ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3795/2012

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3795/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin

sentința civilă nr, 944 din 23 iunie 2010, pronunțată de Tribunalul București, secția

a IV-a civilă,

s-a respins excepția

inadmisibilității invocată de A.V.A.S., ca neîntemeiată, s-a admis acțiunea

formulată de reclamanta, s-a anulat decizia nr. 192 din 11 iunie 2009 emisă de

A.V.A.S. și a fost obligată pârâta să emită o nouă dispoziție prin care să

acorde măsuri reparatorii prin echivalent, reprezentând prețul de piață al

imobilului, situat în Brăila (în incinta SC L.S.C. SRL) compus din teren în

suprafață de aproximativ 4.000 m.p. și o construcție (în prezent demolată)

veche, deteriorată, compusă dintr-o cameră și un antreu.

Pentru a pronunța această sentință, Tribunalul a reținut

următoarele:

În dovedirea calității sale de persoană îndreptățită la

măsuri reparatorii în calitate de moștenitoare a foștilor proprietari reclamnata

a depus actul de vânzare-cumpărare din 22 noiembrie 1940 prin care C.B. dobândea

imobilul în litigiu, identificat prin raportul de expertiză, precum și certificatul

de moștenitor din 1974 al Notariatului de Stat Brăila din care rezultă că la decesul

acestuia a fost moștenit de B.M.

În urma decesului B.M., moștenirea a fost acceptată de

către fiica acesteia M.N. născută T. Coroborând înscrisurile de mai sus cu adresa

emisă de Serviciul Public Comunitar de Evidență a Persoanelor Brăila din 21

ianuarie 2010 din care rezultă că B.M. a fost căsătorită cu T.S., iar reclamanta

din prezenta cauză, și anume M.T., s-a căsătorit cu N.G.A., potrivit certificatului

de căsătorie din 22 aprilie 1963, Tribunalul a constatat că aceasta a făcut dovada

calității de moștenitoare de pe urma fostului proprietar C.B., deci a calității

sale de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii în condițiile prevăzute de

art. 3 din Legea nr. 10/2001.

Cu privire la componența imobilului teren și construcție,

acesta este descris în actul de proprietate al autorului său C.Z.B., iar împrejurarea

că Statul, prin instituțiile sale, nu a putut preciza modalitatea de intrare a imobilului

din proprietatea autorului reclamantei în proprietatea statului, creează o prezumție

de preluare abuzivă și fără titlu de către stat a acestui imobil.

Prezumția este un mijloc de probă, care coroborat cu celelalte

înscrisuri enunțate mai sus și cu raportul de expertiză efectuat în cauză, conduce

la concluzia că imobilul care în prezent, face parte din cel situat în Bd. D., deținut

de către SC L.S.C. SRL și care îl dobândise de la SC B. SA, care, la rândul său

îl dobândise în procesul de privatizare potrivit H.G. nr. 834/1991, este unul și

același cu imobilul care a aparținut autorului reclamantei.

Față de cele de mai sus, în temeiul disp. art. 26 din

Legea nr. 10/2001 cu modificările ulterioare, Tribunalul a admis contestația, a

anulat decizia din 11 iunie 2009 emisă de către A.V.A.S. și a obligat pârâta să

emită o nouă decizie prin care să acorde măsuri reparatorii prin echivalent pentru

imobilul ce nu mai poate fi restituit în natură, în conformitate cu art. 31

alin. (3) din Legea nr. 10/2001 așa cum a fost modificat prin Legea nr. 302/2009.

Instanța a respins excepția inadmisibilității acțiunii

invocată de A.V.A.S., întrucât contestația a fost formulată împotriva deciziei

din 11 iunie 2009 emisă de A.V.A.S. în temeiul Legii nr. 10/2001 prin care s-a respins

notificarea din 2001 formulată de M.N. cu mențiunea că nu a făcut dovada calității

de moștenitor după fostul proprietar al imobilului și nici a modalității de preluare

de către stat, și nicidecum nu s-a contestat cuantumul despăgubirilor stabilit prin

dispoziție în favoarea contestatoarei.

Împotriva acestei sentințe a formulat apel pârâtă A.V.A.S.,

pentru netemeinicie și nelegalitate.

Prin primul motiv de apel, pârâta a arătat că, în mod

nelegal, instanța de fond a reținut în sarcina A.V.A.S. obligația de a acorda reclamantei

prin decizia motivată măsuri reparatorii în echivalent pentru construcția demolată,

deoarece A.V.A.S. nu are potrivit legii speciale o astfel de competență. Potrivit

dispozițiilor art. 32 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, republicată, competența de

soluționare a notificărilor ce vizează imobile demolate revine în exclusivitate

primăriei în a cărei rază administrativ teritorială s-a aflat imobilul revendicat.

În al doilea rând, pârâta critică sentința apelată susținând

că în mod neîntemeiat instanța de fond a obligat A.V.A.S. să acorde reclamantei

printr-o decizie motivată măsuri reparatorii la valoarea de piață a imobilului revendicat.

Potrivit noilor dispoziții ale Legii nr. 10/2001, republicată, în urma modificărilor

și completărilor ce au fost aduse acesteia prin Legea nr. 247/2005, „Pentru imobilele

evidențiate în patrimoniul unor societăți comerciale privatizate, (...) persoanele

îndreptățite au dreptul la despăgubiri în condițiile legii speciale, iar prin decizia

civilă nr. 530 din 19 mai 2011 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă,

s-a admis apelul, s-a schimbat în parte sentința în sensul admiterii în parte a

contestației, s-a anulat decizia nr. 192 din 11 iunie 2009, fiind obligată A.V.A.S.

să emită decizie prin care să propună acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent

reclamantei conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005 pentru terenul de 4893 m.p.

cum a fost evidențiat în expertiza efectuată de expertul M.C.L.

A fost menținută decizia nr. 1921 din 11 iunie 2009 în

privința declinării competenței de soluționare a notificării din 2001 către Primăria

Municipiului Bărila pentru construcția demolată.

Pentru a pronunța această hotărâre, au fost reținute următoarele

considerente:

Obiectul cererii deduse judecății îl reprezintă contestație

împotriva deciziei A.V.A.S. din 11 iunie 2009 prin care s-a respins notificarea

din 2001 formulată de B.M. (ulterior decedată, având ca moștenitor pe reclamanta

M.N.), în baza art. 2 și 23 din Legea nr. 10/2001, întrucât petenta nu a făcut dovada

preluării abuzive a imobilului revendicat și a calității de moștenitor de pe urma

fostului proprietar al imobilului situat în Brăila.

Prin aceeași decizie s-a declinat competența de soluționare

a notificării din 2001 către Primăria Municipiului Brăila, conform dispozițiilor

art. 10 și 32 din Legea nr. 10/2001, republicată, în ceea ce privește construcția

- cu o cameră și antreu, întrucât aceasta nu mai există în prezent.

Imobilul ce face obiectul notificării, compus din teren

de aproximativ 4.000 m.p., având pe el o construcție veche, deteriorată, o cameră

cu un antreu, a fost dobândit de numitul C.Z.B., în baza actului de vânzare-cumpărare

din 02 decembrie 1940, la fostul Tribunal al județului Brăila, secția I, depus la

dosar în copie legalizată.

În urma decesului lui C.Z.B., a rămas ca moștenitor B.M.,

în calitate de fiică, potrivit certificatului de moștenitor din 1974 emis de fostul

Notariat de Stat județean Brăila.

B.M. (căsătorită T.) a decedat la data de 09 mai 2005,

conform certificatului de deces depus în cauză.

De pe urma acesteia a rămas ca moștenitor fiica sa, M.N.

(născută T. și devenită, în urma căsătoriei, N.), care a acceptat succesiunea conform

„declarației de acceptare a succesiunii fără condițiuni” din data de 21 iunie 2005

emisă de autoritățile germane din Offenbach, Germania.

Prin urmare, reclamanta a depus la dosar actele doveditoare

ale dreptului de proprietate și cele care atestă calitatea de moștenitor, astfel

cum prevăd dispozițiile art. 23 din Legea nr. 10/2001, respectiv art. 23.1 lit a)

și b) din Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, criticile

formulate în sens contrar de apelant fiind nefondate.

Așadar, reclamanta și-a dovedit în cauză calitatea de

persoană îndreptățită, conform art. 3 alin. (1) lit. a) și art. 4 alin. (2) din

Legea nr. 10/2001.

În ceea ce privește dovada preluării imobilului în patrimoniu

statului, Curtea a reținut că în prezent, terenul ce a făcut obiectul actului de

vânzare-cumpărare deținut de autorul reclamantei, identificat în raportul de expertiză

efectuat în fața primei instanțe, având suprafața de 3.893 m.p., se regăsește actualmente

inclus în Bd. D.

În expertiză se menționează că terenul individualizat

mai sus este deținut de SC L.S.C. SRL și a fost dobândit de la SC B. SA conform

contractului de vânzare-cumpărare din 30 martie 2004.

Din adresa din 11 aprilie 2001 emisă de Primăria Municipiului

Brăila - Direcția Finanțelor Publice Locale rezultă că din data de 28 februarie

2008, proprietar al imobilului este SC L. SRL, conform contractului de vânzare-cumpărare

din 2008.

Din istoricul de rol fiscal depus la dosar rezultă că,

din verificările efectuate, s-a constatat existența unui contract de închiriere,

înregistrat la data de 13 aprilie 1942, prin care C.Z.B. a închiriat imobilul ce

a făcut obiectul actului de vânzare-cumpărare autentificat în 1940 către Banca C.I.R.,

Sucursala Brăila, nefiind identificate alte acte referitoare la acest imobil.

Conform adresei din 10 mai 2011 emisă de Camera Notarilor

Publici Galați, în perioada anilor 1952-1968 nu a fost întocmit, autentificat sau

transcris vreun act de înstrăinare având ca autor pe C.Z.B., același răspuns fiind

transmis și de Ministerul Administrației și Internelor - Arhivele Naționale, prin

adresa din 21 aprilie 2011, în urma verificărilor efectuate pentru perioada 1942-1951.

În anul 1968, potrivit deciziei din 14 iunie 1968 emisă

de Consiliul județean provizoriu Brăila, s-a transmis în administrarea operativă

a Industriei Laptelui Brăila (ulterior SC B. SRL), un teren în suprafață de 5.000

m.p., aparținând Consiliului Popular al Municipiului Brăila, situat în Brăila.

Din cuprinsul acordului unic din 03 iunie 1976, rezultă,

de asemenea, că Întreprinderea de Industrializare a Laptelui Brăila (ulterior SC

B. SRL) avea sediul în str. D., iar din procesul-verbal de delimitare a incintei

SC B. SA Brăila, rezultă că această societate deținea fabrica de brânzeturi și depozite,

care erau amplasate pe terenul situat în Brăila (teren în care este inclusă și suprafața

de 3.893 m.p. ce a aparținut autorului reclamantei, conform raportului de expertiză

efectuat în cauză).

Potrivit adresei din 18 decembrie 1994 emisă de Administrația

Financiară Brăila, SC B. SA figura în evidențe la acea dată cu suprafața de 5.625

m.p. teren (fabrica de brânzeturi și depozite), ulterior fiind emis în favoarea

acestei societăți certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor

din 29 iulie 1997.

La data notificării, imobilul se afla în patrimoniul SC

B. SA, societate privatizată.

Prin urmare, faptul că în anul 1942 imobilul se afla în

patrimoniul autorului reclamantei, faptul că acesta nu l-a înstrăinat până la data

preluării de către stat și faptul aflării bunului în patrimoniul statului autorizează

folosirea prezumției simple și dovedesc că imobilul a fost preluat abuziv de la

autorul reclamantei.

O asemenea concluzie derivă din principiile de soluționare

a notificărilor enunțate în normele metodologice de aplicare unitară a Legii

nr. 10/2001 [Capitolul 1 lit. e)].

În consecință, reclamanta are dreptul la măsuri reparatorii,

conform Legii nr. 10/2001, astfel cum a reținut prima instanță, urmând a fi înlăturate

criticile apelantului sub acest aspect.

Instanța de apel a reținut astfel că Tribunalul a făcut

o greșită aplicare a legii, în privința modalității de acordare a măsurilor reparatorii

și în privința competenței de soluționare a notificării relativ la construcția demolată,

criticile formulate în acest sens de apelanta pârâtă, fiind fondate.

Astfel, prima instanță, anulând decizia A.V.A.S. din

11 iunie 2009 a obligat apelanta-pârâtă să emită o nouă dispoziție prin care să

acorde reclamantei măsuri reparatorii prin echivalent, reprezentând prețul de piață

pentru teren și construcția demolată.

Potrivit art. 29 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr.

10/2001, cu modificările și completările ulterioare, (1) Pentru imobilele evidențiate

în patrimoniul unor societăți comerciale privatizate, altele decât cele prevăzute

la art. 21 alin. (1) și (2), persoanele îndreptățite au dreptul la despăgubiri în

condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor

aferente imobilelor preluate în mod abuziv, corespunzătoare valorii de piață a imobilelor

solicitate.

Dispozițiile alin. (1) sunt aplicabile și în cazul în

care imobilele au fost înstrăinate.

În situația imobilelor prevăzute la alin. (1) și (2),

măsurile reparatorii în echivalent se propun de către instituția publică care efectuează

sau, după caz, a efectuat privatizarea, dispozițiile art. 26 alin. (1) fiind aplicabile

în mod corespunzător.

Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr.

10/2001, aprobate prin H.G. nr. 250/2007, prevăd la art. 29.2 că pentru situațiile

prevăzute la alin. (1) și (2) ale art. 29 din lege, entitatea învestită cu soluționarea

notificării (entitatea care a făcut privatizarea) va emite o decizie prin care va

propune acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de

stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv (Titlul

VII din Legea nr. 247/2005, cu modificările și completările ulterioare).

Așadar, urmare a modificărilor și completărilor aduse

Legii nr. 10/2001, prin Legea nr. 247/2005, A.V.A.S. nu mai are competența de a

acorda măsuri reparatorii în echivalent, ci doar de a propune acordarea acestora

în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor

aferente imobilelor preluate în mod abuziv, instituției competente - Comisia Centrală

pentru Stabilirea Despăgubirilor, conform art. 16 alin. (2) din Titlul VII al Legii

nr. 247/2005.

Prin urmare, constatând că prima instanță a făcut o greșită

aplicare dispozițiilor legale enunțate mai sus, în privința modalității de acordare

a măsurilor reparatorii, se impune admiterea apelului și schimbarea în parte a hotărârii

în sensul arătat.

Instanța de apel a mai reținut că în mod greșit a obligat

Tribunalul pârâta să acorde măsuri reparatorii și pentru construcția demolată, în

condițiile în care A.V.A.S. nu are competența de a soluționa notificarea cu privire

la aceasta, art. 32 din Legea nr. 10/2001 prevăzând că (1) În situația imobilelor-construcții

demolate, notificarea formulată de persoana îndreptățită se soluționează potrivit

art. 10 sau 11 prin dispoziția motivată a primarului unității administrativ teritoriale

în a cărei rază s-a aflat imobilul, respectiv a Primarului General al municipiului

București. (2) Dispozițiile art. 22-28 se aplică în mod corespunzător.

Prin urmare, decizia A.V.A.S. din 2009 este legală în

privința măsurii declinării competenței de soluționare a notificării privind construcția

demolată către Primăria Municipiului Brăila, iar sub acest aspect se impunea a fi

menținută ca atare.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta A.V.A.S.,

solicitând modificarea ei și, pe cale de consecință, respingerea contestatoarei

formulate împotriva deciziei emise de A.V.A.S. din 2009.

Criticile aduse hotărârii instanței de apel vizează nelegalitatea

ei prin prisma dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ. sub următoarele aspecte:

Se susține astfel greșita interpretare și aplicare a legii,

în condițiile în care reclamanta nu a depus actele doveditoare în ce privește calitatea

sa de moștenitoare a defunctului C.Z.B.

În aceeași idee se mai susține că la dosarul administrativ

nu s-a depus nici certificatul de moștenitor privind succesiunea defunctei B.M.

O altă critică vizează faptul că nu s-a făcut nici dovada

preluării abuzive a imobilului din litigiu, obiect al notificării.

Examinând hotărârea instanței de apel prin prisma dispozițiilor

art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și a motivelor de recurs invocate, Înalta Curte reține

următoarele:

Față de actele existente la dosarul instanței de fond,

în cauză au fost dovedite toate aspectele legate atât de situația juridică a imobilului,

cât și calității de proprietar a lui C.Z.B.

În situația în care titularul notificării nu a depus actele

doveditoare ale dreptului de proprietate până la data soluționării instituția învestită

se pronunță prin decizie/dispoziție administrativă doar pe baza actelor depuse în

fața comisiei de aplicare a Legii nr. 10/2001.

Este adevărat că art. 23 din Legea nr. 10/2001 prevede

că actele doveditoare ale dreptului de proprietate, precum și în cazul moștenitorilor,

cele care atestă această calitate, pot fi depuse până la data soluționării notificării,

însă sintagma „până la data soluționării notificării” nu are în vedere numai etapa

administrativă a soluționării notificării.

Această sintagmă trebuie înțeleasă în sensul că se referă

la soluționarea notificării în oricare din cele 2 etape - administrativă, înaintea

entității notificate, sau judiciară - soluționarea contestației împotriva deciziei

administrative de soluționare a notificării, are competența de a verifica legalitatea

și temeinicia acesteia prin raportarea și la alte acte decât cele prezentate de

titularul notificării Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 10/2001.

De altfel, nicio prevedere a Legii nr. 10/2001 nu interzice

completarea probatoriului în etapa judiciară, iar a considera altfel ar însemna

să se aducă atingere principiului liberului acces la justiție, consacrat de

art. 21 din Constituție.

Or, rolul instanței nu se poate rezuma doar la verificarea

probelor administrate în etapa administrativă de soluționare a notificării, pentru

că ar fi contrar și principiului aflării adevărului.

Astfel din perspectiva celor expuse, este de reținut că

față de actele existente în cauză au fost depuse acte doveditoare atât în ceea ce

privește situația juridică a imobilului, cât și calitatea de proprietar a lui C.B.

și respectiv a calității de moștenitoare a notificatoarei B.M., (decedată la 09

mai 2005) și de moștenitoare a reclamantei.

Din perspectiva celor expuse, sunt nefondate criticile

recurentei legate de lipsa actelor doveditoare privind situația juridică a imobilului

și respectiv a calității reclamantei de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii

în condițiile Legii nr. 10/2009, motiv pentru care nefiind incidente dispozițiile

art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recursul pârâtei urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta A.V.A.S.

împotriva deciziei nr. 530/A din 19 mai 2011 a Curții de Apel București, secția

a IV-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 28 mai 2012.