ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4351/2009

Asupra cauzei civile de față, constată: Prin cererea înregistrată la data de 31 mai 2006, reclamanții R.M., R.Z., R.H., R.A. și T.G. au chemat în judectaă pe pârâții Primarul municipiului Brăila și Comisia de aplicare a Legii nr. 10/2001, solicitând să fie obligați să se pronunțe cu privire la notificarea nr. 43677 din 31 iulie 2001 a BEJ L.P., prin care au solicitat restituirea în natură a imobilului situat în Brăila, obligarea pârâților să le comunice dispoziția de soluționare a notificării la adresele indicate în cuprinsul cererii și, totodată, obligarea la plata de daune cominatorii, în cuantum de 100 lei/zi de întârziere, începând cu data formulării cererii de chemare în judecată și până la îndeplinirea efectivă a obligației.

La data de 1 februarie 2007 a decedat reclamanta R.M., în cauză fiind introduși moștenitorii: Z.R., O.Y. și E.A.O. Prin sentința civilă nr. 135 bis din 3 martie 2008, Tribunalul Brăila a respins excepția inadmisibilității cererii invocată de pârâtul Primarul municipiului Brăila, precum și cererea dedusă judecății. În motivarea sentinței instanța a reținut că notificarea formulată de reclamanți, nr. 634/2001 a BEJ L.P., a fost soluționată de Primarul municipiului Brăila prin dispoziția nr. 1763 din 20 martie 2002, în sensul respingerii, motivat de faptul că avocatul L.C., care a întocmit acest act de procedură, nu a depus dovada că ar fi fost împuternicită în acest scop.

Instanța a reținut că dispoziția a fost contestată în justiție, în dosarul nr. 3132/2002 al Tribunalului Brăila, pricină care a rămas în nelucrare începând cu data de 7 mai 2002, motiv pentru care, prin sentința nr. 187 din 2 iunie 2003, tribunalul a constat intervenită perimarea, soluție menținută, ca urmarea a atacării cu revizuire, prin sentința nr. 29/21 decembrie 2004. Instanța a mai reținut că reclamanții au formulat și o cerere de constatare a nulității absolute a aceleiași dispoziții, care a fost respinsă prin sentința civilă nr. 117 din 17 februarie 2006 a Tribunalului Brăila, rămasă definitivă și irevocabilă, prin respingerea apelului și a recursului de instanțele de control judiciar.

Așa fiind, cum pârâtul s-a pronunțat cu privire la notificarea transmisă de reclamanți și cum dispoziția emisă a făcut obiectul controlului judiciar, prima instanță a constatat că solicitarea formulată de reclamanți în sensul ca pârâtul să răspundă aceleiași notificări se dovedește a fi nefondată. Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut și că aspectele invocate de reclamanți prin cererea dedusă în judecății au făcut obiectul analizei și în procesul în care au solicitat constatarea nulității absolute a dispoziției nr. 1763/2002 fiind soluționate prin hotărârea pronunțată. Instanța a mai reținut că nu poate primi nici apărarea reclamanților în sensul că dispoziția emisă de pârât nu le-a fost comunicată personal, întrucât a fost comunicată la locul indicat în notificare.

Prin decizia civilă nr. 140A din 9 septembrie 2008, Curtea de Apel Galați a respins apelul declarat de reclamanți, pentru aceleași considerente reținute și de prima instanță. Instanța de apel a reținut și faptul că reclamanții nu pot obține, astfel cum urmăresc prin cererea dedusă judecății, redeschiderea procedurii administrative și judiciare prevăzută prin dispozițiile Legii nr. 10/2001, după ce contestația pe care au formulat-o împotriva dispoziției de respingere a notificării s-a perimat datorită pasivității lor. Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanții invocând incidența art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În motivarea recursului, reclamanții au susținut că, în mod nelegal instanțele de fond au apreciat că pârâtul și-ar fi îndeplinit obligația de a răspunde notificării nr. 634/2001, atâta timp cât dispoziția nr. 1763 din 20 martie 2002, prin care a fost soluționată notificarea nu a fost emisă în numele lor ci în numele avocatei lor, L.C.

care însă nu formulase pretenții proprii cu privire la imobilul în litigiu. Recurenții reiterează pe larg aspectele de fapt ale pricinii, și solicită admiterea recursului, casarea hotărârilor și admiterea cererii deduse judecății. Analizând recursul, Înalta Curte constată că nu este fondat pentru următoarele considerente: În drept, potrivit art. 22 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, persoana îndreptățită va notifica în termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi persoana juridică deținătoare, solicitând restituirea în natură a imobilului iar, potrivit art. 25 alin. (1), în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării sau, după caz, de la data depunerii actelor doveditoare potrivit art. 23, unitatea deținătoare este obligată să se pronunțe, prin decizie sau, după caz, prin dispoziție motivată, asupra cererii de restituire în natură.

Potrivit art. 26 alin. (3) din același act normativ, decizia sau, după caz, dispoziția motivată de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură poate fi atacată de persoana care se pretinde îndreptățită la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul unității deținătoare sau, după caz, al entității învestite cu soluționarea notificării, în termen de 30 de zile de la comunicare. Odată soluționată contestația formulată în condițiile prevăzute de art. 26 mai sus enunțate, procedura judiciară instituită prin actul normativ menționat se finalizează și, pe cale de consecință, persoana pretins îndreptățită nu mai are deschisă calea de a solicita reluarea procedurii, aceasta întrucât dreptul său de a obține măsuri reparatorii s-a epuizat.

În cauza supusă analizei, reclamanții au formulat notificarea nr. 43677 din 31 iulie 2001 a BEJ L.P., în conformitate cu dispozițiile legale menționate, notificare cu privire la care entitatea deținătoare s-a pronunțat printr-o dispoziție de respingere. Dispoziția emisă de entitatea pârâtă a fost contestată de reclamanți în justiție, în conformitate cu dispozițiile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001. Investit cu analiza legalității și temeiniciei dispoziției de respingere a notificării, Tribunalul Brăila, prin sentința civilă 187 din 2 iunie 2003, a constatat intervenită perimarea cererii, motivat de faptul că reclamanții au lăsat cauza în nelucrare mai mult de 1 an de zile, începând cu data de 7 mai 2002. Hotărârea judecătorească menționată a rămas definitivă și irevocabilă, prin neexercitarea de către părți a căilor de atac.

Așa fiind, reclamanții nu pot obține, în scopul analizării pretențiilor formulate prin notificarea mai sus arătată, pronunțarea de către entitatea pârâtă a unei a doua dispoziții de soluționare a notificării, sub motiv că prima dispoziție emisă de entitatea deținătoare nu ar fi legală, deoarece o asemenea nelegalitate nu a fost constatată, pe cale judecătorească, în procedura legală instituită în acest scop prin dispozițiile Legii nr. 10/2001. Ca atare, cum hotărârile instanțelor de fond au fost date cu aplicarea corectă a legii, în cauză nefiind incident motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte urmează a constata că recursul dedus judecății se dovedește a fi nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de recursul declarat de reclamanții R.Z., R.A., D.A., T.G., R.H. împotriva deciziei nr. 140/A din 9 septembrie 2008 a Curții de Apel Galați, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 1 aprilie 2009.