ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 6431/2004

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 6431/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 611

din 6 mai 2004, Tribunalul București, secția a II-a penală, în baza art. 334 C.

proc. pen., a schimbat încadrarea juridică a faptei săvârșite de inculpatul

L.S.F. din art. 20, raportat la art. 211 alin. (2) lit. c) C. pen., în art. 20,

raportat la art. 211 alin. (2) lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C.

pen.

În baza art. 20, raportat la

art. 211 alin. (2) lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., art.

74 lit. c) C. pen., art. 76 lit. b) C. pen. și art. 80 C. pen., instanța de

fond a condamnat pe inculpatul L.S.F. la 2 ani și 6 luni închisoare.

În baza art. 7 din Legea nr.

543/2002 a revocat beneficiul grațierii pentru pedeapsa de 4 ani închisoare,

aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 1295 din 22 noiembrie 2002,

pronunțată de Judecătoria sector 2 București, definitivă prin decizia penală

nr. 970 din 26 mai 2003 a Curții de Apel București și a dispus executarea

acestei pedepse alături de cea aplicată în prezenta cauză, în final inculpatul

având de executat 6 ani și 6 luni închisoare. S-a făcut aplicarea art. 71 și

art. 64 C. pen.

În baza art. 88 C. pen., s-a

computat prevenția de la 20 septembrie 2003 la 6 mai 2004.

În baza art. 350 C. proc.

pen., s-a menținut starea de arest a inculpatului.

În baza art. 14, raportat la

art. 346 C. proc. pen., s-a luat act că partea vătămată P.C. nu s-a constituit

parte civilă în cauză.

Inculpatul, în baza art. 191

C. proc. pen., a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat în

sumă de 1.500.000 lei.

Pentru a se pronunța astfel,

Tribunalul București, secția a II-a penală, a reținut în esență că, la 20

septembrie 2003 inculpatul, aflându-se în zona B-dul Lacul Tei a lovit-o cu

pumnul pe partea vătămată P.C. încercând să-i smulgă lănțișorul din aur de la

gât. Întrucât fiica părții vătămate a intervenit lovind inculpatul peste mână,

iar partea vătămată s-a opus, acesta nu a mai reușit să finalizeze acțiunea de

deposedare. Fapta săvârșită de inculpat întrunește elementele constitutive ale

infracțiunii prevăzute de art. 20, raportat la art. 211 alin. (2) lit. c) C.

pen.

Instanța de fond a mai

reținut că, același inculpat a mai fost condamnat, prin sentința penală nr.

1295/2002 de către Judecătoria sector 2 rămasă definitivă prin decizia penală

nr. 970 din 26 mai 2003 a Curții de Apel București la o pedeapsă de 4 ani

închisoare, grațiată conform art. 1 din Legea nr. 543/2002. Fiind vorba de

recidivă postcondamnatorie, tribunalul în baza art. 334 C. proc. pen., a

schimbat încadrarea juridică a faptei, în sensul reținerii stării de agravare a

pedepsei prevăzute de art. 37 lit. a) C. pen.

Tribunalul a apreciat că în

favoarea inculpatului se pot reține circumstanțele atenuante prevăzute de art.

74 lit. c) C. pen., art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen. și dând eficiență

prevederilor art. 80 C. pen., a aplicat o pedeapsă orientată spre minimul

special.

În baza art. 7 din Legea nr.

543/2002 instanța de fond a revocat beneficiul grațierii pentru pedeapsa de 4

ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 1295/2002 a Judecătoriei

sector 2 București și a dispus executarea acestei pedepse alături de cea

aplicată în prezenta cauză.

De asemenea, i s-a aplicat

inculpatului și pedeapsa accesorie prevăzută de art. 71 C. pen., interzicându-i

drepturile prevăzute de art. 64 C. pen., pe durata executării pedepsei

principale.

Împotriva acestei sentințe a

declarat apel inculpatul L.S.F. criticând-o pentru greșita individualizare a

pedepsei și apoi sub aspectul greșitei aplicări a dispozițiilor art. 7 din

Legea nr. 543/2002. A motivat că prima instanță a revocat beneficiul grațierii

pentru pedeapsa de 4 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr.

1295/2002 a Judecătoriei sector 2 și a dispus să execute 6 ani și 6 luni

închisoare fără însă a deduce din pedeapsă perioada executată astfel că-i

rămăsese de executat 2 ani 8 luni și 17 zile. De asemenea, a mai susținut că

instanța de fond trebuia să reaprecieze gradul de pericol social concret al

faptei și raportat la circumstanțele reale și personale trebuia să dea o mai

mare eficiență dispozițiilor art. 74 lit. c) C. pen. și în consecință să i se

aplice o pedeapsă sub minimul special prevăzut de lege.

Instanța de apel, prin

decizia penală nr. 465 din 21 iunie 2004, a apreciat că pedeapsa aplicată

inculpatului a fost just individualizată în raport de criteriile art. 72 C.

pen. și că i s-au reținut acestuia dispozițiile art. 80 C. pen. și cele

prevăzute de art. 74 lit. c) C. pen., astfel încât nu se impune coborârea

pedepsei sub minimul prevăzut de lege cu atât mai mult cu cât inculpatul a mai

suferit două condamnări anterioare pentru același gen de infracțiune.

De asemenea, analizând cea

de-a doua critică formulată de inculpat, instanța de apel o consideră

întemeiată.

S-a constatat că din fișa de

cazier a inculpatului rezultă că prin sentința penală nr. 1295 din 22 noiembrie

2002, pronunțată de Judecătoria sector 2 București a dispus și revocarea

beneficiului liberării condiționate pentru restul de 468 zile rămas neexecutat

din pedeapsa de 4 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 128 din 28

aprilie 2000 a Tribunalului Dîmbovița, inculpatul fiind arestat la 1 aprilie

2002 și liberat la 13 iulie 2003, rămânând un rest neexecutat de 2 ani 8 luni

și 17 zile.

În consecință, Curtea de

Apel București, secția a II-a penală, a admis apelul inculpatului, a desființat

în parte sentința penală și, rejudecând în fond, a dispus în baza art. 7 din

Legea nr. 543/2002 revocarea beneficiului grațierii pentru pedeapsa de 4 ani

închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 1295/2002 a Judecătoriei sector 2

București, definitivă prin decizia penală nr. 970 din 26 mai 2003 a Curții de

Apel București și a dispus ca inculpatul să execute pe lângă pedeapsa aplicată

în prezenta cauză și restul rămas neexecutat din pedeapsa de 4 ani închisoare,

2 ani 8 luni și 17 zile, respectiv 5 ani 2 luni și 17 zile.

A menținut celelalte

dispoziții ale sentinței penale. De asemenea, Curtea a menținut starea de arest

a acestuia și a dedus prevenția de la 20 septembrie 2003 la zi.

Împotriva deciziei penale

sus-menționate, inculpatul, în termen legal a formulat recurs criticând-o

pentru netemeinicie și solicitând Înaltei Curți să caseze decizia atacată și în

rejudecare, dând o mai mare eficiență circumstanțelor atenuante, orientarea

pedepsei sub minimul special către minimul general.

Recursul declarat de inculpat

este nefondat.

Atât instanța de fond a

reținut în mod corect situația de fapt, precum și gradul de vinovăție al

inculpatului și a făcut și aplicarea art. 80 C. pen., cu dispozițiile art. 74

lit. c) C. pen. și art. 76 lit. b) C. pen., coborând deja pedeapsa sub minimul

special și dispunând aplicarea unei pedepse de 2 ani și 6 luni închisoare, cât

și instanța de apel a menținut aceleași împrejurări în motivarea deciziei

pronunțate, păstrând în cuprinsul dispozitivului concursul între circumstanțele

atenuante și apărător prevăzută de art. 37 lit. a) C. pen., pe aspectul

reindividualizării pedepsei. Înalta Curte constată că toate criticile

inculpatului sunt nefondate, că acesta a beneficiat de prevederile

dispozițiilor art. 74 lit. c) C. pen. și a art. 76 lit. b) C. pen., astfel

încât pedeapsa stabilită de instanța de fond și menținută și în apel a fost

corect individualizată.

Faptul că în final acest

inculpat are de executat o pedeapsă rezultantă de 5 ani, 2 luni și 17 zile se

datorează strict aplicării corecte a dispozițiilor legale privind revocarea

beneficiului grațierii pentru pedeapsa de 4 ani închisoare, aplicată prin

sentința penală nr. 1295/2002 a Judecătoriei sector 2 București, întrucât în

cauză rămăsese un rest neexecutat de 2 ani 8 luni și 17 zile ce s-a alăturat

pedepsei stabilite în prezenta cauză.

Ca urmare, o reapreciere a

cuantumului pedepsei aplicate nu se justifică atâta timp cât au fost avute în

vedere și evaluate corect de instanțe pericolul social concret al faptei

comise, împrejurările în care s-a săvârșit aceasta, dar și persoana

inculpatului, recidivist, cu alte două condamnări pentru fapte similare.

Pentru aceste considerente,

Curtea va respinge, ca nefondat, recursul inculpatului, în temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen. și va deduce conform art. 88 C. pen., timpul

reținerii și arestării preventive din pedeapsa aplicată.

Văzând și dispozițiile art.

192 alin. (2) C. proc. pen.;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de inculpatul L.S.F. împotriva deciziei penale nr.

465 din 21 iunie 2004 a Curții de Apel București, secția a II–a penală.

Deduce din pedeapsa aplicată

inculpatului perioada reținerii și arestării preventive de la 20 septembrie

2003 la 2 decembrie 2004. Obligă recurentul inculpat la plata cheltuielilor

judiciare către stat, în sumă de 1.600.000 lei, din care onorariul cuvenit

apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 400.000 lei, se va avansa din

fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 2 decembrie 2004.