ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4434/2006

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 130 din 31 ianuarie 2006, Tribunalul București, secția I penală, a condamnat pe inculpatul C.P., la 3 ani și 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență în formă continuată în stare de recidivă postcondamnatorie, prevăzută de art. 257 raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) și a art. 37 lit. a) C. pen. În baza art. 65 alin. (1), raportat la art. 66 C. pen., s-a aplicat pedeapsa complimentară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., pe o perioadă de un an. În baza art. 7 din Legea nr. 543/2002 s-a revocat beneficiul grațierii condiționate cu privire la cele două pedepse de câte un an închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 3341 din 16 decembrie 2004 pronunțată de Judecătoria sector 6 București, definitivă prin neapelare.

S-a constatat că infracțiunile de înșelăciune prevăzute de art. 215 alin. (1) C. pen., și de furt prevăzută de art. 208 C. pen., pentru care inculpatul a fost condamnat, la pedepse de câte un an închisoare prin sentința penală sus-menționată sunt concurente cu infracțiunea de înșelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1) și (2) C. pen., pentru care același inculpat a fost condamnat, la pedeapsa de 3 ani închisoare prin sentința penală nr. 1041 din 19 aprilie 2002 pronunțată de Judecătoria sector 4 București, astfel că prin aplicarea prevederilor art. 33 și art. 34 lit. b) C. pen., s-au contopit pedepsele în pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare.

În temeiul art. 39 alin. (1), raportat la art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., s-a contopit pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare aplicată în cauză cu pedeapsa de 3 ani închisoare susmenționată, astfel că inculpatul are de executat pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare precum și pedeapsa complimentară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., pe o perioadă de un an. În sfârșit s-a dedus din pedeapsă durata prevenției deja executată aplicată prin sentința penală nr. 1041 din 19 aprilie 2002 a Judecătoriei sectorului 4 București, respectiv de la 9 august 2001 la 18 decembrie 2001 și de la 4 mai 2005 la zi. S-a dispus totodată anularea M.E.P.I. nr. 2442 din 20 mai 2002 emis de Judecătoria sector 4 București și emiterea unui nou mandat.

În temeiul art. 61 alin. (4) din Legea 78/2000 s-a dispus obligarea denunțătorilor S.G. și N.D. echivalentul în lei a sumei de 1700 Euro pentru fiecare. Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond analizând actele și lucrările dosarului a reținut că, în perioada decembrie 2004 – februarie 2005, în baza aceleiași rezoluții infracționale a pretins și primit de la S.G. și N.D. suma de 3200 Euro pentru a angaja denunțării ca subofițeri de poliție lăsând să se înțeleagă că are influență asupra unor funcționari cu putere de decizie din cadrul M.A.I. Împotriva acestei hotărârii inculpatul și Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, D.N.A. au declarat apel. Parchetul a criticat sentința pentru greșita individualizare a pedepsei, arătând că nu s-a ținut seama de pericolul ridicat al faptei cât și de perseverența infracțională.

Inculpatul, prin apărător, a susținut că pedeapsa de 6 luni închisoare ar fi cea corespunzătoare prevederilor art. 52 C. pen. Prin decizia penală nr. 339 din 27 aprilie 2006, Curtea de Apel București a respins, ca nefondate, apelurile formulate în cauză. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D.N.A., susținând netemeinicia hotărârilor pronunțate pentru greșita individualizare a pedepsei. Examinând recursul declarat de parchet în raport de motivul invocat care se va analiza prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen., Înalta Curte apreciată recursul fondat pentru considerentele ce se vor arătat. Instanțele au stabilit situația de fapt în concordanță cu materialul probator administrat, dând încadrarea juridică corectă faptei comisă.

Așa cum s-a arătat inculpatul a comis fapta în calitate de autor, acționând cu intenția directă, premeditat, fapta prezentând un grad ridicat de pericol social, evidențiat de natura infracțiunii, rezonanța socială negativă cât și amploarea fenomenului infracțional având ca obiect fapte de corupție, scopul ilicit, valoarea prejudiciului cauzat denunțătorilor și nu în ultimul rând, circumstanțele personale ale inculpatului, care este recidivist, a manifestat o atitudine relativ sinceră pe parcursul procesului penal dar și limitele de pedeapsă de la 2 la 10 ani închisoare, acestea sunt criterii care impun aplicarea unei pedepse mai mari. Inculpatul, de altfel, a săvârșit fapta în formă continuată și în condițiile stării de recidivă postcondamnatorie, aspecte care constituie criterii de agravare a răspunderii penale.

De altfel nu poate fi neglijat nici faptul că inculpatul a mai fost condamnat pentru comiterea a trei infracțiuni, una de furt și două de înșelăciune, care sigur au conținut constitutiv diferit, dar și cu asemănări în raport de infracțiunea de trafic de influență, dar care evidențiază o predilecție a inculpatului înspre comiterea acestui gen de infracțiuni. Cât privește infracțiunea săvârșită, aceasta prin natura și modalitatea de comitere (influența pe care inculpatul a lăsat să se înțeleagă că o are pe lângă funcționari cu putere de decizie în M.A.I.) a creat reale și grave stării de pericol pentru prestigiul autorităților, credibilitatea și cinstea celor care-și desfășoară activitatea în cadrul ei.

Faptul că starea de sănătate a influențat în aplicarea unei pedepse mai blânde, este o situație nejustificată atâta timp cât această stare exista și la momentul săvârșirii faptei iar pe de altă parte că inculpatul beneficiază de supraveghere medicală și tratament și în penitenciar și nu trebuie să influențeze modalitatea de individualizare a pedepsei. Față de cele expuse, Înalta Curte apreciază că scopul pedepsei educativ-preventiv dar și de reinserția inculpatului în societate se poate realiza printr-o pedeapsă într-un cuantum majorat. Astfel, Înalta Curte va admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D.N.A. în temeiul art. 385 15 pct. 2 lit. d) C. proc.

pen., și va dispune conform dispozitivului. Văzând și prevederile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D.N.A. împotriva deciziei penale nr. 339 din 27 aprilie 2006 a Curții de Apel București, secția I penală, privind pe inculpatul C.P. Casează, în parte, decizia penală sus-menționată și sentința penală nr. 130 din 31 ianuarie 2006 a Tribunalului București, secția I penală, numai cu privire la cuantumul pedepsei aplicate inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 257 C. pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 37 lit. a) C. pen., pe care o majorează de la 3 ani și 6 luni închisoare, la 5 ani închisoare. Menține celelalte dispoziții ale hotărârilor.

Constată că inculpatul este arestat în altă cauză. Onorariul avocatului desemnat din oficiu, în sumă de 100 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 11 iulie 2006.