ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2216/2012

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Circumstanțele cauzei Reclamantul C.I. în contradictoriu cu Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a formulat plângere împotriva Hotărârii nr. 598 din 26 noiembrie 2009 pronunțată în Dosarul nr. 357/2009 al pârâtului, privind soluționarea petiției nr. 8002 din 31 august 2009 prin care reclamantul a fost sancționat cu amendă contravențională în sumă de 5000 RON, hotărâre pe care o consideră netemeinică și nelegală. Prin cererea conexă înregistrată pe rolul Tribunalului București sub nr. 1818/3/2010 reclamantul V.L.C. în contradictoriu cu Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a solicitat anularea Hotărârii nr. 598 din 26 noiembrie 2009 a pârâtului.

Prin Sentința civilă nr. 1087 din 31 martie 2010 Tribunalul București a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a. Prin încheierea din 1 aprilie 2011 Curtea de Apel București a conexat Dosarul nr. 1818/3/2010 la Dosarul nr. 165/3/2010 datorită legăturii dintre obiectul și cauza acestora. Hotărârea instanței de fond Astfel sesizată, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin Sentința civilă nr. 2817 din 8 aprilie 2011 a respins ca neîntemeiată cererea principală formulată de reclamantul C.I. împotriva pârâtului Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.

De asemenea, a respins tot ca neîntemeiată și cererea conexă formulată de reclamantul V.L.C. împotriva aceluiași pârât Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării. Pentru a hotărî astfel instanța a reținut următoarele aspecte: În cazul cererii principale s-a reținut că este neîntemeiată. Astfel, reține instanța că fapta a fost probată cu declarația de martor depusă la dosar de petent, care susține că evenimentul a avut loc și cu înregistrarea efectuată cu telefonul mobil. Or, conform art. 20 alin. (6) al O.G. nr. 137/2000, republicată, în fața Colegiului director se poate invoca orice mijloc de probă, inclusiv înregistrări audio și video sau date statistice. Referitor la cererea conexă, Curtea a reținut că fapta a fost corect încadrată în dispozițiile art. 2 alin. (5) din O.G.

nr. 137/2000, nefiind aplicabile dispozițiile art. 2 alin. (1) din acest act normativ. Conchizând instanța de fond reține că, în cauză, nu există dovada îndeplinirii condiției ca tratamentul diferențiat să aibă drept scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate a unui drept recunoscut de lege. Recursul Împotriva acestei sentințe considerată netemeinică și nelegală au declarat recurs V.L.C. și C.I. În motivarea recursului declarat de V.L.C., întemeiat pe dispozițiile art. 299 și următoarele C. proc. civ. s-au arătat în esență următoare: - Consideră recurentul - reclamant că hotărârea instanței de fond este neîntemeiată deoarece nu a ținut cont de etapele produse prin actele și faptele numitului C.I.

și prin menținerea în mod eronat a încadrării din punct de vedere juridic a faptelor lui C.I. Se arată astfel că, instanța de fond nu a ținut cont decât de o singură declarație a unui martor indicat de recurent iar din partea numitului C.I. s-au avut în vedere nu mai puțin de 22 declarații de martori obținute ușor datorită funcției pe care o deține în imobil. - A arătat recurentul că în mod neîntemeiat instanța de fond a reținut că fapta a fost corect încadrată în dispozițiile art. 2 alin. (5) din O.U.G. nr. 137/2000 republicată. În opinia recurentului, faptele săvârșite de numitul C.I. - sunt fapte de discriminare și hărțuire. În motivarea recursului său C.I., întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7, pct. 9 C. proc.

civ., art. 304 1 C. proc. civ., s-au arătat în esență următoarele: - Se arată că în mod greșit instanța de fond a respins motivul de nelegalitate invocat de recurent privind vădita necompetență a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării în raport cu faptul că aceeași plângere se află în curs de cercetare penală la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 București . - Consideră recurentul că motivarea instanței de fond, este contradictorie, că instanța nu face nici o referire la motivarea Hotărârii Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării nr. 598 din 26 noiembrie 2009 și la motivarea Rezoluției din 13 decembrie 2010 pronunțată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 București.

De asemenea, apreciază recurentul că în mod greșit instanța de fond nu a ținut cont de faptul că prin Rezoluția Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 din 13 decembrie 2010, rezultă că s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a numitului C.I. pentru săvârșirea infracțiunilor de amenințare și insultă - întrucât fapta nu există și respectiv fapta nu a mai fost prevăzută de legea penală. A mai arătat recurentul C.I. că a administrat în fața instanței de fond același probatoriu pe care l-a administrat și la parchet și că instanța de fond a dat o greșită motivare vinovăției reclamantului C.I. în contradicție cu motivarea parchetului. Procedura în fața instanței de recurs Intimatul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a formulat întâmpinare la cererile de recurs și a solicitat respingerea recursurilor ca nefondate și menținerea ca legală și temeinică a sentinței recurate.

Recurentul C.I. a depus cu opis un set de înscrisuri pentru dovedirea cererii sale de recurs. Recurentul V.L.C. a formulat cerere precizatoare la recursul declarat în sensul că solicită casarea hotărârii de fond și aplicarea numitului C.I. a unei sancțiuni spre maximul prevăzut de lege. Recurentul V.L.C. a formulat întâmpinare la cererea de recurs a reclamantului C.I. considerată de instanța de recurs, ca fiind note scrise. Considerentele și soluția instanței de recurs Analizând cererile de recurs, motivele invocate, normele legale incidente în cauză și în conformitate cu prevederile art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că acestea sunt nefondate pentru considerentele următoare: - În ceea ce privește recursul reclamantului V.L.C.

- se reține că instanța de fond în mod corect a avut în vedere din declarațiile de martori pe cele care aveau legătură cu incidentul din seara zilei de 4 septembrie 2008, celelalte declarații sunt aprecieri subiective cu caracter general sau privesc problemele asociației de locatari. Suplimentar s-au luat în considerare înregistrarea cu telefonul mobil prezentată de petentul - recurent V.L.C. Referitor la încadrarea faptei de către instanța de fond Înalta Curte apreciază că fapta a fost în mod judicios analizată de instanța de fond în sensul că a constatat că reprezintă hărțuire în conformitate cu prevederile art. 2 alin. (5) din O.G. nr. 137/2000 fugărirea unei persoane și adresarea cuvintelor indecente arătate de recurent.

Totodată, în mod corect s-a apreciat că această faptă nu poate reprezenta totodată și fapta de discriminare, întrucât nu s-a făcut dovada în situația concretă că tratamentul diferențiat are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării în condiții de egalitate a unui drept recunoscut de lege, așa cum prevede art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 37/2000, nu există vreun drept invocat de reclamant, în acest sens care nu a fost valorificat datorită discriminării suferite. În ceea ce privește recursul reclamantului C.I. Este nefondată susținerea privind necompetența Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării de a cerceta faptele cu care a fost sesizată, datorită împrejurării că aceleași fapte sunt în curs de cercetare penală la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 4. Potrivit art. 16 din O.G.

nr. 137/2999 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării este autoritatea de stat în domeniul discriminării, autonomă cu personalitate juridică aflată sub control parlamentar și totodată garant al respectării și aplicării principiului nediscriminării, în conformitate cu legislația internă în vigoare și cu documentele internaționale la care România este parte. Este corect ceea ce a arătat instanța fondului, în sensul că nu are relevanță faptul că petentul V.L.C. a sesizat și Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 4, întrucât cercetarea unei fapte de discriminare sau hărțuire nu se confundă cu cercetarea unei fapte penale, chiar dacă derivă din aceeași împrejurare, există temeiuri juridice diferite.

În consecință, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, avea competența conform art. 19 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 să analizeze, să constate și să sancționeze faptele de discriminare, hotărâre cu care a fost sesizată de petentul V.L.C. - Nu este întemeiată susținerea că sentința de fond are o motivare contradictorie, că nu face referire la Hotărârea Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării nr. 598 din 26 noiembrie 2009 și la rezoluția Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 București. Se poate observa cu ușurință faptul că, instanța de fond a analizat cele două plângeri conexe formulate împotriva Hotărârii Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării nr. 598 din 26 noiembrie 2009, arătând care sunt motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței precum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților în conformitate cu prevederile art. 261 C. proc.

civ. - De asemenea, așa cum s-a precizat mai sus, incidența motivelor pentru care Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 București, a dispus scoaterea de sub urmărire penală, nu are nici o relevanță în analizarea faptei cu care a fost sesizat Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, fiind vorba de temeiuri juridice diferite, chiar dacă așa cum susține recurenta a administrat același probatoriu.

Potrivit principiului general de drept "non bis in idem", aceeași faptă culpabilă a unui subiect de drept nu poate fi sancționată decât o singură dată, așa cum a arătat și instanța de fond, până la momentul pronunțării Hotărârii Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării nr. 598/2009, nu fusese introdusă o plângere penală pentru aceleași fapte iar după formularea plângerii penale și cercetarea penală nu s-a ajuns la o condamnare printr-o sentință penală și deci nu se aplică principiul sus-menționat, nu există identitate de obiect, părți și temei juridic. Temeiul legal al soluției adoptate Față de cele arătate mai sus, în conformitate cu prevederile art. 312 alin. 2 C. proc. civ., constatând că sentința de fond nu este afectată de niciun motiv de modificare sau casare, se vor respinge recursurile ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursurile declarate de V.L.C. și de C.I. împotriva Sentinței civile nr. 2817 din 8 aprilie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondate. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 mai 2012 . Procesat de GGC - GV