ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4026/2010

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 118 din 9

februarie 2009, Tribunalul Brăila, secția civilă, a admis în parte contestația

formulată de reclamantul C.N. în contradictoriu cu pârâta Municipiul Brăila,

prin Primar și, în consecință, a dispus anularea Dispoziției nr. 36477 din 4

iulie 2008 emisă de pârâtă. Aceasta a fost obligată la plata cheltuielilor de

judecată, în sumă de 2.000 lei, către reclamant.

Pentru a pronunța această sentință,

Tribunalul a reținut următoarele:

Prin cererea înregistrată la Tribunalul Brăila sub nr. 3064/113/2008 reclamantul C.N. cheamă în judecată pe pârâta

Municipiul Brăila, prin Primar solicitând anularea dispoziției nr. 36477 din 4

iulie 2008 și restituirea terenului în suprafață de 3500 mp, situat în Brăila.

În motivarea cererii reclamantul

arată că a adresat în temeiul Legii nr. 10/2001 notificare solicitând restituirea

în natură a suprafeței de teren de 3500 mp, situată în Brăila. Pe baza actelor

depuse s-a eliberat dispoziția nr. 8168/2004 și s-a admis cererea de compensare

a terenului în suprafață de 640 mp, teren situat în Brăila, tarlaua 11, parcela

126 și dispoziția nr. 8531/2005 prin care s-a restituit suprafața de 3500 mp,

prin compensare, teren situat în Brăila, pe DN 28. Comisia, reanalizând actele,

a revenit în octombrie 2005 și a dispus prin dispoziția nr. 15927 modificarea

art. 1 în sensul stabilirii amplasamentului terenului restituit. Prin sentința

civilă nr. 97/2008 a Tribunalului Brăila s-a modificat în parte dispoziția nr.

8168/2004, dispunându-se acordarea de despăgubiri pentru imobilul demolat din

Brăila, în cuantum de 11.806 lei. Prin dispoziția contestată s-au anulat

celelalte dispoziții și s-a respins cererea de restituire a terenului. Se

apreciază că dispoziția este nelegală și netemeinică deoarece pârâta nu a

respectat dispozițiile Legii nr. 10/2001, confundând terenul din intravilan cu

cel din extravilan. Titlul invocat a fost eliberat pentru o suprafață de teren

extravilan, iar terenul revendicat se află în intravilan și, în mare parte,

este liber de construcții.

În întâmpinarea formulată pârâta

Municipiul Brăila, prin Primar arată că abuzul săvârșit de stat prin preluarea

imobilului situat în Brăila, a fost definitiv rezolvat în baza Legii nr.

18/1991, prin decizia nr. 286 din 12 noiembrie 1997, emisă de Comisia județeană

pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, prin

care s-a stabilit dreptul de proprietate pentru suprafață de teren de 3500 mp

la SC A. Vădeni.

Prin dispoziția nr. 15927 din 10

octombrie 2005 s-a stabilit amplasamentul acestei suprafețe de teren, amplasament

acceptat de reclamant.

Instanța constată că reclamantului i

s-a recunoscut dreptul de proprietate în natură asupra suprafeței de teren de

3500 mp printr-o hotărâre irevocabilă și că, prin urmare, acesta putea spera în

mod legitim să se bucure de dreptul său. Revocarea dispozițiilor menționate l-a

lipsit pe acesta de toate efectele hotărârii irevocabile pronunțate în favoarea

sa, a avut ca efect imposibilitatea absolută de a-și valorifica dreptul de

proprietate, ceea ce constituie o încălcare a dreptului la respectarea

proprietății.

Ca urmare, Tribunalul reține că, în

măsura în care sentința civilă nr. 97 din 18 februarie 2008 a Tribunalului Brăila este opozabilă pârâtei, aceasta trebuie să recunoască dreptul de

proprietate al reclamantului și să ia măsurile necesare pentru puterea lui în

posesie.

Mai mult, pârâta avea obligația de a

nu lipsi de proprietate pe cel îndreptățit, decât pentru cauză de utilitate

publică sau în baza unui temei legal.

Chiar dacă s-ar constata că

reclamantului i s-au eliberat două titluri de proprietate, îmbogățindu-se fără

justă cauză, pârâta trebuia să se adreseze instanței de judecată pentru

constatarea abuzului, deoarece dispoziția de aprobare a restituirii în natură a

imobilului are forța probantă a unui înscris autentic și constituie titlu

executoriu pentru punerea lui în posesie.

Nu s-a dispus cu privire la

restituirea în natură a suprafeței de teren de 3500 mp, deoarece prin

dispozițiile nr. 8168/2004, 8531/2005 și 15927/2005 s-a aprobat restituirea în

natură a imobilului, iar aceste dispoziții sunt menținute de instanță.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat apel pârâtul Municipiul Brăila prin Primar, iar prin decizia civilă

nr. 301 din 3 noiembrie 2009 a Curții de Apel Galați s-a respins ca nefondat

apelul reținându-se următoarele:

Atât timp cât prin sentința civilă

nr. 97 din 18 februarie 2008 a Tribunalului Brăila s-a hotărât irevocabil că

reclamantul C.N. este persoană îndreptățită, fiind moștenitorul foștilor

proprietari C.D. și C.I., că s-au stabilit despăgubiri pentru construcția

expropriată - în valoare de 11.806 lei și s-a recunoscut valabilitatea

dispoziției nr. 8531 din 7 iunie 2005 a Tribunalului Municipiului Brăila prin

care s-a admis cererea de restituire prin compensare, potrivit opțiunii

solicitantului, a suprafeței de 3.500 mp, iar prin dispoziția nr. 15927 din 10

octombrie 2005 s-a și stabilit amplasamentul acestei suprafețe, prin consens,

corect a reținut Tribunalul că pârâta trebuia să ia măsurile necesare pentru

punerea în posesie și nu să emită o nouă dispoziție, nr. 3647/2008, prin care

să îi încalce reclamantului un drept de proprietate deja recunoscut.

Mai mult, după emiterea unei

dispoziții, în baza Legii nr. 10/2001 nu poate cenzura legalitatea ș i

temeinicia celor menționate în actul respectiv, acestea putând fi supuse doar

controlului instanței de judecată, conform art. 26 alin. (3) din Legea nr.

10/2001.

Față de aceste considerente, corect

a apreciat instanța de fond că probele solicitate de reclamant nu sunt

necesare, instanța nefiind învestită cu restituirea unui anumit imobil, ci cu

anularea unei dispoziții prin care s-a revocat o altă dispoziție.

Așa fiind, Curtea va respinge ca

nefondat apelul, criticile formulate fiind total nejustificate.

Prin dispoziția nr. 8168 din 29

martie 2004 s-a admis cererea de restituire prin compensare, potrivit opțiunii

reclamantului, a imobilului situat în Brăila, format din teren în suprafață de

640 mp, tarlaua 11, parcela 126 și s-a stabilit ca valoare echivalentă în cotă

de 1/5 pentru construcțiile expropriate suma de 8.337.033 lei.

Contestația formulată împotriva

acestei dispoziții a fost admisă în parte, s-a modificat în parte dispoziția la

art. 2, în sensul că valoarea construcțiilor expropriate, de pe terenul situat

în Brăila, este de 11.806 lei, în limita cărora se vor acorda despăgubiri și

s-a constatat ca rămas fără obiect primul capăt de cerere privind art. 1 din

aceeași dispoziție ce a fost modificat prin dispoziția nr. 8531 din 7 iunie

2005, emisă de Primarul Municipiului Brăila.

Dispoziția nr. 8531 din 7 iunie

2005, stabilește că amplasamentul terenului restituit prin compensare

reclamantului, respectiv suprafața de 3500 mp, este situat în Brăila, pe DN 2B

(Brăila, Galați), conform schiței anexate.

Prin dispoziția nr. 15927 din 20

octombrie 2005 s-au modificat prevederile art. 1 din ultima dispoziție, în

sensul că bunurile acordate în compensare sunt terenul în suprafață de 2860 mp,

situat în Brăila, tarlaua 11, parcela 32 și terenul în suprafață de 640 mp,

situat în Brăila.

Prin dispoziția contestată pârâta

respinge cererea de restituire ce face obiectul deciziei de imputare nr.

238/2001 ca nefondată și revocă dispozițiile nr. 8168 din 23 martie 2004, nr.

8531 din 7 iunie 2005 și 15927 din 20 octombrie 2005, reținând adresa

Instituției prefectului județului Brăila nr. 839 din 23 februarie 2006, actele

aferente acesteia, nota de audiență din 7 februarie 2006, dar și diversele

sentințe judecătorești pronunțate în cauză. S-a considerat că nu s-a făcut

dovada trecerii la stat a dreptului de proprietate asupra imobilului din

Brăila, deoarece din adresa nr. 12041 din 3 aprilie 2003 a Direcției economice financiare a Municipiului Brăila, rezultă că C.D. a fost proprietar al

imobilului situat în Brăila, compus din teren în suprafață de 3200 mp și

construcții, înregistrat la matricola 1209, macheta anulată conform Decretului

de expropriere nr. 842 din 3 noiembrie 1965 și a adresei nr. 11367 din 11

ianuarie 1966 a Secției financiare, iar reclamantului i s-a eliberat titlul de

proprietate nr. 6915-298, de Comisia județeană pentru stabilirea dreptului de

proprietate asupra terenului în suprafață de 2450 mp, în tarlaua 11, parcela

132/4. Astfel, abuzul săvârșit de stat prin preluarea imobilului situat în

Brăila, a fost definitiv rezolvat în baza Legii nr. 18/1991, prin Decizia nr.

286 din 12 noiembrie 1997 emisă de comisie și deci reclamantul nu mai poate

obține un alt titlu de proprietate.

În ceea ce privește terenul aflat în

litigiu, instanța reține că prin sentința civilă nr. 97 din 18 februarie 2008 a Tribunalului Brăila, s-a hotărât, irevocabil, că reclamantul este persoană îndreptățită, în

temeiul Legii nr. 10/2001, este moștenitorul foștilor proprietari C.D. și C.I.,

s-au stabilit despăgubiri pentru construcția expropriată în valoare de 11.806

lei și s-a recunoscut valabilitatea dispoziției nr. 8531 din 7 iunie 2005 a Primarului Municipiului Brăila.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat recurs pârâtul Municipiul Brăila prin primar, solicitând modificarea

ei în sensul admiterii apelului astfel cum a fost formulat.

Criticile aduse hotărârii instanței

de apel vizează nelegalitatea ei sub următoarele aspecte:

Recurentul a susținut că instanța de

apel a făcut o greșită interpretare și aplicare a legii în condițiile în care

nu s-a făcut dovada dreptului de proprietate și nici dovada actului normativ

prin care a fost expropriat.

Se mai susține că în mod greșit au

fost reținute dispozițiile sentinței civile nr. 97 din 18 februarie 2008 a Tribunalului Brăila, întrucât această hotărâre nu s-a întemeiat pe întinderea unui drept pe

care instituția în mod greșit a apreciat că îi revine numitului C.N. și că în

acel litigiu nu s-a pus în discuție calitatea, ci măsura de acordare a

despăgubirilor pentru construcțiile aferente imobilului.

Recurentul mai învederează că nici

restituirea în compensare conform Dispoziției Primarului municipiului Brăila

nr. 8531 din 7 iunie 2005 modificată prin Dispoziția nr. 15927 din 20 octombrie

2005 și Dispoziția nr. 8168 din 29 martie 2004, nu poate fi pusă în aplicare,

deoarece pe acel amplasament sunt proprietari numiții R. și G.S.

În drept au fost invocate doar

dispozițiile art. 299-312 C. proc. civ.

Examinând hotărârea atacată prin

prisma motivelor de recurs, a dispozițiilor art. 304 C. proc. civ., Înalta

Curte reține că recursul este nefondat.

Instanța de apel a examinat motivele

invocate prin prisma principiului

tantum devolutum, quantum apellatum.

Față de dispozițiile sentinței

civile nr. 97 din 18 februarie 2008 a Primarului Municipiului Brăila (filele

127 – 129, de Dispoziția nr. 8531 din 7 iunie 2005 emisă de Primarul

Municipiului Brăila, filele 62 – 64, și Dispoziția de modificare și completare

nr. 15927 din 20 octombrie 2005 filele 53 – 54 dosarul instanței de fond), din

care rezultă atât calitatea reclamantului de persoană îndreptățită la măsuri

reparatorii în temeiul Legii nr. 10/2001, cât și dovada dreptului de

proprietate, instanțele au făcut o legală interpretare și aplicare a legii. Procedura

reglementată de Legea nr. 10/2001, pentru entitățile investite cu soluționarea

notificărilor nu se prezintă ca purtătoare de autoritate publică, ci

dimpotrivă, în simpla calitate de persoane juridice, titulare de drepturi și

obligații.

De aceea actele juridice prin care

se dispune restituirea în natură și acordarea de măsuri reparatorii, nu sunt

acte administrative ci acte civile de dispoziție asupra unor bunuri din

patrimoniul propriu.

Ca atare, entitatea emitentă a

actului ce soluționează notificarea, nu are posibilitatea de a-și revoca

dispoziția de stabilire a măsurilor reparatorii.

Astfel actele emise de Primar, ca

reprezentant al autorității publice locale în soluționarea notificărilor

întemeiate pe dispozițiile Legii nr. 10/2001 sunt acte juridice civile ce

produc efecte în planul drepturilor de proprietate, astfel că dispoziția emisă

inițial nu poate fi revocată printr-o altă dispoziție.

Revocarea actului juridic civil prin

care s-a stabilit îndreptățirea reclamantului la măsuri reparatorii pentru

imobilul notificat, printr-un act ulterior care desființează drepturi

recunoscute inițial, înseamnă o încălcare a principiului securității

raporturilor juridice.

Astfel, din perspectiva celor

expuse, nefiind incidente dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. recursul

urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de

pârâții Municipiul Brăila, prin primar împotriva deciziei nr. 301/A din 3

noiembrie 2009 a Curții de Apel Galați, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 mai 2010.