ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3062/2010

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la Tribunalul Brăila la 3 aprilie 2008, reclamanții P.M., P.C. și P.O. au chemat în judecată pe pârâtul Municipiul Brăila, prin primar, solicitând anularea dispoziției nr. 4720 din 24 februarie 2004, emisă de acesta și restituirea în natură a imobilului situat în Brăila. În motivarea cererii, reclamanții au arătat că sunt moștenitorii autorului P.P., decedat la data de 3 noiembrie 2002, titular al notificării adresate Primăriei Municipiului Brăila. S-a susținut că imobilul în litigiu a intrat în proprietatea defunctului G.A. în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1178/1946, fiind preluat de stat prin Decretul nr. 223/1974.

De asemenea, reclamanții au arătat că sunt moștenitorii surorii fostului proprietar, A.A., conform testamentului autentificat la 26 septembrie 1995. Prin sentința civilă nr. 165 din 23 februarie 2009, Tribunalul Brăila a respins acțiunea reclamanților ca nefondată, reținând, în esență, că, deși s-a făcut dovada că defunctul P.P. este moștenitor testamentar al defunctei A.A., nu s-a făcut dovada că aceasta din urmă este moștenitor legal sau testamentar al defunctului G.A., proprietarul imobilului preluat abuziv. S-a avut în vedere că atât defuncta A.A., cât și defunctul P.P. au formulat notificări în baza Legii nr. 10/2001, solicitând restituirea în natură a imobilului situat în Brăila. Împotriva sentinței menționate au declarat apel reclamanții, criticând-o ca nelegală și netemeinică, întrucât actele depuse la dosar dovedesc pe deplin calitatea defunctei A.A.

de moștenitor al fostului proprietar al imobilului în litigiu, G.A.. Curtea de Apel Galați, secția civilă, prin decizia civilă nr. 278/A din 13 octombrie 2009, a admis apelul reclamanților și a schimbat în tot sentința apelată în sensul că a admis contestația și a dispus anularea dispoziției nr. 4720/2004 emisă de Primarul Municipiului Brăila, pe cale de consecință, dispunând restituirea în natură către reclamanți a imobilului situat în Brăila Pentru a pronunța această hotărâre, curtea de apel a reținut că art. 22 din Legea nr. 10/2001 nu conține prevederi speciale în ceea ce privește dovedirea dreptului de proprietate al persoanei îndreptățite asupra imobilelor solicitate și, eventual, a calității de moștenitor al fostului proprietar, ceea ce înseamnă că sunt aplicabile regulile dreptului comun.

În acest context, s-a apreciat că dovada calității de moștenitor se face, de regulă, cu certificatul de moștenitor legal sau testamentar ori cu hotărâre judecătorească, însă în lipsa acestora, se poate face prin orice alte mijloace de probă care atestă legătura de rudenie și acceptarea moștenirii. Ca atare, s-a reținut că, deși reclamanții nu au putut prezenta un certificat de moștenitor care să ateste calitatea de moștenitoare a defunctei A.A. la succesiunea fostului proprietar al imobilului revendicat, G.A., din motive obiective, dezbaterea succesiunii acestuia având loc în urmă cu 30 ani, respectiv în 1979, în S.U.A., au fost administrate suficiente dovezi în sensul menționat. Astfel, s-a reținut că A.A.

a fost citată la deschiderea succesiunii fratelui său, G.A., iar în baza ordinului de plată telegrafic din 19 iunie 1984 a fost transferată în favoarea acesteia suma de 3.482,95 dolari SUA provenind din succesiune. S-a considerat că, având în vedere data decesului celuilalt frate al fostului proprietar M.A. (decedat la 26 februarie 1993) și faptul că nici soția supraviețuitoare a acestuia și nici ceilalți moștenitori nu au urmat procedura administrativă a Legii nr. 10/2001, A.A., sora defunctului, este singura moștenitoare a lui A.G. în ceea ce privește imobilul în litigiu, acesteia profitându-i și cota ce i s-ar cuveni fratelui său (M.A.), conform dispozițiilor art. 4.7 din Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001.

S-a considerat astfel că dispoziția de respingere a notificării este nelegală, fiind dovedită atât preluarea abuzivă a imobilului, cât și posibilitatea restituirii în natură. Împotriva deciziei menționate a declarat recurs, în termenul legal, pârâtul Municipiul Brăila prin primar, criticând-o ca nelegală pentru reținerea eronată a calității defunctei A.A., autoarea reclamanților, de unică moștenitoare a fostului proprietar A.G., în condițiile în care celălalt moștenitor, A.M., are, la rândul său, moștenitori care au îndeplinit prevederile art. 22 alin. (1) din Legea nr. 10/2001. S-a susținut că, în mod eronat, s-a stabilit că întreaga succesiune a defunctului G.A. revine autoarei reclamanților, A.A., fiind greșit aplicate dispozițiile art. 4.7 din Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001.

Cea de-a doua critică formulată prin motivele de recurs a vizat faptul că nu s-a făcut dovada preluării imobilului de către stat conform dispozițiilor art. 2 din Legea nr. 10/2001, nefiind depusă la dosar decizia nr. 571/1974 a Comitetului Executiv al Consiliului Popular al Județului Brăila, prin care s-a susținut că a fost trecut imobilul în proprietatea statului conform Decretului nr. 223/1974. În faza recursului nu s-au administrat probe noi. Examinând criticile invocate de pârâtul recurent raportat la motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., cărora acestea li se circumscriu, Curtea va constata că recursul este fondat având în vedere următoarele considerente: Prin dispoziția nr. 4720din 24 februarie 2004, contestată de reclamanți, s-a respins notificarea formulată de autorul acestora, P.P., reținându-se că solicitantul nu are calitatea de persoană îndreptățită în sensul art. 3 și art. 4 din Legea nr. 10/2001.

Prin preambulul acestei dispoziții se reține că solicitantul este legatar cu titlu universal al defunctei A.A., sora fostului proprietar, a cărei calitate nu a fost dovedită cu certificat de moștenitor. Curtea de Apel Galați, a constatat corect, prin decizia recurată, că, în speță s-a dovedit calitatea de moștenitor legal a defunctei A.A. în ceea ce privește succesiunea fratelui său, fostul proprietar al imobilului, G.A. Astfel, instanța de apel a apreciat în mod legal că sunt incidente dispozițiile art. 4.4 din Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, potrivit cărora, în toate cazurile stabilirea calității de moștenitor legal sau testamentar, a persoanei îndreptățite se face potrivit legii civile române.

Dispozițiile art. 4.2 din Normele metodologice stabilesc, în lipsa unor prevederi speciale în ceea ce privește dovedirea dreptului de proprietate al persoanei îndreptățite în textul art. 22 din Legea nr. 10/2001, că norma referitoare la vocația moștenitorilor la beneficiul acestei legi implică o analiză calificată și detaliată a actelor doveditoare (acte de stare civilă, certificate de moștenitor, testamente). Instanța de apel a interpretat și aplicat corect dispozițiile legale menționate reținând, în speță, imposibilitatea obiectivă a prezentării unui certificat de moștenitor al A.A. de pe urma fratelui său G.A., decedat în 1979, în S.U.A., fiind evidente impedimentele de natură spațială și temporală în procurarea unei asemenea dovezi, deși s-au depus suficiente diligențe în acest sens.

Pe cale de consecință, s-a considerat corect că dovedirea calității de moștenitor se poate face, în condițiile expuse, prin orice alte mijloace de probă care atestă legătura de rudenie, acceptarea moștenirii, etc. Astfel, din înscrisurile depuse la dosar, rezultă că A.A. a fost sora defunctului A.G., acesta având și un frate, A.M. Defuncta A.A. a fost citată la dezbaterea succesiunii fratelui său de către Statul New York așa cum rezultă din înscrisurile de la filele 20, 21 și 52 (dosar fond). Înscrisul depus la dosarul de fond (fila 24), respectiv adresa unei băncii elvețiene din 19 februarie 1980 către A.A., face dovada că acesteia i s-a comunicat că transferul bunurilor succesorale se poate face doar cu acordul administratorului succesiunii, acord ce a fost obținut (fila 47 dosar fond).

Faptul că A.A. a acceptat succesiunea lui G.A. rezultă din împrejurarea că aceasta a încasat suma de 3.482,95 dolari SUA prin Banca Română de Comerț Exterior, conform adresei acestei instituții din 3 aprilie 1985 (fila 73 dosar fond). Deși a reținut corect calitatea autoarei reclamanților, A.A., de moștenitoare a fostului proprietar al imobilului în litigiu, G.A., instanța de apel a considerat eronat că acestuia îi profită și cota ce s-ar cuveni celuilalt frate decedat la 26 februarie 1993, M.A., conform dispozițiilor art. 4.7 din Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001. Curtea va reține că A.M. are moștenitori care au urmat procedura Legii nr. 10/2001, îndeplinind astfel prevederile art. 22 alin. (1) din lege.

Astfel, la 14 noiembrie 2001, s-a formulat cerere de restituire a imobilului, adresată Primarului Municipiului Brăila, de către A.M., în calitate de moștenitoare a defunctului A.M., conform certificatului de moștenitor nr. 19 din 15 decembrie 1995 eliberat de BNP C.V. Împrejurarea că, prin dispoziția nr. 4719 din 24 februarie 2004 emisă de Primarul Municipiului Brăila (fila 17 dosar apel), M.A. i s-a respins notificarea nr. 197/2002, pentru nedovedirea calității de persoană îndreptățită în sensul art. 3 și art. 4 din Legea nr. 10/2001, nu poate conduce la concluzia că reclamanții, ca moștenitori ai A.A., ar avea vocație la restituirea întregului imobil, beneficiind astfel și de cota comoștenitorului A.M., celălalt frate al fostului proprietar.

Se va contata astfel, că instanța de apel a reținut eronat că moștenitorii lui M.A. nu ar fi urmat procedura administrativă prevăzută de Legea nr. 10/2001 și, pe cale de consecință, a aplicat greșit dispozițiile art. 4.7 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001. Ca atare, se va reține că reclamanții sunt îndreptățiți la măsuri reparatorii în temeiul Legii nr.10/2001 numai în ceea ce privește cota de ½ din dreptul de proprietate asupra imobilului în litigiu, cotă ce a aparținut defunctei A.A., fiind transmisă ulterior, prin moștenire testamentară lui P.P., autorul notificării, decedat la 3 noiembrie 2002 și moștenit de reclamanții intimați. Critica formulată prin cel de-al doilea motiv de recurs vizând nedovedirea preluării abuzive a imobilului este nefondată.

Prin decizia nr. 571 din 17 decembrie 1976 a fostului Comitet executiv al Consiliului Popular al Județului Brăila (fila 61 dosar fond) s-a trecut fără plată în proprietatea statului imobilul situat în Brăila, format din teren și construcții, în baza Decretului nr. 223/1974, având în vedere că fostul proprietar, A.G. nu s-a mai înapoiat în țară la expirarea termenului stabilit. Ca atare, se va reține că s-a făcut dovada preluării abuzive a imobilului și, prin urmare, a încadrării în dispozițiile art. 2 din Legea nr. 10/2001. Pentru toate aceste considerente, urmează ca, în temeiul art. 312 alin. (3) C. proc. civ., să se admită recursul pârâtului și să se modifice în parte decizia recurată, în sensul că se va dispune restituirea în natură doar a cotei indivize de ½ din dreptul de proprietate asupra imobilului solicitat prin notificare, situat în Brăila.

Se vor menține celelalte dispoziții ale deciziei recurate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de pârâtul Municipiul Brăila, prin primar împotriva deciziei civile nr. 278/A din 13 octombrie 2009 a Curții de Galați, secția civilă, pe care o modifică în parte, în sensul că dispune restituirea în natură către reclamanți doar a cotei indivize de ½ din dreptul de proprietate asupra imobilului, situat în Brăila. Menținere celelalte dispoziții ale deciziei. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 mai 2010.