ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1975/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor dosarului rezultă următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul M.M.M. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării anularea Hotărârii nr. 273 din 28 aprilie 2009. În motivarea cererii, reclamantul a arătat că s-a adresat cu o cerere pârâtului, solicitându-i să constate discriminarea pe care Prefectura municipiului București o face în funcție de localitatea de domiciliu în ceea ce privește soluționarea cererilor de despăgubire, în sensul că prin procedurile de înregistrare a dosarelor, sunt favorizate persoanele cu domiciliul în municipiul București, cerere pe care însă pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării i-a respins-o pe considerentul că faptele semnalate nu intră sub incidența O.G.

nr. 137/2000. Reclamantul a arătat că această soluție este nelegală, fiind de altfel, în contradicție cu motivarea făcută de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării prin aceeași hotărâre Prefecturii, să aibă în vedere principiul egalității între cetățeni. Prin sentința civilă nr. 3330 din 20 octombrie 2009, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamant, a anulat decizia Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării nr. 273 din 28 aprilie 2009 și a obligat pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării să soluționeze petiția formulată de reclamant. Pentru a hotărî astfel, curtea de apel a reținut în esență faptul că, în cauză nu există nicio rațiune pentru care faptele de discriminare, decurgând din anumite proceduri, să fie excluse de la controlul Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării.

Curtea a arătat că, atitudinea autorității pârâte ca pe de o parte să se considere necompetentă să soluționeze petiția, dar pe de altă parte, să se considere îndreptățită să recomande Prefecturii să aibă în vedere principiul egalității între cetățeni, este surprinzătoare. Instanța a respins apărarea intimatului potrivit căreia prin această recomandare s-a limitat la stabilirea elementelor constitutive ale discriminării, fără a cerceta fondul petiției, instanța apreciind în acest sens, faptul că stabilirea elementelor constitutive ale discriminării reprezintă o chestiune de fond, astfel încât intimatul ar fi trebuit să observe că este competent nu doar să stabilească existența discriminării ci și să ia măsurile care decurg dintr-o astfel de constatare.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal a formulat recurs pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, criticând-o ca nelegală și netemeinică. În motivarea recursului formulat întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurentul-pârât a susținut în esență că, în mod greșit instanța de fond a apreciat și reținut că, hotărârea Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării prin care a fost respinsă sesizarea intimatului-reclamant cu privire la discriminarea privind soluționarea cererilor de despăgubirea pe care o face Prefectura Municipiului București în funcție de localitatea de domiciliu, este nelegală.

Consideră recurentul că prin admiterea acțiunii de către instanța de fond, prevederile legale aplicabile cauzei, au fost interpretate eronat, întrucât pentru ca tratamentul invocat să poată fi încadrat drept faptă discriminatorie, era necesară stabilirea vinovăției persoanei fizice sau juridice care ar fi aplicat tratamentul diferențiat. Ori, consideră recurentul, din adresa PMB ca și din raportul de investigare depus la dosar, nu rezultă vinovăția PMB în soluționarea cererii petentului în mod discriminatoriu, în raport de o altă persoană dintr-un județ sau altul.

A mai susținut recurentul că în mod greșit s-a reținut prin sentința atacată faptul că Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării nu poate formula recomandări, deși potrivit prevederilor legale, acesta poate formula recomandări cu caracter general, fără obligativitate juridică, ori de câte ori se autosesizează sau este sesizat cu privire la posibila existență a unor efecte discriminatorii, în orice situație reclamantă. În drept au fost invocate dispozițiile art. 299 art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Intimatul-reclamant M.M.M. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului formulat și menținerea hotărârii pronunțate de instanța de fond susținând că, astfel cum rezultă din probatoriul administrat în cauză, criteriul în baza căruia sunt analizate dosarele de către Comisia Municipiului București de aplicare a Legii nr. 290/2003, este nelegal și discriminatoriu.

Analizând sentința atacată, în raport de criticile formulate, de dispozițiile legale incidente în cauză cât și în temeiul dispozițiilor art. 304 1 C. proc. civ., Curtea constată că recursul formulat în cauză este nefondat. Prin sentința atacată, Curtea reține că instanța de fond a apreciat în mod corect în raport cu definiția legală prevăzută de dispozițiile art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 pentru discriminare faptul că aspectele semnalate de intimatul-pârât în ceea ce privește modul de soluționare / înregistrare a cererilor privind acordarea de despăgubiri cetățenilor români pentru bunurile / proprietățile rămase în Basarabia, depuse la prefecturile din provincie, și ulterior înaintate Prefectului Municipiului București intră în competența recurentului-pârât, respectiv Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării.

Susținerile recurentului cu privire la obligativitatea stabilirii vinovăției unei persoane fizice sau juridice pentru constatarea existenței unei fapte discriminatorii sunt neîntemeiate și nu pot fi reținute, întrucât ambele aspecte vizează îndeplinirea condițiilor pentru angajarea răspunderii contravenționale ceea ce face parte din atribuțiile consiliului, conform dispozițiilor art. 19 alin. (1) lit. c) din O.G. nr. 137/2000, atribuții pe care recurentul-pârât nu și le-a exercitat în speță, considerând în mod greșit că nu ar fi competent să analizeze pe fond petiția intimatului.

Nici criticile recurentului cu privire la considerentele instanței de fond cu privire la imposibilitatea formulării recomandărilor de către consiliu nu pot fi reținute, întrucât, astfel cum rezultă din motivarea sentinței pronunțate de către instanța de fond, aceasta a analizat în fapt oportunitatea acestor recomandări cu privire la respectarea principiului egalității dintre cetățeni deși Consiliul prin aceiași hotărâre s-a considerat necompetent în analizarea pe fond a petiției respective. Astfel fiind, Curtea reținând legalitatea și temeinicia hotărârii pronunțate de către instanța de fond, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. va respinge recursul formulat, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării împotriva sentinței civile nr. 3330 din 20 octombrie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 20 aprilie 2010.