ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4210/2010
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4210/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor
din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanțele cauzei
Hotărârea primei instanțe
Prin sentința nr. 47 din
03 februarie 2010 a Curții de Apel Cluj, a fost respinsă ca inadmisibilă cererea
de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor
O.U.G. nr. 37/2009 și O.U.G. nr. 105/2009 invocată de reclamantul F.I. și a fost
respinsă pe fond acțiunea reclamantului în contradictoriu cu Casa Națională de Pensii
și alte drepturi de Asigurări Sociale .
Pentru a pronunța această
hotărâre, instanța de fond a reținut că, prin acțiunea înregistrată la data de 21
octombrie 2009, reclamantul a solicitat obligarea Casei Naționale de Pensii și alte
Drepturi de Asigurări Sociale București să procedeze la încadrarea sa pe o funcție
publică de execuție pentru perioada eliberării din funcția publică de conducere
– de director executiv al Casei Județene de Pensii Bistrița-Năsăud, până la noua
numire în funcția deținută acum, de director coordonator al Casei Județene de Pensii
Bistrița-Năsăud, respectiv pentru perioada 24 aprilie 2009-25 mai 2009.
Instanța de fond a constatat
că la data de 16 ianuarie 2010, reclamantul a invocat excepția de neconstituționalitate
a dispozițiilor O.U.G. nr. 37/2009 în temeiul căreia a fost emis ordinul nr.
356 din 23 aprilie 2009 privind eliberarea sa din funcția de conducere, în raport
cu dispozițiile Legii nr. 188/1999 și art. 4 alin. (2) din Constituția României.
Ulterior, reclamantul
și-a completat cererea de sesizare a Curții Constituționale și cu excepția de neconstituționalitate
a O.U.G. nr. 105/2009.
Instanța de fond a respins
ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepțiile invocate,
reținând că dispozițiile invocate ca fiind neconstituționale nu au legătură cu cauza
dedusă judecății, întrucât acțiunea nu vizează anularea ordinelor de eliberare și
numire în funcțiile în temeiul O.U.G. nr. 37/2009 și O.U.G. nr. 105/2009.
Totodată, instanța a reținut
că ambele acte invocate au fost declarate neconstituționale.
Pe fondul cererii de chemare
în judecată, instanța a reținut că la data de 25 august 2009, reclamantul s-a adresat
pârâtei solicitând încadrarea pe o funcție publică de execuție pentru perioada 24
aprilie 2009-25 mai 2009.
Ulterior, reclamantul
a revenit asupra cererii sale în sensul că a cerut reanalizarea cererii formulate
cu solicitarea de a fi trecut pe un post inferior.
Instanța de fond a constatat
faptul că la data de 23 aprilie 2009, prin ordinul nr. 356, funcția publică de conducere,
de director executiv al Casei Județene de Pensii Bistrița-Năsăud, a fost desființată,
iar prin același act s-a dispus încetarea raportului de serviciu al reclamantului
prin eliberarea din funcție la data expirării termenului de preaviz, respectiv la
data de 23 mai 2009.
Instanța a constatat că
începând cu data de 25 mai 2009, prin ordinul nr. 1170, reclamantul este numit în
funcția de director coordonator la Casa Județeană de Pensii Bistrița-Năsăud pentru
o perioadă de 4 ani, iar aceste acte administrative nu au fost contestate.
Instanța a reținut că
la data de 25 mai 2009, dată ce corespunde cu cea a solicitării încadrării pe o
funcție de execuție, era în vigoare ordinul nr. 1170, astfel încât nu se poate reține
o neîndeplinire a solicitării de punere la dispoziție a unui post corespunzător
funcției deținute, situația fiind remediată prin ordinul de numire.
De asemenea, instanța
a mai reținut că, în perioada preavizului, reclamantul nu a adresat o cerere pârâtei
în sensul prezentei acțiuni, pentru a-și exprima acordul în vederea trecerii într-o
funcție de execuție inferioară.
Recursul declarat de
F.I.
Împotriva hotărârii Curții
de apel a declarat recurs reclamantul F.I., invocând motivul de modificare prevăzut
de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Recurentul susține că
instanța de fond a interpretat și aplicat greșit prevederile art. 99 alin. (1)
lit. b), alin. (5) și alin. (7), precum și pe cele cuprinse în art. 97 din Legea
nr. 188/1999. Instanța nu a observat, consideră recurentul, că instituția publică
chemată în judecată nu și-a îndeplinit obligația de a-l încadra într-o funcție publică
vacantă corespunzătoare, chiar și pentru un post inferior, în condițiile în care
pentru aceasta nu era necesar acordul său. De asemenea, recurentul combate alocarea
postului vacant de la Casa Județeană de Pensii Bistrița-Năsăud unei alte case de
pensii, respectiv Casei Județene de Pensii Timiș, afirmând că este nelegală.
Apărările formulate
de Casa Națională de Pensii și alte drepturi de Asigurări Sociale
Prin întâmpinarea înregistrată
la data de 27 septembrie 2010, intimata Casa Națională de Pensii și alte drepturi
de Asigurări Sociale a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Intimata a susținut că
postul vacant vizat de recurent fusese alocat unei alte case de pensii anterior
emiterii ordinului prin care fusese eliberat din funcția publică de conducere. La
data de 25 mai 2009, când s-a adresat intimatei cu cererea de trecere în funcția
publică de consilier, nu exista un post vacant de natura celui solicitat.
Ca atare, intimata consideră
legală soluția primei instanțe.
II. Considerentele Înaltei
Curți asupra recursului
Examinând sentința atacată
prin prisma recursului declarat și a apărărilor cuprinse în întâmpinare, precum
și potrivit art. 304
1
C. proc. civ., sub toate aspectele, Înalta Curte
constată că este legală, așa încât va fi menținută.
Argumente de fapt și
de drept relevante
Obiectul acțiunii judiciare,
astfel cum a fost conceput de recurentul-reclamant F.I., a vizat un pretins refuz
nejustificat al intimatei-pârâte Casa Națională de Pensii și alte Drepturi de Asigurări
Sociale de a-l încadra într-o funcție publică de execuție în perioada cuprinsă între
data eliberării sale din funcția publică de conducere de director executiv al Casei
Județene de Pensii Bistrița-Năsăud – 24 aprilie 2009 (data indicată de recurentul-reclamant)
și data numirii sale în funcția de director coordonator al aceleiași entități juridice
– 25 mai 2009.
Analizând cele două acte
administrative de eliberare din, respectiv numire în funcția publică de conducere,
Înalta Curte reține următoarele:
Prin Ordinul nr. 356 din
23 aprilie 2009 emis de Casa Națională de Pensii și alte Drepturi de Asigurări Sociale,
recurentului F.I., director executiv – consilier, clasa I, gradul profesional superior,
treapta de salarizare I – al Casei Județene de Pensii Bistrița-Năsăud i-a încetat
raportul de serviciu prin eliberare din funcția publică de conducere, la data expirării
termenului de preaviz, respectiv la data de 23 mai 2009 (conform art. 2 din ordin).
Temeiul legal al măsurii
dispuse l-au constituit prevederile art. 3 alin. (1) din O.U.G. nr. 37/2009, în
baza cărora funcția publică de conducere ocupată de recurent s-a desființat.
Ulterior, prin Ordinul
nr. 1170 din data de 25 mai 2009 emis de Ministerul Muncii, Familiei și Protecției
Sociale, recurentul a fost numit în funcția de director coordonator al aceleiași
case de pensii, începând cu aceeași dată.
Niciunul dintre cele două
ordine indicate nu a fost atacat de recurent.
În acest context, Înalta
Curte remarcă faptul că în cauza de față petitul acțiunii se justifică numai pentru
ziua de 24 mai 2009, întrucât pentru restul intervalului de timp indicat de recurent,
acesta se afla în termenul de preaviz, cu toate consecințele juridice ce decurg
din această împrejurare, în special păstrarea calității de funcționar public.
Într-adevăr, dispozițiile
legale invocate de recurent, art. 99 alin. (5) și (7) din Legea nr. 188/1999, consacră
dreptul funcționarului public eliberat din funcție de a beneficia de „punerea la
dispoziție” a unor „funcții publice vacante corespunzătoare” și a unor „funcții
publice vacante la nivel inferior” (pentru aceia care ocupaseră funcții de conducere),
însă acest drept este condiționat („dacă”) de existența în cadrul aceleiași autorități
a funcțiilor publice respective.
Or, în cauza de față,
nu s-a probat că la nivelul Casei Județene de Pensii Bistrița-Năsăud a existat un
post vacant la care recurentul să fi avut vocația să acceadă.
Referirea recurentului
la postul de consilier clasa I, grad profesional superior, treapta I de salarizare,
alocat Casei Județene de Pensii Timiș la data de 22 mai 2009 este lipsită de substanță,
întrucât postul respectiv nu era finanțat.
Temeiul legal al soluției
instanței de recurs
Pentru considerentele
expuse în decizie, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. și art. 20 din Legea
nr. 554/2004, se va respinge recursul de față ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat
de F.I. împotriva sentinței civile nr. 47 din 03 februarie 2010 a Curții de Apel
Cluj, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 8 octombrie 2010.