ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5012/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului

București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul D.S., în

contradictoriu cu pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, a

solicitat obligarea pârâtului să emită hotărârea de soluționare a Dosarului nr.

522/2008, susținând, în esență, că pârâtul a depășit termenele prevăzute de lege.

Prin sentința civilă

nr. 1672 din 4 mai 2009, Tribunalului București, secția a IX-a contencios administrativ

și fiscal, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel

București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, având în vedere calitatea

de autoritate publică centrală a pârâtului și dispozițiile art. 10 alin. (1) din

Legea nr. 554/2004.

Învestită cu soluționarea

cauzei prin declinare de competență, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 587 din 2 februarie 2010, a respins,

ca neîntemeiată, acțiunea formulată de D.S., reținând, în esență, că reclamantul

nu a formulat niciun petit al cererii de chemare în judecată, situație în care afirmațiile

sale pot fi apreciate cel mult ca argumente în sprijinul solicitării de obligare

a pârâtului la soluționarea petiției, precum și faptul că, prin hotărârea nr. AA2009,

pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a soluționat cererea

reclamantului înregistrată sub nr. 9426 din 09 iulie 2008.

Împotriva sentinței civile

nr. 587 din 2 februarie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamantul D.S.

Prin cererea de recurs

recurentul-reclamant susține, în esență, că rezulta din cuprinsul cererii deduse

judecății solicitarea de a obliga Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării

să emită o hotărâre urmare a soluționării petiției sale. Se menționează și faptul

că nu i-au fost comunicate înscrisurile depuse de pârât.

Recurentul-reclamant arată

și faptul că prin hotărârea nr. AA/2010 emisă de Consiliul Național pentru Combaterea

Discriminării a fost soluționată plângerea sa în mod greșit și cu rea credință.

Au fost depuse la dosarul

cauzei înscrisuri cât și o anexă 2 prin care se aduc critici hotărârii nr. AA/2009

a Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.

Consiliul Național pentru

Combaterea Discriminării a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea

recursului ca nefondat menționându-se că sentința atacată este temeinică și legală,

iar hotărârea nr. AA/2009 nu poate face obiectul actualului recurs deoarece nu a

făcut obiectul acțiunii la fond față de care s-a pronunțat sentința civilă nr. 587/2010

recurată.

Înalta Curte de Casație

și Justiție, analizând recursul formulat în raport de înscrisurile care există la

dosarul cauzei, de dispozițiile legale incidente, apreciază că acesta este nefondat,

pentru următoarele considerente:

După cum se constată,

instanța de fond a calificat obiectul cererii reclamantului ca fiind de obligare

a pârâtului la soluționarea petiției acestuia, care de altfel, a fost soluționată

prin hotărârea nr. AA din 20 august 2009 pe parcursul judecării cauzei.

Este evident că recurentul-reclamant

nu a învestit instanța de fond cu plângere împotriva hotărârii nr. AA/2009, astfel

că analiza actualului recurs se va face doar în raport cu obiectul acțiunii introductive

în raport de care s-a pronunțat sentința nr. 587/2010.

Aceasta cu atât mai mult

cu cât în recurs nu se pot face cereri noi, astfel cum prevăd dispozițiile art.

294 alin. (1) coroborat art. 316 C. proc. civ.

Soluția de respingere

a acțiunii este corectă întrucât prin executarea obligației de a răspunde petiției

reclamantului materializată prin hotărârea nr. AA/2009, cauza a rămas fără obiect.

De asemenea, rezultă din

dosarul cauzei că reclamantului i-au fost comunicate înscrisurile depuse de pârât

situație confirmată prin faptul că acesta a răspuns întâmpinării pârâtului.

Mai mult, potrivit

art. 129 alin. (1) C. proc. civ., recurentul-reclamant avea îndatorirea să urmărească

desfășurarea și finalizarea procesului, inclusiv prin consultarea înscrisurilor

de la dosar în integralitate.

Prin urmare, având în

vedere considerentele expuse cele menționate de recurent prin cererea de recurs

nu pot fi reținute ca fiind fondate, astfel că, în temeiul art. 20 din Legea nr.

554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 312

alin. (1) Teza a II-a din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de D.S. împotriva sentinței civile nr. 587 din 2 februarie 2010 a Curții de Apel

București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi 16 noiembrie 2010.