ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1293/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Procedura în fața primei instanțe Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, la data de 19 iunie 2009, reclamantul P.N., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale, a solicitat anularea în tot a Ordinului nr. 451 din 23 aprilie 2009 emis de pârât, repunerea în funcție și primirea sumelor de bani ce i se cuveneau, conform postului pe care îl ocupa, începând cu data de 25 mai 2009 și până la pronunțarea unei hotărâri definitive și irevocabile, sume actualizate în raport cu inflația.

În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că prin Ordinul nr. 451 din 23 aprilie 2009 emis de pârât, s-a dispus, în conformitate cu prevederile art. III alin. (1) din O.U.G. nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătățire a activității administrației publice, că funcția de conducere, de inspector șef adjunct al Inspectoratului Teritorial de Muncă Dâmbovița, se desființează. Totodată, prin același ordin, s-a dispus încetarea raportului de serviciu, prin eliberarea sa din funcția publică de conducere, respectiv aceea de inspector șef adjunct – inspector de muncă, cls I, grad profesional superior, treaptă de salarizare I la Inspectoratul Teritorial de Muncă Dâmbovița, la data expirării termenului de preaviz de 30 zile, respectiv la data de 25 mai 2009, conform prevederilor art. 97 lit. c) și art. 99 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 18/1999 republicată.

Împotriva acestui ordin, reclamantul a formulat contestație la data de 21 mai 2009, iar prin adresa de răspuns din 5 iunie 2009, pârâtul i-a comunicat că aceasta a rămas fără obiect, deoarece funcția publică de inspector șef adjunct al Inspectoratului Teritorial de Muncă Dâmbovița a fost desființată, în temeiul art. III alin. (1) din O.U.G. nr. 37/209 și pe cale de consecință, a încetat raportul de serviciu, prin eliberarea din funcția publică de conducere. În concret, reclamantul consideră ordinul emis de pârât, nelegal, întrucât se fondează exclusiv pe dispozițiile modificatoare ale Legii nr. 188/1999, aduse prin O.U.G. nr. 37/2009, iar prevederile art. III alin. (1) din ordonanță contravin principiilor prevăzute de art. 3 și art. 27 alin. (2) din Legea nr. 188/1999, republicată.

Totodată, a precizat că O.U.G. nr. 37/2009 și Ordinul nr. 451 din 23 aprilie 2009 au fost emise cu încălcarea prevederilor art. 115 alin. (6) din Constituția României, fiind de natură a afecta drepturile, libertățile și îndatoririle prevăzute de legea fundamentală. 2. Hotărârea Curții de apel Prin sentința nr. 182 din 14 octombrie 2009, Curtea de Apel Ploiești, secția comercială de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamantul P.N.; a dispus anularea Ordinului nr. 451 din 23 aprilie 2009 emis de Ministrul Muncii, Familiei și Protecției Sociale cu consecința repunerii reclamantului în funcția deținută anterior și a plății drepturilor salariale aferente și cuvenite, începând cu data de 25 aprilie 2009 și până la data pronunțării prezentei sentințe, suma actualizată în raport de rata inflației.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut în considerentele sentinței atacate că Ordinul nr. 451 din 23 aprilie 2009 al ministrului muncii, familiei și protecției sociale a fost emis în baza prevederilor art. III alin. (1) din O.U.G. nr. 37/2009, privind unele măsuri de îmbunătățire a activității administrației publice și nu cuprinde o motivare a emiterii actului administrativ. Or, motivarea constituie una dintre condițiile de legalitate și validitate a actului administrativ și reprezintă o garanție împotriva arbitrariului și excesului de putere al autorităților administrative publice, fiind impusă mai ales în cazul actelor prin care se suprimă drepturi sau situații juridice individuale.

În concret, instanța de fond a apreciat că, în speță, singura motivare a actului administrativ atacat este O.U.G. nr. 37/2009, la adoptarea căreia au fost încălcate normele privitoare la adoptarea ordonanței de urgență prevăzute de art. 115 alin. (6) din Legea fundamentală, astfel cum a reținut și Curtea Constituțională, motiv pentru care, instanța fondului a apreciat actul administrativ ca fiind nelegal. 3. Recursul declarat de Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale Împotriva sentinței Curții de apel a formulat recurs, în termen legal, pârâtul Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale, invocând motivul de modificare prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Recurentul susține că prima instanță a aplicat greșit legea, prin aceea că a soluționat cauza pe fond, deși trebuia să observe că acțiunea nu are obiect.

În dezvoltarea motivului de recurs, recurentul a arătat că anterior intrării în vigoare a ordinului atacat, intimatul ceruse mutarea sa definitivă în funcția publică de execuție vacantă de inspector de muncă clasa I, grad profesional superior - Compartimentul Control Relații de Muncă din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Dâmbovița. Ca urmare, prin Ordinul Ministrului Muncii, Familiei și Protecției Sociale nr. 787 din 22 mai 2009, i s-a modificat raportul de serviciu în sensul solicitat, acesta fiind de fapt motivul real al schimbării intervenite. Referitor la argumentele Curții de apel, recurentul consideră că acestea nu subzistă unei analize atente, în contextul în care la data emiterii ordinului prevederile O.U.G.

nr. 37/2009 erau în vigoare și trebuiau puse în executare. Chiar dacă acestea au fost declarate neconstituționale, între timp a fost adoptată O.U.G. nr. 105 din 6 octombrie 2009, privind unele măsuri în domeniul funcției publice, precum și pentru întărirea capacității manageriale la nivelul serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe ale administrației publice centrale din unitățile administrației teritoriale și ale altor servicii publice, precum și pentru reglementarea unor măsuri privind cabinetul demnitarului din administrația publică centrală și locală, cancelaria prefectului și cabinetul alesului local, care în art. IV alin. (1) conține aceleași dispoziții ca actul normativ neconstituțional.

4. Apărările formulate de P.N. Prin întâmpinarea înregistrată la data de 17 februarie 2010, intimatul P.N. a solicitat respingerea recursului ca nefondat. Intimatul a arătat că a optat pentru funcția de execuție vacantă indicată de recurent la data de 15 mai 2009, adică ulterior emiterii ordinului, la solicitarea recurentului conținută în adresa din 14 mai 2009. În condițiile în care exista riscul de a rămâne fără un loc de muncă și fără posibilitatea de a asigura familiei un trai decent, intimatul afirmă că nu a avut o altă soluție legală decât de a accepta postul oferit, pe perioada soluționării contestației împotriva ordinului de eliberare din funcție. Cât privește fondul pricinii, intimatul se apără invocând faptul că O.U.G.

nr. 105/2009 nu este incidentă în cauză, câtă vreme actul administrativ atacat a fost emis în baza O.U.G. nr. 37/2009. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând sentința atacată prin prisma recursului declarat, a apărărilor formulate de intimat, cât și sub toate aspectele, în temeiul art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că este legală, așa încât va fi menținută. 1. Argumente de fapt și de drept relevante Intimatul-reclamant P.N. a supus controlului de legalitate exercitat de instanța de contencios administrativ Ordinul nr. 451 din data de 23 aprilie 2009 emis de ministrul muncii, familiei și protecției sociale prin care, potrivit art. 1, în baza prevederilor art. III alin. (1) din O.U.G.

nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătățire a activității administrației publice, s-a desființat funcția publică de conducere de inspector șef adjunct la Inspectoratul Teritorial de Muncă Dâmbovița, pe care o ocupa. În art. 2 al ordinului s-a indicat că raportul de serviciu încetează prin eliberarea din funcția publică de conducere, la data expirării termenului de preaviz, respectiv 25 mai 2009. Curtea de apel, cu o motivare care este la adăpost de orice critică, a reținut că, urmare pronunțării Deciziei nr. 1257 din data de 7 octombrie 2009 de către Curtea Constituțională, actul administrativ individual examinat apare ca fiind nelegal, fiind lipsit de suportul dispozițiilor legale pe care se fundamenta.

În contextul în care ordinul atacat are cuprinsul prezentat anterior, excepția lipsei de obiect a cererii de chemare în judecată invocată de recurent este vădit nefondată. Este real că prin actul nr. 4951 din data de 15 mai 2009, intimatul a optat pentru funcția de inspector de muncă-superior, treapta 1, în cadrul Serviciului Control relații de Muncă al Inspectoratului Teritorial de Muncă Dâmbovița, dar această opțiune s-a făcut în termenul de preaviz acordat prin ordinul atacat și la solicitarea recurentului exprimată prin actul nr. 5896/MA din 14 mai 2009. Recurentul încearcă să inverseze raportul de cauzalitate între ordinul de eliberare din funcție și opțiunea de a trece într-o altă funcție publică vacantă într-o manieră incorectă, acreditând ideea că voința reală a intimatului a fost în sensul modificării raportului de serviciu.

În realitate, după cum rezultă din cronologia actelor și faptelor juridice, apărările intimatului expuse la pct. 1.4 din decizie sunt solide, rezultând cu evidență din probele dosarului că inițiativa modificării raportului de serviciu a aparținut recurentului. Pe de altă parte, Înalta Curte observă că excepția lipsei de obiect, astfel cum a fost concepută de autorul ei nu are suport, câtă vreme ordinul atacat își produce efectele, nefiind revocat de emitent. Cât privește critica formulată pe fondul cauzei, recurentul susține că instanța nu putea face abstracție de dispozițiile O.U.G. nr. 37/2009, chiar dacă se constatase neconstituționalitatea lor, întrucât la data emiterii actului administrativ individual ele erau în vigoare.

O astfel de abordare este vădit nefondată întrucât lipsește de finalitate însuși conceptul de control al constituționalității. În cauză, acest control s-a realizat ulterior intrării în vigoare a ordonanței de urgență, fiind atacată legea de aprobare a acesteia. Prima instanță a reținut corect că unicul motiv al actului administrativ individual l-a constituit art. III alin. (1) din O.U.G. nr. 37/2009 și ca efect al constatării neconstituționalității sale, practic ordinul atacat apare ca fiind nelegal. În fine, invocarea de către recurent a dispozițiilor art. IV alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2009 este lipsită de eficiență juridică, câtă vreme și acest act normativ care a preluat dispozițiile O.U.G.

nr. 37/2009, a fost declarat neconstituțional prin Decizia nr. 1629 pronunțată de Curtea Constituțională la data de 3 decembrie 2009. 2. Temeiul legal al soluției adoptate Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) –(3) din C. proc. civ. și art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, constatând că nu au fost identificate motive de modificare ori de casare, se va respinge recursul de față ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale împotriva sentinței civile nr. 182 din 14 octombrie 2009 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 martie 2010.