ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 231/2004

Asupra

recursurilor de față,

În baza

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

sentința penală nr.149 din 18 februarie 2003 pronunțată de Tribunalul

București, secția I penală a fost respinsă cererea de schimbare a încadrării

juridice formulată de inculpatul M.M. ca nefondată.

În

baza art.211 alin.2 lit.b și c cu aplicarea art.37 lit.b C. pen. l-a condamnat

pe inculpatul

M.M.

,   la pedeapsa de 5 ani și 6 luni închisoare cu

aplicarea art.71-64 C. pen.

În baza

art.88 C. pen. a fost dedusă prevenția inculpatului de la 31 august 2002 la zi,

iar în baza art.350 C. proc. pen. a fost menținută starea de arest.

A luat

act că partea vătămată M.N. nu s-a constituit parte civilă.

Inculpatul

a fost obligat la cheltuieli judiciare statului.

Pentru

a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut următoarele:

În

seara de 30/31 august 2002 în jurul orei 23,45 partea vătămată M.N. în vârstă

de 70 de ani se afla în zona unei stații de metrou. La un moment dat s-a

apropiat din față inculpatul M.M. care a lovit pe partea vătămată cu pumnul în

zona feței și picioarele, după care profitând de starea de șoc a victimei, i-a

sustras din buzunarul de la pantaloni, un portofel ce conținea diverse acte și

suma de 200.000 lei.

Împotriva

acestei sentințe au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul București și

inculpatul.

Parchetul

critică sentința sub aspectul nelegalității și netemeiniciei pentru următoarele

motive: greșita individualizare a pedepsei aplicate și pentru greșita calculare

a termenului de recidivă.

Inculpatul

a solicitat admiterea apelului, schimbarea încadrării juridice.

În

motivarea apelului formulat, Parchetul de pe lângă Tribunalul București critică

sentința apelată, în primul rând pentru greșita reținere față de condamnatul M.M.

a recidivei postexecutorii, întrucât din fișa de cazier a inculpatului rezultă

că prin sentința penală nr.567/2000 a Judecătoriei sector 3, acesta a fost

condamnat la o pedeapsă de 3 ani închisoare, fiind arestat la data de 11

februarie 2000 și pedeapsa se consideră executată la 10 februarie 2003,

împrejurare în care, fapta prezentă fiind comisă în data de 31 august 2002, atrage

față de inculpat aplicarea art.37 lit.a C. pen. și nu art.37 lit.b C. pen., cum

a reținut în mod greșit instanța.

Cu

privire la această condamnare, se arată faptul că ea intră sub incidențele

Legii nr.543/2002, împrejurare în care, în cauză nu se mai aplică dispozițiile

art.61 C. pen.

În al

doilea rând se critică sentința apelată pentru greșita individualizare

judiciară a pedepsei, reținându-se că fapta săvârșită de inculpat are un

pericol social deosebit și pedeapsa aplicată de instanța fondului, aceea de 5

ani și 6 luni închisoare nu își atinge scopul preventiv și sancționator.

În

motivarea apelului formulat de inculpat se arată faptul că acesta consideră că

a săvârșit doar o infracțiune de deposedare a părții vătămate, fără violență,

împrejurare în care vinovăția sa atrage răspunderea penală pentru art.208-209 C.

pen., solicitând o schimbare de încadrare juridică în această infracțiune din

art.211 C. pen.

Prin

decizia penală nr.299 din 29 mai 2003 Curtea de Apel București, secția I-a

penală, a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul București

și a respins, ca nefondat apelul declarat de inculpat.

A

desființat parțial sentința penală nr.149 din 18 februarie 2003 pronunțată de

Tribunalul București, secția I-a penală și pe fond, în baza art.334 C. proc.

pen., a schimbat încadrarea juridică a faptei săvârșite de inculpatul M.M. din

art.211 alin.2 lit.b și c., art.37 lit.b C. pen., în art.211 alin.2 lit.b și c C.

pen. cu art.37 lit.a C. pen., text de lege în baza căruia a condamnat pe

inculpat la 6 ani închisoare cu aplicarea art.71-64 C. pen.

Conform

dispozițiilor art.1 din Legea nr.543/2002 a constatat ca fiind grațiată

pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr.567 din 8 mai

2000 a Judecătoriei sector 3, din care inculpatul a executat perioada 11

februarie 2000 – 3 august 2002  (prim termen al recidivei).

S-a pus

în vedere inculpatului dispozițiile art.7 din Legea nr.543/2002.

S-au

menținut celelalte dispoziții ale sentinței.

S-a

computat prevenția inculpatului de la data de 3 august 2002 la 28 mai 2003.

Pentru

a pronunța astfel s-a reținut că inculpatul se face vinovat de săvârșirea

infracțiunii pentru care a fost trimis în judecată, respectiv tâlhărie, dar că

greșit s-a reținut starea de recidivă prevăzută de art.37 lit.b în loc de

art.37 lit.a C. pen.

Totodată,

s-a reținut că inculpatului îi sunt aplicabile dispozițiile art.1 din Legea

nr.543/2002, cu privire la pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată prin sentința

penală nr.567 din 8 mai 2000 a Judecătoriei sector 3.

Împotriva

acestei decizii a formulat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel

București și inculpatul M.M.

Parchetul

a criticat hotărârea sub trei aspecte:

-

greșita aplicare a dispozițiilor art.1 din Legea nr.543/2002 cu privire la

pedeapsa de 3 ani aplicată prin sentința penală nr.567/2000 a Judecătoriei sector

3 București;

-

greșita deducere a perioadei arestării preventive;

-

greșita individualizare a pedepsei.

Inculpatul

a criticat decizia sub aspectul greșitei individualizări a pedepsei.

Examinând

cauza în raport de motivele invocate analizate prin prisma dispozițiilor

art.385

9

pct.14, 17

1

C. proc. pen. constată că recursul

parchetului este fondat numai sub aspectul individualizării pedepsei și

greșitei aplicări a dispozițiilor decretului de grațiere, respectiv art.1 din

Legea nr.543/2002, iar recursul inculpatului este nefondat.

Într-adevăr,

potrivit dispozițiilor art.4 (2) pct.12 din legea menționată, nu beneficiază de

grațiere inculpații care au fost condamnați pentru săvârșirea unor infracțiuni

de furt calificat prevăzută de art.209 alin.2-4 C. pen. în perioada 25 iulie

2001 – 10 octombrie 2002.

Cum

inculpatul a săvârșit infracțiunea de furt ce reprezintă primul termen al

recidivei, la data de 30/31 august 2002, în mod greșit instanța de apel a

constatat grațiată pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată prin sentința penală

nr.567 din 8 mai 2000 a Judecătoriei sector 3 București.

Critica

cu privire la individualizarea pedepsei este fondat, aplicarea unei pedepse

orientate către minimul special nefiind justificată nici dacă se are în vedere

gradul concret de pericol social al infracțiunii săvârșite și nici

antecedentele inculpatului care a suferit cinci condamnări succesive în

intervalul 1997 – 2000, iar fapta dedusă judecății a comis-o la scurt timp după

eliberarea condiționată. Pentru aceleași considerente recursul inculpatului va

fi respins, ca nefondat.

Este

fondată și critica cu privire la deducerea arestării preventive, deducerea

corectă fiind de la data de 31 august 2002, însă această critică nu se

analizează prin prisma motivelor de recurs invocat de parchet, întrucât

potrivit dispozițiilor art.350 C. proc. pen., oricum, instanța are îndatorirea

ca prin hotărâre să se pronunțe cu privire la starea de libertate a inculpatului,

ocazie cu care este obligată să verifice dacă deducerea arestării s-a efectuat

sau nu corect.

Așa

fiind, în baza art.385

15

pct.2 lit.d C. proc. pen. se va admite

recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, va casa

decizia atacată numai cu privire la greșita aplicare a dispozițiilor art.1 din

Legea nr.543/2002, dar pe care le înlătură și la cuantumul pedepsei aplicate.

În

raport de considerentele expuse mai sus se va majora pedeapsa aplicată

inculpatului, pedeapsă în care se va contopi potrivit dispozițiilor art.39

alin.1 și 2, restul de 234 zile rămas neexecutat din pedeapsa de 3 ani aplicată

prin sentința penală nr.567/2000 a Judecătoriei sector 3 București.

Celelalte

dispoziții ale deciziei vor fi menținute.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite

recursul  declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București împotriva

decizei nr.299 din 29 mai 2003 a Curții de Apel București, secția I penală,

privind pe inculpatul M.M.

Casează

decizia atacată numai cu privire la greșita aplicare a art.1 din Legea

nr.543/2002 și la cuantumul pedepsei aplicate.

Înlătură

dispozițiile art.1 din Legea nr.543/2002 și majorează pedeapsa aplicată

inculpatului  de la 6 ani închisoare la 8 ani închisoare. În baza art.39 alin.1

și 2 C. pen., contopește, restul de 234 zile rămas neexecutat din pedeapsa de 3

ani aplicată prin sentința 567/2001 a Judecătoriei sect.3 București, în

pedeapsa de 8 ani închisoare la cât a fost condamnat prin prezenta decizie,

inculpatul urmând să execute 8 ani închisoare.

Menține

celelalte dispoziții ale deciziei .

Respinge

recursul declarat de inculpat împotriva aceleiași hotărâri.

Compută

din pedeapsa aplicată durata arestării preventive de la 31 august 2002, la zi.

Obligă

pe  recurentul inculpat, să plătească statului 1.400.000 lei cheltuieli

judiciare, în care se include și onorariul apărătorului din oficiu în sumă de

400.000 lei ce va fi avansat din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată, în

ședință publică, azi 15 ianuarie 2004.