ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7353/2012

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7353/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Deliberând asupra cauzei civile de

față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de

09 mai 2008 pe rolul Judecătoriei Brăila, reclamanta P.R.A. a chemat în judecată

Municipiul Brăila prin Primar și a solicitat instanței ca, prin hotărârea pe care

o va pronunța, să oblige pârâtul să-i restituie imobilului situat în Municipiul

Brăila.

Prin sentința civilă nr. 4846 din 27

august 2008, Judecătoria Brăila, a admis excepția privind necompetența materială

și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Brăila.

Tribunalul Brăila, prin sentința civilă

nr. 417 din 31 martie 2011, a admis acțiunea și a obligat pârâtul Municipiul Brăila

prin Primar să lase în deplină proprietate și posesie reclamantei P.R.A. imobilul

situat în municipiul Brăila.

Pentru a pronunța această hotărâre, Tribunalul

a reținut că B.M., autoarea reclamantei, a fost proprietara imobilului în litigiu.

Prin sentința penală nr. 721 din 26

august 1958 pronunțată de Tribunalul Popular al Orașului Brăila, B.M. a fost condamnată

la 5 ani închisoare corecțională și confiscarea totală a averii, printre care și

un imobil, situat în Brăila.

Conform certificatului de moștenitor

din 25 noiembrie 1987, B.M. (fostă P., fostă I.) a decedat la data de 6 august 1987

și a lăsat ca moștenitor acceptant pe P.M.Ș..

Potrivit certificatului de moștenitor

din 23 martie 1998, P.M.Ș. a decedat la data de 3 martie 1998 și a lăsat ca moștenitor

acceptant pe P.R.V., P.B. și P.R.A. renunțând la moștenire.

Conform certificatului de moștenitor

din 14 aprilie 2005, P.R.V. a decedat la data de 17 octombrie 2004 și a lăsat ca

unic moștenitor acceptant pe P.R.A..

În consecință, reclamanta P.R.A. are calitate

de moștenitor de pe urma defunctei sale mame, P.R.V., aceasta la rândul său fiind

moștenitoarea soțului său decedat, P.M.Ș., fiul lui P.C. și al lui P.M. (fostă I.M.,

cunoscută și cu prenumele de M., recăsătorită ulterior sub numele de B.).

Pe fondul cauzei, Tribunalul a reținut

că titlul în baza căruia reclamanta revendică imobilul în litigiu - actul de vânzare-cumpărare

autentificat, prin care autoarea sa a dobândit imobilul situat în Brăila, este pe

deplin valabil.

Sentința penală de condamnare prin care

s-a dispus confiscarea averii, inclusiv a imobilului revendicat, s-a întemeiat pe

dispozițiile Legii nr. 284/1947, abrogată prin Decretul nr. 210/1960, care, de asemenea,

a fost abrogat prin Legea nr. 591/2004.

Prin Legea nr. 591/2004 s-a statuat că

preluarea efectuată în baza Legii nr. 284/1947 este una abuzivă.

Deși această lege se referă la restituirea

metalelor prețioase și altor bunuri din metale prețioase confiscate prin hotărâri

pronunțate în baza Legii nr. 284/1947 și a Decretului nr. 210/1960, acte normative

considerate abuzive și abrogate prin O.U.G. nr. 190/2000 aprobată și modificată

prin Legea nr. 591/2004, câtă vreme acest act normativ a fost declarat abuziv, el

nu poate fi considerat astfel numai cu privire la o parte din bunurile confiscate,

ci trebuie considerat abuziv pentru întreaga avere confiscată.

Prin urmare, prin abrogarea și declararea

ca fiind abuzive a actelor normative pe baza cărora imobilul a fost confiscat și

a trecut în proprietatea statului, efectele hotărârii penale de confiscare au încetat

de drept, iar fostul proprietar trebuie repus în drepturi cu privire la bunurile

confiscate nelegal.

Instanța a mai reținut că, prin dispoziția

din 22 martie 2004 emisă de Primarul Municipiului Brăila s-a respins notificarea

formulată de autoarea reclamantei cu privire la imobilul în litigiu, cu motivarea

că imobilele preluate prin sentința penală nu fac obiectul Legii nr. 10/2001.

Dispoziția a fost contestată de P.R.A.,

în calitate de moștenitor al notificatoarei P.R.V., iar prin sentința civilă

nr. 755 din 15 noiembrie 2005 pronunțată de Tribunalul Brăila, contestația a fost

respinsă ca tardiv formulată.

Prin sentința civilă nr. 234 din 09

martie 2007, Tribunalul Brăila a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată

de P.R.A. împotriva sentinței civile nr. 755 din 15 noiembrie 2006. Hotărârea a

rămas definitivă prin decizia civilă nr. 392/A/l din 8 octombrie 2007 pronunțată

de Curtea de Apel Galați și irevocabilă prin decizia civilă nr. 3992 din 25

iunie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin care s-a constatat perimat

recursul declarat de P.R.A..

În consecință, Tribunalul a reținut că

imobilul nu a făcut obiectul Legii nr. 10/2001 și, prin urmare, poate face obiectul

acțiunii în revendicare, astfel că, față de prevederile art. 480 și 481 C. civ.,

ale art 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și ale art. 1 din Primul

Protocol Adițional la Convenție, acțiunea reclamantei este întemeiată.

Împotriva sentinței civile nr. 417 din

31 martie 2011 a Tribunalului Brăila a declarat apel pârâtul Municipiul Brăila prin

Primar, iar prin decizia civilă nr. 252/A/14.11.2011, Curtea de Apel Galați a respins

apelul declarat, ca nefondat.

Pentru a pronunța această decizie, instanța

de apel a avut în vedere următoarele considerente:

Singura critică adusă de pârât sentinței

atacate este aceea că, în mod greșit, s-ar fi dispus restituirea imobilului către

reclamantă, în condițiile în care aceasta nu a cerut, înainte de a promova acțiunea

în revendicare, anularea hotărârii de condamnare pe calea recursului în anulare.

Instanța de apel a apreciat că susținerile

nu pot fi primite.

Legea nr. 591 din 15 decembrie 2004, pentru

modificarea și completarea O.U.G. nr. 190/2000 privind regimul metalelor prețioase,

aliajelor acestora și pietrelor prețioase în România, a consacrat în art 26

alin. (1) 2 caracterul abuziv al preluărilor de metale prețioase realizate în baza

Legii nr. 284/1947, restituirea bunurilor confiscate prin hotărâri penale urmând

a fi realizată în temeiul legii, fără a mai fi necesară anularea hotărârilor penale

într-o procedura penală.

Deși este adevărat că această lege se referă

la restituirea metalelor prețioase și a altor bunuri din metale prețioase confiscate

prin hotărâri pronunțate în baza Legii nr. 284/1947 și a Decretului nr. 210/1960,

acte normative considerate abuzive și abrogate prin O.U.G. nr. 190/2000 aprobată

și modificată prin Legea nr. 591/2004, câtă vreme acest act normativ a fost declarat

abuziv, el nu poate fi considerat astfel numai cu privire la o parte din bunurile

confiscate, respectiv la obiectele din petale prețioase, ci trebuie considerat ca

fiind abuziv cu privire la toate bunurile confiscate de la persoanele condamnate

în baza Legii nr. 248/1947, respectiv și pentru imobile sau alte bunuri ce făceau

parte din averea celor condamnați și care au fost confiscate.

Așadar, prin abrogarea și declararea ca

fiind abuzive a actelor normative în temeiul cărora imobilul în litigiu a fost confiscat

și trecut în proprietatea statului, efectele hotărârii penale de confiscare au încetat

de drept, iar fostul proprietar trebuie repus în drepturi cu privire la dreptul

de proprietate asupra bunurilor confiscate nelegal.

Confiscarea imobilului, ca măsură complementară

la condamnarea aplicată autoarei reclamantei, deși a fost dispusă cu respectarea

normelor de procedură penală în vigoare la acea dată, ceea ce îi conferă o aparență

de legalitate, are, totuși, caracter abuziv, ea nefiind conformă cu dispozițiile

constituționale de la acea vreme și nici cu dispozițiile C. civ. care prevedeau

că proprietatea personală este ocrotită de lege și nimeni nu poate fi obligat să

cedeze proprietatea sa, afară numai pentru o cauză de utilitate publică și primind

o dreaptă și prealabilă despăgubire.

În consecință, în condițiile abrogării

recursului în anulare, reglementat de Codul de procedura penală și a calificării

Legii nr. 284/1947 ca fiind un act abuziv, ce nu poate constitui un titlu valabil

al statului pentru deținerea bunurilor confiscate în temeiul lui, reclamanta este

pe deplin îndreptățită să solicite restituirea imobilului ce a aparținut autoarei

sale, susținerea apelantei în sensul că aceasta ar fi trebuit să solicite mai întâi

anularea hotărârii penale de condamnare și confiscare a averii neputând fi primită.

Împotriva acestei decizii, în termen legal

a declarat și motivat recurs pârâtul Municipiul Brăila prin Primar.

Prin motivele de recurs se formulează următoarele

critici de nelegalitate, întemeiate pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.:

Imobilul revendicat a aparținut bunicii

intimatei-reclamante, B.M., și a fost preluat în proprietatea statului în baza sentinței

penale nr. 721 din 26 august 1958 a Tribunalului Popular al Orașului Brăila, prin

care B.M. a fost condamnata la 5 ani închisoare corecțională și confiscarea totală

a averii pentru săvârșirea unei infracțiuni de natură economică.

Sentința penală nr. 721 din 26 august 1958

a Tribunalului Popular al Orașului Brăila nu a fost anulată pe calea recursului

în anulare, astfel că pedeapsa complementară a confiscării averii nu poate fi considerata

abuzivă, titlul statului fiind perfect valabil.

O instanță de drept comun nu poate anula

o hotărâre penală, astfel încât în mod incorect a apreciat instanța de apel că sentința

penala nr. 721 din 26 august 1958 a Tribunalului Popular al Orașului Brăila nu-și

mai produce de drept efectele, motivat de faptul ca Legea nr 284/1947 privind restituirea

metalelor prețioase a fost abrogată.

La data de 15 octombrie 2012, recurentul

a depus o cerere prin care a completat motivele de recurs formulate anterior, prin

invocarea excepției de inadmisibilitate a acțiunii în revendicare promovată de reclamantă

în raport de prevederile Legii nr. 10/2001 și de decizia nr. 33/2008 a Înaltei

Curți de Casație și Justiție.

În motivarea acestei excepții, recurentul

arată că reclamanta a apelat la dispozițiile Legii nr. 10/2001 pentru restituirea

imobilului în litigiu. Notificarea formulată în acest sens a fost respinsă prin

dispoziția emisă de Primarul Municipiului Brăila, iar contestația promovată de reclamantă

împotriva acestei dispoziții a fost respinsă ca tardivă. De asemenea, cererea de

revizuire formulată împotriva hotărârii de respingere a contestației a fost, în

mod irevocabil, respinsă.

Cât timp a apelat la dispozițiile Legii

nr. 10/2001 și a epuizat toate căile procedurale reglementate de această lege, reclamanta

nu se mai poate prevala de dispozițiile dreptului comun pentru restituirea imobilului

în litigiu.

Se mai arată că dispozițiile Legii nr.

10/2001 se aplică cu prioritate în concurs cu cele de drept comun, în acord cu principiul

speciala generalibus derogant, astfel cum s-a reținut și prin considerentele deciziei

în interesul Legii nr. 33/2008, iar aceasta nu constituie o încălcare a art. 6 din

Convenția Europeană a Drepturilor Omului și nici a art. 1 Protocolul 1 adițional

la Convenție.

Analizând decizia recurată în limita criticilor

formulate prin motivele de recurs, Înalta Curte constată următoarele:

Este necontestat în cauză că imobilul în

litigiu a aparținut autoarei reclamantei. Bunul a intrat în proprietatea statului

prin confiscarea dispusă ca măsură complementară la condamnarea aplicată autoarei

reclamantei, prin sentința penală nr. 721 din 26 august 1958 a Tribunalului Popular

al Orașului Brăila.

S-a dovedit, de asemenea, prin probele

administrate, că autoarea reclamantei a recurs la procedura administrativă prevăzută

de Legea nr. 10/2001 pentru restituirea imobilului în litigiu.

Notificarea formulată a fost soluționată

prin dispoziția din 22 martie 2004 emisă de Primarul Municipiului Brăila, prin care

s-a respins solicitarea de restituire a imobilului, cu motivarea că regimul juridic

al bunului nu este supus reglementărilor cuprinse în Legea nr. 10/2001.

Dispoziția emisă în această procedură a

fost contestată de reclamantă, în calitate de moștenitoare. Procedura judiciară

declanșată a fost finalizată prin sentința civilă nr. 755 din 15 noiembrie 2005

pronunțată de Tribunalul Brăila, prin care contestația a fost respinsă ca tardiv

formulată.

Reclamanta a promovat o cerere de revizuire

împotriva sentinței civile nr. 755 din 15 noiembrie 2005 a Tribunalului Brăila,

cerere care a fost respinsă ca inadmisibilă. Sentința civilă nr. 234 din 09

martie 2007, prin care Tribunalul Brăila a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire

a rămas definitivă prin decizia civilă nr. 392/A/l din 8 octombrie 2007 pronunțată

de Curtea de Apel Galați, iar prin decizia civilă nr. 3992 din 25 iunie 2010,

Înalta Curte de Casație și Justiție a constatat perimat recursul declarat de P.R.A..

Prin cererea completatoare, pârâtul a invocat

un motiv de recurs, cu care Înalta Curte se consideră legal învestită, față de dispozițiile

art. 306 alin. (2) C. proc. civ., și care vizează admisibilitatea acțiunii în revendicare

promovată de reclamantă.

Această admisibilitate ar trebui analizată,

în opinia recurentului, prin prisma faptului că reclamanta a uzat de procedura reglementată

de Legea nr. 10/2001 pentru restituirea imobilului în litigiu. Totodată, susține

recurentul, o astfel de analiză nu poate ignora decizia nr. 33/2008 pronunțată de

Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea unui recurs în interesul legii.

Problema admisibilității acțiunii în revendicare

nu a fost analizată de instanța de apel, iar susținerile formulate de pârât în acest

sens nu au fost cenzurate prin hotărârea recurată.

Înalta Curte apreciază că, în respectarea

principiului dublului grad de jurisdicție și a drepturilor procesuale ale părților,

aceste aspecte trebuie să primească o dezlegare prealabilă din partea instanței

de apel, delegare care să poată fi ulterior cenzurată pe calea controlului judiciar

efectuat prin intermediul recursului.

Urmează ca instanța de apel, în rejudecarea

cauzei, să analizeze dacă reclamanta poate recurge la acțiunea în revendicare întemeiată

pe dispozițiile dreptului comun, în condițiile în care a uzat de procedura administrativă

prevăzută de Legea nr. 10/2001 pentru restituirea imobilului în litigiu, având în

vedere atât normele și principiile de drept aplicabile, cât și decizia nr. 33/2008

a Înaltei Curți de Casație și Justiție pronunțată în soluționarea unui recurs în

interesul legii și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului.

Se va avea în vedere împrejurarea că, prin

dispoziția din 22 martie 2004 emisă de Primarul Municipiului Brăila s-a respins

solicitarea de restituire a imobilului, cu motivarea că regimul juridic al bunului

nu este supus reglementărilor cuprinse în Legea nr. 10/2001 și se va analiza relevanța

hotărârilor judecătorești pronunțate în procedura judiciară declanșată de reclamantă

în temeiul aceluiași act normativ, prin care aceasta a contestat dispoziția emisă.

Prin urmare, în temeiul art. 312 alin.

(1) C. proc. civ. raportat la art. 304 pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte va admite

recursul declarat, va casa decizia recurată și va trimite cauza spre rejudecarea

apelului la aceeași curte de apel.

Motivele de recurs formulate de pârât prin

cererea inițială nu vor mai fi analizate de Înalta Curte întrucât dezlegarea acestora

depinde de soluționarea prealabilă a aspectelor care au determinat casarea hotărârii

și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat pârâtul Municipiul

Brăila prin primar împotriva deciziei civile nr. 252A din 14 noiembrie 2011 a Curții

de Apel Galați, secția

I

civilă.

Casează

decizia recurată și trimite cauza spre rejudecarea apelului, aceleiași instanțe

de apel.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 29 noiembrie 2012.