ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3836/2010

Învestirea primei instanțe Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul sectorul 3 al Municipiului București prin primar L.N. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții S.N., S.C.F. și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, anularea Hotărârii nr. 560/2008 adoptată de acest din urmă pârât ca urmare a sesizării formulate de pârâții persoane fizice. În motivarea cererii, reclamantul a arătat că prin hotărârea atacată, pe care o consideră nelegală, pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a reținut caracterul discriminatoriu al criteriului suplimentar în ceea ce privește ordinea de prioritate în soluționarea cererilor privind repartizarea locuințelor referitor la faptul ca solicitantul să nu figureze cu mențiuni în cazierul judiciar, stabilit prin Hotărârea Consiliului Local sector 3, nr. 39/2002.

Apărările formulate în cauză Prin întâmpinarea formulată, pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a solicitat respingerea acțiunii, ca neîntemeiată, arătând că introducerea criteriului de departajare „fără mențiuni în cazier”, fără nicio distincție, înlătură prezumția de legitimitate a acestuia, dezavantajând categoria persoanelor care au mențiuni în cazierul judiciar, indiferent de natura faptei pentru care au fost condamnați.

Soluția primei instanțe Prin Sentința civilă nr. 3010 din 30 septembrie 2009 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins ca nefondată acțiunea formulată de reclamant.

Considerentele reținute de prima instanță în motivarea soluției sale Prin Hotărârea Consiliului Local sector 3, nr. 39/2002 s-au stabilit drept criterii de determinare a ordinii de prioritate la atribuirea unei locuințe A.N.L., respectiv la prelungirea contractului de închiriere: locul nașterii, numărul membrilor de familie, studiile, locul de muncă, angajat al unității administrativ-teritoriale, beneficiar al Legii nr. 442/1990/repatriați, iar drept condiții ce trebuie îndeplinite de beneficiar: domiciliul în sectorul 3, să nu fi avut, să nu aibă și să nu fi înstrăinat o locuință proprietate personală pe teritoriul României, după 01 ianuarie 1990, să nu figureze cu mențiuni în cazierul judiciar și minim un membru al familiei să fie angajat pe perioadă determinată. Din analiza hotărârii consiliului, instanța reține că lipsa mențiunilor din cazierul judiciar nu constituie doar un criteriu de stabilire a ordinii de prioritate, ci chiar o condiție ce trebuie îndeplinită de beneficiar pentru atribuirea locuinței, respectiv prelungirea contractului. Judecătorul fondului apreciază că este discriminatorie condiția instituită prin Hotărârea Consiliului Local sector 3 nr. 39/2002 pentru atribuirea unei locuințe A.N.L., respectiv prelungirea contractului de închiriere, care dezavantajează persoanele cu cazier judiciar, în baza apartenenței lor la categoria defavorizată a persoanelor condamnate penal, față de celelalte persoane. De asemenea, împărtășește și punctul de vedere exprimat de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării privind includerea pârâților persoane fizice în sfera unei categorii defavorizate, în sensul că se confruntă cu un comportament de respingere și marginalizare, în considerarea unei condamnări penale ce figurează înscrisă în cazierul judiciar. Pentru instituirea unei astfel de condiții, instanța consideră că un eventual scop legitim ar putea exista doar în cazul condamnării pentru fapte penale care țin de conviețuirea pașnică în spațiul locativ repartizat sau în legătură cu nerespectarea obligațiilor în calitate de chiriaș, distincție care însă nu apare în hotărârea consiliului local. Rezultă, deci, că pentru orice alte fapte penale decât cele indicate, condiționarea privind lipsa cazierului judiciar nu are un scop legitim și deci tratamentul diferențiat nu are o justificare obiectivă. Astfel, Curtea de Apel apreciază că metodele de atingere a scopului urmărit de o atare condiționare nu sunt adecvate și necesare, avându-se în vedere că pentru atingerea acestui scop nu este necesar ca o persoană să fi fost sancționată penal, ci este suficient, de exemplu, ca într-un contract de închiriere anterior, indiferent de locator, sa fi intervenit o reziliere judecătorească, urmare a faptului că chiriașul a pricinuit însemnate stricăciuni locuinței, clădirii în care este situată aceasta, instalațiilor sau dacă chiriașul are un comportament care face imposibilă conviețuirea sau împiedică folosirea normală a locuinței, indiferent dacă aceste fapte constituie în același timp și infracțiuni sau dacă solicitantul a fost condamnat penal pentru acestea. Respectiva măsura este inadecvată și prin prisma faptului că asemenea fapte ilicite se răsfrâng și asupra celorlalți membri ai familiei, fiind și disproporțională față de scopul urmărit, pentru că se consacră de facto o sancțiune complementară pedepsei penale sau o măsură de siguranță în afara legii. De altfel, societatea și instituțiile statului trebuie să asigure un tratament corect persoanelor care au suferit condamnări penale și să sprijine reintegrarea lor socială, or, prin asemenea măsuri nu se respectă aceste exigențe. Concluzionând, instanța de fond a apreciat că Hotărârea Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării nr. 560/2008 este legală.

Calea de atac exercitată de sectorul 3 al Municipiului București Împotriva sentinței Curții de Apel a formulat recurs în termen legal reclamantul sectorul 3 al Municipiului București, prin primar L.N., invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și art. 304 1 C. proc. civ. Recurentul susține că soluția fondului nu este legală întrucât Hotărârea nr. 39/2002 privind constituirea Comisiei și a criteriilor de stabilire a ordinii de prioritate pentru repartizarea locuințelor construite pentru tineri destinate închirierii conform H.G. nr. 962/2001 a fost supusă controlului de legalitate exercitat de Instituția Prefectului, care nu a înțeles să formuleze acțiune în anulare, deși potrivit art. 3 alin. (1) raportat la art. 11 alin. (1) și (3) din Legea nr. 554/2004 are această posibilitate. De asemenea, recurentul mai arată că Hotărârea Consiliului Local sector 3 nr. 39/2002 este un act administrativ normativ în vigoare și nu poate fi eludat, recurentul fiind obligat să îl aplice.

Apărările formulate de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării Prin întâmpinarea înregistrată la data de 23 septembrie 2010 intimatul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a solicitat respingerea recursului ca nefondat, reiterând punctul de vedere exprimat la judecata în primă instanță, fără a răspunde punctual criticilor formulate de recurent. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând sentința recurată prin prisma recursului precum și a dispozițiilor art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că este legală și se impune a fi menținută. 1.Argumente de fapt și de drept relevante Recurentul-reclamant sectorul 3 al Municipiului București a supus controlului de legalitate exercitat de instanța de contencios administrativ în condițiile art. 20 alin. (9) din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, Hotărârea nr. 560/2008 a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării. Prin acest act administrativ jurisdicțional s-a constatat că aspectele sesizate de intimații-pârâți S.C.F. și S.N., referitoare la introducerea criteriului „lipsa mențiunilor în cazierul judiciar” prin Hotărârea Consiliului Local sector 3 nr. 39/2002, au caracter discriminatoriu potrivit art. 2 alin. (3) coroborat cu art. 4 din O.G. nr. 137/2000, republicată. Totodată, prin aceeași hotărâre, Colegiul Director a recomandat recurentului să depună toate diligențele necesare pentru a înlătura efectele discriminatorii. Prin motivele de recurs expuse la pct. I.5 din decizie, recurentul nu contestă considerentele de fapt sau de drept ale sentinței atacate, ci afirmă nelegalitatea Hotărârii nr. 560/2008 a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării din perspectiva unor elemente extrinseci acesteia. Astfel, susținerea recurentului referitoare la legalitatea criteriului suplimentar examinat prin prisma faptului că este inserat într-un act normativ care nu a fost atacat la instanța de contencios administrativ în condițiile art. 3 alin. (1) raportat la art. 11 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 de către prefect, care exercită tutela administrativă, este complet lipsită de consistență. Faptul că prefectul nu a considerat nelegal actul emis de autoritatea administrației publice locale nu înlătură posibilitatea oricărei persoane care se consideră vătămată în drepturile sau interesele sale legitime de a-l ataca [ art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 ] și, câtă vreme actul administrativ are caracter normativ, acțiunea poate fi introdusă oricând [ art. 11 alin. (4) teza finală din Legea nr. 554/2004 ] . De asemenea, Hotărârea Consiliului Local sector 3 nr. 39/2002 intră și în sfera de aplicare a prevederilor art. 2 alin. (3) din O.G. nr. 137/2000 întrucât instituie „prevederi, criterii sau practici aparent neutre care dezavantajează anumite persoane, față de alte persoane”, în contextul în care criteriul „lipsa mențiunilor din cazierul judiciar”, deși este justificat de un scop legitim nu este însoțit de metode de atingere adecvate și necesare, după cum bine a reținut Curtea de Apel, ca și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării în hotărârea jurisdicțională atacată. Conchizând, Înalta Curte reține că nu există nicio bază legală pentru a considera că Hotărârea Consiliului Local sector 3 nr. 39/2002 nu poate fi cenzurată de către Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării sub aspectul introducerii unui criteriu discriminatoriu ori de către instanțele de contencios administrativ în condițiile Legii nr. 554/2004. Cea de-a doua critică a recurentului nu este un veritabil motiv de recurs, ci vizează practic aspecte ulterioare rămânerii irevocabile a Hotărârii Curții de Apel, legate de punerea în executare a hotărârii Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării. Evident că recomandarea pe care intimatul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a făcut-o recurentului prin dispozitivul hotărârii atacate nu poate avea ca efect înlăturarea automată a unei norme cuprinse în Hotărârea Consiliului Local sector 3 nr. 39/2002. Refuzul de a ține seama de recomandare și menținerea recurentului pe o poziție inflexibilă nu se bucură însă de protecția legii, cum consideră acesta, câtă vreme persoana discriminată are la dispoziție calea oferită de art. 27 din O.G. nr. 137/2000, ea putând cere instanței de judecată „anularea situației create prin discriminare” ca și „acordarea de despăgubiri” potrivit dreptului comun, cererea fiind scutită de taxă judiciară de timbru. 2. Temeiul legal al soluției instanței de recurs Pentru considerentele expuse la pct. II.1 din decizie, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. și art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 se va respinge recursul de față ca nefondat.