ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1293/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

instanțe

Prin acțiunea înregistrată

pe rolul Curții de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ

și fiscal, la data de 19 iunie 2009, reclamantul P.N., în contradictoriu cu pârâtul

Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale, a solicitat anularea în tot a

Ordinului nr. 451 din 23 aprilie 2009 emis de pârât, repunerea în funcție și primirea

sumelor de bani ce i se cuveneau, conform postului pe care îl ocupa, începând cu

data de 25 mai 2009 și până la pronunțarea unei hotărâri definitive și irevocabile,

sume actualizate în raport cu inflația.

În motivarea acțiunii,

reclamantul a arătat că prin Ordinul nr. 451 din 23 aprilie 2009 emis de pârât,

s-a dispus, în conformitate cu prevederile art. III alin. (1) din O.U.G. nr. 37/2009

privind unele măsuri de îmbunătățire a activității administrației publice, că funcția

de conducere, de inspector șef adjunct al Inspectoratului Teritorial de Muncă Dâmbovița,

se desființează.

Totodată, prin același

ordin, s-a dispus încetarea raportului de serviciu, prin eliberarea sa din funcția

publică de conducere, respectiv aceea de inspector șef adjunct – inspector de muncă,

cls I, grad profesional superior, treaptă de salarizare I la Inspectoratul Teritorial

de Muncă Dâmbovița, la data expirării termenului de preaviz de 30 zile, respectiv

la data de 25 mai 2009, conform prevederilor art. 97 lit. c) și art. 99 alin.

(1) lit. b) din Legea nr. 18/1999 republicată.

Împotriva acestui ordin,

reclamantul a formulat contestație la data de 21 mai 2009, iar prin adresa de răspuns

din 5 iunie 2009, pârâtul i-a comunicat că aceasta a rămas fără obiect, deoarece

funcția publică de inspector șef adjunct al Inspectoratului Teritorial de Muncă

Dâmbovița a fost desființată, în temeiul art. III alin. (1) din O.U.G. nr. 37/209

și pe cale de consecință, a încetat raportul de serviciu, prin eliberarea din funcția

publică de conducere.

În concret, reclamantul

consideră ordinul emis de pârât, nelegal, întrucât se fondează exclusiv pe dispozițiile

modificatoare ale Legii nr. 188/1999, aduse prin O.U.G. nr. 37/2009, iar prevederile

art. III alin. (1) din ordonanță contravin principiilor prevăzute de art. 3 și

art. 27 alin. (2) din Legea nr. 188/1999, republicată.

Totodată, a precizat că

O.U.G. nr. 37/2009 și Ordinul nr. 451 din 23 aprilie 2009 au fost emise cu încălcarea

prevederilor art. 115 alin. (6) din Constituția României, fiind de natură a afecta

drepturile, libertățile și îndatoririle prevăzute de legea fundamentală.

apel

Prin sentința nr. 182

din 14 octombrie 2009, Curtea de Apel Ploiești, secția comercială de contencios

administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamantul P.N.; a dispus

anularea Ordinului nr. 451 din 23 aprilie 2009 emis de Ministrul Muncii, Familiei

și Protecției Sociale cu consecința repunerii reclamantului în funcția deținută

anterior și a plății drepturilor salariale aferente și cuvenite, începând cu data

de 25 aprilie 2009 și până la data pronunțării prezentei sentințe, suma actualizată

în raport de rata inflației.

Pentru a hotărî astfel,

instanța de fond a reținut în considerentele sentinței atacate că Ordinul nr.

451 din 23 aprilie 2009 al ministrului muncii, familiei și protecției sociale a

fost emis în baza prevederilor art. III alin. (1) din O.U.G. nr. 37/2009, privind

unele măsuri de îmbunătățire a activității administrației publice și nu cuprinde

o motivare a emiterii actului administrativ.

Or, motivarea constituie

una dintre condițiile de legalitate și validitate a actului administrativ și reprezintă

o garanție împotriva arbitrariului și excesului de putere al autorităților administrative

publice, fiind impusă mai ales în cazul actelor prin care se suprimă drepturi sau

situații juridice individuale.

În concret, instanța de

fond a apreciat că, în speță, singura motivare a actului administrativ atacat este

O.U.G. nr. 37/2009, la adoptarea căreia au fost încălcate normele privitoare la

adoptarea ordonanței de urgență prevăzute de art. 115 alin. (6) din Legea fundamentală,

astfel cum a reținut și Curtea Constituțională, motiv pentru care, instanța fondului

a apreciat actul administrativ ca fiind nelegal.

Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale

Împotriva sentinței Curții

de apel a formulat recurs, în termen legal, pârâtul Ministerul Muncii, Familiei

și Protecției Sociale, invocând motivul de modificare prevăzute de art. 304

pct. 9 C. proc. civ.

Recurentul susține că

prima instanță a aplicat greșit legea, prin aceea că a soluționat cauza pe fond,

deși trebuia să observe că acțiunea nu are obiect.

În dezvoltarea motivului

de recurs, recurentul a arătat că anterior intrării în vigoare a ordinului atacat,

intimatul ceruse mutarea sa definitivă în funcția publică de execuție vacantă de

inspector de muncă clasa I, grad profesional superior - Compartimentul Control Relații

de Muncă din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Dâmbovița. Ca urmare, prin

Ordinul Ministrului Muncii, Familiei și Protecției Sociale nr. 787 din 22 mai 2009,

i s-a modificat raportul de serviciu în sensul solicitat, acesta fiind de fapt motivul

real al schimbării intervenite.

Referitor la argumentele

Curții de apel, recurentul consideră că acestea nu subzistă unei analize atente,

în contextul în care la data emiterii ordinului prevederile O.U.G. nr. 37/2009 erau

în vigoare și trebuiau puse în executare. Chiar dacă acestea au fost declarate neconstituționale,

între timp a fost adoptată O.U.G. nr. 105 din 6 octombrie 2009, privind unele măsuri

în domeniul funcției publice, precum și pentru întărirea capacității manageriale

la nivelul serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte

organe ale administrației publice centrale din unitățile administrației teritoriale

și ale altor servicii publice, precum și pentru reglementarea unor măsuri privind

cabinetul demnitarului din administrația publică centrală și locală, cancelaria

prefectului și cabinetul alesului local, care în art. IV alin. (1) conține aceleași

dispoziții ca actul normativ neconstituțional.

de P.N.

Prin întâmpinarea înregistrată

la data de 17 februarie 2010, intimatul P.N. a solicitat respingerea recursului

ca nefondat.

Intimatul a arătat că

a optat pentru funcția de execuție vacantă indicată de recurent la data de 15 mai

2009, adică ulterior emiterii ordinului, la solicitarea recurentului conținută în

adresa din 14 mai 2009.

În condițiile în care

exista riscul de a rămâne fără un loc de muncă și fără posibilitatea de a asigura

familiei un trai decent, intimatul afirmă că nu a avut o altă soluție legală decât

de a accepta postul oferit, pe perioada soluționării contestației împotriva ordinului

de eliberare din funcție.

Cât privește fondul pricinii,

intimatul se apără invocând faptul că O.U.G. nr. 105/2009 nu este incidentă în cauză,

câtă vreme actul administrativ atacat a fost emis în baza O.U.G. nr. 37/2009.

II. Considerentele Înaltei

Curți asupra recursului

Examinând sentința atacată

prin prisma recursului declarat, a apărărilor formulate de intimat, cât și sub toate

aspectele, în temeiul art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată

că este legală, așa încât va fi menținută.

de drept relevante

Intimatul-reclamant P.N.

a supus controlului de legalitate exercitat de instanța de contencios administrativ

Ordinul nr. 451 din data de 23 aprilie 2009 emis de ministrul muncii, familiei și

protecției sociale prin care, potrivit art. 1, în baza prevederilor art. III

alin. (1) din O.U.G. nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătățire a activității

administrației publice, s-a desființat funcția publică de conducere de inspector

șef adjunct la Inspectoratul Teritorial de Muncă Dâmbovița, pe care o ocupa.

În art. 2 al ordinului

s-a indicat că raportul de serviciu încetează prin eliberarea din funcția publică

de conducere, la data expirării termenului de preaviz, respectiv 25 mai 2009.

Curtea de apel, cu o motivare

care este la adăpost de orice critică, a reținut că, urmare pronunțării Deciziei

nr. 1257 din data de 7 octombrie 2009 de către Curtea Constituțională, actul administrativ

individual examinat apare ca fiind nelegal, fiind lipsit de suportul dispozițiilor

legale pe care se fundamenta.

În contextul în care ordinul

atacat are cuprinsul prezentat anterior, excepția lipsei de obiect a cererii de

chemare în judecată invocată de recurent este vădit nefondată.

Este real că prin actul

nr. 4951 din data de 15 mai 2009, intimatul a optat pentru funcția de inspector

de muncă-superior, treapta 1, în cadrul Serviciului Control relații de Muncă al

Inspectoratului Teritorial de Muncă Dâmbovița, dar această opțiune s-a făcut în

termenul de preaviz acordat prin ordinul atacat și la solicitarea recurentului exprimată

prin actul nr. 5896/MA din 14 mai 2009.

Recurentul încearcă să

inverseze raportul de cauzalitate între ordinul de eliberare din funcție și opțiunea

de a trece într-o altă funcție publică vacantă într-o manieră incorectă, acreditând

ideea că voința reală a intimatului a fost în sensul modificării raportului de serviciu.

În realitate, după cum rezultă din cronologia actelor și faptelor juridice, apărările

intimatului expuse la pct. 1.4 din decizie sunt solide, rezultând cu evidență din

probele dosarului că inițiativa modificării raportului de serviciu a aparținut recurentului.

Pe de altă parte, Înalta

Curte observă că excepția lipsei de obiect, astfel cum a fost concepută de autorul

ei nu are suport, câtă vreme ordinul atacat își produce efectele, nefiind revocat

de emitent.

Cât privește critica formulată

pe fondul cauzei, recurentul susține că instanța nu putea face abstracție de dispozițiile

O.U.G. nr. 37/2009, chiar dacă se constatase neconstituționalitatea lor, întrucât

la data emiterii actului administrativ individual ele erau în vigoare.

O astfel de abordare este

vădit nefondată întrucât lipsește de finalitate însuși conceptul de control al constituționalității.

În cauză, acest control

s-a realizat ulterior intrării în vigoare a ordonanței de urgență, fiind atacată

legea de aprobare a acesteia.

Prima instanță a reținut

corect că unicul motiv al actului administrativ individual l-a constituit art. III

alin. (1) din O.U.G. nr. 37/2009 și ca efect al constatării neconstituționalității

sale, practic ordinul atacat apare ca fiind nelegal.

În fine, invocarea de

către recurent a dispozițiilor art. IV alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2009 este lipsită

de eficiență juridică, câtă vreme și acest act normativ care a preluat dispozițiile

O.U.G. nr. 37/2009, a fost declarat neconstituțional prin Decizia nr. 1629 pronunțată

de Curtea Constituțională la data de 3 decembrie 2009.

adoptate

Pentru considerentele

expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) –(3) din C. proc. civ. și art. 20 alin. (1)

din Legea nr. 554/2004, constatând că nu au fost identificate motive de modificare

ori de casare, se va respinge recursul de față ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale împotriva sentinței civile

nr. 182 din 14 octombrie 2009 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială și de

contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 5 martie 2010.