ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 22.06.2011

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3614/2011

HOTĂRÂRE
22.06.2011
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3614/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului

de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I.

Circumstanțele cauzei

Prin cererea de

chemare în judecată înregistrată la data de 9 noiembrie 2010 pe rolul Curții de

Apel Bacău, reclamantul B.I. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Guvernul

României - prin Secretariatul General al Guvernului, Statul Român - prin Ministerul

Finanțelor Publice și Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale, prin Ministrul

Muncii anularea Ordinului nr. 416 din 23 aprilie 2009 și reîncadrarea în funcția

de inspector șef adjunct al I.T.M. Bacău, precum și obligarea pârâților în solidar,

la plata sumei de 100.000 lei reprezentând despăgubiri pentru prejudiciile cauzate

prin emiterea unor ordonanțe ale Guvernului neconstituționale, cu cheltuieli de

judecată.

In motivarea cererii,

reclamantul a arătat că prin Ordinul nr. 343 din 25 mai 2005 a fost numit în funcția

publică de conducere de inspector șef adjunct la Inspectoratul Teritorial de Muncă

Bacău, iar prin Ordinul nr. 416 din 23 aprilie 2009 al Ministrului Muncii, Familiei

și Protecției Sociale s-a dispus eliberarea din funcția publică respectivă, în temeiul

dispoziției art. III alin. (1) din O.U.G. nr. 37/2009 coroborat cu art. 97 lit.

c) și art. 99 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 188/1999, la data expirării termenului

de preaviz - 25 mai 2009.

Reclamantul a precizat

că prin măsura dispusă de pârât i-au fost încălcate drepturile și interesele legitime,

în condițiile în care Ordinul nr. 416 din 23 aprilie 2009 a fost emis în baza O.U.G.

nr. 37/2009, act normativ care a fost declarat neconstituțional prin decizia nr.

1257 din 07 octombrie 2009 a Curții Constituționale și ulterior a fost abrogată.

La termenul de

judecată din 11 februarie 2011, reclamantul a formulat precizări la acțiune, declarând

că înțelege să renunțe la judecata capetelor de cerere având ca obiect acordarea

de despăgubiri precum și suspendarea executării actului administrativ, solicitând

ca instanța să se pronunțe numai asupra capetelor de cerere privind anularea Ordinului

nr. 416 din 23 aprilie 2009 și reintegrarea sa în funcția de inspector șef adjunct

al Inspectoratului Teritorial de Muncă Bacău.

formulate în cauză

Prin întâmpinare,

Ministerul Finanțelor Publice a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive,

motivat de inexistența unui raport juridic între părți, care să dea naștere la obligații

în sarcina sa, iar obligația de a plăti drepturile bănești în discuție decurg dintr-un

raport de muncă în care Ministerul Finanțelor Publice nu este parte.

Ministerul Muncii,

Familiei și Protecției Sociale București a invocat excepția inadmisibilității acțiunii

pentru lipsa procedurii prealabile, prevăzută imperativ de art. 7 din Legea nr.

554/2004 și excepția netimbrării acțiunii, iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii

ca nefondată.

Guvernul României

prin Secretariatul General al Guvernului a invocat excepția tardivității acțiunii,

pentru nerespectarea termenului de un an prevăzut de art. 9 alin. (4) din Legea

nr. 554/2004, care este un termen de decădere.

In ceea ce privește

anularea ordinului și solicitarea de acordare de daune, a invocat excepția lipsei

calității procesuale pasive, în raport de prevederile Legii nr. 90/2001 privind

organizarea și funcționarea Guvernului României și a ministerelor

La termenul de

judecată din 14 ianuarie 2011 s-a formulat cerere de intervenție accesorie din partea

Inspectoratului Teritorial de Muncă Bacău, cerere admisă în principiu în temeiul

dispozițiilor art. 52 C. proc. civ.

In motivare, s-a

arătat că este greșită susținerea reclamantului, în sensul că O.U.G. nr. 37/2009

este unicul fundament legal al ordinului contestat, din preambulul actului rezultând

și alte temeiuri, respectiv Legea nr. 188/1999, republicată, Legea nr. 108/1999

pentru înființarea și organizarea Inspecției Muncii, republicată, H.G. nr. 767/1999

privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a Inspecției Muncii,

H.G. nr. 11/2009 privind organizarea și funcționarea Ministerului Muncii.

Intervenientul

a mai arătat că Ordinul nr. 416 din 23 aprilie 2009 nu a fost contestat, deși reclamantul

avea această posibilitate, optând, în schimb pentru trecerea pe un post de execuție.

De asemenea, reclamantul

nu a precizat nimic despre perioada în care a ocupat funcția de director coordonator

adjunct, începând cu data de 25 mai 2009, în care a beneficiat de toate drepturile

pe care legea le conferă unui post de conducere.

La termenul de

judecată din data de 11 februarie 2010, față de declarația expresă a reclamantului

de renunțare la soluționarea cererii de suspendare a Ordinului nr. 416 din 23 aprilie

2009 și pe cale de consecință, nu înțelege să achite taxa de timbru, instanța a

făcut aplicarea art. 20 alin. (2) din Legea nr. 146/1997, referitor la anularea

cererii ca netimbrată.

Totodată, a reținut

și declarația de renunțare a reclamantului, prezent în instanță, exprimată prin

avocat, în ceea ce privește cererea de acordare despăgubiri, iar în baza principiul

disponibilității nu a mai reținut spre analiză acest petit și implicit apărările

pârâților pe acest aspect, al daunelor materiale și morale.

In ce privește

excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților Statul Român prin Ministerul

Finanțelor și Guvernul României, instanța a unit acesta excepție cu fondul.

Prin sentința nr.

28 din data de 11 februarie 2011, Curtea de Apel Bacău, secția comercială și de

contencios administrativ și fiscal, a admis excepția lipsei calității procesuale

pasive a pârâților Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și Guvernul României

și a respins acțiunea formulată în contradictoriu cu aceștia pentru lipsa calității

procesuale pasive;

A admis acțiunea,

astfel cum a fost precizată, formulată de reclamantul B.I. în contradictoriu cu

pârâtul Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale și intervenientul Inspectoratul

Teritorial de Muncă Bacău și a dispus anularea Ordinului nr. 416 din 23 aprilie

2009 emis de Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale și reintegrarea reclamantului

în funcția publică de conducere deținută, de inspector șef adjunct al Inspectoratului

Teritorial de Muncă Bacău;

Totodată, a anulat

cererea de suspendare ca netimbrată și a respins cererea de intervenție formulată

de I.T.M. Bacău.

Pentru a pronunța

această soluție, instanța de fond a reținut că eliberarea din funcție a reclamantului

s-a făcut ca urmare a desființării funcției publice de publice de comisar șef secție,

cu eludarea dispozițiilor Legii nr. 188/1999 și în temeiul dispozițiilor art. III

din O.U.G. nr. 37/2009, ordonanță declarată neconstituțională prin decizia nr. 1257

din 07 octombrie 2009 a Curții Constituționale.

Excepțiile tardivității

și inadmisibilității acțiunii au fost respinse, cu motivarea că în cauză sunt incidente

dispozițiile art. 9 din Legea nr. 554/2004, partea nefiind ținută să îndeplinească

procedura prealabilă, iar, față de dispozițiile art. 9 alin. (4) din Legea nr. 554/2004

și data promovării acțiunii, respectiv 5 noiembrie 2010, acțiunea a fost formulată

în termenul legal.

Curtea a reținut

că pârâții Guvernul României, respectiv Statul Român, prin Ministerul Finanțelor

Publice nu au calitate procesuală pasivă în cauză, având în vedere obiectul acțiunii

și temeiul juridic al acestuia, precum și faptul că instituția emitentă a actului

contestat este Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale.

Împotriva acestei

sentințe a declarat recurs pârâtul Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale,

solicitând modificarea acesteia în sensul respingerii acțiunii reclamantului pentru

motive încadrate în prevederile art. 304 pct. 9 și ale art. 304

1

civ.

Recurentul a criticat

hotărârea, arătând că instanța de fond a respins în mod eronat excepția lipsei procedurii

prealabile, deși obiectul cererii de chemare în judecată îl constituie anularea

Ordinului nr. 416 din 23 aprilie 2009.

Pe fond, a criticat

hotărârea pentru aplicarea greșită a legii, în sensul că Ordinul nr. 416 din 23

aprilie 2009 a fost legal și valabil emis, în condițiile în care O.U.G. nr. 37/2009

era în vigoare la momentul respectiv, iar Deciziile Curții Constituționale au putere

numai pentru viitor.

Prin urmare nu

există culpa autorității publice în emiterea ordinului nr. 416 din 23 aprilie 2009,

iar pentru a se putea dispune reintegrarea reclamantului acesta trebuia să conteste

Ordinul MMFPS nr. 416 din 23 aprilie 2009 privind desființarea funcției publice

de conducere de inspector șef și încetarea raporturilor sale de serviciu.

Mai mult, instanța

a trecut cu vederea și faptul că reclamantul a ocupat funcția de director coordonator

adjunct, începând cu data de 25 mai 2009, perioadă în care a beneficiat de toate

drepturile aferente funcției de conducere.

Intimatul-reclamant

B.I. a formulat întâmpinare în cauză prin intermediul căreia a solicitat respingerea

recursului ca nefondat, reiterând apărările formulate în fața instanței de fond.

Considerentele

Înaltei Curți asupra recursului

Analizând actele

și lucrările dosarului în raport de motivele invocate și de prevederile art. 304

și art. 304

1

pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Cererea de chemare

în judecată pentru anularea ordinului nr. 416 din 23 aprilie 2009 emis de Ministerul

Muncii, Familiei și Protecției Sociale în baza O.U.G. nr. 37/2009 a fost formulată

de reclamantul B.I. la data 05 noiembrie 2010 și s-a întemeiat pe dispozițiile art.

9 din Legea nr. 554/2004, care prevăd posibilitatea contestării în justiție a actelor

administrative întocmite în aplicarea unei ordonanțe sau a unei dispoziții dintr-o

ordonanță a guvernului declarată neconstituțională.

Conform prevederilor

art. 9 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, în situația în care decizia de declarare

a neconstituționalității este urmarea unei excepții ridicată în altă cauză, acțiunea

poate fi introdusă direct la instanța de contencios administrativ competentă , în

limitele unui termen de decădere de un an, calculat de la data publicării deciziei

Curții Constituționale în Monitorul Oficial al României, Partea

I.

In cauză, se reține

că, decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009 prin care Curtea Constituțională a constatat

că este neconstituțională legea pentru aprobarea O.U.G. nr. 37/2009 a fost publicată

în M.Of. nr. 758 din 6 noiembrie 2009.

In raport de această

dată, se constată că acțiunea înregistrată la 05 noiembrie 2010 a fost formulată

cu respectarea termenului prevăzut expres de art. 9 alin. (4) din Legea nr. 554/2004,

astfel că în mod corect instanța de fond a respins excepția tardivității.

Este nefondată

și critica cu privire la excepția inadmisibilității acțiunii pentru lipsa plângerii

prealabile, în raport de dispozițiilor art. 7 alin. (5) din același act normativ,

potrivit cu care, „în cazul acțiunilor care privesc cererile persoanelor vătămate

prin ordonanțe sau dispoziții din ordonanțe, (...) nu este obligatorie plângerea

prealabilă."

Pe fondul cauzei,

Înalta Curte reține că, deși susținerile intimatului-reclamant în ceea ce privește

nelegalitatea Ordinului nr. 416 din 23 aprilie 2009 emis de Ministrul Muncii, Familiei

și Protecției Sociale sunt principial corecte, în sensul că dispozițiile legale

ce au stat la baza emiterii acestui ordin - respectiv dispozițiile O.U.G. nr. 37/2009

- au fost declarate, ulterior, neconstituționale, astfel că s-ar impune anularea

actului atacat și reintegrarea reclamantului pe funcția deținută anterior, cauza

de față prezintă însă o anumită particularitate.

Din actele dosarului,

rezultă că intimatul-reclamant și-a exercitat dreptul de opțiune în temeiul dispozițiilor

art. 99 alin. (5) din Statut, pentru funcția publică de execuție vacantă de inspector

clasa 2, grad profesional superior la Corp Central Relații de Muncă, în raport de

dispozițiile art. 99 alin. (6), (7), ulterior fiind emis Ordinul nr. 776 din 22

mai 2009.

Din situația de

fapt prezentată de recurentul-pârât și necontestată de intimatul reclamant, rezultă

că, începând cu data de 25 mai 2009 acesta a fost numit în funcția de director coordonator

adjunct, prin ordin al ministrului, în temeiul O.U.G. nr. 37/2009, după ce, în aplicarea

aceleiași ordonanțe de urgență, fusese trecut din funcția de conducere de inspector

șef adjunct al Inspectoratului Teritorial de Muncă Bacău într-o funcție de execuție.

Temeinicia acțiunii

în contencios administrativ se apreciază inclusiv prin prisma interesului pe care

îl justifică persoana reclamantă în raport cu dispozițiile art. 2 alin. (1) lit.

p) din Legea nr. 554/2004, conform cărora prin

interes legitim privat se înțelege „posibilitatea de a pretinde o anumită

conduită, în

considerarea realizării

unui drept subiectiv viitor și previzibil, prefigurat",

întrucât,

potrivit art. 1 alin. (1) și art.

8 alin. (1) din aceeași lege, se poate adresa instanței de contencios administrativ

persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim.

Înalta Curte reține

că atât dreptul cât și interesul urmărite de reclamant prin promovarea acțiunii

sunt lipsite de caracter legitim, câtă vreme reclamantul a desfășurat practic aceeași

activitate ocupând o funcție de conducere, cea de director coordonator, echivalentă

celei de inspector șef adjunct.

In raport de aceste

circumstanțe, Înalta Curte apreciază că intimatul reclamant nu a făcut dovada că

ar fi fost prejudiciat în drepturile și interesele sale legitime, ci, dimpotrivă,

acesta a beneficiat de continuitate în funcția de conducere.

Pentru aceste considerente,

în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (2) C. proc. civ. și ale art. 20 alin. (3)

din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va admite recursul formulat și va modifica

sentința recurată, în sensul că va respinge acțiunea formulată de către reclamantul

B.I., ca nefondată.

Admite recursul

formulat de către Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale împotriva sentinței

civile nr. 28 din 11 februarie 2011 a Curții de Apel Bacău, secția comercială, de

contencios administrativ și fiscal.

Modifică sentința

atacată, în sensul că respinge ca nefondată acțiunea formulată de reclamantul B.I.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 22 iunie 2011.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2011-06-08
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3323/2011
Asupra recursului de față; Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele: 1. Obiectul cererii deduse judecății Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel Bacău, reclamanta B.I.C. a solicit
ÎCCJ 2011-09-09
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4009/2011
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Prima instanță a) cererea de chemare în judecată Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Brașov reclamanta F.R. a chemat în judecată pârâții Minis
ÎCCJ 2011-06-08
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3312/2011
Asupra recursului de față; Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 22 mai 2009, M.D. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Guvernul României, Ministerul Muncii, Familiei
ÎCCJ 2011-03-23
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1711/2011
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată la data de 27 octombrie 2009, reclamantul P.G. a chemat în judecată Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale, solicitând
ÎCCJ 2010-12-17
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 647/2012
între emiterea actului și până la reintegrare. Pe fondul cauzei, Curtea de apel a reținut că actul contestat este nelegal, întrucât a fost emis în temeiul art. III din O.U.G. nr. 37/2009, care a fost declarată neconstituțională prin Decizia
Sursă