ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4026/2010

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 118 din 9 februarie 2009, Tribunalul Brăila, secția civilă, a admis în parte contestația formulată de reclamantul C.N. în contradictoriu cu pârâta Municipiul Brăila, prin Primar și, în consecință, a dispus anularea Dispoziției nr. 36477 din 4 iulie 2008 emisă de pârâtă. Aceasta a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată, în sumă de 2.000 lei, către reclamant. Pentru a pronunța această sentință, Tribunalul a reținut următoarele: Prin cererea înregistrată la Tribunalul Brăila sub nr. 3064/113/2008 reclamantul C.N. cheamă în judecată pe pârâta Municipiul Brăila, prin Primar solicitând anularea dispoziției nr. 36477 din 4 iulie 2008 și restituirea terenului în suprafață de 3500 mp, situat în Brăila.

În motivarea cererii reclamantul arată că a adresat în temeiul Legii nr. 10/2001 notificare solicitând restituirea în natură a suprafeței de teren de 3500 mp, situată în Brăila. Pe baza actelor depuse s-a eliberat dispoziția nr. 8168/2004 și s-a admis cererea de compensare a terenului în suprafață de 640 mp, teren situat în Brăila, tarlaua 11, parcela 126 și dispoziția nr. 8531/2005 prin care s-a restituit suprafața de 3500 mp, prin compensare, teren situat în Brăila, pe DN 28. Comisia, reanalizând actele, a revenit în octombrie 2005 și a dispus prin dispoziția nr. 15927 modificarea art. 1 în sensul stabilirii amplasamentului terenului restituit. Prin sentința civilă nr. 97/2008 a Tribunalului Brăila s-a modificat în parte dispoziția nr. 8168/2004, dispunându-se acordarea de despăgubiri pentru imobilul demolat din Brăila, în cuantum de 11.806 lei.

Prin dispoziția contestată s-au anulat celelalte dispoziții și s-a respins cererea de restituire a terenului. Se apreciază că dispoziția este nelegală și netemeinică deoarece pârâta nu a respectat dispozițiile Legii nr. 10/2001, confundând terenul din intravilan cu cel din extravilan. Titlul invocat a fost eliberat pentru o suprafață de teren extravilan, iar terenul revendicat se află în intravilan și, în mare parte, este liber de construcții. În întâmpinarea formulată pârâta Municipiul Brăila, prin Primar arată că abuzul săvârșit de stat prin preluarea imobilului situat în Brăila, a fost definitiv rezolvat în baza Legii nr. 18/1991, prin decizia nr. 286 din 12 noiembrie 1997, emisă de Comisia județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, prin care s-a stabilit dreptul de proprietate pentru suprafață de teren de 3500 mp la SC A. Vădeni.

Prin dispoziția nr. 15927 din 10 octombrie 2005 s-a stabilit amplasamentul acestei suprafețe de teren, amplasament acceptat de reclamant. Instanța constată că reclamantului i s-a recunoscut dreptul de proprietate în natură asupra suprafeței de teren de 3500 mp printr-o hotărâre irevocabilă și că, prin urmare, acesta putea spera în mod legitim să se bucure de dreptul său. Revocarea dispozițiilor menționate l-a lipsit pe acesta de toate efectele hotărârii irevocabile pronunțate în favoarea sa, a avut ca efect imposibilitatea absolută de a-și valorifica dreptul de proprietate, ceea ce constituie o încălcare a dreptului la respectarea proprietății. Ca urmare, Tribunalul reține că, în măsura în care sentința civilă nr. 97 din 18 februarie 2008 a Tribunalului Brăila este opozabilă pârâtei, aceasta trebuie să recunoască dreptul de proprietate al reclamantului și să ia măsurile necesare pentru puterea lui în posesie.

Mai mult, pârâta avea obligația de a nu lipsi de proprietate pe cel îndreptățit, decât pentru cauză de utilitate publică sau în baza unui temei legal. Chiar dacă s-ar constata că reclamantului i s-au eliberat două titluri de proprietate, îmbogățindu-se fără justă cauză, pârâta trebuia să se adreseze instanței de judecată pentru constatarea abuzului, deoarece dispoziția de aprobare a restituirii în natură a imobilului are forța probantă a unui înscris autentic și constituie titlu executoriu pentru punerea lui în posesie. Nu s-a dispus cu privire la restituirea în natură a suprafeței de teren de 3500 mp, deoarece prin dispozițiile nr. 8168/2004, 8531/2005 și 15927/2005 s-a aprobat restituirea în natură a imobilului, iar aceste dispoziții sunt menținute de instanță.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel pârâtul Municipiul Brăila prin Primar, iar prin decizia civilă nr. 301 din 3 noiembrie 2009 a Curții de Apel Galați s-a respins ca nefondat apelul reținându-se următoarele: Atât timp cât prin sentința civilă nr. 97 din 18 februarie 2008 a Tribunalului Brăila s-a hotărât irevocabil că reclamantul C.N. este persoană îndreptățită, fiind moștenitorul foștilor proprietari C.D.

și C.I., că s-au stabilit despăgubiri pentru construcția expropriată - în valoare de 11.806 lei și s-a recunoscut valabilitatea dispoziției nr. 8531 din 7 iunie 2005 a Tribunalului Municipiului Brăila prin care s-a admis cererea de restituire prin compensare, potrivit opțiunii solicitantului, a suprafeței de 3.500 mp, iar prin dispoziția nr. 15927 din 10 octombrie 2005 s-a și stabilit amplasamentul acestei suprafețe, prin consens, corect a reținut Tribunalul că pârâta trebuia să ia măsurile necesare pentru punerea în posesie și nu să emită o nouă dispoziție, nr. 3647/2008, prin care să îi încalce reclamantului un drept de proprietate deja recunoscut. Mai mult, după emiterea unei dispoziții, în baza Legii nr. 10/2001 nu poate cenzura legalitatea ș i temeinicia celor menționate în actul respectiv, acestea putând fi supuse doar controlului instanței de judecată, conform art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.

Față de aceste considerente, corect a apreciat instanța de fond că probele solicitate de reclamant nu sunt necesare, instanța nefiind învestită cu restituirea unui anumit imobil, ci cu anularea unei dispoziții prin care s-a revocat o altă dispoziție. Așa fiind, Curtea va respinge ca nefondat apelul, criticile formulate fiind total nejustificate. Prin dispoziția nr. 8168 din 29 martie 2004 s-a admis cererea de restituire prin compensare, potrivit opțiunii reclamantului, a imobilului situat în Brăila, format din teren în suprafață de 640 mp, tarlaua 11, parcela 126 și s-a stabilit ca valoare echivalentă în cotă de 1/5 pentru construcțiile expropriate suma de 8.337.033 lei.

Contestația formulată împotriva acestei dispoziții a fost admisă în parte, s-a modificat în parte dispoziția la art. 2, în sensul că valoarea construcțiilor expropriate, de pe terenul situat în Brăila, este de 11.806 lei, în limita cărora se vor acorda despăgubiri și s-a constatat ca rămas fără obiect primul capăt de cerere privind art. 1 din aceeași dispoziție ce a fost modificat prin dispoziția nr. 8531 din 7 iunie 2005, emisă de Primarul Municipiului Brăila. Dispoziția nr. 8531 din 7 iunie 2005, stabilește că amplasamentul terenului restituit prin compensare reclamantului, respectiv suprafața de 3500 mp, este situat în Brăila, pe DN 2B (Brăila, Galați), conform schiței anexate. Prin dispoziția nr. 15927 din 20 octombrie 2005 s-au modificat prevederile art. 1 din ultima dispoziție, în sensul că bunurile acordate în compensare sunt terenul în suprafață de 2860 mp, situat în Brăila, tarlaua 11, parcela 32 și terenul în suprafață de 640 mp, situat în Brăila.

Prin dispoziția contestată pârâta respinge cererea de restituire ce face obiectul deciziei de imputare nr. 238/2001 ca nefondată și revocă dispozițiile nr. 8168 din 23 martie 2004, nr. 8531 din 7 iunie 2005 și 15927 din 20 octombrie 2005, reținând adresa Instituției prefectului județului Brăila nr. 839 din 23 februarie 2006, actele aferente acesteia, nota de audiență din 7 februarie 2006, dar și diversele sentințe judecătorești pronunțate în cauză. S-a considerat că nu s-a făcut dovada trecerii la stat a dreptului de proprietate asupra imobilului din Brăila, deoarece din adresa nr. 12041 din 3 aprilie 2003 a Direcției economice financiare a Municipiului Brăila, rezultă că C.D.

a fost proprietar al imobilului situat în Brăila, compus din teren în suprafață de 3200 mp și construcții, înregistrat la matricola 1209, macheta anulată conform Decretului de expropriere nr. 842 din 3 noiembrie 1965 și a adresei nr. 11367 din 11 ianuarie 1966 a Secției financiare, iar reclamantului i s-a eliberat titlul de proprietate nr. 6915-298, de Comisia județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenului în suprafață de 2450 mp, în tarlaua 11, parcela 132/4. Astfel, abuzul săvârșit de stat prin preluarea imobilului situat în Brăila, a fost definitiv rezolvat în baza Legii nr. 18/1991, prin Decizia nr. 286 din 12 noiembrie 1997 emisă de comisie și deci reclamantul nu mai poate obține un alt titlu de proprietate.

În ceea ce privește terenul aflat în litigiu, instanța reține că prin sentința civilă nr. 97 din 18 februarie 2008 a Tribunalului Brăila, s-a hotărât, irevocabil, că reclamantul este persoană îndreptățită, în temeiul Legii nr. 10/2001, este moștenitorul foștilor proprietari C.D. și C.I., s-au stabilit despăgubiri pentru construcția expropriată în valoare de 11.806 lei și s-a recunoscut valabilitatea dispoziției nr. 8531 din 7 iunie 2005 a Primarului Municipiului Brăila. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul Municipiul Brăila prin primar, solicitând modificarea ei în sensul admiterii apelului astfel cum a fost formulat. Criticile aduse hotărârii instanței de apel vizează nelegalitatea ei sub următoarele aspecte: Recurentul a susținut că instanța de apel a făcut o greșită interpretare și aplicare a legii în condițiile în care nu s-a făcut dovada dreptului de proprietate și nici dovada actului normativ prin care a fost expropriat.

Se mai susține că în mod greșit au fost reținute dispozițiile sentinței civile nr. 97 din 18 februarie 2008 a Tribunalului Brăila, întrucât această hotărâre nu s-a întemeiat pe întinderea unui drept pe care instituția în mod greșit a apreciat că îi revine numitului C.N. și că în acel litigiu nu s-a pus în discuție calitatea, ci măsura de acordare a despăgubirilor pentru construcțiile aferente imobilului. Recurentul mai învederează că nici restituirea în compensare conform Dispoziției Primarului municipiului Brăila nr. 8531 din 7 iunie 2005 modificată prin Dispoziția nr. 15927 din 20 octombrie 2005 și Dispoziția nr. 8168 din 29 martie 2004, nu poate fi pusă în aplicare, deoarece pe acel amplasament sunt proprietari numiții R. și G.S.

În drept au fost invocate doar dispozițiile art. 299-312 C. proc. civ. Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de recurs, a dispozițiilor art. 304 C. proc. civ., Înalta Curte reține că recursul este nefondat. Instanța de apel a examinat motivele invocate prin prisma principiului tantum devolutum, quantum apellatum. Față de dispozițiile sentinței civile nr. 97 din 18 februarie 2008 a Primarului Municipiului Brăila (filele 127 – 129, de Dispoziția nr. 8531 din 7 iunie 2005 emisă de Primarul Municipiului Brăila, filele 62 – 64, și Dispoziția de modificare și completare nr. 15927 din 20 octombrie 2005 filele 53 – 54 dosarul instanței de fond), din care rezultă atât calitatea reclamantului de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii în temeiul Legii nr. 10/2001, cât și dovada dreptului de proprietate, instanțele au făcut o legală interpretare și aplicare a legii.

Procedura reglementată de Legea nr. 10/2001, pentru entitățile investite cu soluționarea notificărilor nu se prezintă ca purtătoare de autoritate publică, ci dimpotrivă, în simpla calitate de persoane juridice, titulare de drepturi și obligații. De aceea actele juridice prin care se dispune restituirea în natură și acordarea de măsuri reparatorii, nu sunt acte administrative ci acte civile de dispoziție asupra unor bunuri din patrimoniul propriu. Ca atare, entitatea emitentă a actului ce soluționează notificarea, nu are posibilitatea de a-și revoca dispoziția de stabilire a măsurilor reparatorii. Astfel actele emise de Primar, ca reprezentant al autorității publice locale în soluționarea notificărilor întemeiate pe dispozițiile Legii nr. 10/2001 sunt acte juridice civile ce produc efecte în planul drepturilor de proprietate, astfel că dispoziția emisă inițial nu poate fi revocată printr-o altă dispoziție.

Revocarea actului juridic civil prin care s-a stabilit îndreptățirea reclamantului la măsuri reparatorii pentru imobilul notificat, printr-un act ulterior care desființează drepturi recunoscute inițial, înseamnă o încălcare a principiului securității raporturilor juridice. Astfel, din perspectiva celor expuse, nefiind incidente dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. recursul urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâții Municipiul Brăila, prin primar împotriva deciziei nr. 301/A din 3 noiembrie 2009 a Curții de Apel Galați, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 mai 2010.