ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3836/2010

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel

București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul

sectorul 3 al Municipiului București prin primar L.N. a solicitat, în

contradictoriu cu pârâții S.N., S.C.F. și Consiliul Național pentru Combaterea

Discriminării, anularea Hotărârii nr. 560/2008 adoptată de acest din urmă pârât

ca urmare a sesizării formulate de pârâții persoane fizice.

În motivarea cererii,

reclamantul a arătat că prin hotărârea atacată, pe care o consideră nelegală,

pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a reținut caracterul

discriminatoriu al criteriului suplimentar în ceea ce privește ordinea de

prioritate în soluționarea cererilor privind repartizarea locuințelor referitor

la faptul ca solicitantul să nu figureze cu mențiuni în cazierul judiciar,

stabilit prin Hotărârea Consiliului Local sector 3, nr. 39/2002.

formulate în cauză

Prin întâmpinarea

formulată, pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a

solicitat respingerea acțiunii, ca neîntemeiată, arătând că introducerea

criteriului de departajare „fără mențiuni în cazier”, fără nicio distincție,

înlătură prezumția de legitimitate a acestuia, dezavantajând categoria

persoanelor care au mențiuni în cazierul judiciar, indiferent de natura faptei

pentru care au fost condamnați.

instanțe

Prin Sentința civilă

nr. 3010 din 30 septembrie 2009 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, a respins ca nefondată acțiunea formulată de

reclamant.

reținute de prima instanță în motivarea soluției sale

Prin Hotărârea

Consiliului Local sector 3, nr. 39/2002 s-au stabilit drept criterii de

determinare a ordinii de prioritate la atribuirea unei locuințe A.N.L.,

respectiv la prelungirea contractului de închiriere: locul nașterii, numărul

membrilor de familie, studiile, locul de muncă, angajat al unității

administrativ-teritoriale, beneficiar al Legii nr. 442/1990/repatriați, iar

drept condiții ce trebuie îndeplinite de beneficiar: domiciliul în sectorul 3,

să nu fi avut, să nu aibă și să nu fi înstrăinat o locuință proprietate

personală pe teritoriul României, după 01 ianuarie 1990, să nu figureze cu mențiuni

în cazierul judiciar și minim un membru al familiei să fie angajat pe perioadă

determinată.

Din analiza hotărârii

consiliului, instanța reține că lipsa mențiunilor din cazierul judiciar nu

constituie doar un criteriu de stabilire a ordinii de prioritate, ci chiar o

condiție ce trebuie îndeplinită de beneficiar pentru atribuirea locuinței,

respectiv prelungirea contractului.

Judecătorul fondului

apreciază că este discriminatorie condiția instituită prin Hotărârea

Consiliului Local sector 3 nr. 39/2002 pentru atribuirea unei locuințe A.N.L.,

respectiv prelungirea contractului de închiriere, care dezavantajează

persoanele cu cazier judiciar, în baza apartenenței lor la categoria

defavorizată a persoanelor condamnate penal, față de celelalte persoane.

De asemenea,

împărtășește și punctul de vedere exprimat de Consiliul Național pentru

Combaterea Discriminării privind includerea pârâților persoane fizice în sfera

unei categorii defavorizate, în sensul că se confruntă cu un comportament de

respingere și marginalizare, în considerarea unei condamnări penale ce

figurează înscrisă în cazierul judiciar.

Pentru instituirea

unei astfel de condiții, instanța consideră că un eventual scop legitim ar

putea exista doar în cazul condamnării pentru fapte penale care țin de

conviețuirea pașnică în spațiul locativ repartizat sau în legătură cu

nerespectarea obligațiilor în calitate de chiriaș, distincție care însă nu

apare în hotărârea consiliului local.

Rezultă, deci, că

pentru orice alte fapte penale decât cele indicate, condiționarea privind lipsa

cazierului judiciar nu are un scop legitim și deci tratamentul diferențiat nu

are o justificare obiectivă.

Astfel, Curtea de

Apel apreciază că metodele de atingere a scopului urmărit de o atare

condiționare nu sunt adecvate și necesare, avându-se în vedere că pentru

atingerea acestui scop nu este necesar ca o persoană să fi fost sancționată

penal, ci este suficient, de exemplu, ca într-un contract de închiriere

anterior, indiferent de locator, sa fi intervenit o reziliere judecătorească,

urmare a faptului că chiriașul a pricinuit însemnate stricăciuni locuinței,

clădirii în care este situată aceasta, instalațiilor sau dacă chiriașul are un

comportament care face imposibilă conviețuirea sau împiedică folosirea normală

a locuinței, indiferent dacă aceste fapte constituie în același timp și

infracțiuni sau dacă solicitantul a fost condamnat penal pentru acestea.

Respectiva măsura

este inadecvată și prin prisma faptului că asemenea fapte ilicite se răsfrâng

și asupra celorlalți membri ai familiei, fiind și disproporțională față de

scopul urmărit, pentru că se consacră de facto o sancțiune complementară

pedepsei penale sau o măsură de siguranță în afara legii.

De altfel, societatea

și instituțiile statului trebuie să asigure un tratament corect persoanelor

care au suferit condamnări penale și să sprijine reintegrarea lor socială, or,

prin asemenea măsuri nu se respectă aceste exigențe.

Concluzionând,

instanța de fond a apreciat că Hotărârea Consiliului Național pentru Combaterea

Discriminării nr. 560/2008 este legală.

exercitată de sectorul 3 al Municipiului București

Împotriva sentinței

Curții de Apel a formulat recurs în termen legal reclamantul sectorul 3 al

Municipiului București, prin primar L.N., invocând dispozițiile art. 304 pct. 9

C. proc. civ. și art. 304

1

C. proc. civ.

Recurentul susține că soluția fondului nu este

legală întrucât Hotărârea nr. 39/2002 privind constituirea Comisiei și a

criteriilor de stabilire a ordinii de prioritate pentru repartizarea locuințelor

construite pentru tineri destinate închirierii conform H.G. nr. 962/2001 a fost

supusă controlului de legalitate exercitat de Instituția Prefectului, care nu a

înțeles să formuleze acțiune în anulare, deși potrivit art. 3 alin. (1)

raportat la art. 11 alin. (1) și (3) din Legea nr. 554/2004 are această

posibilitate.

De asemenea,

recurentul mai arată că Hotărârea Consiliului Local sector 3 nr. 39/2002 este

un act administrativ normativ în vigoare și nu poate fi eludat, recurentul

fiind obligat să îl aplice.

formulate de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării

Prin întâmpinarea

înregistrată la data de 23 septembrie 2010 intimatul Consiliul Național pentru

Combaterea Discriminării a solicitat respingerea recursului ca nefondat, reiterând

punctul de vedere exprimat la judecata în primă instanță, fără a răspunde

punctual criticilor formulate de recurent.

II. Considerentele

Înaltei Curți asupra recursului

Examinând sentința

recurată prin prisma recursului precum și a dispozițiilor art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că este legală și se impune a fi

menținută.

1.Argumente de fapt

și de drept relevante

Recurentul-reclamant

sectorul 3 al Municipiului București a supus controlului de legalitate

exercitat de instanța de contencios administrativ în condițiile art. 20 alin.

(9) din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor

de discriminare, Hotărârea nr. 560/2008 a Consiliului Național pentru

Combaterea Discriminării. Prin acest act administrativ jurisdicțional s-a

constatat că aspectele sesizate de intimații-pârâți S.C.F. și S.N., referitoare

la introducerea criteriului „lipsa mențiunilor în cazierul judiciar” prin

Hotărârea Consiliului Local sector 3 nr. 39/2002, au caracter discriminatoriu

potrivit art. 2 alin. (3) coroborat cu art. 4 din O.G. nr. 137/2000,

republicată. Totodată, prin aceeași hotărâre, Colegiul Director a recomandat

recurentului să depună toate diligențele necesare pentru a înlătura efectele

discriminatorii.

Prin motivele de

recurs expuse la pct. I.5 din decizie, recurentul nu contestă considerentele de

fapt sau de drept ale sentinței atacate, ci afirmă nelegalitatea Hotărârii nr.

560/2008 a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării din perspectiva

unor elemente extrinseci acesteia.

Astfel, susținerea

recurentului referitoare la legalitatea criteriului suplimentar examinat prin

prisma faptului că este inserat într-un act normativ care nu a fost atacat la

instanța de contencios administrativ în condițiile art. 3 alin. (1) raportat la

art. 11 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 de către prefect, care exercită tutela

administrativă, este complet lipsită de consistență.

Faptul că prefectul

nu a considerat nelegal actul emis de autoritatea administrației publice locale

nu înlătură posibilitatea oricărei persoane care se consideră vătămată în

drepturile sau interesele sale legitime de a-l ataca

[

art. 1 alin. (1) din

Legea nr. 554/2004

]

și, câtă vreme actul

administrativ are caracter normativ, acțiunea poate fi introdusă oricând

[

art. 11 alin. (4)

teza finală din Legea nr. 554/2004

]

.

De asemenea,

Hotărârea Consiliului Local sector 3 nr. 39/2002 intră și în sfera de aplicare

a prevederilor art. 2 alin. (3) din O.G. nr. 137/2000 întrucât instituie

„prevederi, criterii sau practici aparent neutre care dezavantajează anumite

persoane, față de alte persoane”, în contextul în care criteriul „lipsa

mențiunilor din cazierul judiciar”, deși este justificat de un scop legitim nu

este însoțit de metode de atingere adecvate și necesare, după cum bine a reținut

Curtea de Apel, ca și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării în

hotărârea jurisdicțională atacată.

Conchizând, Înalta

Curte reține că nu există nicio bază legală pentru a considera că Hotărârea

Consiliului Local sector 3 nr. 39/2002 nu poate fi cenzurată de către Consiliul

Național pentru Combaterea Discriminării sub aspectul introducerii unui

criteriu discriminatoriu ori de către instanțele de contencios administrativ în

condițiile Legii nr. 554/2004.

Cea de-a doua critică

a recurentului nu este un veritabil motiv de recurs, ci vizează practic aspecte

ulterioare rămânerii irevocabile a Hotărârii Curții de Apel, legate de punerea

în executare a hotărârii Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării.

Evident că

recomandarea pe care intimatul Consiliul Național pentru Combaterea

Discriminării a făcut-o recurentului prin dispozitivul hotărârii atacate nu

poate avea ca efect înlăturarea automată a unei norme cuprinse în Hotărârea

Consiliului Local sector 3 nr. 39/2002.

Refuzul de a ține seama

de recomandare și menținerea recurentului pe o poziție inflexibilă nu se bucură

însă de protecția legii, cum consideră acesta, câtă vreme persoana discriminată

are la dispoziție calea oferită de art. 27 din O.G. nr. 137/2000, ea putând

cere instanței de judecată „anularea situației create prin discriminare” ca și

„acordarea de despăgubiri” potrivit dreptului comun, cererea fiind scutită de

taxă judiciară de timbru.

soluției instanței de recurs

Pentru considerentele

expuse la pct. II.1 din decizie, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. și

art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 se va respinge recursul de față ca

nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de sectorul 3 al Municipiului București prin primar L.N. împotriva

Sentinței nr. 3010 din 30 septembrie 2009 a Curții de Apel București, secția a

VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 24 septembrie 2010.