ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2216/2012

Asupra recursurilor

de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei

Reclamantul C.I. în contradictoriu cu

Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a formulat plângere

împotriva Hotărârii nr. 598 din 26 noiembrie 2009 pronunțată în Dosarul nr.

357/2009 al pârâtului, privind soluționarea petiției nr. 8002 din 31 august

2009 prin care reclamantul a fost sancționat cu amendă contravențională în sumă

de 5000 RON, hotărâre pe care o consideră netemeinică și nelegală.

Prin cererea conexă

înregistrată pe rolul Tribunalului București sub nr. 1818/3/2010 reclamantul

V.L.C. în contradictoriu cu Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării

a solicitat anularea Hotărârii nr. 598 din 26 noiembrie 2009 a pârâtului.

Prin Sentința civilă

nr. 1087 din 31 martie 2010 Tribunalul București a admis excepția necompetenței

materiale și a declinat competența de soluționare cauzei în favoarea Curții de

Apel București, secția a VIII-a.

Prin încheierea din 1

aprilie 2011 Curtea de Apel București a conexat Dosarul nr. 1818/3/2010 la

Dosarul nr. 165/3/2010 datorită legăturii dintre obiectul și cauza acestora.

Hotărârea instanței

de fond

Astfel sesizată,

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal,

prin Sentința civilă nr. 2817 din 8 aprilie 2011 a respins ca neîntemeiată

cererea principală formulată de reclamantul C.I. împotriva pârâtului Consiliul

Național pentru Combaterea Discriminării.

De asemenea, a

respins tot ca neîntemeiată și cererea conexă formulată de reclamantul V.L.C.

împotriva aceluiași pârât Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.

Pentru a hotărî

astfel instanța a reținut următoarele aspecte:

În cazul cererii

principale s-a reținut că este neîntemeiată.

Astfel, reține

instanța că fapta a fost probată cu declarația de martor depusă la dosar de

petent, care susține că evenimentul a avut loc și cu înregistrarea efectuată cu

telefonul mobil. Or, conform art. 20 alin. (6) al O.G. nr. 137/2000,

republicată, în fața Colegiului director se poate invoca orice mijloc de probă,

inclusiv înregistrări audio și video sau date statistice.

Referitor la cererea

conexă, Curtea a reținut că fapta a fost corect încadrată în dispozițiile art.

2 alin. (5) din O.G. nr. 137/2000, nefiind aplicabile dispozițiile art. 2 alin.

(1) din acest act normativ.

Conchizând instanța

de fond reține că, în cauză, nu există dovada îndeplinirii condiției ca

tratamentul diferențiat să aibă drept scop sau efect restrângerea, înlăturarea

recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate a unui

drept recunoscut de lege.

Recursul

Împotriva acestei

sentințe considerată netemeinică și nelegală au declarat recurs V.L.C. și C.I.

În motivarea

recursului declarat de V.L.C., întemeiat pe dispozițiile art. 299 și

următoarele C. proc. civ. s-au arătat în esență următoare:

- Consideră recurentul

- reclamant că hotărârea instanței de fond este neîntemeiată deoarece nu a

ținut cont de etapele produse prin actele și faptele numitului C.I. și prin

menținerea în mod eronat a încadrării din punct de vedere juridic a faptelor

lui C.I.

Se arată astfel că,

instanța de fond nu a ținut cont decât de o singură declarație a unui martor

indicat de recurent iar din partea numitului C.I. s-au avut în vedere nu mai

puțin de 22 declarații de martori obținute ușor datorită funcției pe care o

deține în imobil.

- A arătat recurentul

că în mod neîntemeiat instanța de fond a reținut că fapta a fost corect

încadrată în dispozițiile art. 2 alin. (5) din O.U.G. nr. 137/2000 republicată.

În opinia recurentului, faptele săvârșite de numitul C.I. - sunt fapte de

discriminare și hărțuire.

În motivarea

recursului său C.I., întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7, pct. 9 C. proc.

civ., art. 304

1

C. proc. civ., s-au arătat în esență următoarele:

- Se arată că în mod

greșit instanța de fond a respins motivul de nelegalitate invocat de recurent

privind vădita necompetență a Consiliului Național pentru Combaterea

Discriminării în raport cu faptul că aceeași plângere se află în curs de

cercetare penală la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 București .

- Consideră recurentul

că motivarea instanței de fond, este contradictorie, că instanța nu face nici o

referire la motivarea Hotărârii Consiliului Național pentru Combaterea

Discriminării nr. 598 din 26 noiembrie 2009 și la motivarea Rezoluției din 13

decembrie 2010 pronunțată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 4

București.

De asemenea,

apreciază recurentul că în mod greșit instanța de fond nu a ținut cont de

faptul că prin Rezoluția Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 din

13 decembrie 2010, rezultă că s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a

numitului C.I. pentru săvârșirea infracțiunilor de amenințare și insultă -

întrucât fapta nu există și respectiv fapta nu a mai fost prevăzută de legea

penală.

A mai arătat

recurentul C.I. că a administrat în fața instanței de fond același probatoriu

pe care l-a administrat și la parchet și că instanța de fond a dat o greșită

motivare vinovăției reclamantului C.I. în contradicție cu motivarea

parchetului.

Procedura în fața

instanței de recurs

Intimatul Consiliul

Național pentru Combaterea Discriminării a formulat întâmpinare la cererile de

recurs și a solicitat respingerea recursurilor ca nefondate și menținerea ca

legală și temeinică a sentinței recurate.

Recurentul C.I. a

depus cu opis un set de înscrisuri pentru dovedirea cererii sale de recurs.

Recurentul V.L.C. a

formulat cerere precizatoare la recursul declarat în sensul că solicită casarea

hotărârii de fond și aplicarea numitului C.I. a unei sancțiuni spre maximul

prevăzut de lege.

Recurentul V.L.C. a formulat

întâmpinare la cererea de recurs a reclamantului C.I. considerată de instanța

de recurs, ca fiind note scrise.

Considerentele și

soluția instanței de recurs

Analizând cererile de

recurs, motivele invocate, normele legale incidente în cauză și în conformitate

cu prevederile art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că

acestea sunt nefondate pentru considerentele următoare:

- În ceea ce privește

recursul reclamantului V.L.C. - se reține că instanța de fond în mod corect a

avut în vedere din declarațiile de martori pe cele care aveau legătură cu

incidentul din seara zilei de 4 septembrie 2008, celelalte declarații sunt

aprecieri subiective cu caracter general sau privesc problemele asociației de

locatari. Suplimentar s-au luat în considerare înregistrarea cu telefonul mobil

prezentată de petentul - recurent V.L.C.

Referitor la

încadrarea faptei de către instanța de fond

Înalta Curte

apreciază că fapta a fost în mod judicios analizată de instanța de fond în

sensul că a constatat că reprezintă hărțuire în conformitate cu prevederile

art. 2 alin. (5) din O.G. nr. 137/2000 fugărirea unei persoane și adresarea

cuvintelor indecente arătate de recurent.

Totodată, în mod

corect s-a apreciat că această faptă nu poate reprezenta totodată și fapta de

discriminare, întrucât nu s-a făcut dovada în situația concretă că tratamentul

diferențiat are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii,

folosinței sau exercitării în condiții de egalitate a unui drept recunoscut de

lege, așa cum prevede art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 37/2000, nu există vreun

drept invocat de reclamant, în acest sens care nu a fost valorificat datorită

discriminării suferite.

În ceea ce privește

recursul reclamantului C.I.

Este nefondată

susținerea privind necompetența Consiliului Național pentru Combaterea

Discriminării de a cerceta faptele cu care a fost sesizată, datorită

împrejurării că aceleași fapte sunt în curs de cercetare penală la Parchetul de

pe lângă Judecătoria Sectorului 4.

Potrivit art. 16 din

O.G. nr. 137/2999 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de

discriminare, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării este

autoritatea de stat în domeniul discriminării, autonomă cu personalitate

juridică aflată sub control parlamentar și totodată garant al respectării și

aplicării principiului nediscriminării, în conformitate cu legislația internă

în vigoare și cu documentele internaționale la care România este parte.

Este corect ceea ce a

arătat instanța fondului, în sensul că nu are relevanță faptul că petentul

V.L.C. a sesizat și Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 4, întrucât

cercetarea unei fapte de discriminare sau hărțuire nu se confundă cu cercetarea

unei fapte penale, chiar dacă derivă din aceeași împrejurare, există temeiuri

juridice diferite.

În consecință,

Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, avea competența conform

art. 19 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 să analizeze, să constate și să

sancționeze faptele de discriminare, hotărâre cu care a fost sesizată de

petentul V.L.C.

- Nu este întemeiată

susținerea că sentința de fond are o motivare contradictorie, că nu face

referire la Hotărârea Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării nr.

598 din 26 noiembrie 2009 și la rezoluția Parchetului de pe lângă Judecătoria

Sectorului 4 București.

Se poate observa cu

ușurință faptul că, instanța de fond a analizat cele două plângeri conexe

formulate împotriva Hotărârii Consiliului Național pentru Combaterea

Discriminării nr. 598 din 26 noiembrie 2009, arătând care sunt motivele de fapt

și de drept care au format convingerea instanței precum și cele pentru care

s-au înlăturat cererile părților în conformitate cu prevederile art. 261 C.

proc. civ.

- De asemenea, așa

cum s-a precizat mai sus, incidența motivelor pentru care Parchetul de pe lângă

Judecătoria Sectorului 4 București, a dispus scoaterea de sub urmărire penală,

nu are nici o relevanță în analizarea faptei cu care a fost sesizat Consiliul

Național pentru Combaterea Discriminării, fiind vorba de temeiuri juridice

diferite, chiar dacă așa cum susține recurenta a administrat același

probatoriu.

Potrivit principiului

general de drept "non bis in idem", aceeași faptă culpabilă a unui

subiect de drept nu poate fi sancționată decât o singură dată, așa cum a arătat

și instanța de fond, până la momentul pronunțării Hotărârii Consiliului

Național pentru Combaterea Discriminării nr. 598/2009, nu fusese introdusă o

plângere penală pentru aceleași fapte iar după formularea plângerii penale și

cercetarea penală nu s-a ajuns la o condamnare printr-o sentință penală și deci

nu se aplică principiul sus-menționat, nu există identitate de obiect, părți și

temei juridic.

Temeiul legal al

soluției adoptate

Față de cele arătate

mai sus, în conformitate cu prevederile art. 312 alin. 2 C. proc. civ., constatând

că sentința de fond nu este afectată de niciun motiv de modificare sau casare,

se vor respinge recursurile ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile

declarate de V.L.C. și de C.I. împotriva Sentinței civile nr. 2817 din 8

aprilie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, ca nefondate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 8 mai 2012 .

Procesat de GGC - GV