ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2158/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Soluția instanței de fond Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, sub nr. 5243/2/2010, reclamantul P.I. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale anularea Ordinului nr. 461 din 23 aprilie 2009, reintegrarea în funcția avută, obligarea pârâtului la plata drept despăgubiri a sumelor de bani reprezentând contravaloarea salariilor, indemnizațiilor și sporurilor, de care nu a beneficiat de la data eliberării din funcție și până la reîncadrarea efectivă; obligarea, pârâtului la plata sumei de 15.000 euro cu titlu de daune morale.

În motivarea acțiunii, reclamantul a susținut, în esență, că prin Ordinul nr. 682 din 14 septembrie 2000 ministerul pârât l-a definitivat pe postul de inspector-șef adjunct în domeniul sănătății și securității în muncă - inspector de muncă gradul I A, la Inspectoratul Teritorial de Muncă Giurgiu, în urma expirării perioadei de probă și ca urmare a promovării concursului, ocupând deci o funcție publică. A mai arătat reclamantul că prin Ordinul nr. 461 din 23 aprilie 2009, în baza art. III alin. (1) din O.U.G. nr. 37/2009, i s-a acordat un preaviz până la data de 25 mai 2009, dispunându-se că la expirarea perioadei, să fie eliberat din funcția de conducere de inspector-șef adjunct la Inspectoratul Teritorial de Muncă Giurgiu.

S-a mai arătat că prin Ordinul nr. 753 din 22 mai 2009 reclamantul a fost numit în funcția publică de execuție de inspector de muncă clasa I grad profesional superior și din acel moment a îndeplinit această funcție, conform art. 1 din ordinul menționat. A mai susținut reclamantul că, prin O.U.G. nr. 37/2009 și prin Legea de modificare a Legii nr. 188/1999, deși funcția publică de conducere nu s-a desființat, pentru a fi eliberat din funcție, s-a consemnat desființarea funcției cu înființarea concomitentă a altei funcții de "director coordonator adjunct", care a preluat toate atribuțiile vechii funcții. A arătat reclamantul că se consideră îndreptățit și la plata drepturilor salariale și a indemnizațiilor de care a fost lipsit pe această perioadă dar și la plata daunelor morale în cuantum de 15.000 euro, având în vedere prejudiciul suferit, de ordin material și moral.

Autoritatea publică pârâtă a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția inadmisibilității acțiunii, pentru lipsa plângerii prealabile, conform art. 7 din Legea nr. 554/2004 precum și excepția tardivității introducerii acțiunii, fiind încălcate dispozițiile art. 11 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora acțiunea se introduce la instanță, în termen de 6 luni, iar de la data emiterii ordinului atacat - 23 aprilie 2009 și data introducerii acțiunii, a fost depășit termenul prevăzut de lege. Pe fond, s-a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată. Prin Sentința nr. 2158 din 21 martie 2011 Curtea de Apel București a respins excepția lipsei procedurii prealabile și excepția tardivității ca neîntemeiate și a respins acțiunea formulată de reclamantul P.I., ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea a reținut, în esență, următoarele. Referitor la excepția inadmisibilității acțiunii, pentru lipsa parcurgerii procedurii prealabile, conform art. 7 din Legea nr. 554/2004, Curtea a constatat că acțiunea este întemeiată pe dispozițiile art. 9 din Legea nr. 554/2004. Prin urmare, s-a apreciat că persoana vătămată într-un drept sau interes legitim, prin ordonanțe sau dispoziții din ordonanțe, poate introduce direct acțiune la instanța de contencios administrativ însoțită de excepția de neconstituționalitate, în limitele unui termen de decădere de 1 an calculat de la data publicării deciziei Curții Constituționale în Monitorul Oficial fără a mai fi nevoie de parcurgerea procedurii prealabile, prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004.

În ceea ce privește excepția tardivității formulării acțiunii, motivată de încălcarea termenelor prevăzute de art. 11 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, Curtea de asemenea a reținut că reclamantul și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 9 din lege, situație în care, în raport de dispozițiile art. 9 alin. (4) din textul de lege mai sus citat, astfel de acțiuni pot fi formulate în termenul de 1 an, termen care începe să curgă de la data publicării Deciziei Curții Constituționale în Monitorul Oficial. Or, cum Decizia Curții Constituționale nr. 1257 din 07 octombrie 2009, a fost publicată în M. Of. nr. 758/06.11.2009, și respectiv Decizia nr. 68 din 19 ianuarie 2010 a fost publicată în M. Of.

nr. 119/23.03.2010, iar acțiunea a fost înregistrată pe rolul acestei instanțe în data de 14 iunie 2010, s-a reținut că acțiunea a fost introdusă în termenul prevăzut de art. 9 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 În ceea ce privește fondul cauzei, Curtea a constatat că, prin Ordinul nr. 461/2009 a cărui anulare s-a solicitat prin prezenta acțiune, reclamantului nu i s-a produs nicio vătămare, din moment ce acest ordin nu și-a mai produs efectele, întrucât, potrivit art. 2 raportul de serviciu trebuia să înceteze la expirarea termenului de preaviz, respectiv 25 mai 2009, iar reclamantul nu a mai așteptat până la acea dată pentru că, urmare a solicitării sale s-a dispus mutarea definitivă pe funcția publică de execuție de inspector de muncă clasa I grad profesional superior treapta de salarizare I Ia Compartimentul îndrumare Angajatori și Angajați în Domeniul Securității și Sănătății în Muncă, Autorizări, din cadrul Inspectoratului, în baza Ordinului nr. 753 din 22 mai 2009. 2. Calea de atac exercitată Împotriva Sentinței nr. 2158 din 21 martie 2011 a Curții de Apel București a declarat recurs reclamantul P.I.

Deși acesta a invocat ca temei legal al recursului dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ. cât și dispozițiile art. 304 1 din același act normativ, nu și-a structurat în niciun mod motivele de recurs, mărginindu-se a susține, în esență, că este greșită interpretarea instanței de fond referitoare la faptul că ordinul a cărui anulare s-a solicitat nu și-a mai produs efectele deoarece în perioada de preaviz a solicitat numirea pe altă funcție de execuție, care s-a materializat prin Ordinul nr. 753 din 22 mai 2009. Se menționează că este evident faptul că raporturile sale de muncă s-au modificat ca urmare a Ordinului nr. 461/2009 care și-a produs efectele în mod deplin, motivul solicitării de trecere pe o funcție de execuție fiind chiar ordinul menționat.

De asemenea, se precizează că Ordinul nr. 461/2009 a avut ca temei legal dispozițiile O.U.G. nr. 37/2009 ce a fost declarată neconstituțională, astfel că acesta este nelegal. Aceste critici pot fi circumscrise motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Intimatul-pârât Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, susținând legalitatea și temeinicia sentinței recurate, precum și faptul că Ordinul nr. 461/2009 nu a produs nicio vătămare recurentului urmare a soluționării favorabile a cererii sale de mutare definitivă pe o funcție publică de execuție, transpusă în Ordinul nr. 753/2009. 3. Soluția instanței de recurs Analizând cauza în raport cu dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 304 1 C. proc.

civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat, însă pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare: În cauză este necontestat faptul că Ordinul ministrului muncii, familiei și protecției sociale nr. 461 din 23 aprilie 200 a fost emis în temeiul dispozițiilor art. III alin. (1) și (11) din O.U.G. nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătățire a activității administrației publice, potrivit cărora: "(1) Funcțiile publice, funcțiile publice specifice și posturile încadrate în regim contractual, care conferă calitatea de conducător al serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe ale administrației publice centrale din unitățile administrativ-teritoriale prevăzute în anexa la prezenta ordonanță de urgență, care face parte integrantă din aceasta, precum și adjuncții acestuia, se desființează în termen de 32 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență.

(11) Începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, funcționarilor publici și personalului încadrat în regim contractual, care ocupă posturi dintre cele prevăzute la alin. (1), li se vor aplica în mod corespunzător dispozițiile legale cu privire la încetarea raporturilor de serviciu, respectiv a raporturilor de muncă prevăzute în Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată, cu modificările și completările ulterioare, respectiv în Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, cu modificările și completările ulterioare". De asemenea, este necontestat că, prin Decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009, Curtea Constituțională, ca urmare a unei sesizări formulate conform art. 146 lit. a) din Constituție, a constatat că Legea pentru aprobarea O.U.G.

nr. 37/2009 este neconstituțională, ca urmare a faptului că această ordonanță de urgență este lovită de un viciu de neconstituționalitate, fiind adoptată de Guvern cu încălcarea dispozițiilor art. 115 alin. (6) din Constituție, potrivit cărora "Ordonanțele de urgență (...) nu pot afecta regimul instituțiilor fundamentale ale statului (...)". Or, a argumentat Curtea Constituțională, prin O.U.G. nr. 37/2009 au fost eliminate din categoria funcționarilor publici de conducere funcțiile de director executiv și director executiv adjunct ai serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe de specialitate ale administrației publice centrale din unitățile administrativ-teritoriale.

Totodată, este necontestat că O.U.G. nr. 37/2009 a fost abrogată prin art. XIV din O.U.G. nr. 105/2009 publicată în M. Of. nr. 668/6.10.2009 care, la rândul său, prin Decizia nr. 1629/2009, a fost declarată neconstituțională în privința dispozițiilor art. I pct. 1 - 5 și 26, art. II, art. IV, art. V, art. VIII și anexa 1, cu motivarea că acestea conțin aceleași reglementări și aceleași soluții legislative ca și cele ce au constituit obiectul O.U.G. nr. 37/2009 în privința neconstituționalității căreia Curtea Constituțională s-a pronunțat prin Decizia nr. 1257/2009. În plus, Curtea Constituțională a reținut și faptul că Guvernul, prin adoptarea O.U.G. nr. 105/2009, a încălcat și dispozițiile art. 147 alin. (4) din Constituție, potrivit cărora deciziile sale sunt general obligatorii.

Astfel, Înalta Curte reține că desființarea funcției publice deținute de reclamant prin cele două ordonanțe este lipsită de efecte juridice din moment ce aceste reglementări au fost declarate neconstituționale, revenindu-se astfel la forma și structura reglementată de Legea nr. 188/1999, care este lege organică și ale cărei dispoziții sunt de natură să asigure stabilitatea funcției publice, ca element al securității sociale. Față de aspectele arătate, Înalta Curte reține că actul administrativ atacat, respectiv Ordinul nr. 461/2009 este nelegal în ceea ce privește art. 1, fiind emis în temeiul unei Ordonanțe de urgență în privința căreia Curtea Constituțională a statuat că este neconstituțională, fiind astfel lipsit de temei legal cu privire la dispoziția cuprinsă în art. 1. În consecință, în temeiul art. 312 alin. (1) teza I C. proc.

civ., instanța de recurs va admite recursul formulat, va modifica sentința atacată în sensul că, în raport de dispozițiile art. 9 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, va admite în parte acțiunea reclamantului în ceea ce privește anularea art. 1 din Ordinul nr. 461/2009. Referitor la solicitarea privind reintegrarea în funcția deținută anterior, se reține că în prezent recurentul-reclamant se află într-un raport de serviciu în baza unui alt Ordin cu nr. 753 din 22 mai 2009, a cărui legalitate și temeinicie nu a fost nici contestată, acesta nefiind modificat/revocat/anulat, astfel că acest capăt de cerere este neîntemeiat. Urmare a dezlegării acestei cereri este neîntemeiată și solicitarea care vizează acordarea despăgubirilor sub forma drepturilor bănești de care nu a beneficiat de la data eliberării din funcție și până la reîncadrarea efectivă.

Cererea recurentului-reclamant de obligare a pârâtului la daune morale este apreciată de instanța de recurs ca fiind întemeiată în parte. Conform art. 9 alin. (5) din Legea nr. 554/2004 cu modificările și completările ulterioare, se pot acorda despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin ordonanțe ale Guvernului declarate neconstituționale care au constituit temeiul legal al actelor administrative anulate, inclusiv sub forma daunelor morale. Desființarea postului deținut de recurentul-reclamant a intervenit în situația expusă anterior, aceasta fiind nelegală, iar reclamantul a fost determinat să opteze pentru soluții dezavantajoase. Acest fapt constituie un prejudiciu moral adus recurentului-reclamant care se impune a fi reparat, astfel că instanța de recurs apreciază că acordarea unor daune morale în sumă de 4.500 RON este în măsură să satisfacă repararea acestui prejudiciu, suma solicitată de reclamant cu acest titlu nefiind justificată.

În concluzie, față de toate considerentele expuse, Înalta Curte apreciind ca fondat recursul formulat, va modifica sentința atacată în sensul că va admite în parte acțiunea reclamantului, astfel: va anula Ordinul nr. 461 din 23 aprilie 2009 în ceea ce privește art. 1; va obliga autoritatea pârâtă la 4.500 RON daune morale; va respinge în rest acțiunea; va menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de P.I. împotriva Sentinței nr. 2158 din 21 martie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Modifică sentința atacată în sensul că admite în parte acțiunea. Anulează Ordinul nr. 461 din 23 aprilie 2009 în ceea ce privește art. 1. Obligă autoritatea pârâtă la 4.500 RON daune morale. Respinge în rest acțiunea. Menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 aprilie 2012. Procesat de GGC - GV