ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7353/2012

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 09 mai 2008 pe rolul Judecătoriei Brăila, reclamanta P.R.A. a chemat în judecată Municipiul Brăila prin Primar și a solicitat instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să oblige pârâtul să-i restituie imobilului situat în Municipiul Brăila. Prin sentința civilă nr. 4846 din 27 august 2008, Judecătoria Brăila, a admis excepția privind necompetența materială și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Brăila. Tribunalul Brăila, prin sentința civilă nr. 417 din 31 martie 2011, a admis acțiunea și a obligat pârâtul Municipiul Brăila prin Primar să lase în deplină proprietate și posesie reclamantei P.R.A.

imobilul situat în municipiul Brăila. Pentru a pronunța această hotărâre, Tribunalul a reținut că B.M., autoarea reclamantei, a fost proprietara imobilului în litigiu. Prin sentința penală nr. 721 din 26 august 1958 pronunțată de Tribunalul Popular al Orașului Brăila, B.M. a fost condamnată la 5 ani închisoare corecțională și confiscarea totală a averii, printre care și un imobil, situat în Brăila. Conform certificatului de moștenitor din 25 noiembrie 1987, B.M. (fostă P., fostă I.) a decedat la data de 6 august 1987 și a lăsat ca moștenitor acceptant pe P.M.Ș.. Potrivit certificatului de moștenitor din 23 martie 1998, P.M.Ș. a decedat la data de 3 martie 1998 și a lăsat ca moștenitor acceptant pe P.R.V., P.B.

și P.R.A. renunțând la moștenire. Conform certificatului de moștenitor din 14 aprilie 2005, P.R.V. a decedat la data de 17 octombrie 2004 și a lăsat ca unic moștenitor acceptant pe P.R.A.. În consecință, reclamanta P.R.A. are calitate de moștenitor de pe urma defunctei sale mame, P.R.V., aceasta la rândul său fiind moștenitoarea soțului său decedat, P.M.Ș., fiul lui P.C. și al lui P.M. (fostă I.M., cunoscută și cu prenumele de M., recăsătorită ulterior sub numele de B.). Pe fondul cauzei, Tribunalul a reținut că titlul în baza căruia reclamanta revendică imobilul în litigiu - actul de vânzare-cumpărare autentificat, prin care autoarea sa a dobândit imobilul situat în Brăila, este pe deplin valabil.

Sentința penală de condamnare prin care s-a dispus confiscarea averii, inclusiv a imobilului revendicat, s-a întemeiat pe dispozițiile Legii nr. 284/1947, abrogată prin Decretul nr. 210/1960, care, de asemenea, a fost abrogat prin Legea nr. 591/2004. Prin Legea nr. 591/2004 s-a statuat că preluarea efectuată în baza Legii nr. 284/1947 este una abuzivă. Deși această lege se referă la restituirea metalelor prețioase și altor bunuri din metale prețioase confiscate prin hotărâri pronunțate în baza Legii nr. 284/1947 și a Decretului nr. 210/1960, acte normative considerate abuzive și abrogate prin O.U.G. nr. 190/2000 aprobată și modificată prin Legea nr. 591/2004, câtă vreme acest act normativ a fost declarat abuziv, el nu poate fi considerat astfel numai cu privire la o parte din bunurile confiscate, ci trebuie considerat abuziv pentru întreaga avere confiscată.

Prin urmare, prin abrogarea și declararea ca fiind abuzive a actelor normative pe baza cărora imobilul a fost confiscat și a trecut în proprietatea statului, efectele hotărârii penale de confiscare au încetat de drept, iar fostul proprietar trebuie repus în drepturi cu privire la bunurile confiscate nelegal. Instanța a mai reținut că, prin dispoziția din 22 martie 2004 emisă de Primarul Municipiului Brăila s-a respins notificarea formulată de autoarea reclamantei cu privire la imobilul în litigiu, cu motivarea că imobilele preluate prin sentința penală nu fac obiectul Legii nr. 10/2001. Dispoziția a fost contestată de P.R.A., în calitate de moștenitor al notificatoarei P.R.V., iar prin sentința civilă nr. 755 din 15 noiembrie 2005 pronunțată de Tribunalul Brăila, contestația a fost respinsă ca tardiv formulată.

Prin sentința civilă nr. 234 din 09 martie 2007, Tribunalul Brăila a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de P.R.A. împotriva sentinței civile nr. 755 din 15 noiembrie 2006. Hotărârea a rămas definitivă prin decizia civilă nr. 392/A/l din 8 octombrie 2007 pronunțată de Curtea de Apel Galați și irevocabilă prin decizia civilă nr. 3992 din 25 iunie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin care s-a constatat perimat recursul declarat de P.R.A.. În consecință, Tribunalul a reținut că imobilul nu a făcut obiectul Legii nr. 10/2001 și, prin urmare, poate face obiectul acțiunii în revendicare, astfel că, față de prevederile art. 480 și 481 C. civ., ale art 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și ale art. 1 din Primul Protocol Adițional la Convenție, acțiunea reclamantei este întemeiată.

Împotriva sentinței civile nr. 417 din 31 martie 2011 a Tribunalului Brăila a declarat apel pârâtul Municipiul Brăila prin Primar, iar prin decizia civilă nr. 252/A/14.11.2011, Curtea de Apel Galați a respins apelul declarat, ca nefondat. Pentru a pronunța această decizie, instanța de apel a avut în vedere următoarele considerente: Singura critică adusă de pârât sentinței atacate este aceea că, în mod greșit, s-ar fi dispus restituirea imobilului către reclamantă, în condițiile în care aceasta nu a cerut, înainte de a promova acțiunea în revendicare, anularea hotărârii de condamnare pe calea recursului în anulare. Instanța de apel a apreciat că susținerile nu pot fi primite. Legea nr. 591 din 15 decembrie 2004, pentru modificarea și completarea O.U.G.

nr. 190/2000 privind regimul metalelor prețioase, aliajelor acestora și pietrelor prețioase în România, a consacrat în art 26 alin. (1) 2 caracterul abuziv al preluărilor de metale prețioase realizate în baza Legii nr. 284/1947, restituirea bunurilor confiscate prin hotărâri penale urmând a fi realizată în temeiul legii, fără a mai fi necesară anularea hotărârilor penale într-o procedura penală. Deși este adevărat că această lege se referă la restituirea metalelor prețioase și a altor bunuri din metale prețioase confiscate prin hotărâri pronunțate în baza Legii nr. 284/1947 și a Decretului nr. 210/1960, acte normative considerate abuzive și abrogate prin O.U.G.

nr. 190/2000 aprobată și modificată prin Legea nr. 591/2004, câtă vreme acest act normativ a fost declarat abuziv, el nu poate fi considerat astfel numai cu privire la o parte din bunurile confiscate, respectiv la obiectele din petale prețioase, ci trebuie considerat ca fiind abuziv cu privire la toate bunurile confiscate de la persoanele condamnate în baza Legii nr. 248/1947, respectiv și pentru imobile sau alte bunuri ce făceau parte din averea celor condamnați și care au fost confiscate. Așadar, prin abrogarea și declararea ca fiind abuzive a actelor normative în temeiul cărora imobilul în litigiu a fost confiscat și trecut în proprietatea statului, efectele hotărârii penale de confiscare au încetat de drept, iar fostul proprietar trebuie repus în drepturi cu privire la dreptul de proprietate asupra bunurilor confiscate nelegal.

Confiscarea imobilului, ca măsură complementară la condamnarea aplicată autoarei reclamantei, deși a fost dispusă cu respectarea normelor de procedură penală în vigoare la acea dată, ceea ce îi conferă o aparență de legalitate, are, totuși, caracter abuziv, ea nefiind conformă cu dispozițiile constituționale de la acea vreme și nici cu dispozițiile C. civ. care prevedeau că proprietatea personală este ocrotită de lege și nimeni nu poate fi obligat să cedeze proprietatea sa, afară numai pentru o cauză de utilitate publică și primind o dreaptă și prealabilă despăgubire.

În consecință, în condițiile abrogării recursului în anulare, reglementat de Codul de procedura penală și a calificării Legii nr. 284/1947 ca fiind un act abuziv, ce nu poate constitui un titlu valabil al statului pentru deținerea bunurilor confiscate în temeiul lui, reclamanta este pe deplin îndreptățită să solicite restituirea imobilului ce a aparținut autoarei sale, susținerea apelantei în sensul că aceasta ar fi trebuit să solicite mai întâi anularea hotărârii penale de condamnare și confiscare a averii neputând fi primită. Împotriva acestei decizii, în termen legal a declarat și motivat recurs pârâtul Municipiul Brăila prin Primar. Prin motivele de recurs se formulează următoarele critici de nelegalitate, întemeiate pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ.: Imobilul revendicat a aparținut bunicii intimatei-reclamante, B.M., și a fost preluat în proprietatea statului în baza sentinței penale nr. 721 din 26 august 1958 a Tribunalului Popular al Orașului Brăila, prin care B.M. a fost condamnata la 5 ani închisoare corecțională și confiscarea totală a averii pentru săvârșirea unei infracțiuni de natură economică. Sentința penală nr. 721 din 26 august 1958 a Tribunalului Popular al Orașului Brăila nu a fost anulată pe calea recursului în anulare, astfel că pedeapsa complementară a confiscării averii nu poate fi considerata abuzivă, titlul statului fiind perfect valabil. O instanță de drept comun nu poate anula o hotărâre penală, astfel încât în mod incorect a apreciat instanța de apel că sentința penala nr. 721 din 26 august 1958 a Tribunalului Popular al Orașului Brăila nu-și mai produce de drept efectele, motivat de faptul ca Legea nr 284/1947 privind restituirea metalelor prețioase a fost abrogată.

La data de 15 octombrie 2012, recurentul a depus o cerere prin care a completat motivele de recurs formulate anterior, prin invocarea excepției de inadmisibilitate a acțiunii în revendicare promovată de reclamantă în raport de prevederile Legii nr. 10/2001 și de decizia nr. 33/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție. În motivarea acestei excepții, recurentul arată că reclamanta a apelat la dispozițiile Legii nr. 10/2001 pentru restituirea imobilului în litigiu. Notificarea formulată în acest sens a fost respinsă prin dispoziția emisă de Primarul Municipiului Brăila, iar contestația promovată de reclamantă împotriva acestei dispoziții a fost respinsă ca tardivă. De asemenea, cererea de revizuire formulată împotriva hotărârii de respingere a contestației a fost, în mod irevocabil, respinsă.

Cât timp a apelat la dispozițiile Legii nr. 10/2001 și a epuizat toate căile procedurale reglementate de această lege, reclamanta nu se mai poate prevala de dispozițiile dreptului comun pentru restituirea imobilului în litigiu. Se mai arată că dispozițiile Legii nr. 10/2001 se aplică cu prioritate în concurs cu cele de drept comun, în acord cu principiul speciala generalibus derogant, astfel cum s-a reținut și prin considerentele deciziei în interesul Legii nr. 33/2008, iar aceasta nu constituie o încălcare a art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și nici a art. 1 Protocolul 1 adițional la Convenție. Analizând decizia recurată în limita criticilor formulate prin motivele de recurs, Înalta Curte constată următoarele: Este necontestat în cauză că imobilul în litigiu a aparținut autoarei reclamantei.

Bunul a intrat în proprietatea statului prin confiscarea dispusă ca măsură complementară la condamnarea aplicată autoarei reclamantei, prin sentința penală nr. 721 din 26 august 1958 a Tribunalului Popular al Orașului Brăila. S-a dovedit, de asemenea, prin probele administrate, că autoarea reclamantei a recurs la procedura administrativă prevăzută de Legea nr. 10/2001 pentru restituirea imobilului în litigiu. Notificarea formulată a fost soluționată prin dispoziția din 22 martie 2004 emisă de Primarul Municipiului Brăila, prin care s-a respins solicitarea de restituire a imobilului, cu motivarea că regimul juridic al bunului nu este supus reglementărilor cuprinse în Legea nr. 10/2001. Dispoziția emisă în această procedură a fost contestată de reclamantă, în calitate de moștenitoare.

Procedura judiciară declanșată a fost finalizată prin sentința civilă nr. 755 din 15 noiembrie 2005 pronunțată de Tribunalul Brăila, prin care contestația a fost respinsă ca tardiv formulată. Reclamanta a promovat o cerere de revizuire împotriva sentinței civile nr. 755 din 15 noiembrie 2005 a Tribunalului Brăila, cerere care a fost respinsă ca inadmisibilă. Sentința civilă nr. 234 din 09 martie 2007, prin care Tribunalul Brăila a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire a rămas definitivă prin decizia civilă nr. 392/A/l din 8 octombrie 2007 pronunțată de Curtea de Apel Galați, iar prin decizia civilă nr. 3992 din 25 iunie 2010, Înalta Curte de Casație și Justiție a constatat perimat recursul declarat de P.R.A..

Prin cererea completatoare, pârâtul a invocat un motiv de recurs, cu care Înalta Curte se consideră legal învestită, față de dispozițiile art. 306 alin. (2) C. proc. civ., și care vizează admisibilitatea acțiunii în revendicare promovată de reclamantă. Această admisibilitate ar trebui analizată, în opinia recurentului, prin prisma faptului că reclamanta a uzat de procedura reglementată de Legea nr. 10/2001 pentru restituirea imobilului în litigiu. Totodată, susține recurentul, o astfel de analiză nu poate ignora decizia nr. 33/2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea unui recurs în interesul legii. Problema admisibilității acțiunii în revendicare nu a fost analizată de instanța de apel, iar susținerile formulate de pârât în acest sens nu au fost cenzurate prin hotărârea recurată.

Înalta Curte apreciază că, în respectarea principiului dublului grad de jurisdicție și a drepturilor procesuale ale părților, aceste aspecte trebuie să primească o dezlegare prealabilă din partea instanței de apel, delegare care să poată fi ulterior cenzurată pe calea controlului judiciar efectuat prin intermediul recursului. Urmează ca instanța de apel, în rejudecarea cauzei, să analizeze dacă reclamanta poate recurge la acțiunea în revendicare întemeiată pe dispozițiile dreptului comun, în condițiile în care a uzat de procedura administrativă prevăzută de Legea nr. 10/2001 pentru restituirea imobilului în litigiu, având în vedere atât normele și principiile de drept aplicabile, cât și decizia nr. 33/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție pronunțată în soluționarea unui recurs în interesul legii și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului.

Se va avea în vedere împrejurarea că, prin dispoziția din 22 martie 2004 emisă de Primarul Municipiului Brăila s-a respins solicitarea de restituire a imobilului, cu motivarea că regimul juridic al bunului nu este supus reglementărilor cuprinse în Legea nr. 10/2001 și se va analiza relevanța hotărârilor judecătorești pronunțate în procedura judiciară declanșată de reclamantă în temeiul aceluiași act normativ, prin care aceasta a contestat dispoziția emisă. Prin urmare, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. raportat la art. 304 pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat, va casa decizia recurată și va trimite cauza spre rejudecarea apelului la aceeași curte de apel. Motivele de recurs formulate de pârât prin cererea inițială nu vor mai fi analizate de Înalta Curte întrucât dezlegarea acestora depinde de soluționarea prealabilă a aspectelor care au determinat casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat pârâtul Municipiul Brăila prin primar împotriva deciziei civile nr. 252A din 14 noiembrie 2011 a Curții de Apel Galați, secția I civilă. Casează decizia recurată și trimite cauza spre rejudecarea apelului, aceleiași instanțe de apel. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 noiembrie 2012.