ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2158/2012

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2158/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

de fond

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de

Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, sub nr.

5243/2/2010, reclamantul P.I. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul

Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale anularea Ordinului nr. 461

din 23 aprilie 2009, reintegrarea în funcția avută, obligarea pârâtului la

plata drept despăgubiri a sumelor de bani reprezentând contravaloarea

salariilor, indemnizațiilor și sporurilor, de care nu a beneficiat de la data

eliberării din funcție și până la reîncadrarea efectivă; obligarea, pârâtului

la plata sumei de 15.000 euro cu titlu de daune morale.

În motivarea

acțiunii, reclamantul a susținut, în esență, că prin Ordinul nr. 682 din 14

septembrie 2000 ministerul pârât l-a definitivat pe postul de inspector-șef

adjunct în domeniul sănătății și securității în muncă - inspector de muncă

gradul I A, la Inspectoratul Teritorial de Muncă Giurgiu, în urma expirării

perioadei de probă și ca urmare a promovării concursului, ocupând deci o

funcție publică.

A mai arătat

reclamantul că prin Ordinul nr. 461 din 23 aprilie 2009, în baza art. III alin.

(1) din O.U.G. nr. 37/2009, i s-a acordat un preaviz până la data de 25 mai

2009, dispunându-se că la expirarea perioadei, să fie eliberat din funcția de

conducere de inspector-șef adjunct la Inspectoratul Teritorial de Muncă

Giurgiu.

S-a mai arătat că

prin Ordinul nr. 753 din 22 mai 2009 reclamantul a fost numit în funcția

publică de execuție de inspector de muncă clasa I grad profesional superior și

din acel moment a îndeplinit această funcție, conform art. 1 din ordinul

menționat.

A mai susținut

reclamantul că, prin O.U.G. nr. 37/2009 și prin Legea de modificare a Legii nr.

188/1999, deși funcția publică de conducere nu s-a desființat, pentru a fi

eliberat din funcție, s-a consemnat desființarea funcției cu înființarea

concomitentă a altei funcții de "director coordonator adjunct", care

a preluat toate atribuțiile vechii funcții.

A arătat reclamantul

că se consideră îndreptățit și la plata drepturilor salariale și a

indemnizațiilor de care a fost lipsit pe această perioadă dar și la plata

daunelor morale în cuantum de 15.000 euro, având în vedere prejudiciul suferit,

de ordin material și moral.

Autoritatea publică pârâtă

a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția inadmisibilității acțiunii,

pentru lipsa plângerii prealabile, conform art. 7 din Legea nr. 554/2004 precum

și excepția tardivității introducerii acțiunii, fiind încălcate dispozițiile

art. 11 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora acțiunea se introduce

la instanță, în termen de 6 luni, iar de la data emiterii ordinului atacat - 23

aprilie 2009 și data introducerii acțiunii, a fost depășit termenul prevăzut de

lege.

Pe fond, s-a

solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

Prin Sentința nr.

2158 din 21 martie 2011 Curtea de Apel București a respins excepția lipsei

procedurii prealabile și excepția tardivității ca neîntemeiate și a respins

acțiunea formulată de reclamantul P.I., ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța

această hotărâre, Curtea a reținut, în esență, următoarele.

Referitor la excepția

inadmisibilității acțiunii, pentru lipsa parcurgerii procedurii prealabile,

conform art. 7 din Legea nr. 554/2004, Curtea a constatat că acțiunea este

întemeiată pe dispozițiile art. 9 din Legea nr. 554/2004.

Prin urmare, s-a

apreciat că persoana vătămată într-un drept sau interes legitim, prin ordonanțe

sau dispoziții din ordonanțe, poate introduce direct acțiune la instanța de

contencios administrativ însoțită de excepția de neconstituționalitate, în

limitele unui termen de decădere de 1 an calculat de la data publicării

deciziei Curții Constituționale în Monitorul Oficial fără a mai fi nevoie de

parcurgerea procedurii prealabile, prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004.

În ceea ce privește

excepția tardivității formulării acțiunii, motivată de încălcarea termenelor

prevăzute de art. 11 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, Curtea de asemenea a

reținut că reclamantul și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 9 din lege,

situație în care, în raport de dispozițiile art. 9 alin. (4) din textul de lege

mai sus citat, astfel de acțiuni pot fi formulate în termenul de 1 an, termen

care începe să curgă de la data publicării Deciziei Curții Constituționale în

Monitorul Oficial.

Or, cum Decizia

Curții Constituționale nr. 1257 din 07 octombrie 2009, a fost publicată în M.

Of. nr. 758/06.11.2009, și respectiv Decizia nr. 68 din 19 ianuarie 2010 a fost

publicată în M. Of. nr. 119/23.03.2010, iar acțiunea a fost înregistrată pe

rolul acestei instanțe în data de 14 iunie 2010, s-a reținut că acțiunea a fost

introdusă în termenul prevăzut de art. 9 alin. (4) din Legea nr. 554/2004

În ceea ce privește

fondul cauzei, Curtea a constatat că, prin Ordinul nr. 461/2009 a cărui anulare

s-a solicitat prin prezenta acțiune, reclamantului nu i s-a produs nicio

vătămare, din moment ce acest ordin nu și-a mai produs efectele, întrucât,

potrivit art. 2 raportul de serviciu trebuia să înceteze la expirarea

termenului de preaviz, respectiv 25 mai 2009, iar reclamantul nu a mai așteptat

până la acea dată pentru că, urmare a solicitării sale s-a dispus mutarea

definitivă pe funcția publică de execuție de inspector de muncă clasa I grad

profesional superior treapta de salarizare I Ia Compartimentul îndrumare

Angajatori și Angajați în Domeniul Securității și Sănătății în Muncă,

Autorizări, din cadrul Inspectoratului, în baza Ordinului nr. 753 din 22 mai

2009.

exercitată

Împotriva Sentinței

nr. 2158 din 21 martie 2011 a Curții de Apel București a declarat recurs

reclamantul P.I.

Deși acesta a invocat

ca temei legal al recursului dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ.

cât și dispozițiile art. 304

1

din același act normativ, nu și-a

structurat în niciun mod motivele de recurs, mărginindu-se a susține, în

esență, că este greșită interpretarea instanței de fond referitoare la faptul

că ordinul a cărui anulare s-a solicitat nu și-a mai produs efectele deoarece

în perioada de preaviz a solicitat numirea pe altă funcție de execuție, care

s-a materializat prin Ordinul nr. 753 din 22 mai 2009.

Se menționează că

este evident faptul că raporturile sale de muncă s-au modificat ca urmare a

Ordinului nr. 461/2009 care și-a produs efectele în mod deplin, motivul

solicitării de trecere pe o funcție de execuție fiind chiar ordinul menționat.

De asemenea, se

precizează că Ordinul nr. 461/2009 a avut ca temei legal dispozițiile O.U.G.

nr. 37/2009 ce a fost declarată neconstituțională, astfel că acesta este

nelegal.

Aceste critici pot fi

circumscrise motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Intimatul-pârât

Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale a formulat întâmpinare prin

care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, susținând legalitatea și

temeinicia sentinței recurate, precum și faptul că Ordinul nr. 461/2009 nu a

produs nicio vătămare recurentului urmare a soluționării favorabile a cererii

sale de mutare definitivă pe o funcție publică de execuție, transpusă în

Ordinul nr. 753/2009.

de recurs

Analizând cauza în

raport cu dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 304

1

C. proc. civ.,

Înalta Curte constată că recursul este fondat, însă pentru considerentele ce

vor fi arătate în continuare:

În cauză este

necontestat faptul că Ordinul ministrului muncii, familiei și protecției

sociale nr. 461 din 23 aprilie 200 a fost emis în temeiul dispozițiilor art.

III alin. (1) și (11) din O.U.G. nr. 37/2009 privind unele măsuri de

îmbunătățire a activității administrației publice, potrivit cărora:

"(1) Funcțiile

publice, funcțiile publice specifice și posturile încadrate în regim

contractual, care conferă calitatea de conducător al serviciilor publice

deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe ale administrației

publice centrale din unitățile administrativ-teritoriale prevăzute în anexa la

prezenta ordonanță de urgență, care face parte integrantă din aceasta, precum

și adjuncții acestuia, se desființează în termen de 32 de zile de la data

intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență.

(11) Începând cu data

intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, funcționarilor publici și

personalului încadrat în regim contractual, care ocupă posturi dintre cele

prevăzute la alin. (1), li se vor aplica în mod corespunzător dispozițiile

legale cu privire la încetarea raporturilor de serviciu, respectiv a

raporturilor de muncă prevăzute în Legea nr. 188/1999 privind Statutul

funcționarilor publici, republicată, cu modificările și completările

ulterioare, respectiv în Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, cu modificările și

completările ulterioare".

De asemenea, este

necontestat că, prin Decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009, Curtea

Constituțională, ca urmare a unei sesizări formulate conform art. 146 lit. a)

din Constituție, a constatat că Legea pentru aprobarea O.U.G. nr. 37/2009 este

neconstituțională, ca urmare a faptului că această ordonanță de urgență este

lovită de un viciu de neconstituționalitate, fiind adoptată de Guvern cu

încălcarea dispozițiilor art. 115 alin. (6) din Constituție, potrivit cărora

"Ordonanțele de urgență (...) nu pot afecta regimul instituțiilor

fundamentale ale statului (...)".

Or, a argumentat

Curtea Constituțională, prin O.U.G. nr. 37/2009 au fost eliminate din categoria

funcționarilor publici de conducere funcțiile de director executiv și director

executiv adjunct ai serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor și ale

celorlalte organe de specialitate ale administrației publice centrale din

unitățile administrativ-teritoriale.

Totodată, este

necontestat că O.U.G. nr. 37/2009 a fost abrogată prin art. XIV din O.U.G. nr.

105/2009 publicată în M. Of. nr. 668/6.10.2009 care, la rândul său, prin

Decizia nr. 1629/2009, a fost declarată neconstituțională în privința

dispozițiilor art. I pct. 1 - 5 și 26, art. II, art. IV, art. V, art. VIII și

anexa 1, cu motivarea că acestea conțin aceleași reglementări și aceleași

soluții legislative ca și cele ce au constituit obiectul O.U.G. nr. 37/2009 în

privința neconstituționalității căreia Curtea Constituțională s-a pronunțat

prin Decizia nr. 1257/2009.

În plus, Curtea

Constituțională a reținut și faptul că Guvernul, prin adoptarea O.U.G. nr.

105/2009, a încălcat și dispozițiile art. 147 alin. (4) din Constituție,

potrivit cărora deciziile sale sunt general obligatorii.

Astfel, Înalta Curte

reține că desființarea funcției publice deținute de reclamant prin cele două

ordonanțe este lipsită de efecte juridice din moment ce aceste reglementări au

fost declarate neconstituționale, revenindu-se astfel la forma și structura

reglementată de Legea nr. 188/1999, care este lege organică și ale cărei

dispoziții sunt de natură să asigure stabilitatea funcției publice, ca element

al securității sociale.

Față de aspectele

arătate, Înalta Curte reține că actul administrativ atacat, respectiv Ordinul

nr. 461/2009 este nelegal în ceea ce privește art. 1, fiind emis în temeiul

unei Ordonanțe de urgență în privința căreia Curtea Constituțională a statuat

că este neconstituțională, fiind astfel lipsit de temei legal cu privire la

dispoziția cuprinsă în art. 1.

În consecință, în

temeiul art. 312 alin. (1) teza I C. proc. civ., instanța de recurs va admite

recursul formulat, va modifica sentința atacată în sensul că, în raport de

dispozițiile art. 9 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările

ulterioare, va admite în parte acțiunea reclamantului în ceea ce privește

anularea art. 1 din Ordinul nr. 461/2009.

Referitor la

solicitarea privind reintegrarea în funcția deținută anterior, se reține că în

prezent recurentul-reclamant se află într-un raport de serviciu în baza unui

alt Ordin cu nr. 753 din 22 mai 2009, a cărui legalitate și temeinicie nu a

fost nici contestată, acesta nefiind modificat/revocat/anulat, astfel că acest

capăt de cerere este neîntemeiat.

Urmare a dezlegării

acestei cereri este neîntemeiată și solicitarea care vizează acordarea

despăgubirilor sub forma drepturilor bănești de care nu a beneficiat de la data

eliberării din funcție și până la reîncadrarea efectivă.

Cererea

recurentului-reclamant de obligare a pârâtului la daune morale este apreciată

de instanța de recurs ca fiind întemeiată în parte.

Conform art. 9 alin.

(5) din Legea nr. 554/2004 cu modificările și completările ulterioare, se pot

acorda despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin ordonanțe ale Guvernului

declarate neconstituționale care au constituit temeiul legal al actelor

administrative anulate, inclusiv sub forma daunelor morale.

Desființarea postului

deținut de recurentul-reclamant a intervenit în situația expusă anterior,

aceasta fiind nelegală, iar reclamantul a fost determinat să opteze pentru

soluții dezavantajoase.

Acest fapt constituie

un prejudiciu moral adus recurentului-reclamant care se impune a fi reparat,

astfel că instanța de recurs apreciază că acordarea unor daune morale în sumă

de 4.500 RON este în măsură să satisfacă repararea acestui prejudiciu, suma

solicitată de reclamant cu acest titlu nefiind justificată.

În concluzie, față de

toate considerentele expuse, Înalta Curte apreciind ca fondat recursul

formulat, va modifica sentința atacată în sensul că va admite în parte acțiunea

reclamantului, astfel: va anula Ordinul nr. 461 din 23 aprilie 2009 în ceea ce

privește art. 1; va obliga autoritatea pârâtă la 4.500 RON daune morale; va

respinge în rest acțiunea; va menține celelalte dispoziții ale sentinței

atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de P.I. împotriva Sentinței nr. 2158 din 21 martie 2011 a Curții de

Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Modifică sentința

atacată în sensul că admite în parte acțiunea. Anulează Ordinul nr. 461 din 23

aprilie 2009 în ceea ce privește art. 1.

Obligă autoritatea

pârâtă la 4.500 RON daune morale.

Respinge în rest

acțiunea.

Menține celelalte

dispoziții ale sentinței atacate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 5 aprilie 2012.

Procesat de GGC - GV