ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1975/2010

Asupra

recursului de față;

Din

examinarea lucrărilor dosarului rezultă următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul

Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal,

reclamantul M.M.M. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Național

pentru Combaterea Discriminării anularea Hotărârii nr. 273 din 28 aprilie 2009.

În motivarea cererii, reclamantul a

arătat că s-a adresat cu o cerere pârâtului, solicitându-i să constate

discriminarea pe care Prefectura municipiului București o face în funcție de

localitatea de domiciliu în ceea ce privește soluționarea cererilor de

despăgubire, în sensul că prin procedurile de înregistrare a dosarelor, sunt

favorizate persoanele cu domiciliul în municipiul București, cerere pe care

însă pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării i-a respins-o

pe considerentul că faptele semnalate nu intră sub incidența O.G. nr. 137/2000.

Reclamantul a arătat că această

soluție este nelegală, fiind de altfel, în contradicție cu motivarea făcută de Consiliul

Național pentru Combaterea Discriminării prin aceeași hotărâre Prefecturii, să

aibă în vedere principiul egalității între cetățeni.

Prin sentința civilă nr. 3330 din 20

octombrie 2009, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamant, a anulat

decizia Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării nr. 273 din 28

aprilie 2009 și a obligat pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea

Discriminării să soluționeze petiția formulată de reclamant.

Pentru a hotărî astfel, curtea de

apel a reținut în esență faptul că, în cauză nu există nicio rațiune pentru

care faptele de discriminare, decurgând din anumite proceduri, să fie excluse

de la controlul Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării.

Curtea a arătat că, atitudinea autorității

pârâte ca pe de o parte să se considere necompetentă să soluționeze petiția,

dar pe de altă parte, să se considere îndreptățită să recomande Prefecturii să

aibă în vedere principiul egalității între cetățeni, este surprinzătoare.

Instanța a respins apărarea intimatului

potrivit căreia prin această recomandare s-a limitat la stabilirea elementelor

constitutive ale discriminării, fără a cerceta fondul petiției, instanța

apreciind în acest sens, faptul că stabilirea elementelor constitutive ale discriminării

reprezintă o chestiune de fond, astfel încât intimatul ar fi trebuit să observe

că este competent nu doar să stabilească existența discriminării ci și să ia

măsurile care decurg dintr-o astfel de constatare.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal

a formulat recurs pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării,

criticând-o ca nelegală și netemeinică.

În motivarea recursului formulat

întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurentul-pârât a

susținut în esență că, în mod greșit instanța de fond a apreciat și reținut că,

hotărârea Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării prin care a fost

respinsă sesizarea intimatului-reclamant cu privire la discriminarea privind

soluționarea cererilor de despăgubirea pe care o face Prefectura Municipiului

București în funcție de localitatea de domiciliu, este nelegală.

Consideră recurentul că prin admiterea

acțiunii de către instanța de fond, prevederile legale aplicabile cauzei, au

fost interpretate eronat, întrucât pentru ca tratamentul invocat să poată fi

încadrat drept faptă discriminatorie, era necesară stabilirea vinovăției

persoanei fizice sau juridice care ar fi aplicat tratamentul diferențiat.

Ori, consideră recurentul, din

adresa PMB ca și din raportul de investigare depus la dosar, nu rezultă

vinovăția PMB în soluționarea cererii petentului în mod discriminatoriu, în

raport de o altă persoană dintr-un județ sau altul.

A mai susținut recurentul că în mod

greșit s-a reținut prin sentința atacată faptul că Consiliul Național pentru

Combaterea Discriminării nu poate formula recomandări, deși potrivit

prevederilor legale, acesta poate formula recomandări cu caracter general, fără

obligativitate juridică, ori de câte ori se autosesizează sau este sesizat cu

privire la posibila existență a unor efecte discriminatorii, în orice situație

reclamantă.

În drept au fost invocate

dispozițiile art. 299 art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Intimatul-reclamant M.M.M. a

formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului formulat și

menținerea hotărârii pronunțate de instanța de fond susținând că, astfel cum

rezultă din probatoriul administrat în cauză, criteriul în baza căruia sunt

analizate dosarele de către Comisia Municipiului București de aplicare a Legii

nr. 290/2003, este nelegal și discriminatoriu.

Analizând sentința atacată, în raport de

criticile formulate, de dispozițiile legale incidente în cauză cât și în

temeiul dispozițiilor art. 304

1

C. proc. civ., Curtea constată că

recursul formulat în cauză este nefondat.

Prin sentința atacată, Curtea reține că

instanța de fond a apreciat în mod corect în raport cu definiția legală

prevăzută de dispozițiile art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 pentru

discriminare faptul că aspectele semnalate de intimatul-pârât în ceea ce

privește modul de soluționare / înregistrare a cererilor privind acordarea de

despăgubiri cetățenilor români pentru bunurile / proprietățile rămase în

Basarabia, depuse la prefecturile din provincie, și ulterior înaintate

Prefectului Municipiului București intră în competența recurentului-pârât,

respectiv Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării.

Susținerile recurentului cu privire la

obligativitatea stabilirii vinovăției unei persoane fizice sau juridice pentru

constatarea existenței unei fapte discriminatorii sunt neîntemeiate și nu pot

fi reținute, întrucât ambele aspecte vizează îndeplinirea condițiilor pentru

angajarea răspunderii contravenționale ceea ce face parte din atribuțiile

consiliului, conform dispozițiilor art. 19 alin. (1) lit. c) din O.G. nr. 137/2000,

atribuții pe care recurentul-pârât nu și le-a exercitat în speță, considerând

în mod greșit că nu ar fi competent să analizeze pe fond petiția intimatului.

Nici criticile recurentului cu privire la

considerentele instanței de fond cu privire la imposibilitatea formulării

recomandărilor de către consiliu nu pot fi reținute, întrucât, astfel cum

rezultă din motivarea sentinței pronunțate de către instanța de fond, aceasta a

analizat în fapt oportunitatea acestor recomandări cu privire la respectarea

principiului egalității dintre cetățeni deși Consiliul prin aceiași hotărâre

s-a considerat necompetent în analizarea pe fond a petiției respective.

Astfel fiind, Curtea reținând legalitatea

și temeinicia hotărârii pronunțate de către instanța de fond, în temeiul

dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. va respinge recursul formulat,

ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării împotriva sentinței civile

nr. 3330 din 20 octombrie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 20

aprilie 2010.