ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4351/2009

Asupra cauzei civile de față, constată:

Prin cererea

înregistrată la data de 31 mai 2006,

reclamanții R.M., R.Z., R.H., R.A. și T.G. au chemat în judectaă pe

pârâții Primarul municipiului Brăila și Comisia de aplicare a Legii nr.

10/2001, solicitând să fie obligați să se pronunțe cu privire la notificarea

nr. 43677 din 31 iulie 2001 a BEJ L.P., prin care au solicitat restituirea în

natură a imobilului situat în Brăila, obligarea pârâților să le comunice

dispoziția de soluționare a notificării la adresele indicate în cuprinsul

cererii și, totodată, obligarea la plata de daune cominatorii, în cuantum de 100

lei/zi de întârziere, începând cu data formulării cererii de chemare în

judecată și până la îndeplinirea efectivă a obligației.

La data de 1

februarie 2007 a decedat reclamanta R.M., în cauză fiind introduși

moștenitorii: Z.R., O.Y. și E.A.O.

Prin sentința civilă

nr. 135 bis din 3 martie 2008, Tribunalul Brăila

a respins excepția inadmisibilității cererii invocată

de pârâtul Primarul municipiului Brăila, precum și cererea dedusă judecății.

În motivarea

sentinței instanța a reținut că notificarea formulată de reclamanți, nr.

634/2001 a BEJ L.P., a fost soluționată de Primarul municipiului Brăila prin

dispoziția nr. 1763 din 20 martie 2002, în sensul respingerii, motivat de

faptul că avocatul L.C., care a întocmit acest act de procedură, nu a depus

dovada că ar fi fost împuternicită în acest scop.

Instanța a reținut că

dispoziția a fost contestată în justiție, în dosarul nr. 3132/2002 al

Tribunalului Brăila, pricină care a rămas în nelucrare începând cu data de 7

mai 2002, motiv pentru care, prin sentința nr. 187 din 2 iunie 2003, tribunalul

a constat intervenită perimarea, soluție menținută, ca urmarea a atacării cu

revizuire, prin sentința nr. 29/21 decembrie 2004.

Instanța a mai

reținut că reclamanții au formulat și o cerere de constatare a nulității

absolute a aceleiași dispoziții, care a fost respinsă prin sentința civilă nr.

117 din 17 februarie 2006 a Tribunalului Brăila, rămasă definitivă și

irevocabilă, prin respingerea apelului și a recursului de instanțele de control

judiciar.

Așa fiind, cum

pârâtul s-a pronunțat cu privire la notificarea transmisă de reclamanți și cum

dispoziția emisă a făcut obiectul controlului judiciar, prima instanță a

constatat că solicitarea formulată de reclamanți în sensul ca pârâtul să

răspundă aceleiași notificări se dovedește a fi nefondată.

Pentru a

hotărî astfel, instanța a reținut și că aspectele invocate de reclamanți prin

cererea dedusă în judecății au făcut obiectul analizei și în procesul în care

au solicitat constatarea nulității absolute a dispoziției nr. 1763/2002 fiind

soluționate prin hotărârea pronunțată.

Instanța a mai

reținut că nu poate primi nici apărarea reclamanților în sensul că dispoziția

emisă de pârât nu le-a fost comunicată personal, întrucât a fost comunicată la

locul indicat în notificare.

Prin decizia civilă

nr. 140A din 9 septembrie 2008, Curtea de Apel Galați

a respins apelul declarat de reclamanți, pentru

aceleași considerente reținute și de prima instanță.

Instanța de

apel a reținut și faptul că reclamanții nu pot obține, astfel cum urmăresc prin

cererea dedusă judecății, redeschiderea procedurii administrative și judiciare

prevăzută prin dispozițiile Legii nr. 10/2001, după ce contestația pe care au

formulat-o împotriva dispoziției de respingere a notificării s-a perimat

datorită pasivității lor.

Împotriva

acestei decizii au declarat recurs reclamanții invocând incidența art. 304 pct.

9 C. proc. civ.

În motivarea

recursului, reclamanții au susținut că, în mod nelegal instanțele de fond au

apreciat că pârâtul și-ar fi îndeplinit obligația de a

răspunde

notificării nr. 634/2001, atâta timp cât dispoziția nr. 1763 din 20 martie

2002, prin care a fost soluționată notificarea nu a fost emisă în numele lor ci

în numele avocatei lor, L.C. care însă nu formulase pretenții proprii cu

privire la imobilul în litigiu.

Recurenții

reiterează pe larg aspectele de fapt ale pricinii, și solicită admiterea

recursului, casarea hotărârilor și admiterea cererii deduse judecății.

Analizând recursul, Înalta Curte constată că nu este fondat pentru

următoarele

considerente:

În drept,

potrivit art. 22 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, persoana îndreptățită va

notifica în termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi

persoana juridică deținătoare, solicitând restituirea în natură a imobilului

iar, potrivit art. 25 alin. (1), în termen de 60 de zile de la înregistrarea

notificării sau, după caz, de la data depunerii actelor doveditoare potrivit

art. 23, unitatea deținătoare este obligată să se pronunțe, prin decizie sau,

după caz, prin dispoziție motivată, asupra cererii de restituire în natură.

Potrivit art.

26 alin. (3) din același act normativ, decizia sau, după caz, dispoziția

motivată de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură

poate fi atacată de persoana care se pretinde îndreptățită la secția civilă a

tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul unității deținătoare sau,

după caz, al entității învestite cu soluționarea notificării, în termen de 30

de zile de la comunicare.

Odată

soluționată contestația formulată în condițiile prevăzute de art. 26 mai sus

enunțate, procedura judiciară instituită prin actul normativ menționat se

finalizează și, pe cale de consecință, persoana pretins îndreptățită nu mai are

deschisă calea de a solicita reluarea procedurii, aceasta întrucât dreptul său

de a obține măsuri reparatorii s-a epuizat.

În cauza

supusă analizei, reclamanții au formulat notificarea nr. 43677 din 31 iulie

2001 a BEJ L.P., în conformitate cu dispozițiile legale menționate, notificare

cu privire la care entitatea deținătoare s-a pronunțat printr-o dispoziție de

respingere.

Dispoziția

emisă de entitatea pârâtă a fost contestată de reclamanți în justiție, în

conformitate cu dispozițiile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.

Investit cu

analiza legalității și temeiniciei dispoziției de respingere a notificării,

Tribunalul Brăila, prin sentința civilă 187 din 2 iunie 2003, a constatat

intervenită perimarea cererii, motivat de faptul că reclamanții au lăsat cauza

în nelucrare mai mult de 1 an de zile, începând cu data de 7 mai 2002.

Hotărârea

judecătorească menționată a rămas definitivă și irevocabilă, prin neexercitarea

de către părți a căilor de atac.

Așa fiind,

reclamanții nu pot obține, în scopul analizării pretențiilor formulate prin

notificarea mai sus arătată, pronunțarea de către entitatea pârâtă a unei a

doua dispoziții de soluționare a notificării, sub motiv că prima dispoziție

emisă de entitatea deținătoare nu ar fi legală, deoarece o asemenea nelegalitate

nu a fost constatată, pe cale judecătorească, în procedura legală instituită în

acest scop prin dispozițiile Legii nr. 10/2001.

Ca atare, cum

hotărârile instanțelor de fond au fost date cu aplicarea corectă a legii, în

cauză nefiind incident motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta

Curte urmează a constata că recursul dedus judecății se dovedește a fi

nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de recursul declarat de reclamanții R.Z., R.A., D.A., T.G., R.H.

împotriva deciziei nr. 140/A din 9 septembrie 2008 a Curții de Apel Galați, secția

civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi, 1 aprilie 2009.