serie de fapte abuzive comise de către angajatorul SC

A. SA Slatina împotriva sa, fapte pe care le apreciază a avea un caracter discriminatoriu

pe criteriu de vârstă.

Cu scrisoarea din 31

ianuarie 2007 (anexa nr. 4), Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării

a emis o citație pe adresa sa, a dat curs citației respective, prezentându-se în

data de 08 februarie 2007 pentru audieri la sediul Consiliul Național pentru

Combaterea Discriminării, a arătat reclamantul.

Este de observat faptul

că atât data emiterii citației: 31 ianuarie 2007, cât și data audierii: 08

februarie 2007, sunt ulterioare termenului legal de 90 de zile impus de legea specială

pentru emiterea unei hotărâri, termenul respectiv împlinindu-se la data de 11

decembrie 2006. A comunicat, repetat, cu titularul de dosar și a înțeles că petiția

sa a fost analizată în mai multe ședințe ale Comitetului Director al Consiliului

Național pentru Combaterea Discriminării, fără a se adopta o hotărâre, fie și după

termenul legal de 90 de zile.

Prin adresa de revenire

către Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (anexa nr. 5), expediată

cu tichetul de recomandată din data de 24 mai 2007, (anexa nr. 6), a arătat că Autoritatea

Autonoma de Stat - Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării nu a adoptat

o hotărâre în termenul legal de 90 zile, termen care a expirat la 11 decembrie 2006;

în fapt, nu a fost adoptată și comunicată o hotărâre nici după 270 de zile de la

data înregistrării petiției. Această scrisoare de revenire pe care a adresat-o către

Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării constituie și o plângere prealabilă

prezentei acțiuni.

A mai arătat reclamantul

că susținerile sale față de solicitarea de daune morale sunt următoarele: în finalul

petiției înregistrate la Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării  din

11 septembrie 2006 (anexa nr. 1) susține „îmi încalcă sistematic unele drepturi

fundamentale: dreptul la demnitate, dreptul la propria imagine, dreptul la nediscriminare

și dreptul la sănătate”. Prin neadoptarea în termenul legal de către Consiliul

Național pentru Combaterea Discriminării a unei hotărâri referitor la atingerile

aduse drepturilor fundamentale mai sus arătate, îi este indusă o stare de incertitudine

prelungită, este supus la un stress suplimentar, prelungit, suprapus peste cel provocat

de faptele abuzive învederate în petiția respectivă; în acest mod Consiliul

Național pentru Combaterea Discriminării îi provoacă o suferință psihică suplimentară

și aduce o atingere a dreptului său la sănătate.

Prin neadoptarea în termenul

legal de către Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a unei hotărâri

referitor la petiția depusă este adusă o atingere prestigiului său profesional,

deoarece este marginalizat, privit cu neîncredere de către colegi, astfel: pentru

activitatea profesională din anul 2006 nu i-a fost acordată prima suplimentară în

cuantumul corespunzător funcției avute deși atât revocarea abuzivă din funcție cât

și diminuarea salariului au fost anulate prin hotărâri judecătorești irevocabile,

după cum urmează:

- revocarea din funcție

a fost anulată prin sentința nr. 222 din 29 martie 2006 a Tribunalului Olt (anexa

nr. 7), rămasă irevocabilă prin decizia nr. 3407 din 17 octombrie 2006 a Curții

de Apel Craiova (anexa nr. 8);

- diminuarea salariului,

urmare a revocării abuzive a fost anulată prin sentința nr. 223 din 29 martie 2006

a Tribunalului Olt (anexa nr. 9), rămasă irevocabilă prin decizia nr. 3408 din 17

octombrie 2006 a Curții de Apel Craiova (anexa nr. 10);

Prin neadoptarea în termenul

legal de către Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a unei hotărâri

referitor la petiția depusă este adusă o atingere atât dreptului la propria imagine

cât și personalității sale, deoarece continuă să fie stigmatizat datorită măsurilor

abuzive comise în serie de către angajator, astfel:

-

unii colegi de serviciu

îl evită deoarece consideră comunicarea cu reclamantul, aflat într-o astfel de situație,

ca fiind periculoasă pentru viitorul carierei lor profesionale;

- șeful direct a întocmit

un referat pentru aprobarea conexiunii la internet doar pentru colegii săi deoarece

s-a presupus că prin excluderea reclamantului de pe acel referat se va obține mai

ușor respectiva aprobare.

Prin neadoptarea în termenul

legal de către Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a unei hotărâri

referitor la petiția depusă a fost creată o stare de incertitudine prelungită, astfel

că angajatorul SC A. SA, autorul faptelor cu caracter discriminatoriu pe criteriul

de vârstă, constatând că nu a suportat rigorile legii referitor la caracterul faptelor

comise, a găsit de cuviință să nu pună în aplicare, în termenul legal de 15 zile

de la solicitarea sa, hotărârea judecătorească nr. 223 din 29 martie 2006 a Tribunalului

Olt, hotărâre rămasa irevocabilă. Această hotărâre judecătorească a anulat chiar

una din faptele comise de către angajator, faptă pe care a învederat-o în petiție

ca având caracter discriminatoriu pe criteriul de vârstă: modificarea unilaterală

a contractului individual de muncă; fapta respectivă, împreună cu celelalte fapte

comise de către angajator în intervalul 11 septembrie 2005-11 septembrie 2006, constituie,

în opinia sa, contravenții conform art. 2 alin. (2) și alin. (5), art. 6 lit. a),

lit. b) și lit. e) din O.G. nr. 137/2000, actualizată.

Potrivit regulilor de

drept comun, arată reclamantul, a făcut mai sus dovada existenței prejudiciului

moral încercat (atingere adusă sănătății, prestigiului profesional, personalității

și imaginii subsemnatului), a caracterului ilicit al faptei pârâtului, săvârșită

de acesta cu vinovăție, (neadoptarea de către Consiliul Național pentru

Combaterea Discriminării, în termenul legal de 90 de zile, a unei hotărâri referitoare

la petiția din 11 septembrie 2006) și a raportului de cauzalitate dintre prejudiciul

respectiv și fapta pârâtului (neadoptarea de către Consiliul Național pentru

Combaterea Discriminării a unei hotărâri referitoare la petiția respectivă este

cauza suferinței psihice la care este supus datorită stării de incertitudine prelungită,

suferință suprapusă celei generate de abuzurile dovedite ca fiind comise de către

angajator în intervalul 2003-2006), cu referire și la practica Înaltei Curți de

Casație și Justiție în materia daunelor morale.

În drept, a invocat dispozițiile

O.G. nr. 137/2000 (art. 20), ale Legii nr. 554/2004 (art. 2 și art. 18), precum

și cele ale C. civ. (art. 998 și art. 999).

Pârâtul

Consiliul Național

pentru Combaterea Discriminării a formulat întâmpinare, invocând excepția rămânerii

fără obiect (în parte) a acțiunii în raport cu emiterea hotărârii nr. 158 din 31

mai 2007 comunicată la 13 iulie 2007 și solicitând pe fond respingerea acțiunii.

Curtea de Apel Craiova,

secția de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 292 din 19 octombrie

2007 a respins acțiunea reclamantului, reținând, în esență, pe de o parte, că la

data introducerii acțiunii, Colegiul Director al

Consiliului Național pentru Combaterea

Discriminării  soluționase sesizarea reclamantului, iar, pe de altă parte, că termenul

de 90 de zile are caracter de recomandare, pentru încălcarea sa nefiind prevăzută

vreo sancțiune.

Totodată, s-a reținut

că nici cererea de despăgubiri morale ca cerere accesorie nu poate fi primită câtă

vreme repararea prejudiciului de natură morală este condiționată de existența unui

refuz nejustificat, de încălcarea unui drept sau interes legitim ceea ce în cauză

nu s-a întâmplat, cererea fiind soluționată într-un termen rezonabil.

Împotriva acestei sentințe

a declarat recurs, în termen legal, reclamantul B.I., criticând-o pentru nelegalitate

și invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivelor

de recurs se susține că instanța de fond nu a dat o corectă rezolvare nici primului

capăt al cererii sale, cel vizând nesoluționarea petiției din anul 2006 în termenul

legal, nici capătului doi al cererii sale, cel referitor la repararea pagubei ce

i-a fost cauzată.

Recurentul susține că

instanța de fond, în mod greșit, nu a avut în vedere, cu privire la nesoluționarea

în termenul legal a petiției din 11 septembrie 2006, aplicabilitatea dispozițiilor

Legii nr. 554/2004 și nici incidența art. 108 alin. (4) C. proc. civ. asupra apărărilor

Consiliul

Național pentru Combaterea Discriminării, reținând însă, eronat în opinia sa, că

termenul de 90 de zile este de recomandare, iar nu imperativ.

Referitor la neacordarea

daunelor morale, recurentul susține că în mod greșit instanța de fond nu a reținut

că nesoluționarea în termenul legal a petiției sale i-a pricinuit o suferință de

natură morală și nici faptul că a solicitat daunele morale în cuantum de 550.000

RON, având în vedere faptul că pârâtul

Consiliul Național pentru Combaterea

Discriminării, prin fapta sa culpabilă și ilicită, i-a provocat prelungirea și agravarea

severă a suferinței psihice indusă urmare a hărțuirii continui, pe criteriu de vârstă,

comisă de către angajatorul SC A. SA, începând cu anul 2003, resimțind și frustările

pe care i le-a provocat Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării cu ocazia

cercetării la fața locului.

De asemenea, recurentul

susține că instanța de fond nu a avut în vedere nici faptul că la data introducerii

acțiunii, chiar dacă era pronunțată Hotărârea nr. 158/2007 a

Consiliului Național

pentru Combaterea Discriminării aceasta nu-i fusese comunicată.

Intimatul-pârât a formulat

întâmpinare, solicitând respingerea recursului.

Examinând cauza în raport

cu toate criticile aduse soluției instanței de fond, cu toate probele administrate

și apărările formulate precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, inclusiv

cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este

nefondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Astfel, este adevărat

că potrivit dispozițiilor art. 2 lit. g) din Legea nr. 554/2004, nesoluționarea

în termenul legal al unei cereri semnifică faptul de a nu răspunde solicitantului

în termen de 30 de zile de la înregistrarea cererii, dacă prin lege nu se prevede

alt termen.

În cauză, Înalta Curte

constată că prin art. 20 alin. (7) din O.G. nr. 137/2000 Colegiul Director al

Consiliului Național

pentru Combaterea Discriminării adoptă o hotărâre în termen de 90 de zile de la

data sesizării.

Așadar, cum prin lege

specială se prevede un alt termen, Înalta Curte constată că în mod corect instanța

de fond l-a avut în vedere pe acesta din urmă, iar nu pe cel de 30 de zile prevăzut

de Legea nr. 554/2004.

Referitor la incidența

în cauză a dispozițiilor art. 108 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte constată,

pe de o parte, că într-adevăr, conform art. 28 din Legea nr. 554/2004 prevederile

acesteia se completează cu dispozițiile C. proc. civ. în limitele prevăzute de lege,

numai că, în cauză, instanța de fond nu a reținut apărările pârâtei privind nesoluționarea

petiției în termenul de 90 de zile, ci, caracterul acestui termen, respectiv de

recomandare, apreciere corectă în raport cu lipsa sancțiunii încălcării acestuia.

Desigur, faptul că prin

art. 11 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004 se prevede că „se pot” introduce

acțiuni în termen de 6 luni de la data expirării termenului legal de soluționare

a cererii, fără a depăși termenul prevăzut la alin. (2) îi permitea recurentului-reclamant

să introducă acțiunea mult mai repede, fără a aștepta finalul celor 6 luni, ca termen

limită de sesizare a instanței, dar și acesta, astfel cum recunoaște textual a continuat

„să aștepte” hotărârea

Consiliului

Național pentru Combaterea Discriminării, hotărâre emisă înainte de introducerea

acțiunii, dar într-adevăr, fapt necontestat în cauză, necomunicată anterior sesizării

instanței.

Prin urmare, la data pronunțării

hotărârii instanței de fond, nu mai era posibilă obligarea intimatei-pârâte la adoptarea

unei hotărâri deja adoptate.

Referitor la caracterul

rezonabil sau nerezonabil al termenului de soluționare a petiției, Înalta Curte

constată că și legiuitorul, spre deosebire de legea generală care prevede 30 de

zile pentru răspuns, în cazul

Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării a prevăzut

un termen mult mai mare, respectiv cel de 90 de zile, având în vedere complexitatea

demersurilor necesare soluționării corecte a sesizărilor.

În cauză, Înalta Curte

constată că rezonabilitatea termenului nu poate fi stabilită decât tocmai în raport

cu complexitatea lucrărilor impuse de aspectele sesizate și posibilitățile reale

de efectuare a acestora, fiind esențial și aplicarea principiului proporționalității.

Cu privire la critica

privind neacordarea daunelor morale, Înalta Curte constată că acest aspect este

accesoriu capătului de cerere principal, iar în raport cu respingerea acestuia nu

poate fi soluționat favorabil cel privind daunele morale.

Chiar în ipoteza în care

instanța de fond ar fi admis capătul principal de cerere nu avea obligația de a

acorda daune morale, ci doar posibilitatea de a o face.

De altfel, frecvent Curtea

Europeană a Drepturilor Omului a apreciat că faptul de a constata o încălcare a

Convenției constituie o reparație suficientă a oricărui prejudiciu moral ce ar fi

fost suferit de reclamanți (exemplificăm cu hotărârea din 17 decembrie 2004 în cauza

Cumpănă și Mazăre împotriva României, publicată în M. Of. nr. 501/14.06.2005).

În cauză, Înalta Curte

constată nu numai că prin hotărârea nr. 158 din 31 mai 2007

Consiliul Național

pentru Combaterea Discriminării s-a pronunțat în favoarea recurentului-reclamant,

dar mai mult, acesta și-a menținut hotărârea prin respingerea plângerii prealabile

formulate de SC A. SA, acte atacate ulterior la Curtea de Apel București, fapt necontestat.

Prin urmare, constatând

că sentința atacată este legală și temeinică, iar criticile aduse acesteia nefondate,

se va respinge recursul declarat în cauză în baza prevederilor art. 312 alin.

(1) teza a II-a C. proc. civ., coroborate cu cele ale art. 20 și 28 din Legea

nr. 554/2004.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de B.I. împotriva sentinței civile nr. 292 din 19 octombrie 2007 a Curții de Apel

Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi 9 mai 2008.