ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1133/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prima

instanță:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de

Apel Bucureșt, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul

C.D. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Național pentru

Combaterea Discriminării anularea hotărârii nr. 607 din 15 octombrie 2008 emisă

de acesta, pronunțată în Dosarul nr. 1256/2008 și admiterea plângerii

formulate.

În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat

că la data de 5 mai 2008 a sesizat autoritatea pârâtă cu petiția înregistrată

sub nr. 6384/2008, având ca obiect solicitarea de a se constata existența unui

act de discriminare, constând în vârstele standard și cele reduse de pensionare

diferite, precum și stagiile complete de cotizare deosebite existente între

femei și bărbați.

Prin hotărârea contestată nr. 607/2008, s-a

admis excepția de necompetență materială a Consiliul Național pentru Combaterea

Discriminării și s-a dispus clasarea.

Mai arată reclamantul că soluția

administrativă dispusă de pârât este nelegală în raport cu dispozițiile art. 16

și art. 17 din O.G. nr. 137/2000, care reglementează competența materială a

Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării.

Prin sentința nr. 3151 din 8 octombrie 2009,

Curtea de Apel București a admis acțiunea formulată de reclamantul C.D., a

anulat hotărârea nr. 607 din 15 octombrie 2008 a Consiliului Național pentru

Combaterea Discriminării și pe cale de consecință a obligat pârâtul să

soluționeze plângerea reclamantului înregistrată sub nr. 6384 din 5 mai 2008.

Pentru a hotărî astfel, Curtea de apel a

reținut că aspectul sesizat de reclamant ca fiind un fapt de discriminare se

încadrează în sfera de competență materială a Consiliului Național pentru

Combaterea Discriminării deoarece această autoritate administrativă cu

activitatea jurisdicțională are conform art. 18 alin. (1) teza a II-a din O.G.

nr. 137/2000, obligația armonizării dispozițiilor din cuprinsul actelor

normative sau administrative care contravin principiului nediscriminării.

Instanța de recurs:

Împotriva sentinței pronunțate de instanța de

fond a declarat recurs Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.

În motivele de recurs recurentul a susținut

că nu are competență de a se pronunța asupra unor acte normative, prin

analizarea conținutului acestora raportat la dispozițiile constituționale.

S-a arătat că pretinsa discriminare nu își

are izvorul într-un fapt volitiv provocat de o acțiune a unei persoane

determinate, ci se critică soluția legislativă, punându-se în discuție o

problemă de constituționalitate a Legii nr. 19/2000.

Recurentul a motivat că prima instanță a omis

să examineze Decizia nr. 997/2008 a Curții Constituționale, prin care s-a decis

că art. 20 alin. (3) din O.G. nr. 137/2000 este neconstituțional în măsura în

care este interpretat în sensul că acordă Consiliului competența ca în cadrul

activității sale jurisdicționale să refuze ori să anuleze aplicarea unor acte

normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii.

Intimatul a formulat întâmpinare, solicitând

respingerea recursului, cu motivarea că acest organism este responsabil cu

armonizarea dispozițiilor din cuprinsul actelor normative sau administrative

care contravin principiului nediscriminării, astfel că recurentul trebuia să se

pronunțe asupra cazului de discriminare invocat.

S-a mai arătat că în baza art. 13 din

Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a jurisprudenței Curții Europene a

Drepturilor Omului în fiecare țară trebuie să existe un mecanism care să

permită persoanei remedierea în plan național a oricărei încălcări a unui drept

consacrat în Convenție.

Din examinarea motivelor de recurs, a

acțiunii și a legislației aplicabile, Înalta Curte reține:

Situația de fapt:

Reclamantul a adresat o petiție Consiliului

Național pentru Combaterea Discriminării prin care a cerut constatarea unei

situații discriminatorii instituite prin dispozițiile art. 41 alin. (2), alin.

(4) și art. 42 alin. (2) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de

pensii și alte drepturi de asigurări sociale, constând în vârstele standard și

cele reduse de pensionare diferite și stagiile complete de cotizare diferite

existente între femei și bărbați.

S-a susținut că dispozițiile respective induc

o diferență nejustificată între persoane în funcție de genul acestora și că

astfel sunt nesocotite prevederile art. 16 din Constituția României.

Prin Hotărârea nr. 607 din 15 octombrie 2008,

Consiliul a admis excepția necompetenței materiale, în raport de obiectul

petiției și a clasat dosarul, cu motivarea că fapta de discriminare invocată

este echivalentă unei probleme de constituționalitate a legii, astfel că pe

calea controlului jurisdicțional reglementat de O.G. nr. 137/2000 nu se poate

cenzura existența unor situații discriminatorii care își au izvorul în

conținutul unui text de lege.

Legislația aplicabilă:

Constituția României, art. 11 alin. (

2

)

- „

Tratatele

ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern”.

Constituția României art. 16 alin. (1) - „

Cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților

publice, fără privilegii și fără discriminări”.

Constituția României art. 147. alin. (4) - „

Deciziile Curții Constituționale se publică în M. Of. al

României. De la data publicării, deciziile sunt general obligatorii și au

putere numai pentru viitor”.

Constituția României art. 1 alin. (4) - „

Statul se organizează potrivit principiului separației și

echilibrului puterilor - legislativă, executivă și judecătorească - în cadrul

democrației constituționale”.

O.G. nr. 137/2000 art. 20

- „Persoana care se consideră discriminată poate

sesiza Consiliul în termen de un an de la data săvârșirii faptei sau de la data

la care putea să ia cunoștință de săvârșirea ei”.

O.G. 137/2000 art. 18 alin. (1) - „Consiliul este responsabil cu

aplicarea și controlul respectării prevederilor prezentei legi în domeniul său

de activitate, precum și în ceea ce privește armonizarea dispozițiilor din

cuprinsul actelor normative sau administrative care contravin principiului

nediscriminării”.

Analiza situației de fapt prin prisma

prevederilor legale cu incidență în domeniu relevă că pârâtul are calitatea de

autoritate de stat autonomă, ale cărei competențe sunt expres stabilite prin

O.G. nr. 137/2000 și constau în prevenirea și sancționarea tuturor formelor de

discriminare.

Actul normativ, cu putere de lege menționat

dispune în art. 20 că sesizarea Consiliului se poate face de persoana ce se

consideră discriminată prin săvârșirea unor fapte de discriminare.

Așadar, legiuitorul a precizat că obiectul

analizei Consiliului îl constituie o faptă de discriminare și nu un act normativ

cu putere de lege.

De asemenea, potrivit art. 18 din același act

normativ Consiliul este responsabil cu aplicarea și controlul respectării

prevederilor acestei legi, precum și în ceea ce privește armonizarea

dispozițiilor din cuprinsul actelor normative sau administrative care contravin

principiului nediscriminării.

Textul enunțat demonstrează că acest organism

verifică aplicarea și controlul respectării legii, ceea ce înseamnă că

activitatea sa se supune legii și nu exercită controlul asupra legii.

Armonizarea dispozițiilor legale în materie

nu implică controlul legii, ci sesizarea autorităților competente dacă se

constată neconcordanțe între acestea.

Deci chiar actul de reglementare a materiei

nu conferă Consiliului dreptul de control asupra legii, așa cum s-a susținut în

motivele de recurs.

Înalta Curte arată că soluțiile legislative

sunt cenzurabile numai pe calea controlului exercitat de instanța

constituțională.

Autoritatea recurentă face parte din

categoria organelor administrative, motiv pentru care nu poate cenzura modul de

adoptare a unei legi sau a unui alt act normativ cu aceeași forță juridică,

având competența numai asupra modului de aplicare al acestora, soluția contrară

ar fi natură să înfrângă prevederile art. 1 din Constituția României, privind

separația puterilor în stat.

În sensul celor explicate mai sus este și

d

ecizia nr. 997/2008 a Curții

Constituționale invocată în motivele de recurs, care potrivit art. 147 alin.

(4) din Constituția României este obligatorie.

Înalta Curte constată că motivele de recurs

sunt întemeiate, că judecătorul fondului a pronunțat o soluție greșită,

confundând atribuțiile de armonizare a legislației cu cele de cenzură a

acesteia pe calea unei petiții directe adresate autorității administrative

pârâte.

Referitor la apărarea intimatului privind

obligațiile statelor de a institui mecanisme de control care să permită

remedierea în plan național a încălcării dreptului la nediscriminare,

reglementat de art. 13 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și

jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, precizăm că un astfel de

mecanism există în plan național.

Astfel, partea care se consideră

discriminată, poate invoca în cadrul unui litigiu, pe calea excepției de

neconstituționalitate, discriminarea cuprinsă într-un text de lege, potrivit

art. 146 lit. d) din Constituție sau pe calea excepției de nelegalitate,

discriminarea izvorâtă dintr-un act administrativ, reglementare cuprinsă în

art. 4 din Legea nr. 554/2004.

De asemenea, în baza art. 11 alin. (2) din

Constituția României prevederile Convenției Europene a Drepturilor Omului și

ale jurisprudenței Curții fac parte din dreptul intern, Convenția fiind

ratificată de Parlament prin Legea nr. 30/1994.

În raport de prevederile enunțate, în cazul

în care reclamantul are un litigiu pe rolul instanței, poate cere aplicarea

directă a art. 13 din Convenție, urmând ca instanța învestită cu o astfel de

cere să examineze existența cazului de discriminare.

În concluzie, pe calea unei petiții directe,

Consiliul nu are competența de a examina prevederile actelor normative, ci

numai existența unui fapt de discriminare.

Având în vedere considerentele de mai sus, în

baza art. 312 C. proc. civ., recursul se va admite, se va modifica sentința și

se va respinge acțiunea reclamantului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Consiliul

Național pentru Combaterea Discriminării împotriva sentinței nr. 3151 din 8

octombrie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal.

Modifică, în tot, sentința atacată în sensul

că respinge acțiunea formulată de reclamantul C.D., ca neîntemeiată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 2

martie 2010.